Alexandru Nemoianu: Țoapa, cretinul, cretina, idiotul solemn sau prostia ca virtute
Dupa revolta națională anti comunistă din Decembrie 1989 în Romînia s-a instalat un nou sistem, sistemul neamului prost. Profitand de împrejurări și mai ales de starea de șoc a populației și modul nemilos în care ea era manipulată de o media rău intenționată, sau complet neinformată, la putere s-au instalat foști demnitari comuniști și urmașii lor (Iliescu, Brucan, Roman, etc.) dar, incă mai dramatic, structurile care alcătuiesc ceea ce este numit “statul profund”, securitatea, armata, toate organele de informare, contrainformare și represiune au rămas intacte. Aceiași oameni și mai ales aceleași obiceiuri au rămas în loc. Nici un singur criminal comunist nu a fost pedepsit, torționari notorii (Pleșiță, Craciun,etc.) au primit pensii grase și onoruri. Sistemul neamului prost a fost deci instalat. Evident acest nou sistem avea un scop și acest scop poate fi vădit în modul cel mai simplu, urmărind banii și unde s-a dus avuția țării. Toată avuția țării a fost trecută în posesia clientelei sistemului neamului prost. Cu sume derizorii, dar cel mai adesea nici măcar cu atâta ci prin abuz și furt deschis (acoperit și încurajat de sistemul politic al neamului prost) tot soiul de directorași de duzină au ajuns “patroni” și proprietari de intreprinderi, latifundiari, bancheri și mai știu eu ce. Aceasta neo ciocoime, neo îmbogățiții, au luat în posesie tot: de la sol la subsol, de la ape la aerul pe care îl respiram. Neo-ciocoimea este o clasă economica sinistră, de tip mafiot și există ca urmare a sistemului neamului prost cel care a făcut din România un stat cleptocratic. Cred că în urma lor va rămâne o amintire arhitectonica: sinstrele “bunkere” de vacanță, monumente ale mârlăniei și prostului gust. Urmărea, pe plan politic, o vedem limpede. Absolut toți politicienii Români, cu excepții efectiv nesemnificative și fără urmare, sunt de fapt niște sinistrii fripturiști amorali. Sistemul de vot este o glumă proastă. Nu există deosebire de fond între găștile care își zic partide, există minimale divergențe personale și acestea mai mult formal. Întreagă această gloată de neamuri proaste practica cea mai grosolană formă de idolatrie: își imaginează că starea prezentă va fi veșnică, fac planuri pentru viitor considerand, repet, drept veșnică starea prezentă. Nu își dau seama că sunt pleava și că un minimal vânt social o va mătura ca pe un gunoi (ce și este în realitate).
Dar dacă acesta este peisajul politic și economic al stăpânilor României de azi încă mai sinistru este peisajul social și cultural; profilul acestei nevrednice neo ciocoimii.
Tipul dominant este ȚOAPA.
Țoapa îsi are originea în “mahala”, care în turcă înseamnă cartier. Termenul de mahala a fost foarte fericit păstrat căci cu adevarat acele “cartiere” au păstrat toate relele caracteristici ale lumii Orientului Apropiat căruia, prin aculturație, îi și aparțin. Țoapa este un orășean incomplet sau defectuos realizat. De regulă păstrează ce este mai rău din mentalitatea rurală (deși țărănimea o privește de sus) și din cea orășenească autentică, pe care o invidiază. (De fapt țoapa țtie bine că este neam prost dar pretinde a i te adresa, constant, cu “domn” și “doamnă”). Țoapa este haotică, delăsătoare și de regulă murdară (mai ales în zonele intime căci, ”nu se vede”). Țoapa este permanent “întepată”, ranchiunoasă, întotdeauna invidioasă, certăreață, pricinoasă, obraznică. În același timp mereu gata cu declarații eroice. Adunarea țoapelor este pepiniera perfectă pentru fanatici. Din constanta unei “păreri” face cauza și de fapt demonstrează exemplar că doar imbecilii nu își schimbă părerile. Dar tipul dominant, țoapa, cuprinde și câteva, hai să zicem, sub tipuri. Identice în esență și cu diferente minore și superficiale în exterior.
Cretinul, care provine din zona haosului, subculturii neo-ciocoiești și beneficiar din plin al bunurilor subtilizate de către înaintașii lui direcți, părinti sau bunici. Cretinul este un râzgâiat (un soi de Dl.Goe dar încă mai antipatic), este profund superficial și complet mimetic (imită ce crede a fi moda). Nu are convingeri dar se lipește la ce crede că ar fi la moda: homosexualitate, ateism, anti naționalism. Cretina are aceiași proveniență. Atât cretinul cât și cretina sunt foarte zburdalnici hormonal și practică acel sport cu entuziasm, deși fără imaginație. Nu trebuie uitat că de regulă sunt proști. Ca și cretinul, cretina se alătură mișcărilor excentrice și considerate la modă. Cretina zbiară pentru “drepturile” homosexualilor și lesbienelor dar ea însăși practică obiceiul vechi; cu entuziasm dar, repet, fără imaginație. Atât cretinul cât și cretina sunt condiționați total de către Organizații Neguvernamentale. Cretinii nu își dau seama că aceste ONG sunt entități care au scopuri precise, stabilite din afară și structurate în manieră militară, adică, la caz, pot mobiliza și scoate în stradă ceata cretinilor. Toți acești cretini, mai nou, se adună sub noul semn impus de tatăl OGN-urilor, ”déjà” internaționalistul George Soros, #rezist. De fapt ei habar nu au la ce rezistă. Căci nu rezistă la nimic, în schimb suștin sistemul neamului prost și toată tragedia românească de azi. Iar cu adevărat cutremurător este faptul că această ceață, care se pretinde militantă, nu își face nici un singur scrupul moral legat de imprejurarea că modul lor de viață este sustinut din bani care provin din cel mai mare furt, spoliere și înavuțire în afara legii pe care le-a cunoscut istoria Neamului Românesc. Ei dorm linistiti, dar să nu se îndoiască, există o justiție imanentă și are să-i ajungă!
Dar în vârful cetei neo-ciocoiești, ”iar deasupra tuturora, /oastea să și-o recunoască/ Își aruncă pocitura, bulbucați-i ochi de broască”, adica: Idiotul Solemn.
Idiotul Solemn se consideră “realizat” și productiv. El sloboade “păreri” care, în cel mai bun caz sunt truisme dureroase sau, încă mai adesea, neghiobii sadea. Nu este capabil să răspundă la întrebări incomode. Se inverșunează, devine abuziv și direct periculos. Idiotul Solemn ușor își dă arama pe față trecând la înjurături direct și la rotirea ciomagului, domenii în care are reale aptitudini. Idiotul Solemn ia mită cu un aer pios și cu convingerea că ajută, ba chiar se pun în primejdie. Sunt și colecționari: obiecte de prost gust, umblatul vandra, multe vizite. Idiotul Solemn nu înțelege nimic dar crede că știe tot. Uneori mimează și ca practicant credincios. O altă ocazie de a etala superficialitate superstitioasă și de a interacționa social. Ocazie să etaleze moda unor neveste cu loialități indoielnice și calități mentale încă mai îndoielnice.
Toate categoriile pomenite sunt produse care există în stări de haos și haosul este o stare instabilă și trecatoare. Deci, Slavă Domnului, trecători sunt și ei.
Întreaga această faună, adică țoapa și sub tipurille pomenite, se consideră “cauzași”, militanți și încă mai mult, militant voluntari. Din gura lor poți auzi, ”până azi nu am fost plătit pentru a fi participat la cutare “acțiune”. Pur și simplu asta demonstrează prostie profundă. Iar prostia este cea mai ieftină comoditate și cea mai lesne de folosit. Prostia aparține tipologic obiectelor cu folosință unică pentru higiena intimă: hârtia higienică și tampoanele menstruale.
Să nădăjduim că sistemul neamului prost și consecințele sale vor trece repede, ca un vis urât și scârbos.
————————————–
Alexandru Nemoianu
Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la
4 octombrie 2017