Ben TODICĂ: Cine suntem, unde mergem şi de ce?

20 Oct 2018 by admin, Comments Off on Ben TODICĂ: Cine suntem, unde mergem şi de ce?

Cultura comercială orchestrează alienarea maselor, singurătatea, nefericirea, un sens de nepotrivire, că nu mai aparţinem acestei lumi şi ne promite că dacă investim în această cultură atât financiar cât şi personal, o cultură care are la baza cultul personalităţii “eu” şi dacă ne dăruim ei, atunci ea ne promite că vom fi impliniţi şi fericiţi. Odată intrat în acest cult şi investeşti, descoperi că intri într-un lanţ al dorinţelor care nu se mai termină, un lanţ intenţionat construit, să te înrobească. În termini biblici este clasificată ca un cult al ideilor ascunse, al dumnezeilor de lemn. Întemeietorii biblici au înţeles că idolii creaţi de oameni cer sacrificii la început, să-ţi sacrifici aproapele, familia pentru a-ţi demonstra loialitatea, sfârşind prin sacrificarea ta personală. Acest cult al individualismului a creat şi a dus la multă dezamăgire, nefericire şi depresie, alimentată de acest ciclu continuu al consumerismului. Ce e Facebook? Sau orice platformă socială din internet? Ne oferă tuturor cele 15 minute de celebritate şi posibilitatea de a deveni eroul povestirii tale şi ce-i dureros e că nu e adevărul, ci pretindem, visăm şi ne vindem îmbrăcaţi într-o imagine artificială, ne prefacem. Această prefăcătorie este opusul prieteniei. Prietenia, dacă suntem cinstiţi o avem cu una, două sau trei persone şi majoritatea sunt singuri, fără prieteni.  Prietenia adevărată e aceea în care nu te ascunzi, iar prietenul îţi spune cinstit cine eşti şi cum te vezi dinafară, lucruri pe care vrei să le ascunzi, de care ţi-e ruşine, pentru că lor le pasă de tine şi vor să te corecteze –  o încredere totală unul în altul.

Societatea de azi este foarte bolnavă spiritual, sufleteşte şi nu vrea să se salveze, nu crede în rugăciune şi salvare. Adevărata fericire o obţii când trăieşti pentru cei de lângă tine. Părinţii ştiu cel mai bine acest simţământ instinctiv produs între mamă, tată şi copii. Legăturile sociale sacre cum e instituţia familie este dizolvată, punând profitul înaintea instituţiilor sacre, comunicarea şi conexiunea între oameni e distrusă, distrusă este şi legătura cu societatea. Ea dând prioritate profitului economic, este neglijată şi distrusă încet. Ţara este dezindustrializată, şcolile sunt închise, deci fără educaţie nu mai poţi avea industrie. Puterea de a controla marile corporaţii ne este luată din mână, abilitatea de a ne proteja şi sta pe picioarele noastre, a ne apăra interesele, sindicatele sunt desfiinţate, presa confiscată de corporaţii lăsându-ne fără apărare. Minciunile, alarmismele şi senzaţiile de la televizor îndobitocesc masele, toacă, iar cancanul, prostia şi violenţa îmbogăţesc presa şi televiziunile. Nu mai avem ştiri, ci doar bârfă 24 de ore pe zi, propagandă şi spălatul creierului a devenit o industrie imensă în democraţie, gigantică în comparaţie cu cea din comunism. Avem la conducere o elită care nu e capabilă să stopeze dizolvarea economiei sau prăbuşirea ei, desigur intenţionat organizată şi plătită dinafară. Înainte de al doilea război mondial, Germania trecea prin aceeaşi inflaţie prin care trecem acum. România a fost trădată când a fost eliberată. I s-a promis şi nu i s-a dat şi majoritatea ştiu asta. Românii aveau servicii, şcoli gratuite, spitale gratuite, concedii gratuite la munte sau mare, case asigurate şi pensii etc. Azi nu mai au! Forţele mincinoase de afară, nu numai că le-au confiscat, dar le-au şi distrus. Au demolat şi topit toată agricultura şi industria  românească. Ideea conform căreia comerţul capitalist şi marii industriaşi dictează soarta speciei umane e o nebunie. Au pus mâna pe toate formele de control şi propagandă, luându-le din mâinile populaţiei şi folosindu-le pentru protecţia lor. Devenim cu toţii prizonierii imperiului, oricare ar fi el. Putem oare lupta împotriva lui sau pentru detronare? Desigur că se poate, ne spun filozofii Noam Chomsky, Slavoj Zizek, Jordan Peterson etc.! Păstrându-ne identitatea şi moneda naţională, făcând comerţ doar cu ajutorul ei, iar dacă ei nu acceptă sau încearcă să ne-o devalorizeze, atunci să renunţăm la comerţ cu ei. Nu le daţi voie şi şansa să vă exploateze, să vă otrăvească prin mâncare modificată genetic şi tehnologie periculoasă. Gândiţi-vă cum să ne scăpăm de corporaţii, să le declarăm ilegale. Folosiţi-vă de sublima nebunie a sufletului. Încetaţi a vă mai întreba; „Oare o să câştigăm?”, ci întraţi în starea credinţei că ceea ce facem e drept. Dreptul omului de a fi liber pe soartă e sacru, e un dar de la Dumnezeu şi nimeni nu are dreptul să i-l ia. Nu renunţaţi la demnitate! Demnitatea e primul pas spre libertate, spre dezrobire.

Civilizaţia noastră există de la îngheţ încoace de aproximativ 10 mii de ani şi a existat datorită unui climat stabil care a conservat cele două pălării de gheaţă de la poli şi concomitent sistemul ecologic al biosferei pământului. Datorită abuzului nostru climatic, noi distrugem sistemul ecologic, lucru accelerat în ultima sută de ani de avansul tehnologic şi abuzul lui în industrializarea lacomă şi iresponsabilă a lumii. Problema e că nu putem renunţa la standardul nostru de viaţă şi în acest caz nu vom putea stagna sau inversa fenomenul de încălzire, iar o încălzire de două grade, spun specialiştii, va conduce la topirea gheţarilor şi producerea unui fenomen de creştere în ecou a temperaturii, similar cu cel de pe planeta Venus, unde temperatura e de 800 de grade, iar apele au fost transformate în lichide acre şi sulfuroase. Acest motiv îngrijorează oamenii de ştiinţă de azi. Odată intrat în acest proces ecou, fenomenul devine ireversibil şi ca să-l refacem e nevoie de o mie de ani de pasivitate. Exterminare totală, iar noi stăm nepăsători în faţa lăcomiei şi a iresponsabilităţii.

S-a împânzit sistemul cu specialişti în limba română care folosesc orice scuză tehnică pentru a astupa, înăbuşi strigătele românilor care protestează de parcă durerea dacă nu e corect exprimată gramatical nu e acceptată, nu e valabilă şi sunt promovaţi toţi acei care susţin puterea, în ciuda analfabetismului lor în materie. S-au creat limbi în limbi de către mici grupuri de specialişti pentru a se putea ascunde în ele fărădelegile şi injustiţia sau inadecvările lor şi falimentul. În vremea comunismului se pregătea omul de mâine al societăţii blocului sovietic în care vorbeam toţi bine ruseşte, cu excepţia celor din clasele conducătoare care îşi trimiteau copiii să studieze în occident. Academia Română nu mai e a ţării ci e vândută corporaţiilor străine care le finanţează. Lăcomia şi banii le distorsionează personalitatea, toţi joacă teatru şi oamenii au început să vadă această prefăcătorie  de: “Că le pasă…,” De acum, masca le alunecă de pe faţă. În noua democraţie neregulată, românii vor deveni comozi ca şi restul cetăţenilor lumii din globalism şi  dacă nu ne trezim, cu toţii vom fi exploataţi până la epuizare, prăbuşire, cum s-a întâmplat cu toate societăţile din trecut, când s-au lipsit de sacru şi respectul faţă de sacralitate – s-au desprins de credinţă. Tehnologia s-a trâmbiţat cu avantaje extraordinare care întotdeauna s-a dovedit şi amăgitoare, adică cu creştere, progres, dar şi alunecări spre pierdere (vezi economia de hârtie promisă de promovarea calculatoarelor sau a compact discului când a înlocuit discul vinil şi banda magnetică etc.), în realitate fiind dictată şi interesată doar de profit nicidecum de beneficiul tuturor. Globarizarea şi tehnologia aduce vestea că naţiunile vor dispărea şi împreună cu ele şi graniţele şi diferendele culturale. Să aduc aminte aici că înainte de a exista statele, a fost globalizare şi debandadă pe pământ, iar la inventarea statelor, acestea au fost şi naţiunile care au inventat şi creat democraţia nu tehnologia. Stau şi ascult cu uimire prin media cum se trâmbiţează, se anunţă cu entuziasm precum că Democraţia a invins Comunismul şi că Statul Naţional e mort, a dispărut. Uitându-se cu desăvârşire că locul adevărat al democraţiei este în stat nu în “pustiu”, în stepa globală. Avansarea tehnologică îşi asumă meritul că datorită ei vom învinge şi că nu vom mai avea problemele create de statul naţional fără să realizăm că toate drepturile democraţiei le-am câştigat în ultimii o sută şi cincizeci de ani de lupte şi zbuciumuri sociale. Dacă nu suntem atenţi, ne avertizează unii specialişti că odată cu globalizarea vom pierde şi bucăţica de democraţie pe care o mai avem de la apariţia corporaţiilor încoace. Trebuie să ne gândim că marea majoritate a noastră nu îşi câştigă existenţa din tehnologie. Trei sferturi din populaţia globului nu trăieşte din tehnologie. Sunt puţini cei care se îmbogăţesc din ea şi în lăcomia lor, cei care o fac vor declanşa prin această mare diferenţă de câştig revolte, revoluţii şi chiar un război global cu cei săraci. Noua economie globală bazată pe tehnologia modernă poate fi sfârşitul nostru. Nu uitaţi cine suntem şi de ce suntem aici!

———————————

Ben TODICĂ

Melbourne, Australia

20 octombrie,  2018

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii