Ana ARDELEANU: Versuri
Obiectul de sacrificiu
Caut răspunsul pentru cei ce m-au întrebat
Cum aş căuta în sfera de lumină
Strigătul de încolonare al cuvintelor
Ce sparg prin rezonanţă
Porţelanurile întâlnite în aer
Oglinzile încăpătoare ce ascund corpurile
Urmărite de obsesia reflexiei
Întrebarea e rostul unui suflet ce nu a trăit în zadar
Ci a frământat gândul i-a fost propoziţie principală
Mulţi ar dori să privească lumea
Precum maeştrii de înţelepciune
Lecţia de privit nu respinge
Nu acuză lucrul pus în valoare
Pe soclul raţiunii
Înlăuntrul nostru
Precum în geamantanul pregătit
Pentru a însoţi viaţa
Stau rânduite răspunsurile
Într-o râvnită simetrie
Sentimentul privilegiat
Foloseşte şansa prieteniei şi iubirii
Pentru a găsi tabloul cu rame aurii
Unde răspunsul princiar şi-a aşezat chipul
Precum un zeu
Ce îşi adoră
Obiectul de sacrificiu
De atunci nu te-am mai văzut
Era sâmbătă seara
Şi erai prins între vise
Ca într-o pânză de păianjen
Te-am eliberat
Ţi-am dat să bei ambrozie
Erai aproape vindecat
Începuseşi să vinzi violete
Începuseşi afacearea aceasta profitabilă
Care îţi permitea
Să-ţi măsori forţele cu cei îndrăgostiţi
Dintr-o dată a început să plouă
Tristeţea udă până la piele
Ţi-a intrat în sân
O mulţime de puşlamale au urmat-o
Trăitorii unei lumi
În care şi cel vinovat
Şi cel nevinovat
Trec prin acelaşi malaxor
Amestecându-şi sângele
Dimineaţa la raport
Nu mai era nimeni
Crinii îşi depuseseră coroana regală
La picioarele teilor
Teii la picioarele cailor albi
Era din ce în ce mai curat
În sălaşul fiinţei
Aşa se ducea vestea
Pe firul acela de ametist
Desenat de privighetori
Nu ştim
Nu ştim de-avem prezent, ori nu avem
Dar multe amintiri avem precis
Albastrul pus pe frunte ca barem
Să ne măsoare gândul indecis
Avem doar timp ori poate ni se pare
Pictat suptil pe vechile icoane
Şi între sâni străini sau în cutare
Loc condamnat de sfintele canoane
Nu ştim de-am fost părinţi ori ne-am născut
Direct bunicii albelor ninsori
Ori din ninsoare-naltă am crescut
Crini albi pitiţi la negre subţiori
O, de ne-am şti trecutul n-am minţi
Şi nu ne-am irosi în vorbe fără preţ
Pe vameşii de lux nu i-am simţi
Cum ne confiscă visul îndrăzneţ
I-am dezbrăca avid de cele sfinte
Pe cei pierduţi în barul unui gând
Ca iadu-n flăcări dulci să îi alinte
Iar raiul să îi uite pe pământ
Desertul îngerilor
Ninge glorios
Pe masa tăcerii
Mesenii servesc desertul îngerilor
Cei ce se cunosc între ei
Vorbesc,
Aşezând ornamente de zăpadă
Pe propria vorbire
Despre fericirea ce i-a cuprins
Şi care va grava luna cu numele lor
Ninge colorat
Sufletul omului se transformă în curcubeu
Ochiul zăboveşte
Pe feţele dimineţilor de zăpadă
Prea albe pentru un magician
Prea înfocate pentru un poet
Excesiv de tulburătoare
Pentru un pictor puber
Cum ai să te declari îngerul tinereţii
Mângâindu-ţi ostentativ aripile
În faţa timpului care te urmează
Când toate admiratoarele
Primesc fără jenă
Între sâni
Bancnota omului de zăpadă
Decibeli de speranţă
Miros a flori de in şi cânepă
Cum altfel mi-aş putea ţese ideile
Cum le-aş finisa cămăşile
Să mă vadă lumea
Prinzând fluturi cu ele în aerul citadin
Folosind formule magice
Într-o mică dedicaţie de sfinţenie
Neaparat de sfinţenie
Că alt cadou pentru ziua de mâine
Nu ar putea fi
Mă întorc din zborul visului
Cu experienţe noi
Cu bobiţe de pe spicul altora
Atât cât să-mi ajungă
Până la sfârşitul anotimpului.
Acolo unde nu ştiu
Aşez degetul mai apăsat
Însă esenţa ştiinţei nu iese sub presiune
Lumina se pliază în tot atâtea culori
Câte schimbări la faţă
Impresia strânge melodia timpului
Cum burduful unui acordeon
Liniştea serii
Mulţi ar dori să cunoască fenomenul
Să păstreze compasul ce-l măsoară
Aşa cum măsoară viaţa
Boncănitul cerbilor
În decibeli de speranţă
————————————————–
Ana ARDELEANU
Mangalia
29 noiembrie, 2017