Cuvânt și iubire

Exista o problema foarte importanta pentru tineri, de care sunt si eu preocupat, ca duhovnic: relatia cu fetele, prietenia cu fetele. Ce loc ii acordati? Ii sfatuiti sa investeasca foarte mult in aceasta problema, sau nu? Sa fie preocupati de aceasta problema, sau s-o tina putin mai la distanta?

Si sa te implici, e de discutat, si sa te tii la distanta, iarasi e de discutat. Intai de toate, o data cu varsta cresc si sentimentele. Exista un obicei – mai mult, a devenit traditie – sa ai un iubit. Acum nu-i mai spune iubit, ii spune prieten. E un paravan acesta; nu exista prietenie intre baiat si fata, decat iubire. Se merge cu mintea foarte adanc, pe intimitati, iar prietenia e cu totul altceva; fara nici cel mai mic interes. Deci nu e bine spus prietenie.

Fata are un instinct de conservare mai dezvoltat si o crestere a puterii rationale mai din vreme decat baiatul. Ea poate sa fie mama si la 13 ani – citeam acum intr-un ziar ca o fata a nascut la 11 ani chiar, pe cand un baiat nu poate sa fie tata la varsta asta. Dar si puterea ei de a acumula rational e mai scurta – pana la 20-25 de ani, pe cand a barbatului pana la 30 de ani. Incepe sa se mearga pe linia unor interese de viitor.

Avand un mai mare instinct de conservare, vrea sa puna mana chiar pe Alexandru Macedon, adica pe un mare erou. Si daca tu esti erou intr-un fel, te-a ochit.

Cunosc un baiat foarte destept, student. Era si baiat serios, nu-si pierdea vremea – toate la vremea lor. Si o fata, mediocra din punct de vedere intelectual, nu s-a lasat cu nici un chip – ii scria scrisori, statea in calea lui. Si a intrebat-o o colega: “Tie nu ti-e rusine?” Ea ia raspuns: “Vreau sa vad cum reactioneaza un om destept la astfel de propuneri”.

Daca acel baiat era mai putin stapan pe el, punea mana pe el, asa ca ei ii convenea aceasta lupta si intr-un sens si in altul. Daca este destept, este destept peste tot, si atunci lasa lucrurile la vremea lor. Zice Solomon: “Este vreme pentru toate, dar fiecare la vremea lor”.

Mai este si altceva, o problema mai intima: sunt convins ca cei mai multi tineri se gandesc la o casatorie pentru placeri, mai intai, ceea ce este o mare greseala. Aceste lucruri ti le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie sa te mai preocupe.

Nu nasterea de copii e un scop suprem al casatoriei, ci stimularea reciproca pentru mantuire. Nasterea de copii e o consecinta. Sigur ca ai sa te bucuri si de aceste lucruri, dar sa nu fie o luna de miere si o viata de amar.

O casnicie trebuie sa fie dintru inceput solida. Cum se zice, daca traiesti prezentul, repari trecutul si castigi si viitorul. Asadar, este o greseala sa construiesti o relatie pe niste motive imediate. Trebuie gandit daca ea rezista la toate greutatile binecuvantate ale casniciei.

Va mai spun ceva: mama naste, mama renaste; ea se ocupa de copii. Si, desigur, foloseste cea mai frumoasa metoda, din instinct, din iubire: il ingaduie pe copil orice ar face acesta. Daca baiatul e navalnic, viteaz, i-a intrat in cap sa cucereasca lumea, de ce sa nu? Dar in intalnirea cu prietenii, el incepe sa se vada inferior, pentru ca la primul contact cu lumea n-a biruit, si se intoarce plangand la mama sa. Aceasta ii spune: “Nu puiul mamei, tu esti imparat, tu ai sa cuceresti lumea!” Astfel, mama ii da continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru ca a invatat undeva, ci pentru ca il iubeste si pentru ca nu vrea sa-l vada un prost.

Nu stiu daca voi ati intalnit, dar eu sunt foarte bucuros ca Dumnezeu mi-a dat ocazia in copilarie sa intalnesc o carte scrisa de regina Elisabeta – Carmen-Silva, sotia regelui Carol I. Acolo am gasit urmatoarea poezie:

“De veti auzi de un erou care a cucerit razboaie si in urma lui a facut dreptate, sa stiti ca a avut o mama buna; De veti auzi de un erou care a viersuit si versul lui a schimbat sensuri de viata si frumuseti si inflacarari de inima, sa stiti ca a avut o mama buna” – si tot asa, cam vreo sapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a placut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie sa o avem, sa o pregatim!

Daca este inevitabila o intalnire intre un baiat si o fata, acesta trebuie sa o cultive, sa ii semene calitatea de a fi productiva din punct de vedere sufletesc – pentru ca, trupeste, cum am spus, nu e o problema.

Trebuie sa fie pregatita sa duca toate aceste lucruri, iar tu trebuie sa o intretii cu orice chip problemele ei, sa o stimulezi continuu. Ea nu se baga in problemele tale, nici nu are cum, daca esti o personalitate; daca incearca, da gres. Ea ramane pe pozitia ei de mama si de sotie.

Am cununat odata pe cineva, si cand am ajuns la rugaciunea aceea unde preotul spune: “Iar femeia sa asculte de barbat”, toata lumea s-a uitat la mireasa si mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment care a stapanit ceremonia, pentru ca fetita aceea a fost injosita in cel mai mare moment din viata ei. Dar am tacut pana mi-a venit vremea la cuvant, si i-am spus:

“Am constatat ca lumea n-a fost atenta la cuvintele de mai inainte, care spuneau ca barbatul este dator sa-si iubeasca nevasta. Draga mireasa, daca nu te iubeste, sa nu-l asculti!”

Sa nu ne jucam cu cuvintele! Fata nu e numai o jucarie de pat sau o jucarie de bucatarie; suntem plini de obligatii, suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie sa vezi intr-o iubita de la inceput, cand poti sa judeci – pentru ca daca te-ai indragostit, nu mai judeci – niste lucruri pentru viitor, pana la sfarsitul vietii.

Deci este dezavantajul celui care se indragosteste prost, care s-a indragostit pentru ca a vazut ceva superficial; el nu mai simte frumusetea aceea grozava a iubirii.

Credeti dumneavoastra ca acest mare mester, Dumnezeu, cand a creat omul, si pe femeie deci, a creat-o fara sa toarne acolo sentimente si posibilitati extraordinare?!

Femeia, tineti seama, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rau, dar care e buna, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu orice chip s-o faci buna, dar cel mai bine este sa nu te grabesti la inceputul inceputurilor.

Cum cunoastem daca e rau ceea ce facem?

Exista un instinct in noi. Odata, ma gaseam la Timisoara. Nu eram calugar, nici la manastire nu eram, dar ma gandeam la asta. Un student la politehnica se indragostise de o studenta foarte urata. M-am trezit cu el la mine sa-mi ceara sfaturi, ca era innebunit dupa ea. N-o cunosteam, ca nu putea sa patrunda oricine pana la mine, dar el o iubea.

Am cunoscut-o apoi. Ea, saraca, n-avea cum sa speculeze iubirea, pentru ca nu avea nimic, era urata. Dar nu exista femeie urata. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare in felul ei. Barbatul trebuie sa se plece sa o ia – adica sa-i arate eleganta, pretuire. Atunci floarea isi arata si mirosul, si calitatile ascunse, pentru ca tu ai stiut sa rascolesti adancurile si ai facut din ea ceea ce nu stia ea ca este.

Femeia trebuie pretuita, sa stiti, pentru ca mai intai ne reprezinta o femeie in Imparatia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ti-e si frica sa vorbesti comparand-o pe ea cu oamenii.

Cum vi se pare, preacuvioase, dupa experienta aceasta foarte lunga: atitudinea fata de femeie, in general, sau in relatia dintre barbat si femeie, a evoluat inspre pozitiv sau inspre negativ ?

In general, a evoluat spre inflorire, spre pozitiv. Dar spre indurerarea momentului istoric in care ne aflam, exista si foarte multe cazuri cand femeile abia isi mai sufera barbatii: sunt betivi, chiar necredinciosi. Au ramas in ateismul anilor trecuti si femeile se lupta din rasputeri sa-i aduca si pe ei la credinta, dar e foarte greu.

Cu unii se poate, dar altii spun: “Iar te rogi, iar te inchini? Ce, te-ai pocait? ” Sunt si cazuri din acestea, dar sunt si foarte multe familii in care exista intelegere duhovniceasca. Insa te fura si treburile.

De aceea noi, ca duhovnici si preoti, in general, ii sfatuim pe cei care nu au timp pentru rugaciunea de tipic, pentru ca se scoala de noapte cu treburi, sa aiba o stare de rugaciune acolo unde se gasesc.

Daca tu te duci cu inima deschisa la treburile tale gospodaresti, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te opreste sa ai in gand: “Doamne miluieste?” Sa poti sa intri apoi in casa cu sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu.

Credeti ca fiecare om are o jumatate a lui?

Asta este o expresie care mie nu mi-a placut. Nu e o jumatate a ta, ci un tot al tau; tu esti tot, ea e tot. Nu exista grad de rudenie intre sot si sotie, pentru ca ei sunt una.

Dumneavoastra ati vazut steaua lui David, evreiasca: sunt doua triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e facuta de David, care era omul lui Dumnezeu, si ea reprezinta fiinta omeneasca, care are calitatea calitatilor in creatia lui Dumnezeu: chip si asemanare cu El. Si de aceea l-a facut pe om intai ca un triunghi echilateral, cu baza in sus, pentru ca omul e tare in putere, apoi un triunghi echilateral cu baza in jos, care simbolizeaza femeia.

Nu exista “jumatatea mea”. E o expresie spusa la un pahar de vin; la o sticla de vin, pardon! ca sa nu zic la un butoi chiar.

El se intreba daca exista o anume fata pentru el, randuita de Dumnezeu.

Se intampla in asa fel o intalnire, ca nu te mai opreste nimic. Dar e prematur sa aveti de acum astfel de preocupari, pentru ca inca sunteti studenti si aveti alte treburi. Insa dragii mei, pentru preotia de maine, cu orice chip trebuie sa gasiti o femeie care sa va ajute mai mult decat oricine.

Trebuie sa fie si instruita, pentru ca foarte multe fete o intreaba pe preoteasa anumite intimitati femeiesti, mai repede decat pe preot.

Floarea sta in glastra; baiatul trebuie sa umble sa si-o aleaga. Fata nu trebuie sa bata cararile baiatului, ci baiatul sa dea peste ea. Si apoi, voi trebuie mai intai de toate sa stiti sa pretuiti femeia foarte mult. Ea este o creatie a lui Dumnezeu extraordinara.

Va dati seama ce putere are o femeie sa te scoata dintr-o stare amarata. Faptul ca un barbat stie ca acasa are parte de o iubire desavarsita il face sa munceasca, sa castige razboaiele, sa-si rezolve problemele.

Sa stiti ca femeia nu gandeste simplu. Chiar daca nu e invatata, ea are o putere de patrundere deosebita si e mult mai realista decat un barbat. Ea are inca de astazi un sentiment pentru ziua de maine. Insa noi discutam, rationalizam niste lucruri, dar in iubire nu este nimic rational.

Acum, va pun si eu o intrebare: v-au folosit cele ce v-am spus?

Tinerii vor sa fie liberi, pun foarte mare pret pe libertate si au initiativa. As vrea sa va intreb: in relatia noastra cu gradele bisericesti? cu episcopii, de exemplu, limbajul nostru trebuie sa fie personal, sau trebuie sa vorbim de la institutie la institutie?

Vorbiti in numele institutiei pe care o reprezentati, dar vorbiti de la om la om. Cel cu care vorbiti reprezinta Biserica, asa ca adoptati o atitudine smerita nu pentru a obtine un raspuns, ci ca sa-l inspire pe el Dumnezeu sa va dea un raspuns.

Aceasta depinde si de pozitia celui care cere lucrul acesta? de la un profesor, de la un parinte, etc. Pozitia ta trebuie sa fie smerita, cinstita sub orice chip. Nu exista libertate fara o inima cinstita, ci doar un fel de a te juca cu ziua de astazi asa cum te-ai jucat si ieri.

Cand va adresati trebuie sa cunoasteti si formulele de rigoare: “Inalt Prea Sfintite Parinte”, asa se vorbeste de la episcop in sus; dar asta se invata usor. De pilda: “Inalt Prea Sfintite Stapane, venim cu inima smerita sa va intrebam unele lucruri. Daca se poate, iertati-ne ca v-am deranjat”.

Trebuie sa stiti sa faceti introducerea, ca sa prinda omul curaj, sa-i dai putere de cuvant. Cuvantul nu este al lui; in parte, este si al tau, pentru ca l-ai cerut cu smerenie si sincer.

Doi insi s-au dus la un parinte sa-i ceara sfat mantuitor, fiindca aveau fiecare cate o neputinta. Dupa ce au vorbit cu parintele, unul a zis:
“I-am spus si m-am eliberat de acea neputinta”.
Celalalt a zis: “Eu i-am spus, mi-a spus ce sa fac, si nu m-am eliberat”.
“Dar cum i-ai spus?”
“Parinte, am nevoie de lucru cutare”.
“Mai, uite cum am facut eu: am cazut la picioarele lui, cu fata la pamant, si l-am rugat: “Parinte, fa rugaciuni ca sa ma izbaveasca Dumnezeu de neputinta mea”.

Prin urmare, puterea nu e a lui, ci a lui Dumnezeu, si felul tau de a o cere conteaza. Parintele n-avea nevoie sa-ti dea tie sfaturi, ci tu aveai nevoie sa le iei. Intotdeauna, daca te duci sa ceri un sfat, nu e o flatare pentru cel la care te duci.

Apoi, trebuie sa stiti ca metanie se face numai la episcopi, nu si la preoti. Si sa nu va inchinati; nu se fac inchinaciuni decat la icoane. Trebuie sa se vada ca sunteti totusi cunoscatori.

Asadar, purtati-va smerit. Daca cel la care mergeti va respinge, voi sa fiti la fel ca un caine pe care il gonesti si apoi, daca il chemi, vine la loc. Asta ca sa-l puteti castiga. Bineinteles, depinde si pentru ce va duceti.

Eu de multe ori i-am spus episcopului nostru (I.P.S. Lucian al Tomisului n.r.), pentru ca i-am fost duhovnic pe vremea cand era elev la seminar, sa nu tina cont de lingusiri; acestea sunt cele mai scarboase inaintea lui Dumnezeu. Dom’le, prezinta-te cu ce ai tu; nu-ti strica libertatea ca sa castigi bunavointa cuiva pentru un scop material sau orice alt scop.

Problema divina e o problema de mare cinste interioara. Au fost sfinti traitori nestiutori! nici “Tatal nostru” nu stiau! care stapaneau natura fiindca erau cinstiti. Si o exemplificare si mai plastica: intr-o manastire, staretul a vazut un calugar mergand pe sus si si-a zis: “asta are o lucrare”. Dupa ceva timp, l-a vazut mergand pe pamant. Si-a zis: “Sa stii ca asta si-a pierdut lucrarea”. L-a chemat si l-a intrebat: “Cum te rugai tu inainte?” “Doamne, nu ma milui pe mine, pacatosul, Doamne, nu ma milui pe mine pacatosul. Si m-am scapat si am zis in biserica, tare, si m-a auzit un parinte si mi-a zis: “Ma, sa nu mai zici asa! Zi Doamne miluieste-ma!”, si de-atunci zic asa”. Si staretul i-a zis: “Sa zici tot ca inainte”.

Adica nu este vorba de stiinta aici. Acela era sincer, ii placea lui Dumnezeu aceasta sfanta simplitate. Oricine ai fi, orice diplome ai tine in buzunarele tale sau in capul tau, daca inima nu este cinstita nu acumulezi, si sigur nici libertate nu ai.

Credeti voi ca dracul e liber? Nu! E cel mai muncit, pentru ca nu e in Hristos. Mai mult, e declarat dusmanul lui Hristos. Asa ca nu va temeti de el; e tolerat, nu e o putere. Asadar, nu exista libertate decat in adevar, si adevarul este Hristos, Calea si Viata.

Intai de toate, in nenorocitul asta de moment istoric suntem aglomerati toti. Odata, un episcop care se dusese intr-o vizita canonica i-a intrebat pe cei de-acolo: “Ei, cum merge pe-aici?” “Prost, Prea Sfintite, prost. Acum ati mai venit si Sfintia Voastra.”

Deci, toata lumea e aglomerata. In viata trebuie sa cunosti si o tactica de lupta sa-ti determini cu precizie pozitia ta, a dusmanului cu care lupti, a distantelor.

Fiind intrebat care pacate sunt cele mai primejdioase, Sfantul Antonie spune: “Mandria, lacomia, curvia! toate acestea sunt”. “Dar care este cel mai primejdios dintre ele?” “Pacatul care este cel mai aproape de tine, acela este cel mai primejdios”.

Prin urmare, avem nevoie sa stim distanta, sa stiu unde sa-l lovesc. Daca cineva vrea sa ma omoare, nu ma lupt cu cel care i-a poruncit sa ma omoare, ci opresc mai intai mana care ma loveste, si apoi ma judec cu celalalt.

In cazul in care eu merg si cer sfat episcopului, dar neputinta mea ma face sa-l clevetesc, pentru ca sunt tulburat de cele ce mi-a spus, ce sa fac?

Daca te-ai dus sa ceri un sfat la un episcop al lui Dumnezeu, raspunsul vine de la Dumnezeu prin acel episcop. Daca nu ti-a convenit, atunci sa stii ca pe Dumnezeu l-ai clevetit. Deci duceti-va ca la omul pe care Dumnezeu il tine acolo.

Nu ne intereseaza faptele lui; nu ne intereseaza ca bem vin dintr-un pahar de pamant sau de cristal, vinul e tot vin. Harul e har, si nu pentru vrednicie sta el acolo, ci pentru harul pe care i l-a dat Dumnezeu, iar noi la harul acela trebuie sa apelam.

Dumneata te duci sa ceri un cuvant de folos, sa te salvezi, si mai rau te complici judecandu-l. A judeca pe cineva, cu atat mai mult un cleric si cu atat mai mult un arhiereu, este foarte grav, pentru ca acest arhiereu cate lucruri binecuvanteaza si salveaza!? Imi pare rau ca sunteti stapaniti de aceasta temere fata de mai-mari.

Cel care a pus intrebarea e student la Arte Plastice, vine de la Bucuresti; este iconar si pictor de fresca bisericeasca. In plus, relativ proaspat casatorit cu o doctorita. Eu as intreba, in locul lui, ce i-ati spune unui iconar casatorit cu o doctorita?

Cine a castigat, doctorita sau matale? Depinde de educatia fiecaruia. As vrea sa va propuneti sa faceti din doctorita aceasta si o doctorita de suflet, pentru ca dintre toate meseriile, problema duhovniceasca se aseamana foarte mult cu misiunea unui medic, pentru ca si acesta merge pe o psihologie dincolo de cuvinte.

Sa va spun un caz. Ati auzit si dumneavoastra de Clemenceau; a fost un om de stiinta francez care a creat o epoca in vremea lui, dar care era ateu. Pe acest Clemenceau l-a calcat o masina si, desigur, a aparut o editie speciala: “Marele Clemenceau lovit”, “Marele Clemenceau internat la spitalul cutare, ingrijit de doctorul cutare”, care informa lumea in acesti termeni la superlativ.

A scapat din accident acest Clemenceau si a spus asa: “Domnule, pe mine nu doctorii acestia m-au facut sanatos, ci o asistenta care s-a ocupat de mine, dar de care n-a vorbit nimeni, nici un ziar”.

In acest timp, un alt mare om de stat si scriitor a fost si el calcat de o masina, si a vrut sa fie dus la un spital unde erau calugarite. “Dar cum, dumneavoastra, care erati … ?!” “Treaba voastra ce credeti, eu vreau sa ma fac sanatos”.

Vedeti, mana aceasta catifelata a doctorului, plecata de la porunca inimii. Stiti dumneavoastra cata nevoie are omul bolnav sa fie intarit? Pentru ca foarte-foarte mult depinde de el vindecarea, nu numai de altii.

Ce sa-ti faca doctorii, daca tu nu crezi deloc? Si nu numai un simplu doctor, ci si Stapanul nostru, Dumnezeu. Nu poate sa te mantuiasca, domnule, fara participarea ta. Ti-a dat atat de multe lucruri dumnezeiesti in tine ca sa-L ajuti pe El sa te mantuiasca. Pentru ca El ne-a creat si pentru ca ne iubeste foarte mult, doreste sa ne mantuiasca. Si atunci, iubindu-ne, Il ajutam sa ne mantuiasca nestand pe loc.

arhimandritul Arsenie Papacioc