Alexandru Nemoianu: Ce este adevărul?

2 Oct 2017 by admin, Comments Off on Alexandru Nemoianu: Ce este adevărul?

În Evanghelia Sfântului Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, în capitolul 18, versetele 37-38 există un text care cred este de colosală importanță pentru a înțelege și rostul nostru în lumea asta și la ce ne putem aștepta în cea care va să fie.”…eu am venit în lume ca să dau mărturie pentru adevăr, oricine este din adevăr ascultă glasul Meu. Pilat i-a zis: Ce este adevărul?”

Textul are o profunzime colosală. În primul rând Iisus afirma categoric că doar ascultând glasul Lui, urmând pilda Lui și mai ales căutând a ne asemăna chipului Lui, putem fi în “adevăr” și deci în existență veșnică. Nu există altă cale. Iar Pilat, care numai prost nu era, răspunde  “ce este adevărul”? Reprezentantul statului care a dat cea mai mare importanță justiției, statul care a alcătuit sistemul de justiție urmat și azi, nu știa și nu înțelegea un lucru esențial, ce este adevărul. Și de fapt, în condiția în care se afla nu putea să îl înțeleagă.
Căci Iisus, în altă parte, la cina care avusese loc cu puțină vreme mai înainte, le spusese ucenicilor că “porunca nouă vă dau vouă: să vă iubiți unul pe altul așa cum Eu v-am iubit”. Deci “adevărul” înseamnă iubirea și trăirea ei la modul maximalist, fără concesii. Înseamnă să iubești fără gând anterior sau ulterior, fără interes și mai ales fără fățărie, din toată inima. Iar “inima”, în înțelesul spiritual, înseamnă întreaga ființă, trup și suflet. Doar această iubire te poate face liber, în lumea asta și cea viitoare.
Pilat știa că el nici nu putea și mai ales nu voia să faca asta. Dacă ar fi făcut trebuia să urmeze pe Iisus, să îl lase slobod. Dar iluzia acelei lumi, a unei lumi căzute și în care trăim fățăria clipă de clipă și ceas după ceas, îl cucerise. Când a întrebat  “ce este adevarul”  Pilat a căzut într-un abis neînchipuit. Doar mila lui Dumnezeu i-a socotit încercările de a îl salva pe Iisus de crucificare,  l-au ajutat și probabil așa se explica de ce Biserica Etiopeana îl socotește între sfinți.
Dar iubirea fără margine va fi cea care ne va așeza cu cei pe care îi iubim cu adevărat și din toată inima în preajma lui Iisus în veci. Comportamentul fățarnic, înșelătoria, jumătățile de măsură s-ar putea sa fie de fapt pedeapsa veșnică, Iadul. Să avem mare grijă căci prefăcătoria, ”politicile” afective, prostia, incapacitatea de a trăi în “adevăr” ne pot face să pierdem și lumea asta și pe cea viitoare. Să nu fie așa!
————————————–
Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

2 octombrie 2017

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii