Carmen DRUȚU ONICA: Poesis
Am aflat
Un heruvim mi-a dăruit
Praf de verticalitate,
L-am înfrăţit, fir lângă fir,
Puţinul astfel a sporit
Prin sângele şi apa mea,
Din preaplin am dăruit
Şi astfel am aflat iubirea.
Şi râsul se învaţă
Învăţ să râd astăzi
Şi râd un râs năvalnic,
Debutez apoi ca regizor,
Regizez iluzia râsului,
Surâsul de lună plină,
Nasc râsului un prunc
Un altfel de măscărici.
Apusul dimineţilor
La apelul ritual
Azi n-a răspuns dimineaţa,
Se adormise cu poveşti
Pe crupa unui nor
Din faurii serii.
La chemarea zării
Ieri nu ardea apusul,
Se amăgise cu ploi
Pe harpa unei corăbii
Din nările mării.
La apus de dimineaţă
Ne mişcăm năuciţi
Visăm de mâine treziţi
La straja unui soare
Din ochii incolori.
Aritmat
Măruntaie de stele
În peniţe au ritmat,
Dans sinistru,
Surâs clacat,
Coifuri de lumina
În cer au ritmat,
Paşi fără rimă,
Dor narat.
Recreere
Orice om e un şase plus
Un divin răsărit opus,
Sebumul ornicului dus,
Pragul întâiului răspuns,
După şapte zisu-i sedus.
Sfiosul şapte s-a expus
Şi-a radiat un şapte plus.
Sub zodia căderilor libere
În dictatura mănuşilor fine,
Sub zodia speranţelor debile,
Mişcăm o roată fără ax,
Sorbind puterea în balans.
În patimile inimilor sterpe,
Sub povara zborurilor cerate,
Purtăm o soartă fără ceas,
Zorind căderea în extaz.
Când primăvara e cer
Plouă pe muşchi de înserare
Cu somn în cingători de vise,
Iar toaca maicilor cărare
Musteşte împănată-n roze.
Înoadă luna în epilog
Prin lanţ fecund de ierburi calde,
Păduri de păsări călătoare
De dorul pământului olog.
Risipă de toamnă
Cu fruntea prinsă de genunchi
Noaptea respiră risipă,
Ronţăind zării alune
Cojile norilor cerne,
Care pline cu nemurire
Colindă cărări de fapte,
Ninse de pletele lunii.
—————————-
Carmen DRUȚU ONICA
2 mai, 2018
