George GOLDHAMMER: Taina scrisului – Banca amintirilor
Sunt un om al „tehnicii”… asta am făcut toată viața, dar cum ori ce om are şi „necazuri” sufletești, trăiri plăcute, sentimente, vise chiar… am luat un creion şi am aşternut pe hârtie amintirile pozitive… Atunci am descoperit că în timp ce scriu mă îndepărtez de toate necazurile de moment, devin mai tânăr și retrăiesc amintiri numai pozitive trecute prin „filtrul” unei riguroase selecţii.
Acela a fost momentul în care am decis să deschid o „bancă a amintirilor”, de care sunt sigur că nu va da faliment cât voi trăi şi care mă va ajuta la păstrarea lor, la „arhivarea” acestora în paginile scrise, căci tot se zice că „Scripta Manent”… Și ca o consolare și demonstrare a acestei sintagme, a acestui eveniment fericit, declar că de fiecare dată când le recitesc simt fiori în suflet și în inimă, fiori care mă fac mai bun și mai fericit, mai tânăr și mai puternic… metamorfozându-mă cu acele amintiri!
Retrăind acele clipe de fericire, doresc să le păstrez nu numai în memorie ci şi vizual… pe hârtie, pe cât posibil. O parte din acele clipe minunate de care am avut parte în viață. Am găsit o tehnică de conservare a unei flori, a unei mici vietăți (în special insecte), sau a unei părți din ambientul înconjurător, pe care le-am imortalizat în rășină sintetică. Am introdus acolo pentru posteritate o parte a naturii care m-a inconjurat, a florei și faunei locurilor pe care le-am călcat in tinerețile mele, la fel precum cihlimbarul care conține diferite vestigii ale unor vremuri trecute. Privindu-le, revăd minunata natură a locurilor dragi din judeţul meu „Bihor”, pe care-l mai străbat deseori cu instrumentele memoriei, cu mintea… precum l-am străbătut în tinerețile mele cu pașii. Aceasta pasiune începută ca un „hobby” s-a transformat în artă zice-se de succes în expoziţiile avute atât în România cât și în Israel.
Era totuși necesar ca toate aceste frumuseți să le descriu și pe hârtie, nu numai ca o explicație la ceea ce am produs ca artă, ci și ca o descriere a imaginii artistice și a sentimentelor pe care le-am trăit-o în acele vremuri minunate. Revenind la „Banca amintirilor”, vă afirm cu toată sinceritatea căci chiar dacă eu nu cred în noroc… ci doar într-un „complex de împrejurări”, prin scrierile mele am cunoscut mulți oameni minunaţi, precum editorul australian George Roca, care prin bunăvoința și talentul său scriitoricesc a făcut deseori corectura slovei scrise de mine şi a răspândit multe din scrierile extrase din „Banca amintirilor” (care și pentru el erau „retrăiri”!) Fiindu-mi „concitadin”, cunoștea bine acele locuri pe care le descriam, citam sau memționam, li deseori le comenta cu bucurie prin mesaje pe e-mail. De aceea îl consider un prieten bun, lipit de sufletul meu! Prietenii ni-i alegem singuri nu ca rudele care sunt rezultat al unui „complex de împrejurări genetice”. Grație internetului, am avut şansa să cunosc o minunată doamnă, pe Magdalena Albu, om de aleasă cultură, o persoană deosebită… cu toate calităţile pozitive atât de rar întâlnite în zilele mele.
Vorbind despre oameni buni și dragi, amintirile mă duc spre copilărie, aducându-mi aminte de un alt om minunat, persoana care mi-a fost învăţătoare la şcoala primară din Beiușul meu natal. De copil am avut bucuria de a fi bun la „ora de mâini indemânatice”, de-a avea aptitudini artistice, sau de a „meșteri” și de a crea ceva estetic sau practic material care să iasă din mâinile mele. Un fluier, o paștie, o cioplitură din cuțit, o împletitură din iarbă sau din piele, o mică creație personală… Eram socotit de cei din jur un copil îndemânatic, dar la învățătură însă lăsam de dorit… De fapt o neglijam în favoarea „creației materiale” care era mai vizuală, mai palpabilă! După ce am terminat clasa a șasea am spus „ajunge!”, gândindu-mă că o meserie este o așa-zisă brațară de aur și că se poate trăi bine cu ea. Cum clasa şaptea era obligatoare pentru a urma cursuri profesionale, a unei școli de meserii sau de artă, acea minunată doamnă învăţătoare m-a convins că trebuie să îmi continui școala, să recuperez anii pierduţi la învăţătură, să mă aşez din nou în banca de elev (dar mai bătrân cu trei ani decât restul colegilor de clasă) şi să trec acest examen decisiv pentru un viitor.
***
Deosebitul OM de litere George Roca m-a încurajat şi mi-a propus a-mi edita o carte care să cuprindă scrieri din „Banca amintirilor” şi ilustrații din albumul existent „Frumuseți neobservate”. O aștept cu drag! Poate va vedea lumina tiparului într-o oarecare zi!
Aș face apel la toți semenii mei cu memorie bunicică la vârsta senectuții (Sic!) să încerce să-și aştearnă pe hârtie amintirile, să nu le țină numai pentru dânșii, să le facă cunoscute si altora pentru a se bucura de ele și pentru a le savura! Să îi facă și pe alții să simtă mirosul ierbii proaspăt cosite şi a florilor de câmp, să revadă minunatele culori ale fluturilor şi să audă cântecul ciocârliei – singura pasăre care ştie să cânte şi în zbor. Sunt convins ca fiecare dintre noi avem multe romane în memorie!
Nu pot încheia fără a menționa o constatare tristă despre vremurile moderne în care trăim. Cum că… tinerii de azi nu prea cunosc „bucuria creaţiei manuale” şi fericirea de a-și construi, de exemplu, o „jucărie” dorită! Enunț acest lucru deoarece îmi amintesc cât de fericit eram când reuşeam ca dintr-un mosor de aţă gol să fac o jucărie, sau dintr-un ştiulete de porumb să-mi construiesc o așa-zisă vioară. Azi, copiii primesc mormane de jucării ce au valoare efemeră, dar cele pe care le-am conceput noi le „ducem în timp” deseori, atât material cât și spiritual. Și pe deasupra, pot spune că am câștigat și îndemânarea de a creea ceva material. Așa rămâne și cu scriitura… Amintirea primelor poezii, pe care nu le-am uitat cu totul în albumul din scrin, ne răscolesc memoria și ne fac deseori sa fim (din nou) creativi pe parcursul vieții. Sunt conştient de progresele tehnicii, dar în domeniul creației practice, a „îndemânării umane”, se fac mari regrese… Nu putem lăsa doar computerul să gândească pentru noi și un printer 3D să ne construiască mormane de vise materiale, iar noi să nu știm să ascuțim nici măcar un creion… Nu aș vrea să ne trezim mâine fără amintiri, fără o vioară dintr-un știulete de porumb, fără o poezie sau fără o „taină” scrisă!
—————————-
George GOLDHAMMER
Holon, Israel
aprilie 2018
