Flora Mărgărit STĂNESCU: Poesis
Urare de sărbători
Din inima Bărăganului
la sfârşitul anului,
fii din fiii neamului,
vă urăm de sărbători,
să aveţi la muncă spor,
şi copii de ajutor.
Să vă fie casa…casă,
cu tot ce-i mai bun pe masă,
vinul bun să nu lipsească,
nici cei ce-au să moştenească,
obiceiul din străbuni,
ei, nepoţii dragi şi buni.
Anul Nou ce-n poartă bate,
să v-ajute, s-aveţi parte,
bucurii şi sănătate,
toate vi le doresc eu,
de dat…numai Dumnezeu.
Cărţile nu strigă
Omule !
pleacă-ţi privirea,
desluşeşte slova veche,
plină de înţelepciune
şi de har.
Ascultă şoapta cărţilor,
cărţile nu strigă,
cărţile…vorbesc.
Nu-i rău
Nu-i rău să crezi că lumea,
de îngeri buni e plină,
şi nici că rugăciunea,
sufletu-ngreunat alină.
De ai avea credinţă
străine cât un bob,
şi munţii ţi se pleacă,
de eşti bogat sau rob.
Căutări
Căutător de comori deşarte,
ferecă-ți strigătul disperării,
în stânca neagră, căreia alţii,
i-au stors aurul,
asemeni sculptorului care,
aruncă departe dalta,
contemplând blocul de marmură,
zămislit de natură,
cu nici o latură ştirbită.
*
Prea multe poteci încâlcite,
ai de cutreierat.
Imaculatul ce-l cauţi,
nu-i în verdele frunzelor,
nici în albastrul cerului.
Nu! nici apele de cleştar nu-l au,
poate nu-i nicăieri…
dacă nu-i chiar în tine.
*
N-ajunge sublimul freamăt
de harphă,
acorduri fine ce se-aprind,
ori se sting…
se varsă-n cascade, se-adună şuvoi,
niciuna nu-i cea care cântă în noi,
şi-astepţi mai departe…
şi cauţi mereu…
cărarea virgină,
conturul, culoarea
şi imnul din noi,
se zbate să-nvingă.
Un înger
Din cele nouă cete,
a coborât un înger,
s-a prins că o dorinţă,
îndată-mi va-mplini,
eu am căzut pe gânduri
şi neştiind ce-i cere,
i-am zis smerită-o rugă,
ajută-mi prietenii.
Te rog Doamne!
Doamne! menirea nu mi-am împlinit
mai mult, darul primit l-am risipit…
Timpul dușman mi l-am făcut
Acum, l-aș vrea cu împrumut.
Dă-mi Doamne timpul înapoi
Să fac ce n-am făcut cândva,
să împlinesc visul în doi,
să aibă sens și viața mea.
*
Viața nu înseamnă să rămâi
în picioare, ci să faci pași…
Serenitate
Sunt şoapta pârâului clipocind printre stânci,
Un simplu om înotând, prin noianul de gânduri adânci.
Sunt aurul holdei de grâu, stropită cu maci,
Sunt glasul conştiinţei, ce-ndeamnă să taci.
Sunt arșiţa verii-ostoită de ploi,
Sunt șoapta ce-auzi, povestind despre noi.
Sunt drumul de coastă străbătut doar în doi,
Sunt un pas șovăielnic, ce-ar duce spre noi.
Sunt frunza ce cântă al crengilor rod,
Sunt raza de soare, rămasă zălog.
Sunt marmura iernii, troiene ningând,
Sunt unda suavă-n izvor îngânând.
Sunt lacrima cerului pe obraz de câmpie,
Sunt doar un vers, într-o poezie.
————————————————-
Flora Mărgărit STĂNESCU
Slobozia – Ialomița
27 decembrie 2017
