Schimbarea la Față
Venirea lui Hristos in lumea iudaica a provocat multa tulburare. Unii L-au considerat un mare proroc, iar altii un viitor rege al evreilor. Putini L-au vazut ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Astfel, inainte de patimi, Hristos a aratat ucenicilor Petru, Ioan si Iacov, pe muntele Taborului, slava Sa dumnezeiasca.
Sfantul Ioan Damaschinul invata ca “Hristos S-a schimbat la Fata nu asumand ceea ce nu era, ci aratandu-le apostolilor Sai ceea ce era, deschizandu-le ochii si, din orbi cum erau, facandu-i vazatori“. Parintii spun ca si acum, sezand de-a dreapta Tatalui, Hristos e plin de lumina. De pilda, Macarie cel Mare, parafrazat de Simeon Metafrastul, zice: “Framantatura naturii omenesti, pe care Si-a insusit-o Domnul, s-a asezat de-a dreapta maririi in ceruri, plina de slava; slava nu numai pe chip, ca Moise, ci in tot trupul”.
Schimbarea la Fata este praznuita in fiecare an la 6 august. Schimbarea la Fata a Domnului este o sarbatoare ceva mai noua decat celelalte praznice imparatesti. Se pare ca a fost la inceput aniversarea anuala a sfintirii bisericii zidite in sec. IV de Sf. Elena pe locul de pe muntele Taborului unde Domnul S-a schimbat la fata. Dupa unii, ea ar fi inlocuit o veche sarbatoare pagina a zeitei Diana. Atat in Rasarit cat si in Apus, serbarea ei incepe a fi mentionata in documente din prima jumatate a secolului V, de cand avem cuvantari festive in cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei si papa Leon cel Mare. O gasim indicata si intr-un calendar liturgic local al Ierusalimului din sec. VII, iar in sinaxarele constantinopolitane si in alte carti liturgice, manuscrise grecesti, apare pe la inceputul secolului VIII. In tot cazul, sarbatoarea era generalizata in tot Rasaritul pana in sec. VIII, cand Sfintii Ioan Damaschinul si Cosma de Maiuma compun imne pentru slujba zilei.
In Apus sarbatoarea Schimbarii la Fata, desi serbata sporadic inca de prin sec. VII, s-a generalizat mult mai tarziu, prin hotararea luata de papa Calist III de a consacra definitiv aceasta sarbatoare, drept multumire pentru biruinta castigata de ostile crestine asupra turcilor la Belgrad, in anul 1456 (indicii despre serbarea ei sporadica in Apus gasim inca din sec. XII, cand mai era privita ca o inovatie).
In aceasta zi se aduc in biserici prinoase (pirga) din struguri, se binecuvinteaza si se impart (obicei crestin vechi, amintit in canonul 28 al Sinodului trulan). In unele parti (Biserica rusa) in aceasta zi se face in biserici si la cimitire pomenirea generala a mortilor si mai ales a eroilor morti pentru apararea tarii.
Schimbarea la Fata in iconografie
Icoana Il are in centru pe Hristos. Fata Sa straluceste mai puternic decat soarele, iar hainele Ii sunt stralucitoare ca lumina. De-o parte si de alta sunt prezenti Moise si pe Ilie. La picioarele lui Hristos, trei dintre ucenici – Petru, Iacov si Ioan, sunt coplesiti de dezvaluirea slavei dumnezeiesti. Lumina vazuta de Apostoli pe Tabor a fost insasi slava Dumnezeirii pe care o vor contempla sfintii in viata viitoare.
Desi izvoraste raze de lumina, Hristos este inconjurat de un fond inchis de culoare, asa-numita mandorla, prezenta si in icoana Invierii, prin care se exprima realitatea tainica, de nepatruns a firii dumnezeiesti. Sfantul Grigorie Palama sustine ca slava vazuta pe munte de ucenici, desi tine fiintial de Dumnezeu, nu este insasi natura Lui, ci doar o putere fiintiala, o energie comunicabila si sfintilor. Prin aceste precizari, Sfantul Parlama a fundamentat doctrina ortodoxa, care distinge net intre natura divina, incomunicabila si incognoscibila, si energiile divine, ce pot fi percepute si primite de alesi.
Evangheliile, prezentand Schimbarea la Fata, nuanteaza: la Matei, chipul lui Hristos este “ca soarele”, iar la Luca, vesmintele, sunt “ca zapada”. Iata cum coexista zapada cu soarele fara a se topi, ca si firea omeneasca a Mantuitorului cu cea dumnezeiasca. Prima nu a fost distrusa si topita de ultima, ci indumnezeita, luminata.
Schimbarea petrecuta pe muntele sfant este o arvuna si o chezasie a transfigurarii finale. Prin aceasta minune s-a aratat ca firea zidita poate fi preschimbata sub actiunea harului, ca ea este apta sa primeasca energiile divine si sa se imbrace in lumina.
Sursa: Crestin ortodox
