Cuvânt și iubire

Uneori la anume opinii și observații pe care le fac, referitor la condițiile din România, primesc semne de aprobare, de îndoială sau îndemnuri critice. Pe toate caut să le primesc în chip pozitiv, ca fiind de bună credință,  așa cum este și exprimarea părerilor mele. Dar cu uluire și cu sincer dezgust primesc o observație care sună cam așa;  “nu îmi da mie sfaturi căci tu trăiești în afară țării”. Aici am inițial un sentiment de neputință, de zădărnicie; întâlnesc o minte opacă și care înlemnește.
În primul rând în privința “trăitului în afară”. În urmă cu aproape patruzeci de ani, ca urmare a persecuțiilor la care eram supus de comuniști, am plecat din România și m-am așezat în Statele Unite. Dar asta nu a afectat în nimic condiția mea de Român, chiar și cetățenia română mi-am păstrat-o tot timpul. În momentul în care comunismul s-a prăbușit am început să vin frecvent în România, am o casă în România, plătesc impozite și, cum ziceam, sunt cetățean român ca alți douăzeci de milioane. Deci pot vedea și ce este bun și ce este rău în România (și același lucru îl văd și fac și în USA unde, ca Istoric al unui Centru de Cercetare, am avut ocazia să fac observații foarte critice la cel mai înalt nivel, nu anonime, ci în persoană și în scris!) și pot să avansez o părere. Dar dincolo de aceste fapte să revenim la cei care refuză orice sfat sau părere.
Acești patrioți de tinichea se adună dintr-o categorie sinistră: a semidocților. A celor care au pierdut bunul simț al omului simplu și au eșuat jalnic în pretenția de a se încadra între oamenii care se cheamă educați și au o anume agilitate mentală, cunoștințe și capacitatea de a se exprima, în vorbă și scris, lucru pe care semidocții pomeniți nu îl au.
Acești semidocți sunt adunați dintre tineri și bătrâni, semnul lor comun nu este vârsta, este starea intelectuală părăginită. Acești oameni nu pot citi. Nu pot citi căci nu au “îndemnare” cu literele și în plus actul lecturii îi zdrobește. Ei își adună, ceea ce ei numesc “informație”, din zvon, din pălăvrăgeală și din rețele sociale virtuale, mai ales Facebook pe care, foarte adesea îl grafiază ca “feisbuc”. Ei nu pot nici vorbi și atunci când vorbesc pur și simplu masacrează limba română, vorbesc penibil, cu greșeli gramaticale dureroase. Dacă se apucă să “scrie” efectiv se află în primejdie să își scrântească mâna, nu stăpânesc toate literele. Acești oameni sunt victime ale civilizației și balast economic-socio-cultural. Dintre ei se aleg fanaticii, oamenii unei singure și fixe idei, și tot dintre ei profesioniștii răului, cei care manevrează Organizațiile Ne Guvernamentale, adună jalnica masă a “imbecililor utili”, a celor care la comandă ies în stradă și fac tărăboi. Dar la asta mai trebuie adăugat ceva.
Imediat după revolta anticomunistă din Decembrie 1989 , cei care au manipulat și deturnat sentimentele naționale, au vehiculat formula, ”n-ați mâncat salam de soia”. Formula, ”nu trăiești în țară” aparține topologic acestui fel de propagandă nocivă și gândire oloagă.
În primul rând, prin ce metamorfoza  “consumul de salam de soia” sau, în cazul în discuție, starea pe loc, sunt considerate ca fiind propice dezvoltării materiei cenușii? Personal aș zice că din contră. Iar în al doilea rând, circa patru milioane de Români lucrează, permanent sau temporar, în afară hotarelor României. Ei contribuie la economia românească sume enorme și contribuie substanțial la îmbunătățirea calității vieții în România. Acești patru milioane de Români, care TOȚI aparțin segmentului cel mai activ al populației, nu au dreptul să își exprime opinia despre starea din țară? Hai să fim serioși. Mai degrabă ar trebui să își țină gura trepădușii care împing hârtii și taie frunză la câini prin mahalalele României, semidocții penibili de care mai nimeni nu are lipsă, adică exact cei care folosesc cretina formulare, ”nu trăiți în țară” și, nu arareori,  ”noi nu gândim”. Nu adaug că nu gândesc deoarece nu pot, sunt microcefali și urâți.

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

13 noiembrie 2017