Adrian BOTEZ: Răspunsul unui câine-lup la întrebare
RĂSPUNSUL UNUI CÂINE-LUP LA ÎNTREBARE
închinat memoriei, înalt-bucovinene, a mamei mele, a Mumei Munţilor Bucovinei: ŞTEFANIA-ADRIANA…
…mă-ntreba mama – înainte să
moară: „măi băiete – cu ce drept ne-a luat
Ucraina – Sfânta noast’
Bucovină…?”
„cu dreptul tâlharului
mamă – cu dreptul tâlharului de
drumul mare…” – îi răspundeam eu – cu
ochii ţintiţi pe sfruntata
îndelunga-agonie-a mamei mele
„…cu ce drept ne-a luat Ucraina
Bucovina noast’ – măi băiete – cu ce
drept …spune-mi acum – înainte să mă duc la
Domnul Hristos – Mântuitorul nost’… – …El mă va
lămuri… în sfârşit… – …dacă tu…„ – ..abia mai
şuiera – slab dar
îndârjit – glasul mamei mele – pe patul ei – plin-ochi de
moarte
„…cu dreptul… – cu slăvitul drept al
tâlharului – mamă – cu dreptul sângerosului tâlhar de
drumul mare…” – suspinam eu (…din adâncul cel
tulbure-al sfintei ţărâne…) – trăgându-i peste
faţa-mpietrită (…mamei mele – cea dusă la
Mântuitorul – după lămurire şi
veste…) – zăbranicul cel
cumplit
…dar – din cer – s-aude
mereu – ca un clopot de-alarmă – glasul de
Vâlvă a Muntelui… – …glasul
Mamei mele : „…măi băiete – cu ce drept ne-a luat
Ucraina – Sfânta noast’
Bucovină…?”
eu plâng îndelung – apoi
îmi zbicesc lacrimile – privind la
perna – udă de sudoarea
martiriului veşnicei
întrebări… – …şi urlu – de se cutremură tot
Copacul Ţării – mai să i se risipească
pe jos – toate
roadele-i coapte:
„…cu dreptul celui care-şi găseşte
prostul… – …cu dreptul celui care-şi află
buimacul ce uită să-l întrebe – pe
(nepoftit şi obraznic) străinul ce dă buzna – da – să-l
întrebe de sănătate – şi
să-i dea – apoi – sănătatea cu
ciomagul… – …cu dreptul celui ce-l
pipăie la inimă – şi-apoi îi
smulge punga de la brâu – nedeplin îndreptatului său
tovarăş de
drum – jalnic-şovăielnicului său tovarăş de
drum… – …cu dreptul celui care preface-orice
Cale – în Pustiire Sinucigaşă – aici – pe
pământ – mamă dragă – Mamă a Cerurilor
Îndoliate – mamă a Cerurilor
Cutremurate – Mumă care
scoţi piroanele păcatelor
noastre – din orbita
Luminii Mântuitorului Hristos – Împăratul
Drepţilor şi-Ndreptaţilor – al
Neşovăielnicilor
Lumii – dragă mamă de Răni
Viitoare – ale-Nvierii de Neam…”
..şi-apoi – după răspuns – mă-ncovrig – în blânda
ţărână – ca un Credincios Câine
Lup de Pază – la Poarta
Lămuririlor şi
Învierilor – toate…
——————————
Adrian BOTEZ
14 iunie, 2018