Cuvânt și iubire

Costache Năstase s-a născut în data de 5 ianuarie 1949 în comuna Călieni, judeţul Vrancea, din părinţii Pavel şi Catinca, fiind al şaptelea copil al acestora. A urmat cariera militară trecând prin toate gradele, de la elev într-un liceu militar până la gradul de colonel inclusiv. Căsătorit cu Alina Năstase (fostă Ciocoiu), are o fiică Andreea și un nepot Andrei de 6 ani.

            A debutat cu poezie în ziarul „Milcovul” din Focşani, în anul 1977.

            Volume de poezii publicate: Gânduri, rânduri, 2002; Adieri lirice, 2015; Dansul rimelor, 2015; Poemele înserării, 2015; Punţi sufleteşti, 2016; Prietenie, 2016; Căldura din cuvinte, 2016; Ecouri din adâncuri. 2017

            A mai publicat poezii în opt antologii colective, pre-cum şi în reviste literare tipărite, sau electronice.

            Din 2016 este membru al Uniunii Scriitorilor Europeni, filiala Moldova (USEM)

***

Glasul pământului

 

Când prin vene-ţi circulă acel sânge românesc,

Când ai sufletu-acordat la frecvenţa ţării tale

E imposibil să nu suferi, văzând cum unii o hulesc,

Nu poţi fi indiferent, la necazurile sale.

 

Nu poţi ca tu să te bucuri de-un oarecare confort

Şi doar tu şi cu ai tăi s-o duceţi ceva mai bine

Sau să preamăreşti de-a valma, tot ce este din import

Şi cu tot ce-i pământean, să-ţi fie cumva ruşine.

 

Iar dacă nu mai auzi, acea poruncă străbună

Care vine peste veacuri, ca un strămoşesc îndemn,

Ceva sacru îţi lipseşte, sigur ai ruptă o strună

Care nu te înfioară, la al patriei consemn.

 

Dacă nu ai rădăcini, nu te simţi legat de glie,

De credinţa strămoşească, de tradiţie, de nume,

Orice vânt te poate smulge să te ducă în pustie,

Să nu mai găseşti odihna rătăcind pribeag prin lume.

 

Sunetul clopotelor sfinte, de la Putna, Alba, Ţebea,

Cu rezonanţă profundă, venind direct de la străbuni

Ne-nfioară, ne dă aripi şi ne reafirmă vrerea

Că pe aceste meleaguri, suntem eterni şi stăpâni.

 

Suflete

 

Îmbrăţişarea sufletelor noastre

Atât de tandră şi perfectă

Având şi implicaţii vaste

Este şi dulce şi discretă.

 

Ea a făcut din cea trupească,

Cea aşteptată ca un dar,

Doar o etapă-n viaţa noastră,

Un episod, doar secundar.

 

Iar sufletele în comuniune,

Plutind magnific peste nori

Purtate sunt de gânduri bune

Şi-s încărcate de fiori.

 

Sunt pline de sinceritate

Şi au elanul tineresc,

Sunt vesele şi încântate,

Se mângâie, se hârjonesc.

 

S-a întâmplat ca-ntr-un poem

Când sufletele se-ntâlnesc

Având şi-un avantaj suprem,

Că ele nu îmbătrânesc.

 

Primăvăratice

 

Ni s-au topit zăpezile din suflet,

S-a dezgheţat încrâncenarea dură,

În locul lor e dragoste şi zâmbet,

Chemare şi dezinvoltură.

 

Şi în renaşterea completă

Vezi doar feţe zâmbitoare,

Nişte oglinzi care reflectă

Blândeţea razelor de soare.

 

Ieşind din iarna friguroasă,

Ca dintr-un gang întunecos,

Suntem nerăbdători să

Trăim din nou tot ce-i frumos.

 

E-o stare de efuziune

Ce se repetă an de an

Speranţa că va fi mai bine

Exuberanţă şi elan.

 

Văzând cum se întorc cocorii

Sărmana inimă-mi tresaltă

Sperând că va simţi fiorii

Anilor de altădată.

 

Revelație

 

Un om trăind în peşteră,

Chiar dacă este primăvară,

Doar ieşind descoperă

Lumina caldă de afară.

 

Nu pot să nu mă înfior

La ce-ar fi fost viaţa mea,

Ce irosire fără spor

Dacă tu lipseai din ea.

 

Aş fi avut un trai banal,

Liniar, fără emoţii

Crezând c-aşa este normal,

Că acesta-i drumul vieţii.

 

N-aş fi ştiut ce-i gingăşie,

Ce dor năpraznic, ce fiori

Poţi să trăieşti cu o femeie

Şi ce înseamnă să adori.

 

Chiar mă cutremură un gând

La ce-aş fi ratat fără tine,

Ce n-aş fi trăit nicicând,

Şi câte-mi rămâneau străine…

 

Reculegere

 

De multe ori, pe-o fermecată scară

În câmpul meditaţiei eu intru

Ieşind complet din lumea din afară

Ca melcul care-şi trage ochii înăuntru.

 

Şi-acolo-n lumea mea privată

Unde sunt rege, împărat, ce vreau

„Oricândul” se transformă-n niciodată

Şi explicaţii nimănui nu dau.

 

E-un spaţiu liniştit, reconfortant

Fără de stres sau reguli de prisos,

Unde nimic nu este derutant

Şi toate se-mpletesc armonios.

 

Nu-i un refugiu sau o renunţare

Că uneori şi-acolo sar scântei

E mai degrabă loc de-mprospătare

Sau un ogor unde-ncolţesc idei.

 

Păstrându-mi modestia şi decenţa

Primesc aplombul de odinioară

Puritatea, motivarea şi ştiinţa

Să pot să-nfrunt viaţa de afară.

 

Vis de primăvară

 

Te-aştept cu dor şi cu speranţă

Chiar dacă azi eşti doar ispită

Şi mai e mult pân’ la scadenţă,

Magnolie neînflorită.

 

Şi te admir de la distanţă

Aşteptând să înfloreşti,

Ca-n visul tainic de vacanţă

Magia ta să-mi dăruieşti.

 

Căci sub căldura-mbietoare

A gândurilor mele bune

Ca fluxul razelor de soare,

Vei înflori, blândă minune.

 

Cum visele se împlinesc,

Va veni sigur şi-acea zi

Când noi, urmând ce-i omenesc

Duios şi tandru  ne-om iubi.

 

Şi-n transparenţă de cristal

Vom savura cum se cuvine

Şi dumnezeiescul dar

Al satisfacţiei depline.

 

Popas

 

Mă-nvăluiesc pufoase gânduri,

Mă leagănă ca-ntr-un hamac

Când, în fermecate triluri

Porţile dragostei desfac.

 

Sunt fericit că eşti cu mine,

Am visat mult aşa ceva

De-aceea cred că se cuvine

Să sparg clepsidra-n noaptea asta.

 

Ca să oprim timpul în loc

O perioadă oarecare

Cât noi, pe valuri de noroc

Traversăm orele astrale.

 

Când timpul iarăşi s-o porni

Cu zile triste şi deşarte

Noi în banal vom coborî

Şi-om duce viaţa mai departe.

 

Dar timpul vieţii parcurgând

Iată, aflăm cu uimire

Că putem face când şi când

Popasuri de fericire.

 

Mă doare țara

 

Repere tari ca de granit, borne sigure în viaţă

Principii de neclintit astăzi sunt băgate-n ceaţă.

Datini şi valori morale de secole întregi urmate

Tradiţii, norme sociale, în derizoriu-s aruncate.

 

Sunt voci venite de aiurea care susţin că albu-i negru,

Că nu, nu-i utilă pădurea, că-i demodat să fii integru.

Cuvintele noastre sacre ca neam, credinţă sau dreptate

Li se par unora acre şi-ar trebui abandonate.

 

Şi-n astfel de ape tulburi, cu oameni dezorientaţi,

Necăjiţi, cu multe treburi, eroii sunt sacrificaţi.

Se-ncearcă înstrăinarea de tradiţii, obiceiuri,

Se-ncearcă chiar extirparea româneştilor simboluri.

 

Sunt înstrăinaţi chiar pruncii, este dezbinată ţara

Totul sub semnul poruncii „Divide et impera”

Dar nu e timp de lamentaţii, avem forţa necesară,

Dacă ne-adunăm toţi fraţii să facem ordine-n ţară.

 

Cu tine

 

Este clar că fără tine, ziua-i lipsită de farmec,

E fântână fară apă, e concert fără de cântec,

E floare fără petale, e grădină neudată,

Nuntă fără lăutari, mireasă nesărutată.

 

Dar aşa ca într-un film, totul se poate schimba,

Totul capătă culoare, la apariţia ta

Totul devine mai cald, învăluit în mister,

Iar eu cuprins de elan, aş zbura până la cer.

 

Toate zilele cu tine parcă-s zile de vacanţă

Unde oricare minut este plin de importanţă,

Unde totu-i numai vrajă şi nuanţe luminoase

Iar tăcerile cu tine-s cele mai armonioase.

 

Şi când patima iubirii, într-o zi se va sfârşi

Totul se va decanta şi chiar tu vei deveni

Eroina principală din cartea cu amintiri

Unde vor fi consemnate, minunatele trăiri.

——————————–

Costache NĂSTASE

(Din Antologia ”Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni…”,  Târgovişte, Editura Singur, 2017, coordonator: Mioara Hususan)