Lavinia BUD: Poesis
NU SUNTEM PĂSĂRI
Nu suntem păsări
să fâlfâim din aripi spre înalturi,
toate dorurile se prind
de sufletul nostru
și rămânem legați
de pământ și de ape,
iar fruntea noastră
doar ea crede că a cuprins
măreția stelelor.
Tu, ia-mă de mână!
Lângă tine voi crede
că sunt pasăre
și dorul meu va deveni
zbor și iubire…
AM ADUNAT
Am adunat zăpezi peste iubire,
De cald să-i țină în nopțile cu ger,
Acoperind tristeți și doruri din privire
Să nu umbresc lumina stelelor din cer.
Să se-nmulțească ca și grâul
Când se răstoarnă-n primăvară brazda,
Încinge-mă-voi iar cu brâul
Din rogvaiv. Și curge-va zăpada
La rădăcini ce n-au uitat să crească
Cu zâmbetul deschis în fiece sămânță
Din rodul care dă să pârguiască,
Iar verii mulțumindu-i cu credință
Că fi-vor mâini ce ști-vor să mângâie
Prinosul de lumină lăsat într-un cuvânt,
Că toamna nu-n zadar mai pâlpâie
Când se întoarce sub zăpezi, plângând…
——————————
Lavinia BUD: Poesis
Timișoara
8 ianuarie 2018