Cuvânt și iubire

Aducând în lume păcatul, și prin el moartea, diavolul a obținut asupra lumii o stăpânire pe care însuși omul i-a conferit-o, prin neascultarea față de Dumnezeu și supunerea către cel rău. În acest fel, din pricina păcatelor omenești, necuratul a ajuns “stăpânitorul acestei lumi”. Este doar datorită dragostei infinite și milei lui Dumnezeu că oamenii nu sunt nimiciți de cel rău. Dar prin propriile lor puteri oamenii nu mai erau capabili să se mântuiască și să devină ceea ce, la început, au fost. Era nevoie de intervenția directă a lui Dumnezeu și ea a fost făcută prin întruparea Fiului lui Dumnezeu și prin șederea Lui între oameni prin jertfa de pe Golgota și prin glorioasa Înviere. În această privința un foarte important, tainic eveniment a avut loc și el ne este relatat în toate cele trei Evanghelii  “sinoptice”.
Imediat după Botezul în Iordan, Mântuitorul a fost purtat “de Duhul” în pustie (în pustia Carantaniei) și acolo El a postit vreme de patruzeci de zile. Atunci de El s-a apropiat ispititorul.
Ispititorul nu știa că în față lui se află Fiul lui Dumnezeu, știa doar că “ceva” neobișnuit se întâmplă și categoric era îngrozit. Profitând de ceea ce era limpede, ca om, Mântuitorul era istovit și era flămând, ispititorul a căutat să îl “doboare” , să oblige la reacții contrare voinței și planului divin.
Aceste ispite au fost trei. Dar ele sunt “tipul” tuturor ispitelor pe care le oferă necuratul, în infinite forme, dar care toate, se reduc la aceste trei “tipuri”.
Necuratul a spus, ”zi acestor pietre să se facă pâini”. A încercat să așeze dorința materială peste puterea duhovnicească. Mântuitorul l-a respins aducându-I aminte, ”că nu numai cu pâine se va hrăni omul…”. Dar câteva lucruri trebuiesc nuanțate. De ce nu a făcut necuratul pietrele pâini? Era mai tentant. Nu le-a făcut pâini, deoarece NU putea. Necuratul nu poate face, poate oferi iluzie și ispită. Iar în oferta “pâinii” vedem ispita: bogăției, luxului, desfrânării, ”consumarismului”. A doua ispita a fost mai subtilă și ea se adresa mândriei, credinței în “deșteptăciune”. Necuratul citează din Scripturi, ”Îngerilor Săi va porunci să te apere…”. Iarăși este de nuanțat că citatul este incomplet, trunchiat. Este clara metodă a necuratului (să nu uităm că satana înseamnă  “cel care dezbină”, iar diabolos înseamnă “cel care clevetește”, ”cel care minte”) căci nu există metodă mai josnică și mai perfidă de a minți decât folosind “jumătatea” de adevăr. Îndemnul la “provocare” a Creatorului , este respins prin vorbele, ”să nu ispitești pe Domnul…”. Această ispită este provocarea la: minune facilă, la scamatorie, la circ, la amăgire și mai rău, la răstălmăcirea adevărului divin. Iar ultima provocare este cea care pe mulți rătăcește; ”închină-te mie și îți dau pământul în stăpânire”. Răspunsul este răspicat, ”doar Domnului Dumnezeu să te închini”. Din nou vedem minciuna la lucru. Necuratul nu poate da nici o stăpânire. El nu este stăpânul vieții și al morții, el nu este făcătorul celor văzute, el este un uzurpator și un fur, el nu poate da nimic, doar moarte, fizică și spirituala. Dar în această ispită găsim: ideologiile lumești, tiraniile, dictaturile, ”globalismul”. Iar cu această lungă introducere revin la titlul propus, ”sectanții”.
Sectanții sunt cei care cad în fața ispitei a doua. Cei care se încred în mândria și trufia minții lor. Cei care răstălmăcesc învățătura creștină. Cei care adaugă și sustrag din această învățătură. Cei care folosesc  “citate” scripturistice luate din context. Cei care se închină unui  “dumnezeu” al închipuirii lor și care de fapt este o zămislire insuflată de cel rău.
Sectele sunt o grupare de oameni care mărturisesc aceiași erezie, îndepărtare de la învățătură Bisericii (evident cea Ortodoxă, singura adevărată și unică) și se organizează într-un soi de structuri organizatorice dubioase. În sectele actuale regăsim cu cea mai mare ușurință ereziile apărute în primele secole creștine. Erezii care au fost respinse de Biserică și care au fost date, la timpul sau, anatema (blestem de scoatere din Biserica și aruncare la un loc cu diavolii, care au și inspirat erezia respectivă). Cu toată acestea sectele apar din nou, repetând ereziile. Să nu uităm că necuratul nu este “deștept”, este tenace. Sectele apelează la mândria omenească și îngăduie fiecărui membru să tâlcuiască după voia sa învățătura creștină. Evident că aceasta duce la neorânduială și asta este lesne de văzut. De la schisma lui Martin Luther și până acuma au apărut peste 25 de mii de secte, fiecare declarând că deține “adevărul” și fiecare rătăcind mai mult și mai mult. Nici nu poate fi altcum. Una dintre cauze fiind și prostească afirmație a sectanților cum că singură “cale” de viață creștină ar fi urmând  “sola scriptură”, doar Scripturile. Spun ei că doar citind “Scripturile” se poate duce o viață creștină. Sectarii resping și “lucrările” și mai ale Tradiția Bisericii. În primul rând ei, în această privința, mint din capul locului. Ei resping Tradiția milenară dar își construiesc propria lor “tradiție” penibilă. Dar în plus ei nu realizează că spun o prostie. Căci Biserica, lucrările Ei și Tradiția Ei au creat “Scripturile” și nu invers. Este la mintea oricui că mai înainte de a fi fost scris un gând se găsea în mintea unui om sau a unei colectivități. Dar sectarii pun carul înaintea boilor necuvântători. Dar dincolo de această prostie ei comit un fioros păcat.
Biserica se sprijină pe: lucrări, Tradiție și Scripturi. Toate trei sunt insuflate de către Duhul Sfânt. Eliminând una dintre ele, cei care îndrăznesc să o facă, pur și simplu se constituie în “judecători” ai Duhului Sfânt; un păcat de moarte.
Să ne ferim de acest cancer spiritual care sunt sectanții, să stăm “bine, să stăm cu frică” strânși lângă Maica noastră Biserica Ortodoxă, Trupul lui Hristos, și să ascultăm la îndemnul mereu actual al Sfântului Pavel, Apostolul Neamurilor, ”deci dar, fraților, stați neclintiți și țineți predaniile pe care le-ați învățat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (ÎI Țes.,2:15). Iar dacă, prin ispitire sau slăbiciune omenească vom avea îndoială, să mergem la Preoții noștri Ortodocși, să le cerem sfatul și să îl urmăm fără șovăială. Întotdeauna se va vedea că au avut dreptate.

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

24  noiembrie 2017