Ioan Nicolae MUȘAT: Naşterea Ta Hristoase ni-i grea

28 Nov 2017 by admin, Comments Off on Ioan Nicolae MUȘAT: Naşterea Ta Hristoase ni-i grea

NAŞTEREA TA HRISTOASE NI-I GREA

 

 

Naşterea Ta Hristoase în casă ni-i grea şi în ţară,

Răul ne arde case, nevoile rău ne doboară.

De casa-i oropsită, oraşul şi ţara sunt frânte,

Omul e în ispită, ocara de vrea s-o înfrunte.

Naşterea Ta Hristoase lumină în bezna cea groasă

Ne-aduce, din prinoase tărie în noaptea nervoasă,

Când toate sunt în transă, cuprinse de spasme şi spume,

Răul nu-ţi dă vreo şansă, mai rău se revarsă în lume.

Luptă e crăciunarea acum, când e lumea-n schimbare,

Şerpi acoperă zarea, ispite îndeasă-n chemare,

Femeia naşte băiat, dar nu e în lume vestire

Şi dorul nu e covat şi viaţa e-n grea risipire.

Fachirul pierde baston şi-n mare mirare e lumea,

Popoare cată bonton iar luptele cască genunea,

Timpul sare în coase când naşti lumea a doua oară,

Naşterea Ta Hristoase în casă ni-i grea şi în ţară.

 

 

Naşterea Ta Hristoase în casă ni-i grea şi în ţară,

Nu Ţi-am dat loc în case şi ni-i casa rea ca afară,

Răul din noi s-a-nmulţit şi sporeşte răul din viaţă,

Ne-am încurcat înmiit, ni-i plină secunda de greaţă.

Căile lumii, din furt, ne fură şi mintea şi vrerea,

Răul din rău am născut, sporind galopant rătăcirea

Şi omul strâns e legat de cele ce omul greşeşte,

Piciorul este furat spre cele ce nu vrea, păşeşte

Şi-aşa din rău în mai rău, ca oameni şi ca popoare,

Ne-nghite marele hău şi lumea nu are scăpare.

Din pasul ăsta turbat întoarcerea nu e dorită,

Răul în sânge-i intrat şi răul dă calea pripită,

Lumina Ta ne taie, ne rupe din transa păgână,

Sare vina-n războaie, păcatul din noi se răzbună,

Voile ni-s întoarse şi totul în noi e ocară,

Naşterea Ta Hristoase în casă ni-i grea şi în ţară.

 

 

Răul ne arde case, nevoile rău ne doboară,

Din toate vin ponoase, oraşele fug pe la ţară,

Ard câmpi mănoşi alt′ dat′ şi munţii îşi scutură firea,

Ce-i viu tot geme-n oftat şi-n lacrimi se zbate zidirea.

De e familia zob, cetatea şi ţara-i ruină,

Săteanul ară c-un bob, orăşele cată în vină,

Rupte sunt toate de tot, nimic nu mai are legare,

Conducătorii nu pot să stea provocării-n picioare.

Bande, tâlharii-şi fac loc din casă în lumea cea largă,

Fum şi pucioasă şi foc, lumea se tot zbate pe targă.

Uimirea, ciuda lovind, ne-ncrederea joacă tot lucrul

Iar cerul cade mugind, în vaiet stă clipei sorocul,

Viclene şoapte dau curs la intrigi şi veşti furibunde

În căile lumii s-au scurs, nu ai ce mai face niciunde.

Zările sar hidoase, din temeri şi spasme coboară,

Răul ne arde case, nevoile rău ne doboară.

 

 

De casa-i oropsită, oraşul şi ţara sunt frânte,

Nădejdea-i ofilită, faci iadul cu raiul pe frunte,

Rupt între cer şi pământ, lucrarea se-ntoarce în vină.

Ce flori rodeşti în cuvânt când fapta nu-i e rădăcină?

În casă-ţi, satul e viu sau mort, este după purtare,

În stâlpul casei se ţin zidirile toate sub soare.

De-aia păcatul a ros întâi stâlpul casei în lume,

Să aibă largul de-ntors, s-arunce popoare-n ruine,

Femeie contra bărbat şi omul pe sine se sfarmă.

Găsit-a Satana hat să taie pământu-n sudalmă,

Un punct în linie tras şi totul s-a smuls în păcate,

Virtutea nu mai e glas, nu-i râvnă s-o ţină-n dreptate.

Pe casă, sat şi oraş, îşi află şi pacea şi starea,

Familia e chezaş că omu-şi trăieşte-alinarea

Iar pâinea e dospită, în casă e-a ţărilor frunte,

De casa-i oropsită, oraşul şi ţara sunt frânte.

 

 

Omul e în ispită, ocara de vrea s-o înfrunte,

Lasă pâinea dospită ci altul din ea să se-nfrupte,

Truda ta pentru altul e aurul casei şi-al ţării,

Iubirea dă aluatul hrănirii secundei şi zării.

Omul e în ispită dreptatea de-şi strigă-n departe,

Ci taina e ivită când celuilalt face dreptate:

Dreptatea nu e din om, ci din Dumnezeu te-nfioară!

Nu-i legea după bonton, făţarnic de om în afară,

Căci legea este de sus, DOAR UNA, în om şi popoare!

Nimic nu este de spus, cârtirea înseamnă trădare,

Altfel, ispita face gâlceavă în toţi şi oriunde,

De nimeni nu desface osânda ce greu ne pătrunde.

Ocară faci ne-ncetat, în om şi în talpa zidirii,

De adevăru-ţi curbat nu-l îndrepţi în legile firii,

Dar ocara-i plătită în Domnul ţi-e starea cuminte,

Omul e în ispită, ocara de vrea s-o înfrunte.

 

 

Naşterea Ta Hristoase lumină în bezna cea groasă

Ocara ne-o descoase cum vina movilă ne-apasă.

De-aceea suntem ca morţi, bând moartea în orice secundă

Şi închinarea în sorţi ne fură şi orice izbândă.

Naşterea Ta, luminând tot locul lucrării gândirii,

Ne tot trezim agonind în cloaca păcatelor firii.

Cum din frumos am căzut în urâtul ce n-are sfârşire,

De ce ni-i traiul durut, ca oameni şi ţări, omenire,

Cum orice faptă, lovind în noi şi-n prăselele vieţii,

E nedreptatea sporind cumplitele gheare-ale nopţii,

Cum, amăgiţi către-un mal de-nvoire şi bunăstare,

Intrăm sub marele val din care nu-i rost de scăpare.

Greu, adevărul curat ne-ntoarce din vieţile false,

Născând război unicat în noaptea cuţitelor coase,

Sub tăişuri păroase pământul ia calea întoarsă,

Naşterea Ta Hristoase lumină în bezna cea groasă.

 

 

Ne-aduce din prinoase tărie în noaptea nervoasă,

Noaptea bubei hidoase, ce rupe şi lume şi casă,

Hotărâtoare noapte pentru drumul ce lumea începe

Ruga lumilor harpe mugindă, cămile sirepe,

Toiag lăstar din scrum, din bocet lumine depline,

Deşteaptă-te azi, acum, deşteaptă-te Ierusalime,

În deşteptare de-apoi, prinosu-ntorsurii în fire,

Ierusalime-n şuvoi dă-n tine şi-n lume trezire,

Năvalnic dorul trosnind, s-acopere lipsuri din veacuri.

Ruga din rugă venind, iertarea iertării dă leacuri,

Nu e scăpare altfel, altcum nu cătaţi alinare,

Poarta scăpării e El, Hristosul e-a lumii scăpare.

Naşterea Lui este Drum, sens naşterii lumii ce vine,

Ce-i în afară e scrum, dureri înecate-n suspine

Ci-n dar ruga ne coase, prin jertfa-I, cunună aleasă,

Ne-aduce din prinoase tărie în noaptea nervoasă.

 

 

Când toate sunt în transă, cuprinse de spasme şi spume,

Jertfa ne este şansă, în ceruri să ţinem un nume.

Când toate sunt năuce, pierdute de rost şi putere,

Jertfa-I ne e pe Cruce, îndemn, adevăr, mângâiere.

Când toate-s inversate, pricini, răzbunări, întristare,

Prinoasele-s dreptate iar moşii-n nepoţi dau cărare.

Naşterea-Ţi e Lumină ieşirii de fapt din robie,

Din moarte şi din vină, cărare spre blânda vecie.

Când toate sunt pierdute vâltorilor lumii, dezastre

Ale dreptei redute Tu ţii calea noastră spre astre,

Sunt cele mai lovite în casă, în lume, oriunde,

Ele se vor strivite de cele ce lumea pretinde,

De-aceea stâlpul casei biserică este în lume,

Ce ţine piept întoarsei politici de jafuri şi glume.

Altarul cel din casă e batjocorit, fără nume,

Când toate sunt în transă, cuprinse de spasme şi spume,

 

 

Răul nu-ţi dă vre-o şansă, mai rău se revarsă în lume,

Doar Legea-i face ansă, stigmatul în loc de renume,

Legea-l taie pe cale, în gând ori în vorbă sau faptă,

Când e-n toate-ale sale crezută, lucrată şi aptă

La fel, în toate şi tot, în casă şi-n societate,

Altfel, facem borhot steril iar nu lege-n dreptate,

Căci nu dai răul, cum vrei, afară din lumea pierdută,

Ci toate au ca temei Lumina-n Hristos rostuită,

Întregul – bază şi sens – e-n desăvârşită lucrare,

Se promovează intens, prin rostul ce naşte sub soare,

Iar nu în ciobul stingher de-adevăr dai rost plinătăţii.

Astea, născându-se, pier, n-au parte-n cununa dreptăţii,

Sunt amăgiri ce-apăsat sporesc fantasmele lumii,

Când adevăru-i lăsat şi ciob stă la baza cutumii,

Faceţi răului ansă, puterile fie-i postume,

Răul nu-ţi dă vreo şansă, mai rău se revarsă în lume.

 

 

Luptă e crăciunarea acum, când e lumea-n schimbare,

Dar nu toţi au chemarea Luminii ca sens de scăpare,

Nu toţi văd răul ca rău şi nici moartea n-o văd ca moarte,

Stau în dreptar nătărău, ca orice, oricând s-aibă parte

În acel ce-o fi o fi, de cruntă şi rea nepăsare,

Ori sunt în raiul de-aci distracţie şi îmbuibare,

Ori mai aşteaptă un zeu ca toate acela să dreagă,

Ori e de-a dreptul ateu şi-a sinelui lege i-e dragă,

Ori dă din zei un ghiveci, să nu facă-n cer supărare

Şi face legea un terci cu de toate, fără scăpare,

Şi ale lumii sunt zob, popoare tocate la raţe,

Dar se mai caută glob, cu-averile să se răsfaţe…

În astă noapte de chin, pogoară-ţi lumina Hristoase

Şi arde acest venin şi-aceste-nchinări păcătoase,

În viu taie cărarea ca să fii în toate-alinare,

Luptă e crăciunarea acum, când e lumea-n schimbare.

 

 

Şerpi acoperă zarea, ispite îndeasă-n chemare,

Să împiedice calea popoarelor spre înălţare,

Se îmbracă-n ştiinţe, cârtirea se-agaţă-n cutume

Şi, ştergând pocăinţe, Scripturilor dau alte nume,

Se desfăşoară-n New Age, dau altă haină Luminii

Şi te conduc să-nţelegi că Sodoma nu-i pildă ruşinii,

Totu-i întors şi pătat, totul sub altă lumină

Şi că nimic nu-i păcat, nimic nu e stare de vină,

Decât să nu fii ca ei, invers într-o lume inversă,

Să nu ţii aşa idei perverse în lumea perversă.

De-aceea te-ntrebi: Cum ne tot arde ceru-n mânie?

Deşteaptă-te azi, acum, deşteaptă-te dar Românie,

Stai în cuvântul strămoş, întoarce-te de-aşa păcate.

Spasmele astea cocoş de apa-nvierii spălate

Fii, c-ai fost aşezarea ştiinţelor în ascultare,

Şerpi acoperă zarea, ispite îndeasă-n chemare.

 

 

Femeia naşte băiat, dar nu e în lume vestire,

Taina din cer nu-i de dat cu toată iuţimea de ştire.

Şerpii, aflând, mai nebuni s-ar zbate să nu se-mplinească,

N-ar mai lucra în răbuni, ci aprig genunea să cască.

Toţi ştiu că este ceva, dar nu ştiu ce este să fie,

Că din Lumină, cândva, pământul va fi să invie,

Dar toate sunt în ascuns, cum e înviere-nălţarea.

Doar cei aleşi au pătruns, în taină, cum vine chemarea

Şi adevărul deschis, în ora de mult hotărâtă,

Sare de-odat′, nedezis să-ntoarcă planeta târâtă,

Sare, dar nu din odăi, nici pustia nu-i este casă.

Toate cuprinde-n văpăi şi lumea din moarte e trasă,

Ci nu vor câinii turbaţi aşa întorsură pe lume,

Dară dulăii bărbaţi în pază lucrează în spume

Şi toate-n pas apăsat, lucrând patriarha dorire,

Femeia naşte băiat, dar nu e în lume vestire.

 

 

Şi dorul nu e covat şi viaţa e-n grea risipire,

Că lucrul nu-i aşezat şi-s oamenii în amăgire,

Traşi între cer şi pământ, păcatele-s pietre de moară,

Uşor pierzând crezământ furaţi se mor, ca să nu moară…

Şi-i jgheabul dragostei rupt de-aşa risipire de lege,

Lucrând Cuvântu-ntrerupt, fiecare cum înţelege

Şi, făr’ Dreptarul de sus la oameni şi la popoare,

Totu-i furat şi sedus şi toate sunt grea înşelare.

În casă pierzi într-un fel, dar lumea adună păcate,

Casa în loc de Betel e coşul de lumi sfărâmate,

Toate se-ntorc bumerang în casă şi lume dezastre,

Păcatul pune în ştreang trăirea planetei albastre.

În beznă lumina-i chin, de-aceea ne doare, Hristoase,

Naşterea celor ce vin, pentru noi, -sunt prea frumoase.

Pământul e-ncorsetat de-aşa dureroasă răpire

Şi dorul nu e covat şi viaţa e-n grea risipire.

 

 

Fachirul pierde baston şi-n mare mirare e lumea,

Scaunul află balcon, ca să potolească mulţimea.

Setea de jaf a sosit iar ceasul turban prinde viaţă,

Se-aşteaptă semn răsărit, căci vulturul nu face faţă.

Tot se petrece-n galop, schimbările sunt uimitoare,

Starea e ca la potop de-aşa vremi păgâne sub soare,

Îngerul cup-a vărsat, c-un picior pe pământ şi pe ape,

Ce e şi ce-a mai picat, fiecare cată să scape.

Lumină cele ce-au fost, Lumină ce este să fie,

Se tot aşteaptă un rost în păruta geografie

Golul lăsat de fachir ameţeşte oameni, popoare,

Turbane sunt în delir iar veştile tulburătoare

Cu Europă fâşii; începe acum crăciunarea,

Sensuri venite făclii lumină-n ascuns celebrarea,

Se tot aşteaptă un ton să schimbe-n ţipare cucumea,

Fachirul pierde baston şi-n mare mirare e lumea.

 

 

Popoare cată bonton, iar luptele cască genunea,

Noul turban de carton mândreşte-n uimire ruşinea.

Crucea în flăcări s-a pus, altarele-n flăcări oftează,

Ceru-n prăvalnic apus şi toată pierzarea viază,

Bolile sapă în cor, ca foamea nu-i doamnă mai mare,

Luptele-s fără onor şi săbiile simt disperare,

Căzută e firea nespus, ambiţiilor urme cumplite.

Traiul în urmă s-a dus la sapă şi-aratul cu vite,

Dar nu sunt vite şi cai, nici sămânţă, nici acareturi.

Sapa-i de vază pe plai, fierarii-s boieri şi fac mofturi,

Tehnologia e jos, priceperea-n astea e mică,

Toate-s întoarse pe dos, se moare de ciudă, de frică,

Este scrâşnire de dinţi, făloşii se-ntorc în smerire,

Fiii revin la părinţi, căindu-se de rătăcire,

Dar au şi unii canon să frângă din faşă minunea,

Popoare cată bonton, iar luptele cască genunea.

 

 

Timpul sare în coase când naşti lumea a doua oară,

Şi nici că vor, Hristoase, ca lumea hoţiei să piară.

Sub nicio formă nu vor lumina-Ţi în toate-ale lumii,

Ci mai degrabă se vor cu toate-mpotriva Luminii.

Naşterea Ta ne e grea, ne curăţă pe dinlăuntru,

S-o ocolim de-am putea, să fim pe făgaşul neutru.

Naşterea Ta ne e grea şi-am vrea cu-ale lumii-mplinită,

Lipiţi de lumea cea rea, trezirea ne este cumplită.

Naşterea Ta ne e grea, că-n bălţile lumii ne place,

Ni-i cloaca lumii saltea, Lumina-Ţi în noi ne răscoace.

De-aceea în cuţite e Legea-Ţi, cu toate-ale noastre,

Războaiele cumplite, în noi şi-n afară -dezastre.

Timpul se-ascunde în fum, cărările lumii-s blocate,

Coasele taie duium, trupuri peste tot sfârtecate,

Viaţ-a moarte miroase, grozăvia te înfioară,

Timpul sare în coase când naşti lumea a doua oară.

 

 

Naşterea Ta Hristoase în casă ni-i grea şi în ţară,

Inimile vârtoase vârtos şi cumplit o să doară,

Că Pomul vieţii e frânt dar e altoirea-n Lumină,

Dorul de viaţă, cărunt, în Domnul îşi ia rădăcină.

Pre Dacia au sfârtecat-o, dar Domnu-a născut Românie,

Ierusalimul călcat Bucureşti din ceruri învie.

Totul este potrivnic, dar voia de sus nu-i tocmire,

Ardealul nu vrea schivnic, fachiru-a lăsat rătăcire.

Durerea tot apasă, se clatină ţara-n derivă,

Carpaţii stau în rasă, clătinând pe cei împotrivă.

Dunărea-mare Buzău, cămilele şiruri adapă,

Cade turbanu-n Istău şi vinerea crunt se îngroapă.

Naşterea e în dureri, dar apoi sunt toate uitate,

Iertarea-l face pe ieri, popoarele ies din păcate,

Toate-n haine frumoase din durere se învioară

Naşterea Ta Hristoase în casă ni-i grea şi în ţară.

 

 

Naşterea Ta Hristoase în casă ni-i grea şi în ţară,

Timpul sare în coase când naşti lumea a doua oară.

Popoare cată bonton, iar luptele cască genunea,

Fachirul pierde baston şi-n mare mirare e lumea

Şi dorul nu e covat şi viaţa e-n grea risipire.

Femeia naşte băiat, dar nu e în lume vestire,

Şerpi acoperă zarea, ispite îndeasă-n chemare,

Luptă e crăciunarea acum, când e lumea-n schimbare.

Răul nu-ţi dă vre-o şansă, mai rău se revarsă în lume,

Când toate sunt în transă, cuprinse de spasme şi spume

Ne-aduce din prinoase tărie în noaptea nervoasă.

Naşterea Ta Hristoase Lumină în bezna cea groasă

Omul e în ispită ocara de vrea s-o înfrunte.

De casa-i oropsită, oraşul şi ţara sunt frânte,

Răul ne arde case, nevoile rău ne doboară.

Naşterea Ta Hristoase în casă ni-i grea şi în ţară.

—————————————

 

Ioan Nicolae Mușat

Buzău

28 noiembrie, 2017

 

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii