Cuvânt și iubire

Mircea Eliade (Photo credit: Wikipedia)

La sfîrsitul anilor 20, un număr de intelectuali care si-au spus tînăra generatie si care erau profund influentati de Nae Ionescu, au căutat să scape de goliciunea înspăimîntătoare a pozitivismului si a tehnologiei moderne si să realizeze un nou echilibru spiritual.

Nichifor Crainic a identificat în febrilitatea lor confirmarea unei noi orientări în viata intelectuală românească si o reîntoarcere la religie si le-a deschis acestora paginile revistei „Gîndirea”. Dar această generatie avea propriul său program. Hotărîti să descopere adevăratele coordonate ale spiritualitătii românesti si dornici să aseze cultura română pe un nou făgas, reprezentantii acesteia au format o asociatie numită Criterion.

Criza lumii occidentale dovedea că ideologia generatiei războiului nu mai era valabilă. Mircea Eliade, îndrumătorul spiritual al acestei generatii, considera că „trebuie să-si găsească rosturile sale”. Spre deosebire de înaintasi, care se născuseră si trăiseră cu idealul reîntregirii neamului, acestia nu aveau un ideal gata făcut. Era prima generatie românească neconditionată în prealabil de un obiectiv istoric de realizat.

Viata politică a anilor 30 este caracterizată de un declin general al institutiilor democratice. Liberalii si national-tărănistii, care asiguraseră suprastructura guvernării parlamentare îsi pierduseră mult din elanul pe care-l arătaseră în deceniul precedent. Sfîsiati de factionalism, acestia păreau incapabili de o actiune decisivă. Efectele crizei economice mondiale repercutîndu-se asupra întregii societăti românesti în decursul deceniului patru al secolului al XX-lea.

Problema generatiilor nu era un fenomen exclusiv românesc, de pildă, Ortega y Gasset si discipolii săi vor înălta conceptul la rangul de categorie fundamentală a filosofiei culturii. Generatia tînără a urmat imediat generatiei de foc, generatiei războiului pentru reîntregire natională. Ea era compusă din tinerii cuprinsi între ultimul contingent intrat în transee în 1918, si cei care, prin vîrsta lor fragedă nu si-au putut da seama de lumea de dinainte de război. Altfel zis, era generatia celor pe care războiul i-a găsit adolescenti si care aveau atunci, în medie, între 25-35 de ani.

Istoria tinerei generatii trece prin două momente: un moment spiritual (1925-1929), de descoperire de sine a tinerei generatii, de nădejde a tinerilor în puterile lor, de îndrăzneală virilă, de plinătate sufletească, de entuziasm, de depăsire, de afirmatie biruitoare, care au dat tinerilor iluzia că trăiesc o clipă de har, hotărîtoare în destinele culturii românesti, si un moment nespiritual (1929-1932), de cădere spirituală, de înfrîngere, de deceptie, de nedumerire, în care tinerii s-au descoperit inutili, neîncadrati în societate, amenintati de prăbusirea lăuntrică a icoanei pe care o aveau despre sine, pe care nu si-o mai puteau sustine decît prin morga întemeiată pe amintirea momentului de plinătate, pe care l-au trăit cîndva.

În Întoarcerea din Rai, Eliade ilustra pierderea raiului, zvîrlirea tinerei generatii în istorie. Trăirea autentică, aventura, pasiunea pentru risc vor fi reluate mai tîrziu si în romanul Huliganii. Mesajul acestora era, de fapt, crezul generatiei al cărei lider era Eliade si care consta în crearea unei lumi noi printr-o revolutie spirituală, în cadrul căreia adevărurile conventionale, barierele sociale si-ar fi pierdut importanta. În fiecare din personajele acestor romane, autorul a portretizat, pare-se, un individ real, reflectînd, de asemenea, cu autenticitate si spiritualitatea generatiei anilor 30.

Aventura, spiritul viril sînt căutate de Eliade în toate preocupările sale, aventurierul fiind spiritul înăltat deasupra conditiei umane. Conceptul de maschilita împrumutat de la Papini fiind considerat un mod de a fi în lume. Dar, libertatea de a face tot felul de experiente este asumată si în plan politic.

Atmosfera social-politică din România se agravase pe măsura erodării institutiilor democratice si, respectiv, a accentuării tendintelor extremiste. Notorietatea Miscării legionare era în continuă crestere.

Eliade explică sfărîmarea prieteniilor si despărtirea apelor prin împărtirea tot mai categorică a societătii românesti în dreapta si în stînga. Altădată prieteni, diferiti oameni de cultură se trezesc inamici pe terenul politic. Interesantă este relatia, de pildă, dintre profesorul Nae Ionescu si Mihail Sebastian. Antisemitismul primului a trezit deceptia celui de-al doilea, desi îl considerase si directorul său de constiintă.

Prin amenintarea războiului, generatia tînără a suferit o fisură interioară. Într-adevăr ea era crescută într-o anumită ierarhie de valori: respectul vietii omenesti ca suprem bine si libertatea ca mijloc desăvîrsit, pe care le-a văzut dezmintite de acei care o crescuseră în ele.

Momentul culminant al acestei solidarităti a fost, fără îndoială, crearea, în 1931, a Asociatiei Criterion, menită a fi cadrul material si spiritual de manifestare a tinerei generatii; dar care si-a oprit activitatea odată cu ascutirea antagonismelor dintre membrii ei, angajati pe pozitii politice si spirituale divergente.

Manifestările tinerei generatii se caracterizează prin precumpănirea cîtorva caractere specifice: setea de experientă, vointa de încercare directă, autenticitatea, vointa de a înlătura orice constrîngere din afară, orice conformism nerecunoscut din lăuntru, spiritualitatea, vointa de a se depăsi, nevoia de absolut, tensiunea dramatică, criza, care constituie punctul crucial al experientei trăite în comun de tînăra generatie.

Misiunea tinerei generatii era, după cum identifica Mircea Vulcănescu, triplă. Cea dintîi misiune era asigurarea unitătii sufletesti a românilor, uniti politic prin sacrificiul generatiei de foc si estomparea deosebirilor regionale în măsura în care însemnau altceva decît nuantarea unui aceluiasi suflet national. A doua misiune a tinerei generati era să exprime în forme universale sufletul românesc. Cu alte cuvinte, găsirea formelor autentice de viată cele mai potrivite acestui popor, de la politică si pînă la teologie, în filozofie, în literatură, în stiintă si artă. A treia misiune a acestei generatii este pregătirea pentru ceasurile grele care pot veni.

Vulcănescu prefigura, asadar, destinul tragic al unor reprezentanti ai generatiei sale în conditiile instaurării, la sfîrsitul deceniului al patrulea, a dictaturii, mai întîi a celei de dreapta, incomplete, răsturnabile, apoi a celei de stînga, comuniste, rămasă stăpînă peste Europa de răsărit 45 de ani.

Generatia nouă, al cărei exponent era Eliade, era dominată de frămîntarea interioară papiniană, antidiletantismul monden si dragostea pentru experienta pasionantă a adolescentei care, singură, urmează să creeze echilibrul spiritual al individului, de mai tîrziu.

Din 1931 la Fundatia Carol I era organizat un ciclu de conferinte-simpozion despre personalităti contemporane si despre problemele epocii respective. Interesantă este întîlnirea dintre reprezentantii unor optiuni politice diferite: Belu Silber, Lucretiu Pătrăscanu, doi marxisti, si N. Vulcănescu, Mihail Polihroniade, care criticau comunismul în numele democratiei si al nationalismului.

Ceea ce s-a numit mai tîrziu spiritul Criterionului devenea mai limpede si mai articulat cu cît programul a fost împlinit. Dar chiar de la cele dintîi simpozioane, publicul a ghicit că avea de-a face cu o experientă culturală semnificativă si le-a rămas credincios pînă la urmă. Chiar atunci cînd nu era vorba de subiecte senzationale, ca Lenin, Chaplin, Freud sau Gide amfiteatrul permanent al Fundatiei era arhiplin.

„Asistînd la simpozioanele noastre, unde erau prezentate si dezbătute atîtea puncte de vedere, publicul asista de fapt, la un nou tip de dialog socratic. Scopul pe care-l urmăream, nu era numai informatia, ci, în primul rînd «trezirea» auditorilor, confruntarea lor cu ideile si, în cele din urmă, modificarea modului lor de a fi în lume”, mărturisea Mircea Eliade.

Paradoxal, gruparea Criterion era acuzată în epocă de cripto-comunism. Ulterior, au fost alăturati orientării nationaliste de extremă dreaptă. De asemenea, s-au adus si alte acuzatii, de pildă, de veleitarism, de pretiozitate, adică de vointa de a face să se vorbească despre tînăra generatie atunci cînd, de fapt nu crease nimic.

Remarcabilă rămîne însă întîlnirea si colaborarea dintre cei ce se vor dovedi personalităti definitorii ale culturii române, de la Mircea Eliade, pînă la Emil Cioran, Mircea Vulcănescu si Constantin Noica.

În realitate, această generatie a creat un mediu de difuzare a ideilor, a readus în atentie satul ca leagăn al spiritualitătii românesti, ortodoxia si rolul acesteia în modelarea experientei nationale. În repulsia lor fată de pozitivism si materialism mostenită din secolul al XIX-lea, ei s-au întors spre misticism. Li se părea axiomatic că exaltarea mistică, mai curînd decît credinta, a fost temeiul sensibilitătii umane.

În Itinerariu spiritual, Mircea Eliade a pornit de la ideea că ortodoxia putea oferi tinerei generatii o conceptie cuprinzătoare asupra existentei si ar putea deveni un nou fenomen în istoria culturii române moderne. Dar recunostea că întelegerea sa în privinta ortodoxiei era superficială, iar mai tîrziu, întrucît orizonturile sale intelectuale si experienta sa de viată s-au lărgit, în mod special în timpul sederii sale în India, unde a început să fie fascinat de hinduism, ortodoxia sa ocupa doar un loc modest în amplele sale studii comparatiste asupra religiei.

Emil Cioran s-a îndepărtat si mai mult de la subiect. A devenit preocupat de tragedia existentei individuale si si-a pus speranta în misticismul protestant de tipul Kierkegaard. Cînd a scris despre criza spirituală din România interbelică, a adus într-adevăr un omagiu ortodoxiei, pentru a fi apărat specificul românesc de-a lungul secolelor, împotriva asimilării de către societătile mai dinamice, dar a văzut salvarea supremă doar în integrarea României într-o Europă urbană, cosmopolită.

Mircea Vulcănescu a recunoscut, de asemenea, influenta formativă a ortodoxiei asupra vietii spirituale românesti, dar, spre deosebire de Eliade si Cioran, a căutat salvarea sa si a generatiilor viitoare în sat. Doar aici, gîndea el, supravietuia un stil organic al vietii românesti si doar aici sufletul românesc va trebui să înfrunte provocarea invaziei masive a Occidentului.

Discipolii lui Nae Ionescu au alcătuit generatia cosmopolită, despre care Eugen Lovinescu considera că va înceta să se constituie în imitatori si va începe să creeze valorile spirituale românesti originale.

Generatia în pulbere definită de Zaharia Stancu în 1936 era, în realitate, generatia care a avut drept crez Regenerarea spiritului românesc.

Teama că Istoria i-ar împiedica s-o înfăptuiască, că timpul va deveni curînd un timp terifiant (timpul terorii Istoriei), încercarea de a răspunde la întrebarea: cum să iernăm? deveniseră aproape obsesii pentru tinerii intelectuali.

„Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europă”, considera Mircea Eliade, „luntrea statului nostru este condusă de niste piloti orbi. Acum, cînd se pregăteste marea luptă după care se va sti cine merită să supravietuiască si cine îsi merită soarta de rob – elita noastră conducătoare îsi continuă micile sau marile afaceri, micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Crima elitelor conducătoare românesti constă în pierderea acestui instinct si în înfiorătoarea lor inconstientă, în încăpătînarea cu care îsi apără puterea. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bună voie, si-au semnat cu mîna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducătorilor nostri politici, departe de a dovedi această resemnare, într-un ceas atît de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stă în putintă ca să-si prelungească puterea”, continua Eliade rechizitoriul său în anul 1937.

Libertatea de a face cultură este întreruptă cu brutalitate. Degenerarea politică este accentuată de evolutia situatiei internationale, de victoria extremei drepte în Italia si Germania si de politica de appeasement promovată de Franta si Marea Britanie.

În acest context, destinul României era decis cu rapiditate, democratia lăsa locul regimurilor autoritare. Dar, retragerea din fata istoriei, acceptarea traditionalului destin al intelectualului român de a rata sau de a supravietui umil la periferia societătii nu au reprezentat o optiune pentru „generatia” lui Eliade.

autor Luminita Moscalu

Sursa: Revista Melidonium