Mariana COTOVANU: Versuri
Rana
O flacăra arzândă îmi străpunge mintea.
Eu, dezgolită, ard în para ei
Şi nu ştiu unde mi-am lăsat îmbrăcămintea!
Sau poate arsă e, deja e numai scrum?
Îngenunchez si mă cuprinde frica…
Învăluită sunt în fum.
Scăldată în durere, strig la cer!
Cerşind un strop de înţelepciune
Să picure, să-mi stingă rana
Ce arde în ruşinoasă goliciune.
Provocare
Din năframa anilor trecuţi,
Un vers mi s-a desprins din ţesătură.
Eu l-am tivit aşa cum am putut
Şi i-am pus embargo pe tivitură.
Geometria gândurilor mele
Măsoară unghiul versului desprins
Şi face, din triunghiuri isoscele,
Refrene pentru cântece de vis.
Un fir de aţă, detaşat de turmă,
Mă-ndeamnă să-l apuc, de el să trag,
Ca unghiul versului privirea să-mi indrume
Pe ochiul meu opac…
Să-mi antrenez gândirea, cu răbdare,
Cu brize de avânt necontenit.
Într-un final, în cel din urmă…
Să-mi iasă versul ce mi l-am dorit.
Unda trecutului
Vibrează în valuri ucigaşe,
Ţunami, furtuni, ce mă înconjoară
Şi în emisie directă,
Se-aude ştirea socială.
Cum am crescut, îmi spune pasul.
Ce am mîncat, nu am meniu.
Cum am dormit, pleoapa-mi strigă
Să trag cortina, că-i târziu.
Frământ în drojdia gândirii,
O pită, pentru început.
Să gust şi să hrănesc rechinii
Ce cozi ridică din trecut.
Voi face din coralul mării,
Burete pentru tabla mea,
Să sterg nisipul destrămării,
Să sterg şi urma de pe ea.
Vibrează cu miscări terestre
Curenţi plăcuţi, dar foarte reci…
O mare-n pas, nu o poţi trece,
Căci ai putea să te îneci!
———————————–
Mariana COTOVANU: Versuri
Chișinău
30 noiembrie, 2017