Irina Lucia MIHALCA: Dincolo de cuvânt suntem noi
Dincolo de cuvânt suntem noi
Sub razele lunii,
macii vor continua să înflorească,
chiar dacă pentru toţi răsare şi apune soarele,
de la cer la pământ regăseşti doar o palmă de iluzii.
Clipă de clipă simţi viaţa şi picăturile ei,
şi totuşi, cu arma durerii omul dărâmă.
Doar sufletul se răceşte
chiar de-l depui pe o petală.
În clipa întâlnirii, a celor ce-au atins-o
şi-au crezut în ea, este sublimul,
după acel moment vor căuta din nou.
Viaţa-i o căutare!
O boabă de rouă prelinsă
pe un boboc de floare îi potoleşte setea,
timpul se sfarmă ca valurile dinaintea ţărmului neştiut,
visele sunt cele care ne aduc noi revelaţii.
În clipa dată, găsim răspunsul în noi,
în şoapta sufletului, spre adevărul Luminii.
Ca-ntr-o fântână de aur, ne cufundăm în prezent,
trecând prin viaţă, fără a întâlni pe nimeni,
în căutarea unui sens care vine doar când
destinul ni s-a revelat,
în noi a încolţit viaţa,
palpând respiraţii şi seve noi.
Iubirea e tot ce rămâne, doar omul crede
că a trecut departe, tot mai departe…
Mereu o va regăsi chiar dacă a-ngropat-o,
acolo, la rădăcina pomului său.
Va trebui să revină pe drumul iubirii,
pe drumul recunoaşterii.
Nu ne vom pierde niciodată,
trăim unul în celălalt, prin tot ce-am simţit,
într-o bună zi, fiecare vom părăsi totul,
plecând spre noi înşine.
Tu eşti un întreg univers, vei deveni ceea ce eşti,
vei fi cu mult mai mult decât tu însuţi!
Pentru că ai crezut în ea
îţi va fi dat să-i vezi şi să-i afli frumuseţea.
Dincolo de cuvânt suntem noi,
– tu, eu – o clipă unică în eternitatea universului!
——————————-
Irina Lucia MIHALCA
9 august 2012
