Anatol COVALI: Poeme
Nu ştiu de ce…
Nu ştiu de ce, nu ştiu nici când, nici cum
mă voi trezi păşind pe un alt drum,
dar nu mă înspăimânt şi nici nu-mi pasă
atâta vreme cât destinul meu
îmi pare c-a rămas pădurea deasă
prin care-am colindat doinind mereu.
Nu ştiu de ce simt sufletu-mi vibrând
de-un tineresc avânt ce orişicând
e-n stare să înfrunte mii de riscuri,
să nu îi pese dacă mai cad stânci
atunci când urc cutezător spre piscuri
şi văd în jur numai prăpăstii-adânci.
Nu ştiu de ce şi nu aştept răspuns.
Încrederea în mine mi-e de-ajuns!
E soare-n plâns
E soare-n plâns. Prin lacrimi zboară fluturi
şi în lumină râd gingaşe flori.
Pe tot cuprinsul meu cântă-nceputuri
cu glasuri calde de privighetori.
N-a fost nicicând atâta fericire
sub cerul blând al ultimei iubiri,
când s-a trezit la viaţă-ntreaga fire
şi-a chiuit prelung din împliniri.
Fântânile au apă vie-n ciuturi,
în înserare au dat buzna zori,
iar ochii-ntineriţi privesc cu-uimire
cum din tristeţe şi din amăgiri
cresc mângâiaţi de-o nouă strălucire
ai fericirii mele trandafiri.
Dragoste
Nu-i dragoste care-ar putea
sã fie la fel ca a mea,
curatã şi plinã de har
şi totuşi cu sâmbure-amar
.
Ea poartã în suflet livezi
alãturi de-ntinse zãpezi
şi noaptea veghind în tãrii
în braţe cu frageda zi.
Din clipa din care o ştiu
port oaze-n imensu-mi pustiu
şi lin şi-ndrãzneţ şi uşor
pe cerul speranţelor zbor.
Iubirea de care sunt plin
a-nfrânt mohorâtu-mi destin,
când parcã din nou m-am nãscut
din cel mai fierbinte sãrut.
Am fost hãrãzit de noroc
ca mult prea târziu sã iau foc,
dar flacãra-n care-s frãmânt
nu are egal pe pãmânt
şi-n freamãtul patimei sper
cã n-are egal nici în cer.
——————————
Anatol COVALI
București
25 martie 2018
