Alexandru NEMOIANU: Răspunsul Sfântului Nicolae
În anul 313 d.Chr. Împăratul Constantin cel Mare dădea Edictul de la Milano prin care persecuția creștinilor lua sfârșit. Creștinismul nu devenea religia “oficială” a Imperiului dar era recunoscut ca religie apărată sub lege. Din acel moment cumplitele persecuții anti creștine luau sfârșit și Biserica creștină putea să se manifeste pe față. Cele trei veacuri de persecuție întăriseră credința și aleseseră pe cei credincioși dintre cei necredincioși. Dar în același timp, profitând de vremi, tot soiul de învățături străine de cele ale Bisericii apucaseră să se împrăștie. Pentru a le pune capăt Împăratul Constantin a convocat un “Conciliu Ecumenic”, un sobor a toată lumea, la care să participe toți Episcopii Bisericii, care erau, atunci, peste o mie la număr. Conciliul avea ca scop să stabilească “simbolul” Credinței și să emită primele legi canonice. Dar înainte de toate acestea Conciliu trebuia să dezbată o fioroasă erezie, învățătură contrară Bisericii, și anume cea răspândită de preotul Arie. Conciliu s-a întrunit la Niceea în 325 d.Chr.
Arie spunea că Hristos nu este Dumnezeu egal cu Tatăl, ci este doar cea dintâi “creație” a lui Dumnezeu. Aceasta a fost cea mai sinistră erezie care a circulat și care încă mai circulă în lume. Conform acestei “învățături” nici Maică Domnului nu este “născătoare de Dumnezeu” și “Pururea Fecioara”. Din aceste motive Biserica a declarat pe Arie că “arheretic”. Oricum la Niceea, în 325 această falsă învățătură a fost dezbătută și cei care erau de partea lui Arie erau mai mulți și mai puternici. Cu înverșunare Episcopii dreptmăritorii, fără teamă au combătut această doctrina eretică. La un moment dat, când Arie fulmina blasfemii împotriva Maicii Domnului, în plenul Conciliului, în față Împăratului a toată lumea, un ierarh s-a ridicat și cuprins de mânie sfânta l-a pleznit pe Arie cu pumnul peste gură. Acel ierarh era Nicolae, Lucrătorul de Minuni din Myra Lichiei.
Ca urmare a acestui act Nicolae a fost depus din Episcopat și aruncat în temniță. Dar în aceiași noapte, și el și Împăratul și mulți participanți la Conciliu au avut același vis. Au văzut pe Hristos și pe Maica Domnului și Pururea Fecioara Maria, înapoind lui Nicolae omoforul, semnul autorității ierarhice. El a fost restaurat în drepturi. Câte va zile mai târziu, Conciliul avea să condamne învățătura lui Arie și să proclame Simbolul Credinței, ”Crezul” care (cu câteva adăugiri hotărâte la al doilea Conciliu Ecumenic de la Constantinopol, 381 d.Chr) este rostit și azi de Biserica Ortodoxă. Atunci a fost arătat că Hristos este “Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, deopotrivă cu Tatăl, prin carele toate s-au făcut”.
În vremea ce a urmat dragostea credincioșilor pentru Sfântul Nicolae a crescut fără margine. Sfântul Nicolae este ajutătorul săracilor, apărătorul orfanilor, ocrotitorul și ajutătorul celor în grabnică trebuință și el a ajuns să fie echivalat cu “Moș Crăciun” , cel care dăruiește cu generozitate. Este aici o taină mai mult decât simbolică. Cel care între sfinți este considerat mai blând, mai milos, mai îndurat, confruntat cu atacul asupra Mântuitorului și a Preacuratei Maicii sale, cu atacul asupra ce are mai sfânt Biserica, maica noastră, s-a ridicat și i-a apărat cu pumnul!
În mod răspicat exemplul dat de Sfântul Nicolae la Niceea arată un model.
Da, se cuvine să fim buni, să fim darnici, să avem milă dar atunci când suntem confruntați cu răul fără mască, cu cel care rânjește și batjocorește, cu cel care minte și ucide atunci putem fi îndreptățiți să dăm cu pumnul: ”Căci nu nouă Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău să-I fie adusă Slavă în veci”(Ps.113,9)
Atunci când vedem îndemnuri neghioabe și păgâne gen, ”spitale, nu Biserici”, este îngăduit să dăm cu pumnul, ”Căci nu nouă Doamne, nu nouă, Ci Numelui Tău se cuvine Slavă în Veci”.
Atunci când vedem îndemnuri la păcate strigătoare la cer, când vedem terfelit numele familiei, când vedem spurcăciunea lăudată, când vedem Neamul și Țara insultate; da, atunci se cuvine să dăm cu pumnul; ”căci nu nouă Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău se cuvine Slavă în veci”.
———————————
Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center
3 decembrie, 2017
