Cuvânt și iubire

Cartea Georgetei Resteman, „Rătăcite anotimpuri”, apărută recent (august, 2012), la editura „Armonii culturale” din Adjud are filele strânse într-o copertă sugestivă şi o prefaţată într-un scrisă în mod deosebit de Mihai Batog-Bujeniţă, care-i atribuie poetei rangul de „prinţesă în regatul poeziei”! Este un volum de versuri nou apărut, după „descătuşările” şi „fărâmele de azimă” ce ni le dăruise la începutul acestui an (volumul „Descătuşări – Fărâme de azimă”, ianuarie 2012).

Autoarea scrie în dulcele stil clasic, versuri cu rimă şi ritm, cu acea simplitate care trece dincolo de frumuseţe, oprindu-se la limita dintre vizibil şi invizibil, în ideea de a netezi uşor strălucirea. Metafora e simplă ca o strângere sinceră de mână sau ca un cald sărut prietenesc. Versul său de iubire luminează sufletul. Poeta se remarcă deci, ca o neobosită căutătoare de comori spirituale.

Volumul scris cu pasiune şi dăruire, se edifică pe patru paliere: „Printre cuvinte înmugurite”, „Prin arşiţa, cu dor de bine”, „Ruginiu în toamna mută” şi „Fiori de gheaţă”, paliere aferente trăirilor ei interioare în fiecare anotimp. Iubirea este tema fundamentală a cărţii, iubire exprimată în diverse forme ale poeziei, ca de exemplu iubirea anotimpului, în poezia „E primăvară-n muguri şi-n cuvânt”: „E primăvară-n muguri şi-n cuvânt/ Curg slove lin şi înfloresc pe ram/ Seve ţâşnind din bulgări de pământ/ Cu pumni de ghiocei aruncă-n geam//.” Sau în poezia „Renaşte iar pădurea”: „Renaşte iar pădurea când primăvara lină/ Mătasea îşi revarsă în falduri verzi, pe ram,/ Ne-nvăluie sublimul în marea de lumină/ Din biciul care arde şi raze plâng în geam.//”

Poeta îşi imaginează un paradis terestru propriu, în care adună cele mai de preţ simţiri – dorul de ţară, dorul celor mai dragi fiinţe şi al celor mai de preţ lucruri pe care le-a dobândit în decursul existenţei. Dorul de mamă este frumos zugrăvit în poezia „Ne-aşteaptă iarăşi mama de Înviere-acasă”: „Ne-aşteaptă iarăşi mama de Înviere-acasă…/ Când numără tăcută, în gând curat, dorinţe/ În ea se dă o luptă: «nu-i timp de suferinţe!»/ Căci pregăteşte pască şi miel şi drob pe masă…”

Poeta face tot ce-i stă în putinţă spre a asimila integral iubirea, ajungând să o conceapă ca pe unica sa raţiune de a fi. Exemplific cu poezia „Iubeşte-mă!”: „Iubeşte-mă! Şi-apoi dispari în neguri/ Sărută-mi fraga buzelor flămânde/ Simte-mă-n gesturi tandre, tremurânde,/ În care se ascund atâtea doruri.// Iubeşte-mă, şi lasă-mi sânii plini/ De tine-nmiresmaţi şi de iubire,/ Să te mângâie este-a lor menire/ De dincolo de lume, din străini!// Iubeşte-mă! Şi de-i uita vreodată/ De existenţa gândului şi-a mea/ Sau dorul meu de te va tulbura/ Tu, să nu-mi uiţi cuvântul, niciodată!”

Şi volumul se încheie cu poezia „Mi-e dor de o ţară…”, rostită ca un strigăt: „Mi-e dor de o ţară, ce mamă îmi este,/ Mai mult decât ieri, mai puţin decât mâine,/ Mi-e dor de pământ legendar, de poveste,/ De macii din holde, de-o coajă de pâine// Coaptă pe vatră, în spuza fierbinte/ Pe-o frunză de varză sfârâind pe tăciuni./ Mi-e dor de bătrânii-nţelepţi, dinainte,/ De ţăranii oneşti, de românii mai buni,// Mi-e dor de-un meleag mângâiat de visare,/ De Iancu Avram şi de Ştefan, Mihai,/  De munţii Carpaţi, Bărăgan şi de mare…/ De toate mi-e dor, de-adevăr şi dreptate,// De fraţi prigoniţi peste tot de destin,/ De-oleacă de bine, de frunţi luminate,/ Mi-e dor de Coşbuc şi mi-e dor de Emin.// Azi, plânsul mă doare, toţi ducem povară/ Când muţi, împietriţi, asistăm la  declin/ Doamne, mi-e dor de o altfel de ţară/ Şi în dar îi aduc azi un ram de măslin!”

————————————–

Georgeta Minodora Resteman este născută pe 24 august 1960 „în sublime miresme de fân cosit şi-n murmur de codrii plini de legendă” cum îi place să spună, în sătucul plin de lumină de la poalele Carpaţilor de Apus, Săcuieu, judeţul Cluj. Inginer chimist de profesie, a îmbrăţişat taina scrisului, refugiu al lacrimii sale ascunse, nu cu mult timp înainte de a pleca acolo unde se află acum, la Limassol, Cipru.

Octavian D. CURPAŞ

Phoenix, Arizona, SUA

august 2012