Cuvânt și iubire

Insomniile unei veri dezvăluie confesiunea lirico-meditativă pe teme ale dragostei și morții, abordată într-o manieră personală, caracteristică structurii sale interioare… Chemarea iubirii devine tânguire pornită spre Dumnezeu și receptată pe coordonate orizontale și verticale:
„Mă voi ruga, iubitul meu să vii / mă voi ruga-n biserici, / te voi striga-n păduri / și-n tărm de mare / când valuri se risipesc și gem”…

Renata Alexe    

* * *

Salutăm, așadar, incizia pe care o face poeta într-un material ideatic de profunzime, luminat de insomnii scormonitoare.
…Este un vibrant volum de poezie dedicat veșnicului și imprevizibilului zeu (sau zeițe) pe care îl numim îndeobște IUBIRE…

Vasile Filip    

* * *

…Exprimând înălțător și puternic prin nuanțe de o sensibilitate ieșită din comun, o profunzime a sentimentelor în care te regăsești sau te descoperi, rămân mut în fața acestei introspectii.

C. Popescu    

 * * *

 RĂSPUNS LA SCRISOARE

Nici nu mai știu
cât timp a trecut
de când nu ne-am mai văzut,
pe când foloseam cuvinte
cu-aceleași înțelesuri…
Ce-am făcut de-atunci?
În vremuri bune
mă cufundam în tăceri,
mai cântăream
din când în când iubirea;
în vremuri rele
număram boabe de nisip
până când oboseam…
Mai iubesc, da, mai iubesc!
Dar tu?
Mai iubești? Mă mai dorești?
Sper să ai, măcar acum,
sentimentul deplinei libertăți
de a alege…
Acum, când încă
nu e prea târziu!

 * * *

 METAFIZICĂ

Ţi-au retezat rădăcinile
Şi-ai rămas totuşi pe pământ.
De unde-ţi vei lua seva?
De unde? De unde?
Tot întrebându-te,
te-ai înfăşurat de trupul unui copac…
Te bucura soarele,
te biciuiau vânturile,
tu rezistai prin rădăcinile lui,
el rezista prin mlăzile tale înamorate.
Până-ntr-o zi
când fiul lui Zeus, mânios,
şi-a încruntat sprâncenele;
nori negri au venit,
aduşi de vânt…
Furtuna a doborât copacul înalt.
Vai, rădăcinile! Ai urlat atunci
îngrijorată de propria-ţi existenţă.

 * * *

 GÂNDURI DE POET

Noaptea îşi poartă discret
frigul şi liniştea…
Sunt nopţile calme şi reci,
cu mirosuri de iarnă.
O, dac-ar rămâne totul aşa!
Aşa de alb sub lună
şi timpul – fără de măsură,
o clipă din care
să nu mai poţi scădea nimic,
o clipă de iubire mare…
Să crezi
în zăpezi, în iubiri,
în amăgirile lor albe…
Gânduri de poet!

 Îmi plec capul
pe trupul poeziei.

 * * *

 Insomniile unei veri – volum de proză, publicat 2002, Romania.

http://www.vavilapopovici.com/wp/insomniile_unei_veri/