Cuvânt și iubire

Publică eseuri, poezii, cronici literare, impresii de călătorie, medalioane, interviuri în publicaţii periodice din ţară şi din străinătate, în volume de autor şi colective. În ultimii ani se apropie de poezia niponă publicând cărţi de haiku, senryu şi tanka. Membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova.

            Poezia este un monolog interior, o căutare de sine, o evadare din labiritul vieţii, e amintire şi visare. Poezia este un mod de a sta de veghe, o cale de a te reinventa; te descoperi pe tine însuţi pentru a te oferi celorlalţi, spunând ceea ce nu ai îndrăzni să spui altfel.

            Poezia este clipa şi infinitul, este stropul şi oceanul, este licărul şi soarele, dezlănţuire şi cumpătare, freamăt şi linişte,  încătuşare şi libertate.

            Poezia este pocalul din care ne împărtăşim, este cupa din care ne adăpăm sufletul însetat de frumos, lumină şi iubire. Poezia este focul aprins de o scânteie divină.

Ninsoarea densă

în iuţimea vântului

ceaţă a minţii –

doar topită-n poezie

văd iar îngerul nopţii

***

Poem fără sfârşit

 

Conturul unei femei

flutura în depărtare

licărind tot mai viu

pe măsură ce se apropia

de lumina unui felinar

apoi se pierdea fără veste

în bezna hibridă a nopţii.

 

El se avânta pe urmele umbrei

şi sfredelea cu ochiul şoimului

imaginile confuze.

Îşi imagina o făptură plăpândă

plină de farmec întâlnită

printr-o întâmplare neobişnuită

bizară şi tainică deopotrivă.

Se învârtea totul în mintea lui

pe strunele harpei i-auzi vocea

trezindu-i un freamăt în tot corpul

şi se decide să se apropie.

 

Simţindu-i respiraţia caldă

ea se întoarce zâmbindu-i discret

îl fixează câteva clipe

cu privirea serafică

înţelegând amândoi

că nu mai era nimic de făcut

decât să-şi poarte împreună paşii

pe-aleea poemului fără sfârşit.

 

Sub semnul întrebării

 

În desaga anilor

cu voie şi fără de voie

îşi găsesc sălaş întrebări

rafale de vânt venite tăvălug

din văzduhul fiinţei

fire încâlcite de roata morii

prin albia râului vieţii.

 

Cum şi când voi găsi răspunsurile

şi la ce-mi vor folosi?

 

Cu o scânteie de lumină

un punct de culoare

o strună de vioară

o lacrimă de compasiune

un soare auriu de septembrie

simfonie divină

nuanţe reţinute rezervate

fără efuziuni zgomotoase

printr-o banală sugestie

transmitere telepatică

coabitez cu eternul timp al întrebărilor

şi mă minunez o clipă

de simplitatea răspunsurilor.

 

Paradoxuri

 

Tac și vorbesc

ascult dar nu aud

mintea mi-e trează dar nu înţeleg.

Ţin ochii deschişi dar nu văd

dorm în nesomn

visez şi veghez.

Trec prin coșmaruri şi exaltări

mă copilăresc şi sunt înţelept

merg mă împiedic şi cad

dar am şi înălțări spre lumină.

 

De ani adun stări emoții

pe care le-am împletit

unele cu data-ntâmplării

în fibra-mi cea mai vibrantă;

cu blândeţe le-am încălzit

ori cu furie le-am alungat

însă multe mă urmăresc și azi.

 

Aud bătăi în poarta inimii

încetinit mi-i ornicul

și la trecut de jumate

un greiere de sub pânza de păiang

brodată în șemineu

îmi spune că a venit timpul

să mă iau în serios

să-L respect și să-L iubesc

pe Dumnezeul din mine.

 

Amintiri

 

Soarele învăluit în ceaţă

evadează tiptil

intruziune timpurie a zorilor

sfărmarea intimității

unei dimineţi obosite.

 

Într-un colţ încă mai licărea

candela aprinsă decuseară

flacăra muşca ceara

şi-i arunca pe obraz

o paloare ciudată.

 

Cu ochii împăienjeniţi de nesomn

se ghemui într-un ungher

cu capul pe genunchi.

În jur tăcere şi absenţă

doar un fluture de noapte

se mişca unduios

atingând c-o aripă

umărul umbrei tremurânde.

 

Urmărindu-i zborul diafan

se ridică îndată

şi deschise sertarul

cu petale de trandafir uscate

dar pline de mireasmă discretă

care îi aminti de primul sărut

primit pe căluţul de lemn

ce galopa pe covorul verde

din parcul de-altădat’.

 

Rătăcire

 

Rătăcesc adesea

printre fire de nisip

şi pietre

sfioasă încerc să le rostogolesc

şi mă hrănesc doar cu amintiri.

 

Rătăcesc adesea

printre copacii înalţi

ușor desfrunziţi

septembrie mă inundă tainic

şi plonjez

în vârtejul frunzelor aspre

înaintând spre necunoscut.

 

Rătăcesc

prin meandrele unui vis

adânc precum zborul

îmbujorată mi-e clipa

și pentru prima oară

îmi urmez intuiția.

 

Rătăcesc

în labirintul vieţii

alături de-o singură rază

și pierd urmele de întoarcere.

Mă las îmbrăţişată

de fiorul iubirii tale

şi-mi doresc să rămân

definitiv rătăcită.

 

Fluturi în simfonia timpului

 

Statuie încremenită

pe-o alee dosită

de privirea trecătorilor

simţea mireasma iernii

emanată de pielea ei rece

şi sufletu-i îngheţat.

Cu capul plecat

cu chipul palid

buzele mult prea strânse

şi respiraţie superficială

îşi caută liniştea

în freamătul vântului

şi clătinarea braţelor copacilor

în uguitul porumbeilor

şi croncănitul ciorilor

în fumul gros al hornurilor

care umple nestingherit norii.

După lungi aşteptări

şi întrebări făr’ de răspuns

câţiva fulgi timpurii de nea

îi mângâie timid umerii

scuturați de suspine adânci.

Încet o lumină ţâşni de niciunde

risipind umbrele lungi

ale privirii pierdute

şi-auzi ecoul propriilor paşi

în catedrala inimii îndrăgostite.

Întâmplare fericită

a unei noi revărsări

de fluturi neastâmpăraţi

în simfonia timpului.

 

Printre muguri, flori și licurici: haiku

mulinete noi –

depănând firul apei

mugurii de sălcii

prima dragoste –

ghiocei topind gheața

din ochii fetei

un vânt blând pe lac –

ninge pe-oglinda lunii

cu flori de cireș

copil cu pojar –

ferestrele spuzite

de flori de cais

steagul arborat

de florile mărului –

speranța în plop

funambulii –

fulgii de păpădie-n

pânza de păiang

cataractă –

plină floarea de iris

cu puful de plop

un jurnal de neam –

înșirate pe altiță

florile de câmp

troiță-n răzor –

în lanul cu rapiță

toată aura

candelă vie –

un licurici prin rouă

sub crucea mamei

Circ național: senryu

 

primele știri –

două vrăbiuțe-n zori

toacă liniștea

starea vremii azi –

tot bate un vânt turbat

prin buzunare

transhumanță iar –

prin toate partidele

oi rătăcite

circ național –

la mare înălțime

trasul sforilor

macazul schimbat –

păpușari trași pe sfoară

de-ale lor păpuși

cod roșu de ploi –

cu atâția bani spălați

mocirlă peste tot

simț electoral –

cu momeala pe la uși

pun picioru-n prag

soț de poveste –

traduceri după traduceri-n

ediții de lux

foc mocnind de mult –

alături de un pârlit

tot mai des friptă

război iminent –

vecina mai tânără

încurcând ițele

Lumina toamnei (secvență tanka)

 

Pe-aripi de toamnă

valurile de cocori

s-odihnesc în zbor –

desenez pe cerul tău

amintirile mai vechi

Frunze ruginii

îndreptându-se spre râu

se pierd în adânc –

mă visez căprioară

sorbind lumina toamnei

Umbre palide

pe potecile toamnei

urcând agale –

în cămara inimii

perspective ascunse

 

Miez de noapte (secvență tanka)

 

Desculţ prin iarbă

adun stropi de linişte

târziu în noapte –

presar plânsul neplâns

prin livada în floare

Printre stele mii

în miez de noapte învăţ

filosofia vieţii –

tainic ochii tăi sclipesc

chiar şi în întuneric

Îmi vine-adesea

să mă plimb prin inimă

în toiul nopţii –

mă sfarm de suferinţă

reinventându-mă din cioburi

Vasilica Grigoraș

(Din Antologia ”Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni…”,  Târgovişte, Editura Singur, 2017, coordonator: Mioara Hususan)