Cinquantenaire – Muzeul Regal de Artă şi Istorie
Muzeul Cinquantenaire, situat în parcul cu acelaşi nume din Bruxelles, este destinaţia cea mai importantă dintre muzeele Regale de Artă şi Istorie. Intrarea în această clădire construită în secolul al XIX-lea, la cererea regelui Leopold II, te lansează într-o călătorie fascinantă de explorare prin timp şi spaţiu pentru a-ţi pune în faţă istoria umanităţii şi a civilizaţiilor sale.
Vom descoperi aici colecţii din toate domeniile de artă, exeptând pictura, de pe cele cinci continente, mai puţin din Africa sub-sahariană. Acestea sunt împărţite în patru secţiuni principale: antice, arheologia naţională, civilizaţiile noneuropene şi artele decorative europene. În total muzeul deţine în jur de 650.000 de piese, aşezate pe mai bine de 60.000 de mp în săli de expoziţie şi de rezervă, făcând din muzeul Cinquantenaire cel mai mare muzeu din Belgia.
De asemenea, în mod regulat au loc expoziţii temporare de înaltă calitate, organizate pentru a descoperi şi alte faţete ale istoriei artelor, precum şi alte activităţi culturale şi educative.
Originile muzeului Cinquantenaire
Din secolul al XV-lea până în secolul al XVII-lea, cadouri diplomatice, suveniruri şi curiozităţi care aparţineau ducilor de Brabant şi mai târziu arhiducilor de Habsburg, au fost expuse în arsenalul regal, o sală mare din palatul Coudenberg, primele colecţii care şi-au găsit locul în Muzeul Regal de Artă şi Istorie. Din păcate, multe dintre aceste comori au fost transferate la Muzeul Imperial din Viena.
În 1835 tânărul stat belgian deschide un muzeu de arme vechi, armuri şi obiecte de artă numismatică sub conducerea contelui Amédée de Beauffort, cu ambiţia de a vedea statul independent dintr-o perespectivă istorică. Colecţiile au fost aduse la Palatul Industrial, acum aripa stângă a Muzeului Regal de Arte Frumoase din Belgia. Instituţia a devenit mai târziu cunoscută sub numele de Muzeul Regal de Armuri, Antichităţi şi Etnologie. Colecţiile sale au fost mutate la Porte de Hal, iar atunci când Porte de Hal a devenit neîncăpător pentru a găzdui numărul tot mai mare al exponatelor, s-a decis separarea colecţiilor. Sub conducerea noului şef conservator Eugène Van Overloop, obiectele din antichitatea clasică au fost mutate în 1889 în palatul Cinquantenaire. În 1906 şi colecţia etnografică a fost trimisă acolo. Colecţia de arme şi armuri a rămas la Porte de Hal, iar noul complex muzeal din Parcul Cinquantenaire a luat apoi numele de Muzeul Regal de Arte decorative şi industriale.
În anul 1912 s-a născut Muzeul Regal din parcul Cinquantenaire. După construirea Muzeului Armatei în1922, adăpostit de asemenea în parcul Cinquantenaire, s-a decis să se aleagă un nou nume, pentru a se evita confuzia. În 1926, deci, numele Muzeul Regal de Artă şi Istorie a devenit numele oficial şi încă mai este şi astăzi.
În 1925 Jean Capart îl succede pe Eugène Van Overloop. În timpul mandatului său, muzeul devine o instituţie ştiintifică de frunte. Perioada interbelică a fost una benefică pentru muzeele din Cinquantenaire: numărul colecţiilor a crescut, au fost create diverse centre de studiu şi fondurile pentru acestea s-au înmulţit.
Odată cu al doilea război mondial activităţile muzeului s-au oprit brusc. Colecţiile sale au fost puse la adăpost. În 1942 Henry Lavachery a preluat postul lui Jean Capart. Imediat după război, el a început o reorganizare majoră a instituţiei. În 1946 un incendiu a mistuit o aripă a muzeului. O parte din colecţii au fost distruse. Reconstrucţia a fost lungă şi dificilă şi abia în 1966 s-a inaugurat noua aripă. Lucrarea a fost condusă abil de contele Joseph de Borchgrave d’Altena şi mai apoi de Pierre Gilbert. Între timp aceştia s-au ocupat şi de lărgirea colecţiilor, printre altele şi prin achiziţia tapiseriei din seria „Povestea lui Iacov”.
De la mijlocul anilor 70 au fost organizate expoziţii temporare majore.
Structura Muzeului Regal de Artă şi Istorie
Muzeul este o instituţie publică care este parte a unităţilor federale ştiinţifice. Acesta depinde de ministrul responsabil la nivel federal cu cercetarea ştiinţifică. Muzeul este împărţit în patru departamente, fiecare dintre ele fiind sub conducerea unui şef de departament:
– Antichitate
– Arta industriilor
– Arheologie generală şi civilizaţii noneuropene
– Muzeul de instrumente muzicale
Departamentele sunt şi ele împărţite în mai multe secţiuni, în funcţie de natura colecţiilor care le compun. Secţiunile sunt gestionate de către şefii de secţie. O serie de servicii generale face, de asemenea, posibilă o bună funcţionare a instituţiei: serviciul de securitate, administrativ, educaţional, cultural, de comunicare, de evenimente, de documentare, al expoziţiilor temporare, informatic sau tehnic.
În afară de prezentarea vizitatorilor a colecţiilor şi a expoziţiilor temporare, muzeul mai are în plus o muncă de culise mai puţin cunoscută publicului larg, dar a cărei importanţă nu poate fi pusă la îndoială. Aceste sarcini constau în:
– dobândirea şi conservarea operelor de artă
– inventarierea fiecărui obiect
– arhivarea documentelor
– colectarea datelor ştiinţifice cu privire la colecţiile muzeale
– efectuarea unor activităţi ştiinţifice
– dezvoltarea şi difuzarea cercetărilor ştiinţifice la nivel naţional şi internaţional
– participarea activă la misiuni ştiinţifice
– participarea activă la proiecte şi reuniuni ştiinţifice la nivel naţional şi internaţional
– informarea publicului asupra colecţiilor, organizarea activităţilor educaţionale
– crearea unei baze de date cu privire la operele de artă cu acces la public
– publicarea lucrărilor ştiinţifice şi de altă natură pentru public.
Inaugurarea Muzeului de Instrumente Muzicale are loc în 1877. Parte din Conservatorul Regal de Muzică, el a fost creat în scopuri didactice: familiarizarea studenţilor cu instrumentele vechi. Două colecţii de instrumente muzicale stau la baza acestei creaţii: pe de o parte colecţia celebrului muzicolog belgian François-Joseph Fétis (1784-1871), cumpărată de statul belgian în 1872, şi pe de altă parte o colecţie de sute de instrumente indiene de la Sourindhro Mohun Tagore (1840-1914), oferite regelui Leopold II în 1876.
Victor-Charles Mahillon (1841-1924) este primul conservator care a continuat lucrarea predecesorilor săi, constituind aşadar cea mai mare colecţie din lume. La moartea sa muzeul avea 3.177 de instrumente muzicale.
Colecţiile muzeului
Rămăşiţe ale civilizaţiilor preistorice, instrumente muzicale, mozaicuri, sticlă, ceramică, mobilier, obiecte etnografice din Asia, Oceania, America şi lumea islamică, toate aceste lucrări sunt unite cu scopul conservării lor şi de transmitere generaţiilor următoare. În fiecare an colecţiile se îmbogăţesc cu noi achiziţii.
Importanta colecţie de textile copte aparţine ansamblului de piese de artă creştină sau islamică începând cu secolul III d. Hr. şi până în secolul al XII-lea descoperite în Egipt. Cuvântul coptă provine din qibt, numele arab al populaţiei indigene din Egipt, care vine la rândul său din termenul grec aigyptios. Egiptul a fost creştinat în jurul anului 50, iar în timpul secolului al III-lea creştinismul s-a răspândit în rândul populaţiei indigene. Cu toate acestea în anul 639 începe convertirea la islamism. Textilele sunt unele dintre cele mai celebre discipline ale artelor practicate de copţi. Această colecţie însumează circa 550 de piese dintre care majoritatea sunt articole de îmbrăcăminte şi ţesături de uz casnic.
Oceania este numele dat continentului format din mai multe insule din Oceanul Pacific. O parte importantă a acestei colecţii cuprinde piese din Polinezia al cărei pilot este o statuie colosală din piatră, cu o greutate de şase tone şi reprezintă, probabil, zeul pescarilor de ton. În 1935 ea a fost adusă în Belgia de o expediţie belgiano-franceză la bordul navei Mercator. Hărţi şi fotografii explică clima şi geografia acestei regiuni vaste, precum şi originea şi cultura locuitorilor.
Colecţia costumelor civile şi religioase, broderii şi textile fac obiectul unei prezentări temporare în sala Errera. Aici hainele, ţesăturile, stofa şi dantela contemporană oferă o imagine de ansamblu a patrimoniului belgian din acest domeniu.
În aripa dreaptă a mănăstirii, printr-o combinaţie a stilurilor gotic-renascentist-baroc, cu vedere spre grădina interioară, îşi deschide uşile o excepţională colecţie de sticlă antică. Acoperind perioada antică până în secolul al XIX-lea, este în mare parte dedicată producţiei din vechile provincii din Belgia.
Colecţia artelor decorative europene oferă o imagine de ansamblu a principalelor tendinţe stilistice care au înflorit în artă din 1890 până în 1940, decoraţiuni caracterizate prin sculpturi, sticlărie şi ceramică.
Muzeul Regal de Artă şi Istorie rămâne cea mai mare colecţie naţională de arheologie din Belgia. Secţiunea de arheologie natională posedă exponate din mileniile IV-III î. Hr. Prezenţa acestei colecţii la Bruxelles, a cărei calitate este de invidiat, se datorează muncii a doi ingineri belgieni, fraţii Siret, care după stabilirea lor în Spania în secolul al XIX-lea, au scos la lumină toate aceste documente, podoabe din aur şi argint, arme din cupru, textile, ceramică, statui…
Colecţiile departamentului de antichităţi ies în afara frontierelor belgiene şi conduc vizitatorii de la valea Nilului până la Tibru şi Eufrat sau la insulele Greciei continentale. Colecţia egipteană ilustrează mai mult de trei mii de ani de istorie. Antichităţile clasice conţin una dintre cele mai mari colecţii de vase greceşti, alternând cu sculpturi în lut, statui de bronz şi obiecte de uz casnic.
Departamentul civilizaţiilor noneuropene reuneşte obiecte arheologice, etnografice şi artistice originare din America, Asia şi Oceania. Africa este reprezentată doar prin colecţia islamică din nordul continentului.
Pentru a înţelege şi aprecia bogăţia şi diversitatea colecţiilor muzeului, acesta oferă o gamă largă de servicii educaţionale şi culturale prin diverse activităţi, cum ar fi tururile ghidate pentru toate vârstele, conferinţe, ateliere de lucru, cursuri, etc.
Personalul ştiinţific al muzeului este dedicat modernizării patrimoniului prin intermediul unor studii continue de arheologie şi epigrafie referitoare la istoria artei cuplate cu analiza în laboratoare şi ateliere de restaurare. Rezultatele cercetărilor sunt comunicate publicului prin publicaţii, expoziţii şi întâlniri (inter)naţionale. Profesionalismul personalului este apreciat de către instituţii academice şi ştiinţifice din întreaga lume.
de Tatiana Scurtu-Munteanu
