Sensibilitatea cea de toate zilele, sau cum poate deveni banalul o mireasă nenuntită
Poeta Monica Rodica Iacob
***
Poeta Monica Rodica Iacob, membră U.S.R., a debutat la Cluj, în anul 1987 în volumul „Alpha 87”, apărut la Editura Dacia, revine în 2005, cu „Cinci zeci şi patru de poeme despre curtea interioară”, „Semnul strigării” (2006) şi „Acvariul cu păsări” (2007), apărute la Ed. Mirador, Arad .
„Mireasa colorată” este cel mai nou volum apărut la Ed. Mirador, Arad, 2011, într-o formă excelentă, grafica aparținând fiului autoarei, Daniel Weichelt și coperta fiind semnată de Robin Kipp’s .
Aș putea spune că este un volum al unei „iluminări” ce vine la vârsta când te împaci cu tine însuți, „potrivit ordinii firești”(Cuvântul autorului, pag. 5).
Eul interior al poetei îi atrage atenția asupra drumului fascinant, numărându-și pașii, știind că trebuie să țină seama în viață de două lucruri esențiale: să te împaci cu Dumnezeu și să te împaci cu tine însuți.
„Dragostea înseamnă străduință și muncă/ mai ales în era glaciară” (Așa că am început să trăiesc restul de viață, ce mi-a rămas, pag. 6).
„Raportarea la divinitate” a poetei din universal sau special, îi trasformă versul în rugăciune: „Dumnezeule/ Izbăvește-ne de acest trup de moarte/ În care singuri ne-am închis”(Rugăciune, pag.13).
„Când ne împărtășim din pâine și vin/ Escaladăm pe o muchie de cuțit/Lumina și teama,/ Apoi ne cresc aripi/ Și asemenea îngerilor/ Ajungem până la El” (Aceeași sincopă, pag.11).
„Presat mi-e sufletul precum o păpădie,/ Asemenea poetului ce se strânge într-o rană”(pag.7).
Este conștientă că atunci „când intri pe o linie moartă, singurul cu care nu poți negocia este timpul / precum dezamăgirea…”(Fructul cancerului e gutuiul, pag.52).
Amintirile copilăriei o urmăresc, „amiaza fierbinte topește copilăria” (Starea mea de neliniște în zborul liniștit al porumbeilor, pag. 54).
Pe un perete alb o ramă neagră zace/pe parchetul proaspăt lustruit țipătul patinează galben/ Și alunecă, alunecă…/ Poeta „mai păstrează imaginea miresei colorate/ chiar daca chipul devine tot mai șters” ascunsă în „spatele ramei/ Să nu mai audă țipătul / ca o mireasă alungată din rai”. (Mireasa colorată III, pag.80)
Nu aș putea spune că poezia Monicăi Rodica Iacob este „depresivă”. Mai multe conotații filozofice și creștine, apropiind-o de o anumită „iluminare psalmică”. Într-un limbaj modern, mergând pe principiul disonanței, metaforele revelatoare surprinde lucrurile, dar și limbajul într-o continuă metamorfoza. Tăcuta, încătușată în vers, își strigă iubirea, uneori singurătatea, așteptând vindecarea. „M-am agățat de spinul Tău, Doamne,/ Și aștept vindecarea”(Spitaliada, pag.93).
A știut să lupte, a știut să îndure „cu tălpile goale zăpadă”.
„Mama este o misiune / Între cer și pământ devine ancora în rugăciune… iubirea fiind cântecul mângâiat de Dumnezeu”(Întreaga viață unui apostolat al iubirii, pag. 98).
Împăcată cu binele și răul, găsindu-se în această relație specială cu Dumnezeu, prin vers și-a găsit modul de a fi, modul de a percepe realitatea prin filozofia sa despre ceea ce suntem. Prin poeme, poeta își vindecă rănile, își alină durerea, își strigă dragostea pentru cei din jur. Eliberarea prin cuvânt, atinsă de arpi de înger o transformă, fiind convinsă că „intr-adevăr suferința maturizează și în chilia ta rostești / rugăciunea inimii, (pag. 105).
Poeta Monica Rodica Iacob este o învingătoare! Pentru ea poezia a fost și este terapia sufletului. „În fiecare zi trebuie învinsă o teamă”. (Acuratețe sau avem o singură patrie, iar restul sunt tari, pag.105).
Cuvântul autorului
Monica Rodica Iacob
„M-am primenit precum o casă dată cu var de sărbători
Dar potrivit ordinii firești
Sfârșitul nu poate fi departe,
Ca și cum lucrurile de care poți fi sigur sunt tot mai puține,
Totuși m-am străduit să scriu
Apoi să scriu mai bine
Deși știam că nu voi mai scrie niciodată atât de bine cum trebuia,
Stângace mă străduiesc în continuare
Precum puiul cucului când îl lasă mama lui.”
Un demers de prezentare a cărţii, la cererea poetei, mi-l asum, pornind de la „un cuvânt care poate fi arbore”, citându-l pe Constantin Noica: „Că s-a născut pe pământul tău ori că a căzut ca o sămânţă din lumea altora, un cuvânt este, până la urmă, o făptură specifică.”
Mariana Gurza
Timișoara
23 August 2012