Irina Lucia MIHALCA: Poesis
Mâine e prea departe
Lacrimi albastre miezul nopţii a picurat,
În tăcerea ei transparentă
călătorim spre stele, e o chemare,
un dor crescut din lumină.
Toate vin nevăzute spre centru,
deşi toţi le văd depărtându-se de el!
Turbionul vieţii le atrage – cercuri concentrice
presărate cu frunze în oglinda apei.
Nişte frunze sunt oamenii,
îi duce viaţa precum vântul!
În bătaia destinului,
departe de noi, suntem purtaţi.
Pe unda gândului primim răspunsul.
Opreşte-o petală, arunc-o pe apa vieţii!
Fiecare lucru îşi cere timpul lui,
fiecare vis visul lui, fiecare emoţie emoţia ei,
totul e doar o stare ce curge!
Dincolo de câmp curge un mare fluviu,
adună multe râuri în drumul lui!
Nu te teme de vise, nimic nu te poate răni,
nici gândul, nici cuvântul, nici raza de soare
ce trece prin oglinzile timpului. Mâine e prea departe…
Dincolo de garduri,
împrăştiată de aripa vântului, fiecare petală e vie.
Mâni iasti multu largu
Lăcârnji njirli, zigha noaptiei chicâ,
Tu tâţzearea ei pitu cari’s veadi
Nidzemu câtâ steali, iasti unâ climari,
unu doru criscutu di’tu lunjinâ.
Tuti yinu nividzuti câtâ mesi,
cu tuti câ tuţzâ li vedu cumu’s dipârteadzâ di elu!
Spida banâei li tradzi – arhoatali ditu unâ mesi
pispiliti cu frândzâ tu yilia apâei.
Niscânti frândzâ suntu oaminjii,
îi duţzi bana ca vintulu!
În faţzâ cu ţzi nâ’i înghrâpsitâ
largu di noi, himu purtaţzâ,
Pi a undâei minti nâ yini hâbarea,
Ţzâni unâ frândzâ, arucu pi a banâiei apâ!
Cafi lucru îşhi va chirolu a lui,
cafi yisu yislu a lui, cafi trimburari trimburarea ei,
tutu iasti maşhi unâ lughurii ţzi curâ!
Anaparti di câmpu, curâ unâ mari apâ,
adunâ multi arâuri pi calea ei!
S-nu ţzâ hibâ fricâ, ţziva nu poati s’ti agudeascâ,
ni mintea, ni zborlu, ni lunjina di la soari
ţzi treaţzi pitu yiliili a chirolui, Mâni iasti multu largu….
Anaparti di garduri,
arâspanditâ di aripa vintului, cafi frândzâ-i yii.
Poem nocturn
În aşteptarea vântului
am adormit pe malul râului.
Pe apă la vale pluteau frunze îngălbenite
risipind în jur cântul iubirii,
– lumina îngheţa în trupul meu –
Ce a plecat spre cer
nu era visul, nu era luna.
Un nou născut este sufletul pe pământ,
Cel ce poate să găsească
urmele unui alt timp îşi va căuta
şi sufletul pereche, corespondentul trăirilor!
Păşim pe urmele lor
păstrând memoria tuturor clipelor…
În aşteptarea vântului
noaptea aceasta va şti să tacă,
O noapte tristă care
ne leagă de lumea asta, de lumea altor lumi.
Cu urechea lipită de pământ
asculţi ce doruri ne-au rămas necântate de vânt,
Din alte lumi tăcerea în noi va rostogoli
amprente pierdute prin timpuri…
Pe unda sufletelor pereche
umbrele sunt îngerii, când ele nu mai sunt,
sufletele îşi caută alţi timpi!
Mult prea târziu vom vedea mâine
când ne vom trezi de cealaltă parte a lunii!
Unde se află casa inimii noastre,
unde priveşti tu, iubitule?
În marea de smarald a ochilor tăi
vor înota dorurile mele
şi-odată cu ele coloana de vise,
iar eu adânc mă voi arunca în tăcere
acolo unde pasărea cu aripi de aur
tânguitor îşi va cânta
dragostea în ultimul ei cântec…
Puizii di noapti
Cum aştiptamu vintulu
mi lo somnulu pi mardzina di arâu,
Pi apâ tu vali şideau limunii frândzâ
ţi arâspândeau di anvârliga cânticlu a vreariei
– lunjina angliţă tu truplu a meu-
Ţi vedz câtâ ţeru
nu eara ghislu, nu eara luna.
Unu njicu tora aflatu easti suflitlu pri locu,
Aţelu ţi poati ta-s aflâ
toarili a unui altu chiro va-şi caftâ
şi suflitlu preacli, aţelu ţinji aşiteaptâ duchirli!
Imnămu pi toarili a lor
şi ţânemu amintirea la tuti ţi tricumu…
Cum aşitiptamu vintulu
noaptea aesta va sâ ştiibâ s-tacâ,
Unâ noapti anfârmâcatâ cari
nâ leagâ di eta aesta, di eta la alti eţâ,
Cu ureaclea alichitâ di locu
asculţâ ţi doruri nâ armasirâ ni cântati di vintu,
Ditu alti eţâ tâţzearea tu noi va-s treacâ
seamni chiruti pritu chiro….
Pi aunda a suflitilor preacli
Aumbrili suntu anghili, cându chieru,
suflitli îşi caftâ alti bani!
Multu amânatu v-as videmu mâni
Cându v-a nâ diştiptâmu anaparti di lunâ!
Iu s-aflâ casa a inimâiei a noastri,
Iu mutreşţâ tini, gione?
Tu amarea veardi şi anghilicioasâ ditu oclii a tai
v-as anoatâ mirăchili a meali
şi diunâoarâ cu eali cupia de ghisi
şi mini ahânda va mi arucu tu tâţeari
aclo iu puilu cu arichili di malmâ
cu jali v-aşi cântâ
vrerea tu aţelu ditu soni cânticu…
Timp de-amintire, timp de uitare…
Era un timp când alergam spre tine,
un timp dilatat ce ne îmbrăţişa în secundele sale,
Era un timp când doar lumina din noi conta
Când odată privirile întâlnite,
metamorfoza lui Eu ce devenea Tu acţiona instantaneu,
Când te mirai că-ţi revedeai inexplicabil
imaginea ta pe chipul meu
impregnată de adierea blândă a zefirului,
a apei reflectată de oglinda sufletului nostru.
Era un timp când încă nu ne-am îndepărtat rănindu-ne,
devenind un alt timp.
Doar Helios surâde…
Ştie el ce ştie!
Chiro di timiseari, chiro di agârâşeari…
Iara un chiro cându alâgamu catâ tini,
Un chiro largu ţi nâ ambârţita tu a lui sicundi,
Iara un chiro cându maşi ti lumina ditu noi bânamu
Şi cându diunâoarâ nâ andâmasimu mutrita,
Ca tu primitu mini eramu tini aşi diunaoarâ,
Cându ti ciuduseai câ tâ rivideai şi nu achicâseai cum
Vitzuta ta pi faţa mea
Sâturatâ di adiearea blânda a zifirlui
A apâei tu cari sveadi ca tu ghilii suflitlu a nostru.
Iara un chiro cându nica nu nâ dipârtamu snu nâ agudimu
Sâ agiuntzemu un altu chiro
Maşi Helios arâdi…
Ştii elu ţi ştie!
Tu… Eu
Alunecăm ca două iluzii,
Suntem în acelaşi gând şi nu ne vedem,
Traversăm aceeaşi undă scăldată-n câmpiile din vis
Şi flăcările ei în faţa noastră se înalţă….
Dincolo de tânguirea trestiilor, dincolo de pietre,
Doar forţa singurătăţii în mireasma vântului şi a ierbii…
Uşor ţi-e numele, ca briza mării,
Totul începe cu marea, acea sălbatică mare,
Calmă, dar în adâncuri de nestăvilit!
Un ţărm de mare pe care valurile
Se sparg în mii de bucăţi-destin!
Ştiu că dacă mi-ai strânge mâna ai fi fericit,
Ştii că dacă te-aş zări aş plânge…
Tu… Eu
Poem nocturn plutind într-un vis,
Fără a şti cum lacrima mea te-ar reda întreg
Iar moartea ar mirosi a salcie,
Mereu prea devreme,
Mereu prea târziu…
Tini….Mini
Aşhchişhurăm doii aşhi nâ si pari,
Himu tu unâ minduiri şhi nu nâ videmu
Triţzemu tut unâ undâ spilata tu câmpurli ditu yisi,
Şhi foclu a ei tu faţza noastră creaşhti….
Ma înclo de aligânarea treastiilor, ma înclo di cheţzari
Maşhi putearea cându ti afli singuru tu njiurizma vintului şhi a iarabâiei…
Peanâ ţzâi numa, ca avra amariei,
Tuti ahurhescu cu amarea, aţzea iermâ amari!
Aşhtirnuta, ma tu mesi ti niupreari
Un peaticu di amari pi cari valurli
Sfrângu tu njii di cumaţzâ-soartâ!
Şhtiu câ m-as mi acaţzâ di mâna a seşhţzâ hârsitu
Şhtii câ m-as ti vedu va-s plângu…
Tini…Mini
Primitu di noapti ţzi s-alasâ tru yisu
Fârâ ca sâ şhtiibâ cumu a mea lacrimâ vanji ti da întregu
Şhi moartea v-a sarnjiudzeascâ salţzâi
Dipriunâ multu ahonjia,
Dipriunâ multu amânatu…
O fată ţi-a traversat timpul
Pe moneda bătută atunci
a fost trecut eronat anul,
o melodie de departe te cheamă,
poezia ei s-a ascuns în tine,
doar visul i-l porţi în suflet…
O fată ţi-a traversat timpul –
reamintirea unui alt timp sau doar
o trecere temporară printr-un nou timp.
Acesta-i misterul şi cheia timpului ei!
Lumina ei a pâlpâit la ceas de seară,
călătorind împreună,
pe pământ înspre pământ,
nu ai recunoscut-o,
dar focul din mână i l-ai citit –
că te-ai născut din neşansa
de a fi iubit şi a o iubi
dincolo de viaţă şi moarte…
Se lasă noaptea. Încerci să-i refaci traseul
chiar dacă nu şi-a atins cerul sufletului,
nici stelele în palmă nu le-a ţinut,
nu se auzeau nici măcar şoapte,
doar foşnetul clipelor şi sângele buzelor.
Dar setea nu ţi-o potolesc!
Printre copaci vântul îşi poartă
suspinul frunzelor pe alei,
– blestemul rătăcirii atâtor vieţii,
neavând construită fundaţia de petale.
În ochii de culoarea timpului
reţii doar clipa visării.
Ce ai astăzi,
mâine poate fi o mare durere!
Din aripi bate şi zboară o porumbiţă albă,
o melodie auzi, priveşti înainte vrăjit –
cercuri mari, în oglinda apei, face valul,
malurile se depărtează încet,
din umbră lunecă luntrea înspre lumină.
Fără întoarcere, uşurat de poveri,
sufletul e desprins acum în cerul subţire,
în cerurile de dincolo de cer se vor uni în uitare…
Unâ featâ ţâ tricu pri chirolul a tău
Pi pindona bâtutâ atunţzea
agârşitu s-a înhrâpsi anlu,
un cânticu di largu ţzâ greaşti,
boaţzea ei s-ascumsi tu tini,
maşi ghislu îl poartâ tu suflitu…
Unâ featâ ţzâ tricu pri chirolul a tău –
aduţzeari aminiti a unui altu chiro sau maşi
unâ şcurtâ triţzeari pritu un nău chiro.
Aesta-i ciudia şi cleaia ditu a ei chiro!
Videala ei s-apreasi pi lângâ searâ,
Şi deadunu-s priimnarâ
pri locu spri locu
nu-u cunâscuşi
maşi foclul ditu mâna îi lu angaldasişi-
câ ti aflaşi ditu niputearea
ta-s estâ vrut şi-s vrei
ma înclo di banâ şi moarti…
S-alasâ noaptea. Caftâ s-u aduţâ tu anâpoi
Cu tuti câ nu-şi agiumsi a suflitlui ţzeru –
ni tu pâlnhi stealili nu li ţzânu.
Niţzâ zboarâ pe anarga nu s-avdzau,
masi trimburarea oarâei şi a budzâlor sândzâ,
Ma seatea nu-hi ţu apândisescu!
Pritu ponhi vintlu-şi poartâ
suschiratlu a frântzâlor pri căi – blistemlu agârşirlor di ahâti bănhi
fărâ ta-s aibâ aştirnutu câmpul di vreari.
Tu oclii ca buiaua a chirolui
ţzâni maşi oara anghişariei,
ţzi ai azâ, mâni poati sibâ un mari caimo!
Ditu aripi bati şi azboairâ unâ albâ pilistearâ,
unu cânticu avdzâ, mutreşţzi ninti ciudusitu –
mări ţzercuri tu ghilia a apâiei adarâ avalulu,
şi mardzaihili s-dipârteadzâ lişoru…
ditu aumbrâ aşchiuşurâ barca spri videalâ.
Fârâ turnari şi ascâpatu di caimadzâ,
suflitlu tu subţzârli ţzeru
ni angricosu tora iasti.
Tu ţzerurli di dinclo di ţzeru
v-aş andâmaseascâ tu agârşeari…
—————————————
Irina Lucia MIHALCA
Bucureşti
24 mai, 2018