Adrian BOTEZ: Contradicția singurătății (versuri)
CU TATĂL MEU
mă cert cu Dumnezeu ca să mă-mpac –
ca Tată fiului – El stâmpără-mi simbrìa:
când plodul tău se-nhaită cu vreun drac
îi schimbi – la fund şi la urechi…”chimìa”!
de câte ori mă rătăcesc în Bine
de câte ori tot bombănesc spre Tine
îmi caut Învăţătorul de Albine:
Cuvântu-mi arde-n mierile senine!
Părinte – Frate – Scut de Dumnezeu
în Tine îşi ştirbesc golanii pràştii
atunci când piatră-azvârl spre pieptul meu
Tu le schimbi arma-n scăpărări de aştri…
…cu Tatăl meu veghez – din zori – Grădina
din aşchii-raze-nchipuiesc Lumina!
DISCUŢIE PE STOMACUL GOL
“-omul acela a crezut că va trăi – chiar cu o
zi înainte de a muri!”
“-chiar aşa? – a crezut că va trăi – chiar cu o
zi înainte de a muri?”
“-da – să moară mama – chiar
aşa!”
“-las-o pe
mă-ta! -…şi
zi-mi mie altceva (…phi! – ce-mi mai
ghiorăie maţele…bine – nevastă – deci n-ai avut
vreme să-mi faci aseară
pachet – hai?…lasă-lasă…ne vedem noi
diseară…): …dar – cum îţi ziceam –
în dimineaţa zilei când a murit – ce anume oare a
aflat el – de şi-a schimbat părerea – pe una de
moarte? – de ce nu s-a uitat la
cer – să vadă cât de-nvăpăiat
este – de ce n-a ascultat păsările din
pomi – care te asurzesc cu cântecele lor de
bucurie? – de ce n-a privit
liliecii-nfloriţi…că-i
primăvară – bă! – …de ce l-a apucat – aşa – taman
în dimineaţa aceea – gândul de
moarte? – de ce? – eu asta mă-ntreb – şi nu-s
dumirit deloc!”
“-păi…vezi tu… – …mda…phieu ştiu… – bă…nu mă
pricep nici eu…”
“-…lasă – bă – că nu te pricepi tu şi la
altele – unde chiar ar fi trebuit să
te pricepi…(…băi Firfirică – un’ te
duci – de-alergi aşa ca după
tren – bă? – aaa – la <<Fast Food>> la Chioru’ ? – păi zi-i
aşa…Firfiricus dragule…păi uite – ia-mi şi mie ceva de
crăpelniţă … uite
banii – ce să-mi iei?- păi – un hot dog…
…ceva – că
leşin de foame – zău!) -…unde ajunsesem? – aaa
da…stai aşa că-mi adusei aminte – nu
mai da din umeri – ca handicapatul! – …aşa… dar
zi-mi tu mie una: şi de ce
trebuia el să moară – tocmai în
ziua următoare zilei când credea în
viaţă?!”
“-da – poate că ai – şi tu – ceva
dreptate…nu-mi dau seama ce-o fi
fost în
capul lui…”
“-…paie! – îţi spun eu!…paie! – …şi de ce
trebuia – neapărat – să
moară – în ziua când a murit? – oamenii
nu trebuie să moară – ei sunt
zei!”
“-dar de ce numai omul nu trebuie să
moară?! – animalele nu sunt – şi ele – creaţii ale
Lui Dumnezeu – deci
copìi ai Lui Dumnezeu? – cu ce e mai
copìl al Lui Dumnezeu – un om – despre care se
ştie – de-acum – cât de ticălos
este – şi egoist şi trădător şi mincinos
şi…? – decât un pui de ciută sau
decât un bou din cireadă – ascultător şi
muncitor pe brazdă – cât e ziulica de lungă…mai exact – cât
e ziulica oamenilor de la crâşmă – care beau – chefuiesc şi-o
bat în cap…?!”
“-dar omul este
creaţia zilei a şasea…nu ca…!”
“-chiar aşa! – omul este creaţia zilei a şasea – deci
e făcut numai din resturi şi din
vechituri – numai bune de-azvârlit la gunoi! – nici nu ştiu
dacă Dumnezeu prevăzuse – încă de pe atunci – de
la-nceput – coşul de gunoi…”
“-mda…îţi dai seama ce măreţ ar fi fost
omul – dacă Dumnezeu ar fi avut
inspiraţia să-l facă în
prima zi a creaţiei sale? (…mersi – băi Firfirică – să ai
parte de
mă-ta…stai – nu-mi mai da restul…că-s
sătul – până peste cap – de
resturi!)”
“-nu – eu cred că Dumnezeu ştia foarte
bine ce catastrofă va
ieşi – oricum – ori în prima – ori într-a
şasea zi a creaţiei Sale – şi într-adins a
amânat toată
afacerea…a tot tras de
timp – până s-a făcut
de-a şasea…!”
“-de ce – bă – deşteptule? – ca să nu strice cumva fasonul
creaţiei chiar din prima
zi – şi să nu-şi strice cheful…? – …ăăă?”
“-cheful ca cheful – dar s-ar fi îngreţoşat
El – <<din prima>> – şi s-ar fi lehămetit – chiar
de la-nceput – chiar înainte de a se apuca de
făcut – de creat
ceva…”
„-dar – în definitiv – de ce a ţinut Dumnezeu ăsta – morţiş
să creeze lumea – să creeze
ceva? – nu putea face
altceva?”
„-mda – vezi tu – de aia se zice că omul a fost făcut
după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu – că
are mişcoriciul ăsta – de tot trebuie să
facă el ceva – bun-rău – dar să
facă…”
„-n-are stare – dom’le…şi pace bună! – de aia uită el de
toate alea importante – se ia cu
toate fleacurile – şi
nici nu se gândeşte – în timp
util – la
moarte (să zicem – de-un
par examplu – nu?!) -…da…nu se gândeşte el
la moarte – şi
deodată – hop! – şi vezi că
nu mai e…”
…şi toată discuţia asta – care a ajuns – după cum
vedeţi şi singuri – la
cel mai înalt nivel
intelectual – se iscase numai pentru
că Dumitru – omul de serviciu de la
instituţie şi – ca o a doua lui
slujbă (…că nu s-ajungea cu banii şi avea copìi
mulţi!) – Gunoierul Oraşului – da – Dumitru-Gunoierul – care
avusese cancer în
gleznă (ca Ahille!) – ultimul
stadiu – tocmai cu trei zile-n urmă
„dăduse colţul” (şontâc-şontâc…) – murise…sau
mă rog – „se dusese la
ceruri” (…deh – ‘i mai uşor să zbori prin
leruri…)…care cum vrea să
zică şi scurmă – că tot aia-i – până la
urmă…
…bă – ştii una bună? – …cineva tocmai îmi
zice – la celular – că l-ar fi văzut pe Dumitru-Gunoierul – pe
stradă – acu’ o oră – şi mai zice că n-avea cum să-l
confunde – doar ştii că avea obrazul drept
plin de negi cât nucile de
dulceaţă… (…iar pe partea cea
stângă – avea ca o
ceaţă…) – …auzi dom’le obrăznicie şi
neseriozitate pe el! – …păi
când zici că faci
ceva – ţine-te-n mă-ta de
vorbă – tâmpitule şi
găinarule! – nu du oamenii cinstiţi cu
preşul… rostogol… – …da – cică a-nviat – da – …băi
să fie! – şi
ăsta a luat-o – mototol – nici una nici două – cu
înviatul – ca
Hristos…de
dimineaţă – pe
stomacul
gol…
MISTICA PETALEI
au înflorit iar pomii – dar eu nu i-am văzut
întors fiind din bezna pivniţei de-infern
lumea nu-şi pierde-obişnuinţa Florii din Eden
tenace – iscă focul viu – necunoscut
au înflorit iar pomii – Frumosul e în lume
dar mèritul musteşte în vâlvătăi ascunse:
petale – mistice silabe-s în genune
iar frazele rămân enigme nepătrunse
…de unde vii şi ce-mi mereu şopteşti
petală efemeră – veste de lumină?
de-abia te recunosc – şi te topeşti
‘napoi în raiul firii fără vină…
…cât am dorit să fie primăvară
dar alfabetul tot nu-l ştiu pe dinafară…
MĂ SIMT ATÂT DE SINGUR – CU ÎNGERII LA GEAM
mă simt atât de singur – cu îngerii la geam
de-o viaţă-mi este iarnă – ei zic că-i primăvară
din ce-are omul vòii – nimic eu nu mai am
doar nişte voci uscate – strigându-mi de ocară
afară nu există – e-o pierdere de timp
iar înlăuntru bezna îşi pune-n cap coroană
de undeva mă strigă – încòtrova mă schimb
Hristos se furişează-ntre spinii buni de rană
aş vrea să nu fiu singur – aş vrea opri Golgòta
mi-a putrezit –zadarnic – şi sângele din vine:
pe min’ mă răstigneşte – nu curg licori divìne
deci nu e mântuire – din nou am greşit nota…
…degeaba pomii cântă pe strada îmbeznată:
Iuda nici nu primeşte – nici n-are cui da plată…
O – DOAMNE – NU CĂTA URÂT SPRE MINE
o – Doamne – nu căta urât spre mine:
tot ce-am putut – uite – pe masă-i pus
am aşteptat din voci să ţeşi jivine
şi să mă lupt – spre-a respira mai sus
n-ai luat în seamă bătătură – casă – vatră
de parc-aş fi tâlharul stângii Tale-amare
m-ai ocolit – şi-ai luat-o tot pe mare
plutind lumìni – păşind pe nori de piatră…
sunt doar un spârc – dar nu mă blestemà
aşază cuib de barză şi la poarta-mi!
…ai rupt din Carte-Ţi fila cea cu soarta-mi
mototolit-ai straşnic slova vie – grea…
…nu mă iubeşti – leprosul n-are vad
dar nu-nţeleg: sunt singur – chiar şi-n iad…?
CHIAR NICIUN ANOTIMP NU M-A CITÌT
chiar niciun anotimp nu m-a citìt
deşi eu scris-am despre toate –
de ce s-umbreşti lumina filei fade
când nu urmează voluptuos foşnìt?
silabe am cât cerul constelàţii
dar astrològii zac – agònic – în pubèle
de-aceea-s scrum sfìntele revelàţii
de-aceea-n loc de prinţi – vin bube rele…
sunt dumnezeul făr’ de credincioşi
am catedrale mii – pe post de hale
şi slova se topeşte-n somnul moale
pescarii de adânc sunt iar codòşi…
…o – biata Poezie se târăşte
iar fraza lumii se tot dezlipeşte…
CONTRADICŢII FLAGRANTE
pomii aprind constelaţii de flori
cât bine trimite Hristos printre noi:
nu ştim să fim cer – nu ştim să fim nori
suavul ocean de văpăi trece-n sloi…
uitat-am cu totul că fost-am Grădină:
lumină şi vise căzut-au cenuşă
toţi spânii de suflet cârmesc către tină:
printre petale – degeaba-i o Uşă…
hulubii nasc cer… – …noi drămuim oxigen…!
lăsaţi-mă înger ori pasăre-n fire
e încă în mine ea – Sfânta Uimire
dar e şi mânie – otrăvitul polen…
…toţi òrbii – Hristoase – atârnaţi de fiori
nu moară: înţelepţìţi – ardă-n flori!
MI-AI DAT VIAŢĂ – NU MI-AI DAT IUBIRE
mi-ai dat viaţă – dar nu mi-ai dat iubire:
eu ce să fac cu-această jumătate
care nu are faţă şi nici spate?
nici nu mai pot – acum – să-mi ies din fire
primăveri n-au venit – toamna nu vrea să plece
nici măcar nu-mi dai vise – un vers – Poezie…
…sunt din Neamul Polar al lui Zece:
orice-ai scrie – pe stele – de-acum – e prostìe
fluturi de noapte s-aşază pe masă
mi-au luat locul faptei înscrise în gheaţă
până şi noaptea-a-nceput să miroasă
iar mie – de mine – de voi – mi-este greaţă…
…nici càrii – nici luna – nu-mi spulberă mit
nu-i ghinion – nenoroc: altă viaţă-am trăit
ÎNTR-UNII CRESC COPII – ÎN ALŢII – TUMORI
într-unii cresc copìi – în alţii – tumòri
tu nu dărui nimic – te joci c-o poveste…
nimeni nu vrea – niciodată – corăbii cu sòri:
doar n-audă moartea în sine cum creşte
nu-i linişte – vlagă – nici cânt pe pământ
suprema confùzie: să vrei a trăì!
refuz să privesc – nu am niciun gând
o dată pe an doar cu El voi grăì…
nu-L slăvesc – nu-L implor – nu mă rog – nu-ngenunchi
din grav Termopile scăpat-am doar eu
numai eu vă pot scrie poveşti de-Inorog
plec – şi vin – şi iar plec – când am chef: da – sunt zeu…
…sunt erou din Hristos şi vasală mi-e moartea
stau drept – în picioare – sfidând chiar şi soartea…
AMARĂ – OARBĂ VIAŢĂ FĂRĂ FELINAR
amară – oarbă viaţă fără felinar
ciobanul şi-a pierdut şi cremene şi-amnar
doar hoinărim prin munţii fără har
plânsul se-aude rar – şi tot mai rar
de ce trimisu-m-ai aici să fac de strajă?
drept falnică moşie-mi dai pustia:
nici sfânt şi nici martir nu-s – să-ţi sap via
nimicnicia de nisip m-a prins în mreajă
pereche de-ochelari – dar nu şi ochi
un strai fără de trup – cu gaica ruptă:
îţi sunt în plus – un dop grotesc de plută
pe apele-adormirii-n dedeochi…
…nici foaie – nici condei n-am să Te scriu
şi mă tot mir: de ce mă chinui viu?
MĂ CAUT
mă caut – mă caut – mă
caut – necăjit că nu mai
exist
pe undeva – e drept – ţepoşi
fumegoşi – se mai înalţă Vulcanii din
duşmănia cea veche a
Văii – pe altundeva trăsnesc
Valuri de-Ocean – zilnic repetând Stâncilor toată
pedagogia Furtunii – şi – cam peste tot – răsar
cosmic furnicând epiderma solară – Stele – şi
Flori – ba chiar snopuri de
Stihuri şi
Stuhuri
dar – chiar aşa – să-mi pierd orice speranţă de
viaţă – tot adunându-mă – migălos – cu
făraşul – din toate aceste
strălucite petice – împrăştiate
pretutindeni (…sau
altele – pitite – răutăcios – pe unde nici
nu ţi-e gândul…)?
…şi la urmă – după toată ne-sfinţita mea
trudă – iar să
scap făraşul din mână – auzind
strigătul bubuitor – de Miner Puşcător (Cerescul
Miner!): „Fereà! – curând – prăbuşim
totul – iar
aici – NOUA lume!”…?!
…nu – mersi – de-acum am ajuns o
fantomă prea
făţiş-scârţâiş reumatică – şi
exasperant de bătrână…!
deci – incognito
(cum numai strigòii ştiu să se picteze-n vermìnă!)
– curând voi pleca spre-o de mult pensionată
Stea-Balerìnă – cu Alzheimer la splină –
cu vechi vìcii şi imemorială –
turìstică vină
——————-
Adrian BOTEZ
Adjud, Vrancea
aprilie 2017