“ELECTRIFICAREA ŞI PÂRLEAZUL”
“Ura dintre urşii care au luat stupii cu miere cu tot este „aproape canibalică”. Locul lor ar fi în cuşti bine păzite. Cu unul singur pe targă, nu rezolvăm nimic. E o tragedie. Nu-mi permit să comentez. Dacă legea ar fi fost în mîna mea, pentru subminarea economiei naţionale, i-aş fi confiscat averea toată. Inclusiv cea de la mătuşă Tamara. L-aş fi lăsat liber, fără arme, şi doar cu bani de metrou în buzunar. Aşadar, să ne îndreptăm atenţia spre o descoperire epocală: Institutul de Economie Socială şi Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române au dat publicităţii studiul potrivit căruia, în mediul rural un milion de oameni sînt extrem de săraci şi muncesc cu ziua. Trei sferturi trăiesc în condiţii precare, 37% nu au nicio formă de remuneraţie sau plată în natură şi peste 36% sînt pe cont propriu. Bun înţeles, alambicatele constatări vor rămîne la dosare. Alta este problema pe care o cunosc cele două instituţii, dar şi Guvernul: electrificarea gospodăriilor şi satelor din ţară, aflată tot pe hîrtie. În mileniul trei, montarea unor stîlpi şi a unor fire conducătoare de electricitate este pentru guvernaţii noştri echivalentă cu trimiterea unei rachete pe Marte. O normalitate a civilizaţiei a devenit o dificilă problemă naţională. În România există 97.805 de gospodării neelectrificate, amplasate în 2.284 de localităţi străbătute de uliţe neasfaltate. Din total, 2.822 de gospodării se află în 97 de localităţi complet neelectrificate. Din cinci români de la sat, trei se spală în lighean sau în butoi, şi au pe post de toaletă o groapă săpată în pămînt, pentru că fondurile destinate modernizării satelor şi locuinţelor sînt în curtea bravilor primari. Iar agricultura?, în mod sigur merge foarte bine, din moment ce ministerul are un sediu luxos cu badiguarzi (sic!) „unu şi unu” la porţi, de nu trec nici muştele ţăranilor şi unde fotografiatul este interzis. Dacă terenurile agricole tot au fost vîndute străinilor, la agricultură ar fi potrivit un ministru polonez, ungur, israelian, englez sau din spiţă regală.
„Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor!” De aceea se cuvine să fie felicitaţi şi avansaţi la gradul de „colonel” guvernaţii postdecembrişti. Ei au muncit consecvent la descompunerea societăţii româneşti pe toate axele. Unde am ajuns, ca popor, după 22 de ani de tranziţie şi capitalism? Pe marginea prăpastiei. Se mai ocupă cineva de securitatea economică a României? Dacă da, de ce Ţara nu mai are nimic? În curînd, nici cetăţeni prea mulţi. Vrem sau nu, democraţia ne-a îmbogăţit cu o fatalitate, care trebuie judecată şi analizată: fenomenul politic cu caracter neromânesc, antiromânesc şi servilismul condamnabil al politicienilor – marionetă. Mare parte, pe potriva lăzii de gunoi a istoriei. Modelaţi de conduita evazionismului ideologic, importată din Occident, situată în afara contextului românesc, o conduită sufocată de realii şocante la nivel de aplicabilitate, ei au glisat mereu pe fîşia de la graniţa legilor şi moralei, în interesul propriilor buzunare. Mă gîndesc tot mai mult ca viitoarea mea carte să abordeze acest fenomen cu ramificaţiile rău-făcătoare naţiunii române. Nu aş putea formula un rechizitoriu blînd, de vreme ce România se zbate de 22 de ani în mîini necurate, secătuită de resursele economice şi de cultura menită să emancipeze nivelul de civilizaţie al poporului.
Ne-a eliberat lovitura de stat din 1989 din vreun crater? Nu. Lava s-a scurs peste noi, s-a întins de-a lungul şi de-a latul, are fani grosolani ca operaţie cantitativă şi se joacă de-a şoarecele cu pisica în societatea românească, zdruncinată din toate încheieturile. Jocul e dus pînă la cel mai înalt nivel, încît, în acelaşi ţarc stau şi şoarecii şi pisicile. Pisicile au devenit docile şi nu mai sînt nevoite să alerge pe coclauri după şoareci, iar şoarecii se lasă prinşi pe principiul „serviciu contra serviciu”. Cînd e nevoie de spectacol, „îngrijotorul” îi întărîtă niţel şi gata! Şi, atunci, unde e morala? Nicăieri. Capitalismul e preacurvie! Nu exagerez deloc. Ironia mea încearcă să ilustreze hiper-realul politic, alcătuit din sculpturi în silicon şi portrete în vaselină, aranjate într-o ordine şocantă, al cărei sens sadic, refuză orice explicaţie. Cel mai fertil teren în exprimarea nimicniciei umane de tipul Tănase Scatiu, este cel politic, unde parveniţii au dat navală la ciolane cu încălţările murdare, făcîndu-şi de lucru în structurile de stat pe principiul „pentru buzunar, tot înainte!”. Cei mai mulţi au nimerit în politică din orgoliul apartenenţei la istoria momentului, din preocuparea comună cu prietenul de halbă, sau pentru că s-au hotărît să vadă cum e treaba cu politica şi cum să ne arate nouă „ce pot muşchii lor”. Oricine poate constata cu uşurinţă, după lovitura de stat, puterea a fost preluată de profesioniştii în arta hoţiei, care au driblat legislaţia în favoarea lor. Legea fiind la noi un fel de pîrleaz: smecherii îl sar întotdeauna, civilii deştepţi îl ocolesc şi se trezesc colonei, deşi sînt inapţi pentru armată, iar mulţimea dă cu capul în el. Politica-şoc şi capacitatea politicienilor de a sfida poporul sînt principii de serviciu. Morala a devenit desuetă, cine se mai preocupă astăzi de morală? Este foarte posibil ca în viitorul apropiat al omenirii criteriile moralei să-i intereseze doar pe muzeografi sau filosofi.”
Maria Diana Popescu, Agero
