Irina Lucia MIHALCA: Acolo, mereu, te-aşteaptă
Acolo, mereu, te-aşteaptă
Pe străzile încărcate de poveste, literele vieții ți se risipesc,
prin semne arbitrare încerci să-ți reconstitui paşii,
în partea dreaptă este, încă, dimineață,
în partea stângă auzi
vuietul drumului,
atât de aprig, atât de fermecător.
Născute din nisip, pe tărâmul nimănui,
cuvintele coboară din eşarfa ei
să-ți umple
faliile gândurilor,
bucățile mici de ruine,
un crater
din care creşte
o floare de rozmarin,
din ea, un fluture
îşi desface larg aripile şi zboară.
Cu un pas ferm, seducător,
apusul intră într-o oglindă spartă,
într-o lume hieroglifică, către necunoscut înaintezi.
O poartă ai în inimă, un zâmbet îi este sigiliul.
Acolo, mereu, te-aşteaptă
tinerețea veşnică…
În fiecare noapte, visul tău cade lin peste un câmp cu flori,
pe marginea câmpului plutesc soldații de umbre.
Dacă te uiți spre cer, se va prăbuşi
cu munții şi apele lor
de o frumusețe crepusculară.
Adânc şi departe este cerul înroşit,
îngropat de viu sub viitorul tău.
Nicio lacrimă nu va curge.
Templu şi cer!
O pasăre albă zboară spre un copac îndepărtat,
dintr-un peisaj care dispare
sunete ample se-aud,
curgând.
Cu întoarceri se umple drumul de revenire,
înainte să-şi spună numele.
Pe marginea drumului stă neprevăzutul.
În inima călătorului pulsează libertatea şi speranţa
de culoarea nemărginirii,
spre cerul mării albastre, cu o lacrimă
îmbrăţişează
imensitatea cuvântului.
Născută ca o floare de primăvară,
tăcerea liniştii
atârnă în marea îndepărtată.
Arată-ți dragostea, căldura vieţii!
Flăcările ei
sunt cuvintele luminii.
Nu trebuie să ne promitem unul pe altul.
Să ne prindem, doar, unul pe altul!
Atât timp cât sunt lângă tine nu plângi.
Există o umbră dulce, lăsată de vânt prin scoarţa arborilor.
O zi clară şi o noapte misterioasă, adâncă,
tăcută şi ademenitoare,
asemeni pietrelor fierbinţi
de culoarea orizontului îndepărtat.
Suntem pe podul unui curcubeu,
aşteptându-ne unul
pe celălalt.
O dragoste albă, limpede,
ce creşte încet,
sub soare,
ca o apă curgătoare,
este un vis sacru, în lumină.
Un cântec pur în imensitatea cerului…
———————————–
Irina Lucia MIHALCA
București
6 martie 2018
