Cuvânt și iubire

„O americanizare a Europei va pregăti,

   fără îndoială, americanizarea întregului

   glob pământesc. Umanitatea îşi va pierde

   trecutul…”  (Simone Weil)

 

 

   Naţiunea care îşi pierde Trecutul va avea un Prezent efemer şi un Viitor nesigur!

   Omenirea are nevoie astăzi de mult mai mulţi ziditori  decât de dărâmători!

   Naţiunea este o entitate sfântă îngăduită de Dumnezeu întru conlucrare cu El, şi care nu se formează pentru o soartă efemeră, ci ca urmare a unui Destin etern.

   Naţiunea Dacoromână circumscrisă Voinţei, Adevărului, Libertăţii şi Iubirii lui Dumnezeu are un caracter eminamente religios, din sânul căreia se ridică generaţiile mesianice prin Conducătorii providenţiali aleşi prin har, care împlinesc Elita naţionalistă creştin-ortodoxă, purtătoare şi împlinitoare a spiritualităţii Destinul ei.

   Elita naţionalistă conducătoare apără Naţiunea creştină de prigoana prăvălitorilor de neam, netejindu-i Calea destinului dacoromân  în marşul profetic spre Înviere.

   Naţionalismul nostru fiind dreapta credinţă, flacăra ce arde pururea în Vatra străbună şi-a apărat Legea strămoşească – Ortodoxia, luptând împotriva profanatorilor anticreştini, antiromâni, a celor fără de lege.

   Ortodoxia era şi este aşadar, Pravila cea Mare, care menţine întrupat între cuprinderile ei de aur Crucea şi Stindardul creştinismului-naţionalist.

   Naţionalismul în afara celui creştin ortodox, oricare ar fi el, implică Naţiunea propriu-zisă şi Statul de drept, dar nu şi durata lor istorică, naţională.

   Naţionalismul dacoromân este plămada vieţii noastre milenar istorice în care s-a dospit atitudinea sacră a tresăririi morale existenţiale.

   Naţionalismul dacoromân este Arcul de Triumf Carpatin înfipt cu rădăcinile în adâncimile veşnice ale Gliei primordiale, veghind la apărarea, menirea, împlinirea şi dăinuirea noastră ca Neam ales, binecuvântat, hristic şi nemuritor.

   Naţionalismul nostru creştin ortodox fiind profund ancorat în creaţie, adânc şi permanent înrădăcinat în istorie trebuie neîncetat să declanşeze procesul de reînnoire spiritual-religioasă a Naţiunii, întru comuniune cu Statul, pentru ca el să redevină în matca sa firească, naţional şi creştin. „Cei care vor azi, ne avertiza dreptul moţ Doctorul Ion Moţa, să desfiinţeze naţionalismul românesc cel adevărat şi deplin, vor trebui să biruiască în noi întreaga noastră istorie, să sfărâme în întregul popor înţelepciunea stratificată de veacuri, să dărâme în noi echilibrul tradiţiei naţionaliste strămoşeşti, să reducă întregul popor la o amnezie, la o uitare a propriului trecut, a propriilor răni, într-un cuvânt să se ia de piept cu acel uriaş de granit, înfipt voiniceşte, în tot ce a fost până acum viaţa şi speranţa românească. Grea sarcină!” (Ion Moţa,Cranii de Lemn. Ed. Sânziana. Bucureşti, 2007, p.156).

   Dacă am avea curajul să analizăm actuala stare a Nației Române prin prisma acestor considerente oare cum s-ar conștientiza răspunsurile ?!

   Revizuind şi îndrumând permanent structura noastră spirituală, Elita creştină conducătoare atingea prin spiritul ei de libertate, jertfă şi iubire: Esenţialul!

 

   Ceea ce părea imposibil acelor ELITE în acest moment de răscruce simt că a devenit REALITATE DUREROASĂ !

 

     Ne-am uitat și renegat istoria adevărată, ne este rușine de tradiția strămoșească pierzându-ne echilibrul deoarece am rămas fără rădăcini !

 

     Ne mișcăm haotic în spații și într-o realitate străină dovedind adesea că suferim de o gravă amnezie izvorâtă din uitarea respectului de sine…

 

      Unde se ascunde ELITA prezentă care să hrănească, să dea sens ” acelui uriaş de granit, înfipt voiniceşte, în tot ce a fost până acum viaţa şi speranţa românească”?!

   Prin purtarea de grijă a Părintelui ceresc al Naţiunilor Teofore, în Naţiunea Dacoromână au odrăslit în curgerea neîncetată a vremii cele mai alese caractere, personalităţi purtătoare şi împlinitoare de Destin spiritual-religios în marile domenii: artă, arhitectură, astronautică, cinul monahal, cler, educaţie, filosofie, isihasm, istorie, învăţământ, literatură, medicină, militar, mistic, sport, ştiinţă, teologie etc.

   Consider că avem datoria sacră să readucem, chiar și pentru câteva momente, în atenția românilor contemporani, imaginea valorilor românești, personalități care și-au consacrat întreaga viață progresului și bunăstării omenirii, fiind respectați și apreciați de către întreaga Planetă !

    Din motive lipsite de orice pertinență, negând implicit principiile de bază ale unei reale democrații atât de invocată, în România multe PERSONALITĂȚI sunt interesat uitați !

    Dar oare se poate ascunde falnicul stejar cu umbra buruienilor ce cresc la marginea drumului ?!

 

   Duiliu T. Sfinţescu, viitorul mare savant s-a născut în anul de graţie 1910. A studiat liceul mai întâi în Bucureşti şi apoi la Paris, după care a urmat studii de inginerie, urmate de Doctoratul în cadrul ilustrei Universităţi din Berlin, între anii 1928-1934.

   S-a specializat pentru două dintre marile ramuri ale ingineriei, ambele consacrându-l, puţin mai târziu, ca pe una dintre cele mai mari autorităţi în domeniul construcţiilor metalice înalte.

    După terminarea studiilor a venit în ţară angajându-se şi făcând ucenicia la renumitele uzine ale vremii Reşiţa şi CFR.

    Cariera profesională şi-a săpat-o adânc în granitul timpului, pe altarul milenar al Tradiţiei lăsând posterităţii neamului şi lumii întregi, urme adânci, vocaţionale, de neşters, dăltuite în efigia veşniciei: profesor, doctor, inventator, publicist, editor.

     După cel de-al Doilea Război Mondial s-a stabilit în Franța unde a practicat arhitectura. A fost directorul departamentului de cercetare al Centre Technique Industriel de la Construction Métallique – C.T.I.C.M. din Saint-Rémy-lès-Chevreuse, în apropiere de Paris, precum și președintele publicației trimestriale Construction métallique editată de acest centru de cercetare. Între 1976-1979 a fost președintele organizației profesionale „Consiliul Clădirilor Înalte și al Habitatului Urban” (Council on Tall Buildings and Urban Habitat), ocupând apoi alte funcții de conducere până în 1995.

    Duiliu Sfințescu a fost delegat permanent la UNESCO și președinte al Comisiei „Reducerea dezastrelor”.

     În volumul omagial publicat cu ocazia aniversării a 70 de ani, Duiliu Sfințescu a fost caracterizat de Constantin Noica drept „un tip de intelectual specific secolului XX: homo planetarius, cel care are patria peste tot și creează pentru toți”.( sursă WIKIPEDIA)

   A fost membru fondator şi secretar general la „Convention Europeenne de la Constructiom Metallique”, din care făceau parte 12 ţări din Europa de Vest, la care s-au adăugat Canada, Japonia, Statele Unite, extinzându-şi astfel activitatea ştiinţifică pe plan mondial, organizând și participând la congrese ştiinţifice, comitete specializate şi conferinţe.

   În cadrul organismelor mondiale savantul Duiliu Sfinţescu a „avut un rol primordial în armonizarea internaţională a normelor tehnice de construcţie, devenind un consacrat inovator în stabilitatea elementelor de construcţie”.( Radiografia Dreptei Româneşti (1927-1941), coordonator Gheorghe Buzatu, Ed. FF Press, Bucureşti-1996)

 

   A fost membru fondator şi primul preşedinte al trustului „Council on Tall Buildings and Urban Habitat”, organism afiliat la UNESCO, având o contribuţie poliprofesională determinantă privind problemele practice dar şi la „aspiraţiile de ordin mai înalt ale omului, pe plan familial, social, cultural şi estetic, cu respectul tradiţiilor şi cu tot ce-i poate aduce condiţii de viaţă mai bune şi mai demne”.

 

   S-a impus cu autoritate prin construcţiile din Hong-Kong,de la  Cape d’Aguilar, pe traseul cicloanelor sud-vestice. A inventat şi realizat la Metz în Franţa o instalaţie care determină cu precizie efectele oricărui tip de incendiu real într-o construcţie reală.

   Din anul 1985, savantul român a fost singurul european cooptat în cadrul Academiei Americane de Ştiinţe, privind „elaborarea unui program decenal de investigaţii cu cele mai sofisticate mijloace disponibile astăzi pentru reducerea dezastrelor naturale de pe glob”.

 

   Profesorul-inginer-doctor Duiliu T. Sfinţescu a primit în anul 1973, titlul de Doctor Honoris Causa (DHC) al Universităţii din Aachen, DHC al Institutului de Construcţii din Bucureşti.

    A fost membru în Societatea Academică Română.

   În afara operei ştiinţifice a scris două cărţi de referinţă, Din Luptele Tineretului Român 1919-1939 (culegere de texte), Ed. Fundaţiei Buna Vestire, Bucureşti-1993 şi  Răspuns la Întrebări ale Tinerilor care doresc tot Adevărul, Ed. Crater-1996)

   Duiliu T. Sfinţescu s-a născut, a crescut, s-a format şi s-a consacrat în spiritul moral al Tradiţiei religioase dacoromâne şi al naţionalismului creştin ortodox.

   Meritele sale consfiinţite ştiinţei ingineriei la nivel mondial îi aduc şi o pioasă recunoştiinţă naţională aşezându-l în Phanteonul sacru al Neamului dacoromân.

   În străfundurile tainice ale fiinţei Românului, strălucesc sacrele sale vocaţii-vibraţii: demnitatea, omenia, cavalerismul, religiozitatea, dăruirea, răbdarea, jertfa, iertarea, eroismul, martiriul, profetismul, sfinţenia, creaţia, construcţia, zidirea, ctitoria.

   România a urcat deseori pe culmile mondiale ale Ştiinţei, a fost apreciată de multe ori de către omenire şi de foarte puţine ori de către români.

 

————————————————

Gheorghe Constantin NISTOROIU

Brusturi, Neamț, 16 Mai 2020