Victor RAVINI: De unde atâta ură împotriva Mioriței și a ciobanului?
Ni s-a spus că Miorița trebuie aruncată la gunoi pentru că ar fi dăunătoare națiunii și individului. Străbunii noștri nu puteau să ne lase moștenire ceva dăunător. George Călinescu afirmă că Miorița este un mit fundamental. Mircea Eliade îl ignoră pe Călinescu și citează fără comentarii, fără rezerve interpretarea juridică a lui Adrian Fochi și a filozofului marxist-leninist Pavel Apostol (fost Pál Erdös). Nu numai Eliade, ci și mulți alți savanți au refuzat să vadă că Miorița este o poezie lirică, un mit, în care nimic nu e concret. Au crezut că Miorița este o poezie epică, în care totul e concret și realist. Au refuzat să vadă că totul în Miorița e simbol, cu multiple înțelesuri abstracte, luminoase și sublime, pe cât de profunde, pe atât de înălțătoare. Ne-au băgat pe gât o înțelegere pe dos a Mioriței, cum că ar fi vorba de o crimă murdară, ciobanul ar fi incapabil de acțiune, resemnat, pesimist, fatalist și laș, iar ca el am fi noi toți, întregul popor român. S-ar părea că savanții au făcut un transfer psihologic și au pus pe seama personajelor din Miorița și a tuturor românilor propriile lor frustrări, spaime, deruta lor existențială și propriile lor defecte de caracter. Sensul mitologic al metaforelor și alegoriilor din Miorița este cu totul altceva decât ce li se pare celor care se opresc la sensul concret al cuvintelor. Incapacitatea sau refuzul de a vedea sensurile abstracte ale cuvintelor poetice a dus la confundarea mitologiei arhaice cu realitatea de la tribunale. Așa s-a ajuns la răstălmăcirea poemului, la înjosirea ciobanului și s-au făcut generalizări pripite asupra noastră, a tuturor. Nu Miorița este dăunătoare, ci dăunătoare sunt teoriile celor ce ne-au explicat-o anapoda. Teoriile anapoda au fost dominante și au eclipsat teoriile care au înțeles-o așa cum o gândiseră străbunii.
Cele mai vechi și mai bine păstrate variante ale Mioriței sunt colinde. De la o casă la alta, ciobanul din Miorița primește numele bărbatului care e nădejdea familiei și astfel devine personaj în text. Dacă în Miorița ar fi o ucidere adevărată, cum au crezut unii cercetători științifici, ce familie i-ar mai fi primit pe colindători să le ureze moartea bărbatului care e capul familiei? Ar fi azmuțit câinii pe ei. Savanții nu au înțeles ceea ce orice țăran analfabet și cu palmele crăpate înțelegea.
Ciobanul din Miorița nu poate fi o persoană concretă, cum au crezut unii, ci un personaj literar, un exponent al bunătății și perfecțiunii omului în general, un erou din mitologia pre-creștină a ciobanilor, așa cum au spus alții, dar nu au fost luați în seamă. Am clasificat 973 de variante ale Mioriţei, după modul verbului referitor la omorul ciobanului:
– cel mai adesea, verbul e la condițional (dacă o fi să mor) – omorul nu a avut loc,
– alteori, ciobanul poruncește la modul imperativ să fie ucis – omorul nu se efectuează,
– în câteva variante, omorul este la indicativ trecut, însă ciobanul e reînviat de mama lui și își reia activitatea. În acestea, el e un personaj mitologic și poate fi comparat cu alți eroi mitologici, din alte culturi vechi.
În multe variante ale Mioriței apare cuvântul lege. Mulți au crezut că lege are sens juridic și că ar fi vorba de o acțiune cu caracter juridic, o crimă pentru jaf sau din alte motive economice ori din invidie. Orice dicționar român explicativ spune că lege are două sensuri. Sensul nr. 1 este religios și e mai vechi. Sensul nr. 2 este juridic și e mai nou. Dicționarele mai ample arată cu citate că în cultura populară, orală, lege este atestat numai cu sens religios și niciodată cu sens juridic. Așadar, cauza și scopul uciderii în Miorița nu pot să fie juridice, ci religioase. Legea ciobanilor menționată în Miorița nicidecum nu se poate referi la relații sociale, ci reglează relația omului cu divinitatea, adică cu întreaga natură, în care ciobanii arhaici vedeau divinitățile lor.
Într-o variantă, doi ciobani îl vor omorî cu securi și cu topoară și cu bolovani de moară. În alta, îl vor ucide cu nouă topoare. De ce așa multe obiecte ucigătoare? În Baltagul lui Sadoveanu era suficient un singur baltag, dar acolo e o ucidere adevărată. În Miorița nu poate fi vorba de o ucidere reală. Numărul de 9 topoare din această variantă coincide cu numărul de 9 topoare de bronz descoperite lângă Iași de către Cezar Cioran în 2015, așezate în cerc, ceea ce sugerează o semnificație ritualică. Uneori, ciobanul cere să fie ucis la răsăritul soarelui, la amiază și la apus. Numai la teatru sau într-un ritual religios cu aspect teatral poate cineva să fie ucis de trei ori. În Miorița uciderea este părelnică și simbolică, nu adevărată.
Mioara îi spune să-și cheme un câne, cel mai bărbătesc și cel mai frățesc. Deci cel mai… dintre mai mulți. El are câini mai bărbați, la plural, și spune: Să-mi aud câinii. De ce să-și cheme numai un câine și nu toți câinii? Dialogul ciobanului cu mioara este un monolog interior. Mioara e alter-egoul său. Ea poate simboliza partea feminină din sufletul omenesc, pe care C. G. Jung o numește Anima, iar câinele simbolizează Animus, partea masculină.
Moartea ciobanului în Miorița este simbolică și de același fel ca atunci când apostolul Pavel, din Biblie, zice că el moare în fiecare zi, pentru a se uni cu Dumnezeu și recomandă credincioșilor să facă și ei la fel. Ciobanul moare simbolic pentru a se uni cu zeitatea feminină din cer. În alte variante, ciobanul e căutat de o fată ce apare pe munte. Ea poartă simboluri solare, reprezintă o divinitate a naturii și nu poate fi o nimfomană, cum s-a crezut în unanimitate. Nunta cosmică a ciobanului este o hierogamie, adică unirea sufletului omului cu divinitatea în care crede el, o stare de fericire, cu senzația de nemurire și că timpul s-a oprit în loc. Ciobanul a reușit ceea ce nu au reușit Gilgamesh, Dante Aligheri și nici Faust al lui Goethe.
Frumusețea peisajului geografic din Miorița simbolizează metaforic frumusețea sufletească a ciobanului. Peisajul mioritic îmbină peisajul geografic și cel sufletesc cu o desăvârșită măiestrie. Nu se întâmplă nicio acțiune în afara ciobanului. Totul se petrece în peisajul lui lăuntric, psihologic și este proiectat asupra peisajului exterior, geografic. Textul tuturor variantelor Mioriței amestecă imagini interne și imagini externe, cu aceeași măiestrie derutantă ca și la Dante, Petrarca, Omar Khayyam, Baudelaire sau alți scriitori. Tot ce pare că s-ar petrece în jurul ciobanului se petrece de fapt în inima lui și se adresează inimii noastre. Miorița o receptăm cu inima. Fiecare din noi, după cum ne este inima, cugetul și caracterul. Depinde de experiența noastră de viață și de ce cadru de referințe avem. Mai depinde și cum o receptăm în cap. Am explicat pe larg toate astea și încă multe alte idei în Miorița – Izvorul nemuririi, Editura Alcor Edimpex, București, 2016 și 2017.
Austriacul Leo Spitzer zicea că Miorița este „una dintre marile opere clasice ale literaturii universale.” Miorița folosește aceleași procedee literare și are același conținut de idei sublime, comparabile cu cele mai valoroase opere din literatura universală. Avem datoria să respingem afirmațiile neîntemeiate sau uneori răuvoitoare la adresa Mioriței și a ciobanului și să o repunem pe piedestalul pe care au pus-o străinii încă de la început și de unde câțiva dintre erudiții noștri au trântit-o în noroiul rivalităților universitare. Răspândirea Mioriței pe întreg teritoriul populat de români a contribuit mai mult decât orice alt factor la unificarea și la stabilitatea limbii române, cum nicio altă limbă nu mai e la fel de unitară geografic și stabilă în timp.
Miorița este moștenirea noastră nepieritoare și inalienabilă. Este conștiința noastră de noi înșine ca națiune și ca indivizi, e mândria noastră de români în lume. Miorița este izvorul nemuririi limbii române, al culturii românești și al eternității neamului nostru. Cui lăsăm Miorița și cum o lăsăm?
——————————
Victor RAVINI
La Grande-Motte, Franța
Iunie 2020
