Cuvânt și iubire

Despre existenţa în Cupca a unei biserici ne mărturiseşte un document din anul 1575, adică din timpul lui Petru  Şchiopul. Acest lăcaş de închinare se afla în cătunul Selişte. În manuscrisul fostului cantor bisericesc, Vasile Timiş, decedat în 1995, se notează că în partea răsăriteană  a satului numită Bohorodice, în grădina  unei văduve, cu mulţi ani în urmă se oficia  serviciul divin sub patru peri, dintre care unul mai este şi astăzi. Anume acolo, după opinia acestui modest cronicar, s-ar fi aflat cel mai vechi loc de închinare în Cupca.

              Mai târziu, pe muchia dealului, a fost înnălţată o altă biserică prin anii 1866-1868. La această biserică veneau mai demult şi oamenii din satul Corceşti.  Numai după 1808 Corceştilor li s-a permis să aibă biserica proprie şi preot. Vasile Timiş a încercat în cronica sa să stabilească o cronologie a preoţilor, care au slujit la Cupca, începând cu anii 70 ai secolului trecut. Astfel, în ordine cronologică, păstori duhovniceşti ai cupcenilor  au fost: Epaminonda Prelici ( 1877-1903 ), Teodor Bumbac (1913­-1914), Gheorghe Pojoga (1905-1918), Gheorghe Velehorschi (1919-1924), Constantin Grigorovici (1924-1935), Nicolae Creţu (1936), Vasile Tcaciuc (1937-1939), Simion Ivaniuc (1943-1945), Alexie Şencariuc (1945-1954) Gheorghe Zmoşu (1954-1980), Ion Amari (anii 80), Gheorghe Florea  ( sfârşitul anilor 80 – începutul anilor 90 ),  Nicolae Proţiuc 1992-1994). Din 1994 şi până acum la Cupca păstoreşte preotul-protoiereu Vasile Cuciureanu.

            Tot din cronica fostului cantor aflăm şi despre un concurs de coruri, organizat de societatea muzicală „Armonia”. În 1931 la acest concurs a participat şi formaţia corală din Cupca, condusă de C.Grigorovici. Medalia de aur a obţinut-o atunci corul din Molodia, dirijat de preotul E. Iancovschi. Cupcenilor le-a revenit medalia de bronz.

            Un adevărat eveniment nu numai bisericesc ci şi cultural, încetăţenit din cele mai vechi timpuri la Cupca, este sărbătorirea Iordanului. Iată cum descrie neobositul Vasile Timiş acest obicei: „După sfârşitul liturghiei tineretul se afla în fruntea tuturor procesiunilor. Flăcăii luau toate praporele din biserică, iar fetele – icoanele. Încolonaţi câte doi, cu icoanele înainte şi praporele din urmă ei porneau însoţiţi de cântarea corului bisericesc. Clopotele sunau întruna până se întorceau de la sfinţirea apei. În drum spre Siret unii băietani împuşcau din secăluşuri (nişte tunuri primitive). La anumite momente ale sfinţirii apei, dacă gheaţa era tare, ceremonia se înfăptuia pe gheaţă, iar dacă nu – pe mal”. Vasile Timiş pomeneşte în manuscrisul său şi despre „strigarea Chiralesei” în ziua Bobotezei. Însuşi autorul, fiind prin anul 1929 flăcău cu armata făcută, şi-a câştigat dreptul de a organiza această „strigare”. Mai târziu acest proces avea loc nu la râu, ci în biserică. Toată lumea din sat striga şi strigă de răsună dealul, scria Vasile Timiş.

             Prezintă interes şi informaţia  despre crucile  din Cupca. Bunăoară, în faţa lăcaşului de închinare sa afla  o cruce din piatră moale, meştentă de un gospodar din Tereblecea, în amintirea unei fete care a murit la Cupca. Crucea avea la temelie lespezi de piatră, clădite cu lut. Lângă cruce  creştea o tufă de liliac din cauza căreia mai târziu, ea a început să se prăbuşească. Pe partea din faţa ei erau sculptate un potir, soarele,  luna,  chipul lui Hristos răstignit,  în chenar de viţă-de-vie. Spre regret, această cruce n-a rezistat timpului. În anul 1956, mai spre est, a fost înălţată  o altă cruce, din beton, avînd forma celei  iniţiale. În faţa ei, gospodarul Arcadie Mâţac a meşterit o masă pentru sfinţirea apei, la fel din ciment. Pentru prima dată cupcenii au făcut cruce din gheaţă în  iarna anului 1955.

În colţul dinspre răsărit al curţii bisericeşti se afla clopotniţa. Nu ştie nimeni cu siguranţă când a fost construită. În anul 1910 în ea se aflau cinci clopote: două mari şi trei mici. În 1922 primarul Toader Morar şi gospodarul Toader  Dugan au adunat de la săteni bani şi au plecat în judeţul Dorohoi ca să cumpere un clopot, căci acolo se afla un depozit de clopote. Ei au procurat un clopot care cântărea 312 kg, cu garanţie pentru 50 de ani, plătind suma de 21.008 lei.  Într-o duminică a aceluiaşi an, preotul Velehorschi, secundat de alţi doi preoţi, au sfinţit clopotul. Poporul a înghenunchiat, preoţii au înălţat rugăciuni, învocând  binecuvântarea divină, ca prin răsunetul acestui clopot să fie răvăşiţi norii cei răi, aducători de pagube. Pe urmă, la Cupca s-a  construit o  nouă clopotniţă.

În afara curţii bisericeşti, mai demult, se afla o casă mortuară. După anul 1935, ne spune cronicarul cupcean, răposaţii n-au mai fost priveghieaţi în acea casă. Acolo erau duşi doar oamenii sărmani, pe care nu avea cine să-i înmormânteze. În prezent în această casă se păstrează diferite obiecte şi materiale ale bisericii. Până nu demult, pe timp de iarnă, enoriaşii intrau în ea să se încălzească. Deoarece noua biserică are încălzire   centrală, a dispărut această necesitate. A fost construită și o nouă casă parohială.

Înspre apus de biserica în Selişte a fost un cimitir. Însă acest  cimitir a fost închis pe la 1900.  Pe culmea dealului,  lângă toloaca bisericii, la intersecţia drumului central cu cel ce duce spre Selişte a fost repartizat un teren pentru alt cimitir. După primul război mondial cupcenii au adus de la Noua Suliţă sârmă ghimpată (probabil, material care a servit pentru graniţa austro-rusească) şi au îngrădit cimitirul. Un alt cimitir este situat  la nord de biserică. Nu dispunem de date precise cu privire la anul înfiinţării lui. Cu câţiva ani în urmă suprafaţa cimitirului a fost  mărită cu încă câteva hectare.

Având și o fântână veche nu departe de vechea biserică, azi monument de cult, alta nouă s-a construit în fața bisericii noi.

            Astfel putem afirma că pe lângă toate cele vechi, care se păstrează dealtfel, sunt altele noi care deservesc enoriașii locali și pe cei care asistă la slujbe, veniți din alte părți.

Alături de vechea și noua biserică a satului Cupca se află și capelița ridicată în memoria  tuturor celor ce au avut de suferit de pe urma regimului totalitar.

—————————————-

Eleonora Schipor

Pătrauții de Jos

2 decembrie, 2017

* P. S. La pregătirea materialului în cauză mi-au fost de mare ajutor vechea monografie întocmită de fostul cantor bisericesc Vasile Timiș, cât și de monografia istorică a satului Cupca, dusă la bun sfârșit de regretatul dr. inginer Petre Ciobanu, stabilit după refugiu cu traiul la Brașov.