Cuvânt și iubire

SĂ NU-ŢI DICTEZE HAITA – SOARTĂ SAU VIAŢĂ!

 

să nu-ţi dicteze Haita – soartă sau viaţă!

sfâşie-ţi pieptul – spintecă-ţi inìma

şi-aşteaptă – din adâncu-i – un ecou-speranţă

şi-aşteaptă – -nsângerat – mesajul – ca din Chìna:

 

„este – -n vârtejuri – Carte de la Domnul

să-mi schimbe crugul – scrie-mi şi nesomnul?

şi – dacă <<da>> – să pronunţe si-la-bic

povestea ce-mi stârneşte Rost – şeherezadic!”

 

…în fiecare ni s-a-nscris Misiunea

în fiecare – scrisă e Minunea

că trebui’ să-nsemnăm ceva – precum nealţii

 

căci se strevăd – mai sus de noi – atlanţii…

…când vei afla mesaj pentru-a ta „crimă”

să nu-l împarţi cu fraţi – părinţi: n-au rimă!

***

 

„SFÂNTULEŢUL”

 

s-a lăsat zăpada-n lume – cerul s-a-nnegrit

ce folos! – corbii orbirii neaua au cernit

de la poartă pân’ la poartă e de bocet drum

omeniri îşi plâng coşmarul – candelele-s fum

 

au trecut vârste şi mofturi – se arată-n prag

un sfârşit străin de fire şi de feleşag…

dar priviţi pe „sfântuleţul” –  saşiu pelerin:

el e martorul trădării – când a fost să fim

 

numa-n vale urlă lupul – în păduri pustii

foame fără pântec urlă – zeu şi erezii

brazii umiliţi de vremuri plâng în curmătură

 

omenirile-şi mănâncă Măr albit de ură…

…dezbinare  –  nepăsare  –  nădejdi depărtate

risipesc pe câmpuri oarbe scrumul de Cetate…

***

 

 MARTIE SUB ZĂPEZI

 

toţi ştiu:  Marte e zeul bătăliei

şi stă sub semnul viu al Ciocârliei!

…dar – acum – Martie stă sub zăpezi

şi-i umilit… – …cât nici nu crezi!

 

troiene – geruri – în viscoliri se-ascund

iar ceru-l vor să scârţâie a prund…

…unde sun flori – arme dumnezeieşti?

au dezertat – tot auzind reci veşti

 

triumful iernii ne-a îngenuncheat

îmbătrânim – clipă de clipă – în rău sfat

lumea-i magherniţă cutremurată

 

de nicăieri zarea Luminii nu se-arată…

…ne-a îngheţat şi limba pentru rugă

cei fără înger s-au vorbit să fugă…

***

 

AŞ VREA SĂ MINT

 

aş vrea să mint – dar cerul tace

munţii încep să se dezbrace

voi fi cinstit – mărturisind:

nu pot fi altfel – doar Colind

 

e-o margine de lume-n mine

cutreierată de albine

fântâni cu mir – mirese oarbe

din „altădată” Luna soarbe…

 

nu am castel – nu am prinţese

doar rod de greier – pe alese:

se cântă în păduri târzii

 

dansează Feţi-Frumoşi – …îi ştii…

…e un pământ vrăjit şi cald

rănit – în nemuriri te scald…

***

 

„NU MAI AVEM CAMERE”

 

…dacă am făcut prostia să vin

pe-aici… – …să urc şi să

mă-ncurc pe

treptele hotelului

ăstuia…: sunt absolut sigur că

omul de la recepţie mi-a şi spus

demult (poate chiar mi-a

repetat – cu o uşoară

iritare în glas…) – că

„nu mai avem             

camere”- dar eu – gură-cască  şi

foc de

distrat cum

sunt – nu l-am auzit…

 

însă asta nici nu trebuie să fie

auzită: asta

se intuieşte – imediat (ba

chiar cu secole şi

milenii înainte!) – asta se

simte… – …se simte

în atmosferă – în ochii celor

cazaţi

onorabil – iar nu vagabondând – o

viaţă întreagă – ca

mine – terfelindu-şi – ca mine – restul de

onoare – dându-mă în

stambă  – făcându-mă de

râsul lumii – cu fufele astea tâmpite – agăţate

ciucur – de

gâtul meu – mereu – cu curvele astea de

doi lei – cărora li se zice – grotesc – şi:

„nădejdi”…

 

…„nu mai avem

camere” – păi

era la mintea cocoşului – era

perfect logic – pentru

unul ca mine – să

audă aşa

ceva…: bizar şi

nemaivăzut-nemaiauzit ar fi fost

tocmai

reversul…

 

…cine mai are   –  cine mai duce cu el

„nădejdi” – în lumea acestor

Onorabili – trebuie  să stea-n

câmp – sau – şi mai

indicat: să-şi ia câmpii – ca

martori ai promiscuităţii sale

naturale…

***

 

TOTDEAUNA AM  URÂT – DIN RĂRUNCHI – STATISTICA

nimic nu mi se-ntâmplă – nimic

nu se iveşte – nimănui

nu-i sunt dator – pe nimeni

nu-ndatorez

 

pentru ce – pentru cine să

trăiesc? – aşa – doar de dragul

statisticii? – adică

să mai fie într-o

cameră – pitit printre

mobile – un cadavru cu

ochii deschişi – în plus… – …un

cadavru tâmpit – mai mult chiar decât

media…

 

…totdeauna am urât – din

rărunchi – statistica…

***

 

CÂND CRIST LA DÂNSUL MĂ CHEMA-VA               

 

când Crist la Dânsul mă chema-va

voi îndrăzni să-mi cârmesc nava

c-o răsuflare de Iubire

icoană-a Nunţii-ntru Şoptire

 

bătrân – dar nu calic de suflet

o bucurie-mi curmă umblet

căci Lui grăi-voi – glas de rouă:

„sunt Om! – serafi – deci – pot să plouă”…

 

Lumină – Floarea de Iubire

trezi nemuritoarea-mi fire:

m-am îmbăiat în foc de-agheasmă

 

şi simt – şi sunt sfântă mireasmă…

…nimeni icoana nu mi-a smulge:

anii-mi sorbiţi – Minunea curge…

***

 

 

 

URGENŢĂ ARTISTICĂ

 

colcăie de ucigaşi

siniştri – omenirea – iar noi

pretindem să facem

Artă

 

singura Artă – care să

merite acest nume şi-avânt – ar fi

să re-închipuim Omul

Armoniei – cel dintru-nceput

aproximat de El – şi – acum – să-l

stabilizăm definitiv – adică

să re-imaginăm – măreţ să

iscăm  – întru

faptă – minunat

înţeleaptă: din

bestie – Omul

 

 în caz contrar – singura

Artă – care de la noi se

aşteaptă – şi de care este urgentă

sete şi nevoie – este să lichidăm – febril

rapid şi eficient  – întreagă Arca

Familiei lui Noe – întreaga specie a

criminalilor  – pretinşi – cu

sfidătoare  – obscenă

emfază (…ca-ntr-o falsificată

revoluţie…)  – a fi

„factori umani de

evoluţie”

***

 

SUFERINŢA-I  SFINŢITOARE

 

suferinţa-i sfinţitoare: în oricare-ndurerat

zbuciumă-se-n chin Hristosul – arătând adevărat!

răstigniri Crist îşi înalţă – în oricine  – -n orice zi

mărturìi că omu-i vrednic – prin vii răni – Frate a-I fi!

 

bucură-te – om pe Cruce – căci cu tine e Hristosul

bucură-te în durere: ţie-Lui aduci prinosul!

orice chin e-o lumânare – sfânt aprinsă-Iubirii-Lege

orice chin e-o regăsire: prin Hristos – te vezi – iar – Rege!

 

nu te ploconi-ntre iude – tu iubeşte fără sine

iar fiinţa-ţi dăruieşte-o – Scară-a Focului spre Bine!

nu-ntreba în şovăire – ci aprinde-te Văpaie

 

căci minuni tu dezveli-vei – când s-or mistui coji-straie…

…nu e trup în devenire: e vădire de Hristos

când ţi-ai lepădat piei – carnea – pân’ la Flacăra de Os!

***

 

OPINII  LIBERE  ŞI  INCRIMINATE

 

să-mbătrâneşti: blestem sau binecuvântare?

să fii în ceasul blând cu cei iubiţi

sau să dispari duşmanilor din zare?

…nu pot răspunde decât cei răniţi…

 

spurcată ieşitură din vad rău

ne-mbrobodeşti cu basme de nisip

dar când – turbat – smulg masca-Ţi de pe chip

văd – fără greş – căutătura-Ţi de călău

 

de ce nu-mbătrâneşti cu leprele-mi nedrepte?

de ce te dai „ocrotitor” – „părinte”?

răstoarnă-Te cu mine de pe trepte

 

şi smulge-i sorţii otrăvitu-i dinte!

…nu-ngenunchez la zei – la bozi – ori la vreun Dumnezeu:

Cer : Tatăl Crimei…sânge-nchegat bălteşte-n Empireu…!

*

 

toţi cei răi propăşesc

iar cei buni o păţesc…

…„dreptatea sfântă şi dumnezeiască”:

cât micşunelele-n răchiţi

cât părul de pe broască…

 

Doamne – -ai avut prea multă grijă de mine

până m-ai prefăcut în praf – în morman de ruine…

mai uită-Te-n jur – la vecini şi vecine:

fă-le şi lor cât făcutu-mi-ai bine…

 

şi dac-am am avut în mine Arcă – şi Copac – şi Munte

şi m-au luminat luceferii Gândirii de Frunte –

la ce mi-a ajutat? – doar să fiu un rebel blestemat!

El de la Sine – cu bucurie – mereu m-a azvârlit şi

avortat…

 

am ajuns un maidan – fără flori – doar cu spini

nevizitat nici de draci – nici de heruvimi…

singura-mi lumină – singurul scut în faţa lumii de crimă

mi-a fost – din când în când – câte-o biată scăpare de rimă…

 

…poate Ţi-e greu şi greaţă să mai pui capul pe pernă

lângă mine – ca-n trecute vremuri (…şi la noi – şi la Tine…)

dar numai aici vei afla – când vei vrea

Adevăr – Văzduh Ne-ntinat şi

incredibilul Bine…

***

 

SIMFONIA A IX-A, DE LUDWIG VAN BEETHOVEN

 

se prăbuşesc gheţarii în vulcani

stelele explodează-n supernove

pereţii toţi sunt sfredeliţi de slove

răsună-ovaţiile-a mii de bădărani

 

un surd e-atenţionat că-n spate sunt aplauze

un surd trudeşte-n lume fără cauze:

munţii se frâng privind bocancii rupţi

iar toţi curtenii se transformă-n struţi

 

mărşăluieşte Focul către Apă

sunt Fericiri de Crist care ne scapă

mii de-omeniri – cu pocnitori în mâini

 

pe Mona Lisa-o  pipăie la sâni…

…a început ca muzică stelară

dar a sfârşit drept caterinci de-ocară…

***                                   

 

ÎNTREBARE CĂTRE O COMETĂ

 

da – eu sunt – în

CARTE şi oase! – mă mai

vrei – cometo?

 

sau ai prefera să-ţi

depăn istoria

dezagregării tale

viitoare – fără nicio

CARTE – şi fără niciun

os – ci doar  o scurtă

pâlpâire  –  şi aceea însoţită de

fumuri

funeste…?

***

      

MUSTRARE ŞI JUSTIFICARE

                                    

„…până la vârsta asta – ar cam fi trebuit

să-nveţi (dacă n-ai

fler…) – să-i bagi – pe

toţi – în mama lor (ca la

frigider) – şi să-ţi

vezi de viaţa ta (…ce-o mai fi

fiind şi

aceea…)

 

dar tu preferi să te încăpăţânezi – şi

arzi gazul – de

pomană – făcând o

pedagogie greţoasă  (…ca o

ţestoasă..) – babuinilor – criminalilor în

serie – şi

nopţii de

iarnă…”

 

„…păi – dacă nu mai pot da pe la

crâşmă – că am depăşit – cam de

multicel – bunul simţ al

celei mai înalte datorii…

 

…în rest – tu nu faci decât să

dezvoţi  ideile

mele – cu cuvintele

tale…”

***

 

MONASTIREA ARGEŞULUI

 

îl îndeamn’ pe Manea – de Voievod Vădană

să cioplească Piatra numai printre flori…

acum – Vodă Negrul s-a-aşezat în strană

pentru Monastire – danie domnească:

o azvârle-n raze – o azvârle-n nori!

 

da – a spart Manole pecetea din Ceruri

cu Vulturi lucrat-a – Neamu-i să răzbească

furişându-şi Piscul pân’ la Dumnezeu:

se uimeşte Cristul – văzând printre geruri

‘naltă Monastire – pizmă-n orice zeu

 

da – e Monastirea-Zbor-de-Neam-şi-Glie

da – e Monastirea – trebuie să fie

plânsul de noroade – preschimbat în raze

 

visul de noroade – -ncremenit extaze

…nu-l atinge Moartea pe Meşter-Pietrarul

căci oprit-a-n Neamu-i –călător – Sfânt Harul!

***

 

MARTIE LA GROAPĂ

 

vântul viscolind zăpada

duce Martie la groapă:

zeul nu mai poartă spada

iar amanta-i e o ţoapă

…nu mai cântăreşte Cântul – nici cât Lira – nici cât nada…

 

câini posomorâţi trag maţe

(…catedrală-era alt’dată…)

iar din pletele zulufe

au rămas doar două laţe

…Armoniile-s paiaţe – un ciopor de chipuri bufe…

 

…zeii vechi – ca cerşetorii – se îneacă în troian

visând glorii evereste… arăturile mai an…

ce nădejdi să pui în geamuri? – pui doar florile de gheaţă

 

cioclii lumii prins-au veste –  tot ce vezi: sumbra-le piaţă…

…Moartea-mborţoşându-şi fruntea – peste tot  ridică flamuri

prostul stih boleşte-n temniţi…prostul stih vomită greaţă…

***

 

 PROSTUL STIH

 

prostul stih vomită lună

spânzurat de Sfânt-Frânghia:

…cândva – Lira-mi o-avea strună…

 

prostul stih vomită stele:

l-au prins ielele-ntre ele

iar acum pute-a sardele…

 

…prostul stih nu mai vomită:

a pornit-o – cu colindul

din ispită în ispită…

 

…dă din coadă – să sughită…

***

 

DESPRE RĂZLEŢIRE ŞI RĂZLEŢI

       (către confraţii conaţionali)

 

 

nu-s răzleţul din născare:

răzleţitu-m-a o lume!

nu văd Lună – nu văd Soare

iar lăuta-mi n-are strune…

 

sunt eroi doar cei din temniţi

scufundate sub pământ

sunt eroi doar cei cu ploşniţi

nu şi obidiţi ocnaşii

ce-s târâţi de-un jurământ

în viaţa lor străină:

nume nu le-au dat nici naşii

iar prin vânt le bate-un gând…

 

…singur piept ai dat cu iadul

iar cu sorţi singur te-ncaieri…

ia mai creşteţi voi tot vadul:

să încapă-n mântuire

torturaţii toţi din fire

torturaţii fără aer –

toţi ce-avut-au în glas vaier!

 

temniţa este oriunde – sub pământ şi-ntre gunoaie

temniţă e umilinţa – temniţă cu of şi vaie

temniţa-i o cucuvaie – care guşa îşi îndoaie

care zebră-ţi desenează – şi pe soartă – şi pe straie…

 

Crist pogoară doar pe lună

vine doar cu Vestea Bună

la întemniţaţi de noapte…

…dar la noi – răzleţii lumii – crud încăieraţi în şoapte?

dar la noi – scuipaţi de fraţi

şi cu spini amestecaţi…?

 

…da – e-o temniţă tăcută: dracii-s de acelaşi soi

fie scoborâţi în hăuri – fie flori umplând castani…

iar tortura e aceeaşi – vieţi întregi îşi lepăd ani…

…Criste – fără felinare – scoboară-Te  şi la noi…!

 

nu există – -n lumea asta – dracii tari şi dracii moi:

doar o îndârjire tristă – ori Credinţa în răzbire

doar Credinţa-n altă lume – dar o lume cu plivire…

dacă nimic  nu se schimbă – Cristule – uită de noi!

 

…închisoare-mi sunt şi casa – viaţa – oamenii şi vorbe

scorpii şi păduchi plutescu-mi în răcite-a” mele ciorbe!

iar Golgota de tortură – Cruci – Calvarul şi-ai lui spini

sunt – cohorte nesfârşite: „pretenarii” cei cretini!

 

toate hulele sunt temniţi – iar bijuterii-scuipaţii

suveniruri sunt – suave – nu  cumva să-mi uit…”confraţii”!

răstignitu-m-au din milă – biciuitu-m-au cu silă:

mângâieri – vorbe flauşate: „vedea-te-aş – de azi  –  argilă!”

 

…în al’ colbului năravuri – latră fel şi soi de câini:

da – tot temniţă se cheamă-ntreg noianul de păgâni

caracatiţele-abise – IUBITORII DE STRĂINI!

…”fraţilor” care mă-ndoaie – colivă le las…de crini…

 

…nu cer nici statui – discursuri – nici numele să-mi rămâie

(…peste slove mi-au pus popii – de la început – tămâie…!):

recunoaşteţi doar – sub pana-mi – cât mi-aţi fost şi-mi sunteţi…RÂIE!

voi – confraţi-conaţionalii – m-aţi suit pe năsălie…

… din născare nu-s răzleţul – Călătorul prin Preerie:

din născare – eu sunt „mortul”… – asta-aşa – ca să se ştie…

***

 

PARADOXURI DIURNE

 

o femeie superbă coboară – direct pe

trotuar – dintr-un

strălucitor autombil – „ultimul răcnet”:

„poluare cu

Frumuseţe” – îi murmurai eu

lustragiului

 

fără să-şi înalţe ochii către

mine – acesta murmură – la

rândul lui:

„poluare cu

Crimă: este directorul

concernului care fabrică

bombe teleghidate…”

 

…se făcu – dintr-odată

frig polar: soarele

se stinse…

***

 

VIZITĂ  RATATĂ

 

o stafie făcea  – în

casă la mine  – gargară: eu – ca stăpân al

casei – mă duc direct la

ea – şi-o  iau la întrebări– de la

obraz:

„păi tu n-ai gură – că eşti stafie – cum

naiba faci

gargară?”

„n-am gură, da? – hă-hă – atâta să

trăieşti tu! – şi-ncă ce

gură am – lasă că

auzi tu!” – lălăi

stafia – oarecum

ameninţătoare…

 

…mă rezemai de tocul

uşii…dar trebuia să aflu – tot – tot – până

la capăt:

„bine-bine – dar

cu ce anume faci tu

gargară?!”

„CU SÂNGELE TĂU!” – fu răspunsul

scurt şi

prompt – al

stafiei – teribil de amuzată de

mutra mea

lungă: era

stafia asta – roşie pe buze – roşie pe

dinţi  – roşie şi pe

limbă… – …deci nu mă

minţea – ce ziceţi?

 

…mă-nfiorai şi mă şi

dumirii – totodată:

„phii! – acum înţeleg de ce

de la o vreme – mă simt aşa de

uşurat – numai bun de

zburat!”

 

…stafia numai ce s-a scuturat o

dată (…de

oroare – precis – că făcuse o faptă

bună – gândindu-se ea că-şi realizează

planul – la cele

rele…) – şi s-a şi

cărat – de la mine din

casă!

 

…şi – de atunci – n-am mai auzit – prin

casa mea – gargară – nu – n-am mai

auzit – prin

odăile mele

pustii şi

cenuşii…

 

…dar parcă mi-e urât şi silă de

mine – că am fost atât de

deranjant de direct – mârlănesc de

sincer – cu cineva – care s-a-ntâmplat – printr-o

întâmplare cu totul..

întâmplătoare… – …”miraculoasă” cred că e mai

potrivit cuvântul – poate (…e drept – şi cam

zgomotoasă…şi cam

ţaţă…nu-ş’ cum să-ţi zic…) – să

mă viziteze – to-o-ocmai de pe

lumea cealaltă… – ….în loc s-o

iau cu binişorul

diplomaticeşte – ca să pot obţine – de la

ea –  relaţii despte

acea misterioasă (şi atât de

apropiată…mai să-i zic „senzitivă”!!)

„CEALALTĂ LUME”… – şi despre

fenomenele

meteorologice – care se petrec pe

acolo… – …că

s-or fi petrecând – şi pe-acolo

nu?

***

 

APA MORŢILOR

 

mărgăritar plutind pe mări arzând

visam un vis – cu roze palpitând…

cine-i Sublima-nmiresmată din Serai?

Cadână-i – peste eoni – chiar Hanului din Rai…

…se prăbuşesc mii stâlpii – corturi în pustie

dispar sub norii de nisip şi sub urgie…

…nenumărate cranii s-or descoperi

când altă Călăuză va îmbătrâni…

 

…peste oceane şi sahare noi umblăm

Cadânei Visului – smeriţi – să ne-nchinăm…

a dispărut şi moartea – viaţa-i o nălucă

 

noi căutăm ce-i mai presus de ducă…

…mărgăritar plutind pe mări arzând

visăm un Crin – un Vis de Foc şi-Avânt…

***

 

RITMURI  PENTRU  NUNŢI  CREATOARE

crapa e soţia

crapului – grapa e

soţia grapului – „ţapa”

e soţia ţapului…

…sunetele – sfinte

sunetele – nuntind – creează

o nouă

faună – o nouă

concepţie  – despre

ornamentarea lumii cu noi

forme de

viaţă – de

proliferare – foşnitoare

fojgăitoare – intens

ploditoare

imaginare…

***

——————-

Adrian BOTEZ

Martie, 2018