Mioara Hususan: Poeme din Antologia ,,Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni…”
Iubirea este cea care ne definește în toată măreția noastră, nu felul în care arătăm, nu realizările ori aspirațiile noastre, nici părinții, nici statutul social, nici măcar visele noastre.
Toate astea sunt doar motivații umane, combustibilul care ne ține în mișcare.
Dar, de fapt, suntem ceea ce iubim, iar în final luăm forma iubirii noastre. Iubirea de oameni se simte… nu se vede.
***
Autobiografie
În ani viața s-a scurs
Și printre lacrimi, iubirea a apus…
Să nu am tragere spre viu,
Sufletul să-l simt pustiu.
Lucrurile întorsătură iau,
Când trec de supraviețuire
Și ajung încet la simțire…
În mine doi oameni se zbat,
Unul puternic și cald, armonios
Iar celălalt timid, modest, sfios.
Când singur și al nimănui ești
Ai vrea mereu să dăruiești,
Și darul vine ca și condiție,
Timpul se transformă-n evoluție.
Toate devin scop și țel,
Credința apare altfel;
În muncă și oameni te avânți
Fruntea încerci să descrunți,
Lacrimi ce curg pe obraz,
Ajung mărgăritare de topaz.
Zâmbetul din suflet vine,
Pacea mereu înspre tine.
Restul este necondiționat
În vers, bine menționat.
Asta sunt, simt și trăiesc
De minciuni, zilnic mă feresc…
Vultur în zbor
O stare vecină cu dorul
Cu clipa și gândul și zborul,
Lângă tine poposesc
Și mă face să zâmbesc.
Un vultur cu aripi deschise
Planează ușor printre vise
Și smulge o pană și-un gând,
Precum o floare albă din pământ.
În turnul de fildeș aș vrea să-l închid
Și starea și clipa de care depind,
Efemere sunt toate zice soarele mereu,
Înclin să cred că, nu este chiar greu…
Privirea ageră și vultur în zbor,
Turnul de fildeș, gândul onor
Și floarea cea albă pe cerul senin,
O urmă de parfum aduce zâmbind
Privind peste umăr
Te caut și apari printre rânduri
Te strig și vii printre gânduri.
Totul e semn de întrebare,
Multe răspunsuri când dai căutare!
Zilele trec și nopțile odată cu ele,
Iar visul urcă… încet către stele.
Nu încetez a mă întreba
Ce se întâmplă în viața mea?
Trăiesc la cumpăna dintre zile
Zâmbesc, iar bucuria străbate mile…
Ce e versul și hârtia?
Când prin vârf, curge trăirea?
Am dat mâna cu speranța
Și mi-a zis că asta-i viața.
Bune și rele vin mereu pe pământ
Lacrimi curg chiar și în gând
Uneori mă mir privind în urmă,
Câte sunt, dar câte se strâng în urnă,
Nu caut mistere să dezleg
Printre lucruri simple eu alerg.
Pe toate le îndrăgesc,
Viața-n vers ele împlinesc.
Unde ești tu oare?
Un petec de cer și un colț de rai
O melodie și un suflet de pai,
Într-o lume cu răutate și nimicnicii
Ajungi la gândul că, doar ele-s veșnicii!
Cu gândul, tu, ia-mă și du-mă departe,
Unde zarea se întâlnește cu marea,
Unde cerul e albastru infinit
Unde sufletul e plin și împlinit.
E greu să vezi frumos,
Unde lumea lasă privirea în jos.
E greu să vezi curat
Unde liniștea ajunge un grav păcat!
Privind la verdele ce mă înconjoară
La roșii și galbeni trandafiri,
La păsări ce plutesc pe cer și zboară
Mai este oare loc să te miri?
Un gând pe hârtie, astfel coboară
Umple spațiul și măsoară
Un vis cu trăire și culoare,
Într-o zi de aleasă sărbătoare.
Gândesc, ascult și privesc,
dorul încerc să-l ostoiesc
Și gândul zboară pe acel petec de cer
Mi-ajunge ziua și nimic nu mai cer!
Omenia în clepsidră
Clepsidra curge într-un mod ireversibil
Și toate prind un ritm incredibil,
Când ești diferit și ieși din anonimat
Pe tarabă, sufletul îl ai la mezat.
Într-o lume cu susul în jos
Ce încerci îți iese pe dos
Lumea să poți să o împaci
Eforturi să dregi tot ce faci.
Locul în viață pe o alee șerpuită
Să zâmbești cu fațadă, ești nevoită
O cafea cu prieteni, dacă servești
Starea pe loc o depășești.
Omenia în van dispare
Egoismul fără regret apare
Să lupți pentru tine devine curaj,
Diverse achiziții le pui drept gaj.
Ai frunza galbenă
Și visul mi-e galben ca ceara
Iar părul l-aș vrea negru ca smoala
Dar părul, la tâmple, albit e de timp
Și visul demult nu mai are ritm.
Vreau ore la zi să aduc în plus
Și clipe la noapte de-aș putea
Doar Soarele precum un suflet adus
Nu lasă să înțepenească… unica stea.
Lină e armonia
E cald la tine în suflet
Și locul cu drag l-am găsit
Dar iau și las amanet
Flori ce-n gânduri au înflorit.
Nu mi-e frică să desfac
Gândul ce-l am în cap
Sunt gânduri ce vin așa din senin
Pentru tine… om cu sufletul lin.
Clipa sacră
O clipă ascunsă într-un potir
În zi de sărbătoare
E semnul tainic din străbuni
Ce aduce alinare.
Orice aș spune,
Tăcerea ta verde
Gesticulează nevăzut.
Doar cerșetorul ce așteaptă în prag
Parcă te-ar înțelege,
Dar ivărul cade…
Eu, încremenită de tocul ușii
Reușesc să-ți văd
sufletul albastru ca marea
Și gândul nesfârșit
Ca și zarea.
Cu tine alături
Prin gânduri răzlețe
Lumina și lacrima,
Clipa să o țese.
Păstreaz-o ca ofrandă
În tainicul potir
Iubirii să-i fii far
în orice anotimp.
Mă doare
Mă doare când în jur pândește ura
Când nouri negri cad de-a valma peste ei
Mă doare soarta ce îi dă de-a dura
Prin colb de parcă ar fi niște mișei.
Doare și gândul și fapta
Doare și lacrima prelinsă
Doare și scurmă mereu,
Doare și sufletul e greu.
Și nimeni pe nimeni nu a întrebat
Dar nici a răspunde nu ar ști
În viață ce și-ar dori cu adevărat
Și amintirile ar păli
„Toate-s vechi și nouă-s toate”
Cu furtuna nu se poate
Nici cu ploaia, nici cu vântul
Numai cum o vrea Pământul.
Dimineață de august
Prezent ți-e zâmbetul și zâmbetul soare
Cafea așteptând în munți pe răcoare
Cu cetina-n nări și soarele dimineții
Urcând pe creste în voia vieții.
În turla bisericii clopote bat
Un cocoș aiurea dă drumul la cântat
Și apa ce susură în jur cu onor
E rustic dejunul al vacanței decor.
Și seara coboară ușor printre flori
Brațele urcă, provoacă fiori,
Emoția firească cu noi se unește
Tulburata de liniște vorbește.
Sunt lucruri ce rămân între noi
Chiar dacă pe alocuri am fost doi
Am pornit într-o seară stând sfios pe un braț,
Iar acum zicem împreună: „oare a meritat?”
——————————-
Mioara HUSUSAN
(Din Antologia ”Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni…”, Târgovişte, Editura Singur, 2017, coordonator: Mioara Hususan)
