Gheorghe Constantin NISTOROIU: Românul e o Rocă din veșnicii Carpați (poem)
ROMÂNUL E O ROCĂ DIN VEŞNICII CARPAŢI
(Stihuri dedicate prietenului drag George Roca)
Iarna brodată în beteală de chiciură,
Iarna în veşmântul hlamidei de nea,
Peste pământ, peste viaţă se scutură,
Peste bucuria din care sufletul bea.
Pământ şi Cer sunt în veşminte albe,
Regală se aşterne heralda promoroacă,
Irişi de Heruvimi întreabă stihuri dalbe:
Există oare-n Soartă, Destinul ce-o provoacă?
Trecute vieţi torc brazii din caierul de nori,
Emaosul aşteaptă drumeţi şi pelerini…
Nădejdea pare-o zare cu şirul de cocori.
Drumul Strămoşilor în Dorul lor ne poartă,
Răsar Luceferi în veghea lor de sus,
Acasă ni-i Destin. Acasă ne e Soartă:
Grădina Preacuratei. Grădina lui Iisus.
Gonindu-mă cu Dorul pe catalanul gând,
Edenul se aşterne ca umbra sub Stejar,
O dâră pare viaţa în luminişuri stând,
Răsfrântă pe chilimuri, ca Luna pe al ei jar,
Grăbită pare soarta Destinului plecând,
Esenţa să-şi culeagă din mugurii de har.
Românul e o Rocă din veşnicii Carpaţi,
Omenia-îşi cerne peste pământ şi mări,
Cer şi Pământ cuprinde-Credinţa întru fraţi,
Aşternându-şi Iubirea în cele patru zări.
————————————
Cu aleasă preţuire şi prietenie,
Gheorghe Constantin NISTOROIU
Brusturi, Neamţ, 15 februarie 2017
