Dr. ing. prof. Gheorghe Apetroae: Irina Lucia Mihalca în ”LITERELE CĂRȚII TALE”

24 Apr 2018 by admin, Comments Off on Dr. ing. prof. Gheorghe Apetroae: Irina Lucia Mihalca în ”LITERELE CĂRȚII TALE”

IRINA LUCIA MIHALCA: În ”LITERELE CĂRȚII TALE”, toate tainele – enigmele, în fondul lor, premise providențiale de explorat se succed și o urmăresc permanent pe poeta Irina Lucia Mihalca, o conduc spre serviciul descifrarii cuvântării lor conotative, atât de bine relevat în versurile: ”În cartea ta era scris numele meu / cu litere numai de noi ştiute.”… Lărgimile și hedonismele senzualității, mai mult organice în fond, sunt prezențe lirice hiperbolizate și intens explorate, apoi relevate estetizat, chiar în starea nativă, în versurile: ” Se simte un aer nerespirat vreodată / – seva pădurii senzuale – ”. Cunoașterea vieții doar prin imagini gândite constant, nu este altceva decât recuzita poetică de bază a Irinei Lucia Mihalca, pe care aceasta înțelege să o expună la vedere și să lucreze cu ea, chiar în acest poem, în versuri diamantine, precum: ”Îmi vindeci ochii / – sărutul delicat pe pleoapele închise -,/ trezindu-i din amorţeală.”. Spre finalul acestui interesant poem se observă cu o pregnanță tensivă, nerăbdarea creatorului liric de a-și contopi creația cu cea a creatorului universal – cu cea a Providenței, spre a contribui, astfel, cu partea sa la armonia universalului leibnizian, o contribuție însemnată și interesant expusă în versurile: ” Respir adânc clipa aceasta,/ inimile noastre, cu fiecare respiraţie / sunt contopite tot mai mult, / până va fi doar una, / într-o armonie completă. ” Este un poem bine structurat și încărcat de un existențialism adânc spiritualizat, care reușeste în bună măsură să incite gândirea și îl poate transcende facil pe cititor din temporalitatea cotidianului, în esența sa, materială, în cea a logosului metafizic, pe un domeniu al universalității gnomice, predilect și dominant în arealul creator al acestei poete cu numeroase profunzimi savante în abordărie sale poetice! Felicitări!

Dr. ing. prof. Gheorghe Apetroae Sibiu

Literele cărţii tale

 

În cartea ta era scris numele meu

cu litere numai de noi ştiute.

 

Ai rămas, undeva suspendat,

într-o lume străină de tine,

nu eşti cel de aici,

acea lumină trandafirie, iubirea,

plutind ameţitor spre mine.

Dacă nu ai forţă s-o descoperi,

împărtăşind-o,

rămâi în spate, rece şi-ntunecat,

în realităţi neînţelese.

Un teatru cu actorii ce-şi uită rolurile!

 

Mergi cu ochii-nchişi,

uiţi că ai ochi,

ştiai că undeva există o altă viaţă,

popas între veniri şi plecări,

mult mai târziu ai înţeles asta,

ca şi acum, nu poţi fi

şi cel ce vorbeşte, şi cel văzut în tine.

 

Se simte un aer nerespirat vreodată

– seva pădurii senzuale -,

ce a fost va mai fi,

te copleşeşte

adierea de primăvară arătată,

mai curată cu fiecare pas

– matricea nemuririi – ,

cu totul alta decât

briza verii sau viscolul iernii.

 

Îmi vindeci ochii

– sărutul delicat pe pleoapele închise -,

trezindu-i din amorţeală.

Respir adânc clipa aceasta,

inimile noastre, cu fiecare respiraţie

sunt contopite tot mai mult,

până va fi doar una,

într-o armonie completă.

O ascensiune te cuprinde

fără să-ţi lase timp,

plutire-n azurul mării cerului,

prin aburii ceţii,

o căutare de curenţi umezi

prin voalurile tale argintii.

 

                                            Irina Lucia Mihalca

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii