MARIA RUGINĂ – “UNDĂ, RAZĂ, FRUNZĂ, FILĂ”
MARIA RUGINĂ s-a născut la 31 august 1936, în Bozienii de Sus, județul Neamț, este licențiată în istorie-filosofie, la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
A predat, timp de 37 de ani, istorie, disciplină în care a obținut toate gradele didactice, distincții și aprecieri, ca medalia ,,Profesor evidențiat”, ,,Profesor de excepție” etc.
A publicat, sporatic, opinii și eseuri în presa pedagogică centrală, în publicații culturale și sociale locale (Revista ASACHI, ziarul CEAHLĂU ș.a.).
Volume: ,,IUBIREA DE IDEE, IDEEA DE IUBIRE”, versuri, 2009, ed. Rovimed Publishers – Bacău
,,CARTEA NEROSTIRII”, versuri, 2012, ed. Mușatinia – Roman
Grupajul intitulat ,,CITITORULUI MEU”, versuri, in Antologia SCRIITORI DIN NEAMȚ, 2012, ed. Răzeșu
***
Din volumul IDEEA DE IUBIRE, IUBIREA DE IDEE
ROLUL CULEGĂTORULUI
Nu-i totuna când sămânța
Nimerește în pietriș,
În prea multă-ntunecime
Și răsare pe furiș.
Soiul ei deosebit
Și forța interioară
N-o pot ajuta decât
Să răsară, să nu moară.
Însă roadele-așteptate,
Ce pot lumea să urnească,
Nu se-înalță printre spini
La mărimea lor firească.
Solul, apa și lumina,
Cu râvnă, obolul dându-și,
Nu pot depăși în forță
Pe culegătorul însuși.
Doar acesta dă valoare
Fructului vag pârguit,
Deslușind aura sfântă
Ce-ntre ramuri s-a ivit.
MARU1)
Astăzi, mă joc doar în cuvinte,
Neavând încă altceva;
Dar ,,Facerea”-i de șapte zile,
Așa că pot totuși spera.
De-aceea-mi place să amestec
Lumină, apă, aer, lut
Și-ncerc sa nu ratez momentul
Când va fi omul conceput.
Aș vrea ca el să fie liber,
Stăpân deplin pe soarta sa;
Să nu ridice pe la spate
Mâini înciudate contra mea;
Când va zâmbi să fie sincer,
Să nu o facă din rutină;
Să nu-mi distrugă jucăria
Și muzica de pe retină;
Să nu pozeze-n fluturaș,
Să ia din flori ce se cuvine;
Să fie bun conducător
De sentimente doar cu mine.
N-aș vrea să agresez cumva
Răbdarea Ta de Creator,
Dar, Doamne, -ascultă ruga mea
Și fă-l pe om nemuritor!
Cine sunt eu, care mă-ncumet
Să mă închin în Da și Nu?
Sunt ordinea ivită-n haos
Și mă numesc banal MARU.
- M.A.R.U. = măsură autonomă a rezistenței universale
UNDĂ, RAZĂ, FRUNZĂ, FILĂ
Te iubesc adânc și alb,
Ca-ntr-o apă curgătoare,
Unda cea neîncăpută
Ce s-aruncă prima-n mare,
Chemând râul pe talazuri
Neodihna să își culce,
Spre-a visa, fără-ncetare,
Unda lui cu apă dulce.
Te iubesc înalt și roșu,
Ca-ntr-a soarelui lumină
Raza neastâmărată,
Ce refuză să revină
În culcușul prea fierbinte,
Plin de raze alintate
Și preferă să aștepte
Pân-te saturi tu de toate.
Te iubesc total și verde
Ca-n pădurea sentinată
Frunza-n care se-ntâlnește
Râul cu lumina dată,
Arcuindu-se suprem,
În efort de clorofilă,
Să ivească o sămânță
Din cuvânt, strivind o filă!
Din volumul CARTEA NEROSTIRII
DESTIN
Suntem eroii unui mit
Aflat în plină derulare,
În care TOTU-i altceva
Și nici NIMICul nu-i ce pare.
Un Autor necunoscut
Ne-a pus în pagină, cu har,
Lăsându-ne să ne aflăm
Singuri destinul…literar.
Parcurgem epicul impus,
Licărind liric în empatic,
Dar ne lovim, fără răspuns,
De pragul susului dramatic.
Avem comună doar ardoarea
Ajungerii în culminant,
Când, strălucind, ne revărsăm
Tot sinele în celălalt,
Care, sorbindu-ne lumina,
Indiferent se-ndepărtează,
Spre a se oglindi și el
Într-o opacitate trează.
Acest hățiș de unde stranii,
Având, înloc de legi, cutume,
Neasumat, dar dedicat,
Este numit generic LUME.
,,CAPUL FACE, CAPUL TRAGE”
Dacă-ar fi s-acord un premiu
Pentru excelența sa,
Privind toate câte sunt,
MINȚII OMENEȘTI l-aș da.
Ea a deschis universul
Din lăuntru și de-afară,
A facut din oameni lume
Și din suflete, comoară.
Ea ne-a dat o perspectivă
Și-a pus ordine-n toate;
Inventând comunicarea,
Ne-a smuls din singurătate…
Dac-ar fi, prin judecare,
Să condamn pe cineva,
Rugul cel mai nemilos
Tot minții l-aș înălța:
Nereușind să împace
Nevoia cu interesul,
A trezit monștrii din om,
Care au generat excesul.
A-ntors împotriva Firii
Forma Binelui curat,
Punând lumea în tipare
Care nu au continuat!
GOL ACTIV
Cantitatea depășită, devenită calitate,
Elanul hegelian al mulțimii numărate
Mă ajută să străbat prea întinderile-aride
Spre nuclee de gândire descinzând din Parmenide.
La popasuri, scotocesc în bagajul cu negații,
Trec spirala pe însine, căutându-mă în alții…
Și, deodată, ce să vezi? Mă simt trasă înapoi,
Cobor, cu toată prudența, până-n punctul numit NOI.
Și, trăind desfășurarea dintre DE, PENTRU și CU,
Sar pe treapta următoare, cuprinsă-ntre EU și TU –
Teritoriul exclusiv, denumit de Magdeburg.
Picurând pe pâinea vieții GOL ACTIV DE DEMIURG.
(Din antologia SCRIITORI din Neamț)
ALBASTRU OMENESC
Să-ți verși albastrul în nimic, sperând ca el să încolțească
Este-n economia firii greșeala cea mai omenească.
Dar să-nflorești tu din nimic, precum albastrul din cerneală,
Și să oferi, fără să ceri, e omenescul din greșeală.
OAZA SUFLETULUI
M-a surpins toamna cu cântecele-n zbor
Spre clipele calde ale Marelui Dor.
A stins gândul meu fior ne-ncăput
În albul din filă și-n abur de lut.
Alungând pustiul, cu mană cu tot,
Am ivit grădină în Oaza lui Pot.
Catre ea mă-nalță Golgota mereu,
Sorbind picătura din cântecul meu.
INEDITE
PÂNĂ LA MIEZ
Coboară din mine tăcute, dar vii,
Gânduri-lumină – plete de vis –
Și cale-și deschid către tine,
Când mâna stăpână se-apucă de scris.
Și sufletu-mi cântă și coala tresaltă,
Distanța-ncercând s-o înfrunte ;
Curg stele perlate din ochii Tăcerii
Pe-al albului senzor și-a inimii punte.
Dispar în neant și ,,Stâncă” și ,,Vultur”,
M-absoarbe în tine Lumina meree
Cuvintele-abur se-nalță supuse,
Sunt toată un DANS DE NUCLEE.
ÎNCHIDERE SUPREMĂ
Prima Iubire pentru care-ai plâns,
Lovit de selenara tragedie,
Veghează somnul Soarelui-nenvins,
Lăsându-ți dâra-i albă pe hârtie…
Încrâncenat, te-ai năpustit în sus,
Spărgând ,,negriul” norilor cu gândul
Și, populând tot Cosmosul c-un Verb,
Atins-ai Adevărul, căutându-l.
Zorii fierbinți ai nașterii din sine
Te-aduc acasă-ales, real, concret,
Neînrămat, dar sărutat de nimb,
În cel mai reușit și viu ,,Portret”!
Acum, când știi că Luna, fără tine,
Se poate apăra de nori și soare,
Adună-te-n Iubirea dobândită:
E singura-nchisoare către care
Privim, sperând atingerea cătușei,
E lanțul aripat de la picioare,
Mormântul unic, purtător de viață,
Închidere supremă, ca Elibereare!
