George Anca: SALOANELE DOAMNEI RATLOW
George Anca
SALOANELE DOAMNEI RATLOW
Totul e azi în ordine. Domnul Albanescu vine şi-mi zice, ţi-aduci aminte, doamnă Ratlow, ce m-am pilit de ziua Hanei? Bună fată şi Hana. Tare iute a mai sosit şi ziua asta. Of, Doamne.
Te gândeşti să nu mai dai înapoi niciun pas. Nu e rău. Probabil, domnul Albanescu ţi-a strecurat în minte o iluzie fermecată. Ai ajuns la culmea… mi-e greu să mă exprim… la culmea a ceea ce se cheamă… vai, aş fi putut ajunge şi eu un savant, dă-mi voie să deschid o tristă paranteză, o să te rog să brodezi ori, dacă nu, să comanzi la tipar o carte de vizită cu numele meu, o să-ţi atrag atenţia cum mă cheamă şi sub acest nume să apară, dacă acordul domniei tale există, ceva în genul savantului, da, uite că da, ai ajuns la culmea mea, doamnă Ratlow.
Numai că domnului Ratlow nu i-ar conveni nici atât povestea domnului Albanescu înflorită de visurile matale.
Doamnă Ratlow, nu clipi o clipă, mi-a amorţit groaznic piciorul drept, o mişcare a mea sau a domniei tale îmi poate fi fatală, mulţumesc, sunt ca înainte, primeşte omagiile mele.
Chiar ţi-a trecut, dragă prietene? Ce fericire să nu ţi se fi întâmplat vreun necaz sub ochii mei. Toate cunoştinţele mele caută cu lumânarea ocaziile să-şi întindă mâna de ajutor. Eu sunt altfel.
Iar eu aş suferi când mi-ai întinde mâna domniei tale de ajutor, pentru că m-aş afla în imposibilitatea de a o săruta, nu? Dar, ce mai încolo şi încoace, doamnă Ratlow, o adevărată speranţă nemaifiind de mine, iată ce m-a mânat spre apartamentul domniei tale.
Nu găseşti că l-ar interesa încă mai mult pe domnul Ratlow? Fără îngrijorare, domnule, eu mi-am pierdut aseară obiceiul de-a fi cutioasă, nu că mă laud, nici nu bănuiesc ce te-a mânat spre noi, aş fi bucuroasă, asta e, să-l aşteptăm mai întâi pe domnul Ratlow. S-a îmbrăcat nepotrivit, e drept, plecând să-şi cumpere ţigări, parcă se golise de orice gând. O fi întârziind prin Cişmigiu, ascuns în ceaţa blândă ce ne-a cuprins pe toţi. Acolo se discută doar totul. Când s-ar pune în vânzare ţigări vii, s-ar cunoaşte la timp tertipurile gestionarilor, te-ai informa în lege, ai fi în stare să câştigi o visată dexteritate şi n-ai cumpăra o ţigară predispusă la o moarte prematură. O, domnule, domnule, să-l aşteptăm pe domnul Ratlow, poate întârzie prin Cişmigiu.
Epidemiile, prea bună doamnă, nici ele nu m-ar fi mânat înspre apartamentul domniei tale. Domnul Ratlow m-a onorat ferindu-mă cândva de o mare primejdie. Fiţi liniştită, nu vă dezvălui nimic din ceea ce m-a mânat. Spun numai într-o doară cât este de frumoasă fapta trecută a domnului Ratlow pe când eram tineri între tineri şi nu ne durea capul niciodată.
E mai bine aşa, adică atât, cât înţeleg bine.
Mulţi escroci m-au numărat în mai multe locuri şi, fiţi atentă un pic, îmi tremură mie glasul trădându-mă în vreun fel?
Nici nu sunt pornită azi să împart oamenii, oricare ar fi ei. Cinstitul domn Ratlow îmi stăpâneşte inima, şi nu mint, cu uşurinţă, şi în mizerie şi în strălucire.
Fiţi sigură, la rându-mi, ocolesc veştile şi în niciun caz nu m-aş învrednici să le aduc. Chiar sun uneori la uşi special pentru a nu mai veni veştile.
Trebuie atunci să te cutreiere înspăimântate cutremurele valurilor de la lăsatul serii.
Mulţumesc încă o dată, doamnă Ratlow. Cât de frumos îl aşteptăm pe domnul Ratlow. Şi, dacă mă concentrez, îmi închipuisem toate acestea. M-am mirat la început de curajul meu să te ţin de la treburi. Ora prânzului a trecut şi poate n-ai mâncat…
Mata ai mâncat?
Vedeţi, sunt de puţină vreme abia un martor al civilizaţiei, în timp ce domnul Ratlow îi este un erou. Mă întrebarăţi dacă am mâncat? Ei bine, când te ascultam, mi-au venit în minte medicamentele. Un parastas la care să se consume medicamente, doamnă Ratlow. Pentru mine sunt clare urmele greşelilor noastre şi domnul Ratlow, poate veţi avea prilejul să observaţi, îmi dă dreptate, evocând somptuos, cum îi este obiceiul, de parcă ierburile îşi datorează creşterea glasului său, vezi dmnia ta, fie precum cu poveştile ciupercilor de brad.
Parcă îl aud, domnule, vorba domnului Albanescu. Priveşte mata frumosul tablou ce-l înfăţişează pe domnul Ratlow. Străvezi cumva dedesubtul culorilor procurate special de pictorul lucrător un 20? Ca un timbru nepreţuit, aşa l-aş recomanda, înţelegi cui, mai degrabă femeilor, acelora care-ţi împărtăşesc iubirea fără gânduri ascunse, fiecare avându-şi-o pe-a ei cum nu e alta, ca şi cum ar fi aceeaşi.
Ce spui domnia ta? Îndreptându-mă înspre apartament, eu am făcut totul pentru a-l auzi verde, poate din teama covârşitoare, ştii, şi părinţii, şi ai domniei tale, ne-au dăruit-o sub chipul sângelui. Înţelegeţi dar cât de rău ne-ar pica o nevinovată amnezie. Să nu mai ţii minte la câte staţii de tramvai de aici, când mergi spre Cişmigiu, e cimitirul Bellu, şi la câte staţii, în partea cealaltă, e cimitirul evreiesc. Doamnă Ratlow, am mâncat, memoria nu mă înşeală. Doamnă Ratlow, domnul Ratlow s-ar putea să flămânzească în timp ce noi îl aşteptăm. Şi asta ţin minte.
Mata crezi că n-o să se supere dacă vom merge împreună, eu, încercata doamnă Ratlow, şi mata, domnule, să-l întâmpinăm? Ţi-aduci aminte şi aceasta?
Nu domnul Ratlow este cel rău. Poate nici răuvoitorii nu-s cei răi. Aşa cum domnia ta mă întrebaşi dacă am mâncat, o să vrea unul să afle câte cartuşe plecară din armele ce mi-au trecut prin mână şi mai ales încotro, că aşa sunt oamenii, chiar când ocolim şi dăm în Schitul Măguranu…
Numai de deznodământ să nu te temi mata. Mă ştiu destui cucernică şi în putere. Domnul Ratlow n-o să se supere că îl întâmpinăm împreună.
Se întâmplă să fie jos, pe la biserica de deasupra Cişmigiului. Cerşetori, domni şi doamne, opriţi în loc. Mă tem să nu mai fi fost cineva, cineva umblând, doamnă Ratlow.
Ei, şi mata, ai venit intimidat dinainte, se vede. Ridică perdeaua, colţul din dreapta jos al perdelei, şi uită-te peste linia de tramvai, căci, imediat ce vom coborî, vom traversa, vezi ce se cheamă că avem cale liberă? Eu tot aveam de gând să ies, când ai intrat mata. Un pic mai înainte, cu gândurile copleşite de imaginea domnului Ratlow, am ridicat şi eu colţul perdelei şi te-oi fi zărit pe mata fără să te recunosc. Atunci când ai sunat, mă mir că nu intră pe uşă domnul Ratlow.
Doamnă Ratlow, văd că avem cale liberă, dar, îţi repet, se întâmplă să fie jos, cam de pe la biserică…
Hm, se cheamă că ai venit într-o vizită de aşteptare, domnule, prea eziţi să mergi să-l întâmpinăm împreună, cum am spus, eu, întristata doamnă Ratlow, şi mata, pe domnul Ratlow. Se făcuse timpul să se arate. Nu se mai găsesc ţigări, înţeleg, dar domnul Ratlow trebuie să se găsească.
Înseamnă să-l căutăm până la urmă şi în saloanele domniei tale, oricât lumea vorbeşte că apartamentul acesta este ultima dintre vestitele încăperi pe unde au răsunat paşii – recunoaşte, doamnă Ratlow, că nu numai paşii – atâtora. Aş fi avut cândva motive să încerc gesturi disperate, prin ele să îţi amintesc o anumită întrevedere, blândă, aproape erotică, doamnă Ratlow, tocmai sosisem dintr-un sat de pe malul Oltului.
A, mata eşti convins că eu nu-mi aduc aminte de…
Vai, doamnă Ratlow, dar eu nu ţi-am amintit, eu am aşteptat ani de zile, domnia ta spuneai adineauri că totul e în ordine şi o să mai aştept şi de acum încolo.
Domnul Ratlow are vreun amestec?
Domnia ta.
Mata?
Nici eu.
Sigur, se ştie , doamna Ratlow n-are niciun amestec. Ar fi bine pur şi simplu, de aceea, să mă conduci la domnul Ratlow. Domnul Albanescu ar face-o, să te vedem şi pe mata.
Uite ce e, doamnă Ratlow, am reuşit să scap de toate. Nu chiar de toate, dacă chibzuiesc. M-ar interesa să aflu cum ai proceda domnia ta.
Fără domnul Ratlow îmi vine greu să-mi urmez şirul închipuirilor, al închipuirilor pentru că, lasă-mă să cred, nu suntem deloc într-o situaţie asemănătoare. De-ţi trebuieşte un salon de-al meu, îl ai dragul meu prieten, în condiţiile ce ţi le va înfăţişa elocvent domnul Ratlow, deci şi dumneata, dacă nu cumva singur dumneata, ai nevoie să-l afli pe acest domn, nu uita, domnul Ratlow.
Tocmai începusem să reînviu un trecut fericit pentru mine, plin de strălucire pentru domnia ta. Îmi pare cum că oarecine a răpit salonul de pe vremuri, doamnă Ratlow.
Mi l-am răpit de una singură, domnule…
Ratlow…
Aşa, ce e cu domnul Ratlow…
Poate nu l-ai mai recunoaşte, doamnă Ratlow, numai în saloanele domniei tale ţi-ai recăpăta splendoarea înălţimilor de unde îţi îngădui să-ţi arunci ochii. Domnul Albanescu mi-a povestit o scenă mai veche decât întâlnirea mea nesperată într-unul din saloanele…
Vorbeşti de saloanele doamnei Ratlow, ştii că nu erau deschise numai în Bucureşti? Nu… În Bucureşti aproape că nici nu existau saloanele doamnei Ratlow. Dacă n-ar fi apartamentul acesta, cred că astăzi nici n-ai fi vizitat-o. Vei şti într-un târziu şi rostul vizitei de-acum. Numai să dăm de domnul Ratlow şi asta fără a ne întoarce într-una în trecut.
Port cu mine, la loc sigur, o fotografie, doamnă Ratlow.
Şi mata… Cât să fi trecut de când, deschizând fereastra cu o mână, în cealaltă ţineam şi eu o fotografie, poate tocmai aceea ce o porţi în păstrare? Mi-a căzut în stradă, de parcă voia să se aplece. Tot domnul Ratlow ar avea ochi şi pentru fotografia aceea. Parcă a dorit să se aplece, şi tramvaiele goneau, la început pe dedesubt… Mata, de acum înainte, o să tot vii pe aici, ca singurul, vorbesc de fotografie, singurul străin dorit de domnul Ratlow.
Şi de toată lumea, prin graţia spuselor domniei tale.
Încet, încet, ai să negi, presimt, că ai purtat-o la dumneata, ca şi cum fotografia aceea te paşte, reţii mata expresia?
O regăsesc în tentativele mele savante, cât despre fotografie, o să cer domnului Ratlow libertatea de a înzestra cu ea pe oarecine.
Oricine ar trebui să tresalte la o asemenea zestre.
Domnul Ratlow, nu ştiţi, se gândeşte la o persoană cu o identitate foarte precisă?
Nu-l vei înzestra pe domnul Ratlow cu fotografia, ca domnia sa, la rându-i, să înzestreze pe altcineva. Socotesc să fi împlinit totul cum vei fi găsind de cuviinţă, vezi şi mata ce suflete izbitoare suferă din te miri ce.
Mai e un lucru, doamnă Ratlow. Domnia ta vei avea tărie spornică, aşa spuneau saloanele. Temându-te de viaţă pentru că era frumoasă, eleganţa gânditoare, îţi aduci aminte, croise până la periferii un drum de trăsuri ce să fie, în eternitate, reprodus fotografic din avioane, stătătoare pe cocoaşele machetelor-cosmocămile.
Te mai uiţi mata dacă avem ceea ce se cheamă cale liberă?
Nu ştiu ce să zic, numai domnia ta să vrei ai putea spune cum e. De-ar fi şi altă ieşire n-ar strica şi, pe urmă, dumnezeu cu noi, încotro am nimeri. Biserica este încă deschisă şi nu vremuieşte ca atunci când casele zac goale şi oraşul plin.
Câte mârliţe o fi prins domnul Ratlov până acuşi?
O, nu pleca domnia lui să te lase şi să pescuiască. Apele-s în seama tinerilor, zice-se. O fi plăcerea unei mărturisiri la mijloc, dorul întârzierilor ce v-au încărcat zilele de celebritate.
Mie?
Când domniei tale, când domnului Ratlow. Cum dragomanul, străbunul Ratlowilor, din partea domniei tale, după pomenire, a dispărut în umbra unei femei, îndrăznesc să cred, secolele adevărate te răsplătiră cu alte daruri.
Săracul dragoman, mata să fii îndeajuns de cavaler, cam cât pretinde domnul Albanescu să fie bărbatul un filosof, apoi mi-ai ajuta să-l răzbun. Domnului Ratlow atât i-ar fi. Iată cele douăsprezece limbi vorbite de bătrân. Le vezi aici legate în piele de cămilă. O parte sălăşluiesc la Stambul. Altele s-au risipit. Dar mata vei căuta lucruri străine de vremuri şi, odată, cine ştie…
Petrecerile dumitale în Italia, doamnă Ratlow…
Care Italie?
În compania unor italieni…
Dar la Paris, martoră mi-e ducesa de la Roche, tot frumoasă, deşteaptă şi cuminte…
Ducesa?
Nu, hodoroaga n-are inimă…
Ce-ar zice domnul Ratlow să vă asculte?
Domnia lui e plecat, ai primit, de bună seamă, înştiinţarea înălţării domnului…
Ratlow.
Sigur că da. Ci nădăjduiesc o taină şi mai şi. Ori te pilisei de ziua Hanei? Sau numai aşa să mă trezeşti pe mine din ale mele? Crede-mă, în seara aceea eu mă aflam la Paris.
De ce nu te-aş crede, acum poate că te afli în Bucureşti. Toate saloanele domniei tale prosperă. Iar pe domnul Ratlow mă mir de ce-l asculţi în umbra răscumpăratelor plecări. Mă pomenesc surâzând cum numai domnia lui domniei tale i-ar surâde.
Să nu te piardă vedeniile astfel reînviate. Să nu se fi stricat vremea, cum ai văzut ridicând colţul perdelei, din dreapta jos, ţi-aş arăta, la lumină mai multă, tabloul din faţă cum numai domnul Ratlow surâde, şi nu mie. Posomorâtul de el…
Bucureşti, 22 noiembrie 1970
