Vavila Popovici: Despre EMPATIE
„Sper să las copiilor mei un simț al empatiei și al milei și dorința de a îndrepta relele sociale.”
–Anita Roddick
Conform dicționarului, Empatia este „forma de intuire a realității prin identificare afectivă; tendință a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică (care provoacă stări, mișcări sufletești tainice) viața eroilor din opere literare, filme etc.”
Empatia mai este definită drept capacitatea cuiva de a se pune în locul altei persoane. Prin urmare, empatia presupune, în primul rând, a înțelege situația cuiva și, în al doilea rând, a încerca aceleași sentimente ca persoana respectivă, adică a simți durerea sau bucuria cuiva în inima noastră. Este considerată a fi darul prin care intrăm în armonie cu universul exterior al ființei noastre, un semn al inteligenței emoționale pe care o are fiecare dintre noi. Bazată pe înțelegere între oameni, ea poate să scadă conflictele și să îmbunătățească rezultatele.
Empatia implică deci, emoții și sentimente; acționează ca un flux pornit din interiorul sufletului nostru spre în afară, pe un drum al iubirii – de la mine spre celălalt. Este, aș spune, o parte a iubirii sădită de divinitate în sufletele oamenilor; la unii mai mică, la alții mai mare, dovadă că nu toți ne putem manifesta acest dar cu aceeași intensitate, deși, prin auto-educație îi putem mări forța. Dar, toți suntem supuși acelorași emoții, de teamă, bucurie, mânie, repulsie, așteptări, deznădejde sau tristețe și cu toții avem programată genetic în esența ființei noastre dispoziția de a răspunde când suntem sub impulsul manifestării emoțiilor, de a da dovada înțelegerii noastre și a ne manifesta exprimând o reacție. Empatia prinde aripi și pleacă din cuibul inimii, sub impulsul dorinței de armonie, dorința de a ne conecta la modul de percepere a lumii de către ceilalți. Poate fi privită chiar ca o lege a firii necesară pentru ca acțiunile, comportamentul meu să fie cel acceptat de celălalt, sau invers – comportamentul celuilalt să fie acceptat de către mine. Este un act care, făcut cu inima, dar și cu judecata, ține de moralitate, iar moralitatea țintește binele, curajul, dreptatea. Desigur că dorința de armonie se va realiza numai în cazul în care am instaurat armonia în noi înșine, adică o ordine a gândurilor, sentimentelor și acțiunilor generale. Și pentru a realiza această ordine, este necesar a pătrunde în adâncul ființei noastre, a urma îndemnul lui Socrate: „Cunoaște-te pe tine însuți”. „Cine s-a învrednicit a se vedea pe sine însuși, este mai bun decât cel ce s-a învrednicit a vedea îngerii”, spune Cuviosul episcop sirian – Isaac Sirul (658-680), fiindcă dacă reușești să te cunoști, înseamnă că vei știi ce vei voi, pe ce drum vei merge în viață, devii mai sigur pe tine și vei știi să dai răspunsuri clare.
Pe lângă limbajul vorbelor, folosim și alte limbaje de comunicare, de transmitere a căldurii umane, semne perceptibile uneori senzorial: strângeri de mână, îmbrățișări, săruturi, flori, daruri simbolice.
De curând, la noi în țară, la manifestațiile de empatie a celor din Piața Victoriei, am văzut steagurile țării fluturând, am auzit imnul țării cântat, am zărit și tineri sărutându-se, ca semn spontan al empatiei, am văzut dăruite flori, ceaiuri calde, gustări, bomboane, tot semne ale empatiei. Prin astfel de gesturi s-au identificat persoanele empatice, ale căror emoții au fost exteriorizate în acest mod față de ceilalți. Nemulțumirea față de hoție și minciună nu a mai putut fi răbdată, oamenii cinstiți au răbufnit. Gândurile lor puteau fi citite: „Ne-am săturat! Rezistăm! Nu mai răbdăm!” Oamenii empatici au înțeles și au rezonat cu cei din jurul lor, adică cu ceilalți, pe care, poate, i-au văzut pentru prima oară.
A fi empatic înseamnă a simți toată gama sentimentelor celorlalți, identificând totodată, la început mai confuz și apoi din ce în ce mai clar, asemănarea, dar și posibila diferență dintre trăirile proprii și a celorlalți. Ei pot fi la distanță față de tine, de simțirea ta, și totuși poți intui ce este în sufletul lor. Oamenii care sunt empatici tind să fie mai atenți și mai înțelegători și să lege relații mai puternice. Unitatea face ca empatia să devină mai intensă, mai puternică.
Oamenii empatici sunt calzi și afectuoși, dobândesc încredere în ceilalți, sunt – cum bine spunea cineva – oameni care nu pot adormi până nu recapitulează ceea ce au auzit și au văzut în timpul cât au stat alături de ceilalți, analizează problemele care, de fapt, pot fi și ale lor, dar și a celorlalți. Inteligența relațională este cea care exprimă modul în care asimilăm stimulii din afară, îi procesăm și îi sortăm funcție de interiorul ființei noastre.
Manifestarea empatiei este funcție de intensitatea sentimentelor, de inteligență și educație, acestea fiind în stare să sorteze minunatul sentiment al empatiei. Filozoful german Immanuel Kant (1724-1804) vorbind despre „Sensibilitate și intelect”, spunea: „Intelectul nu poate intui nimic, iar simțurile nu pot gândi nimic. Numai din faptul că ele se unesc poate izvorî cunoașterea”.
Cred că empatia poate fi considerată un altruism devoalat. Cuvântul „empatie“ – am mai spus-o și repet – nu apare în Biblie, însă Scripturile fac referire în mod indirect la această calitate. Apostolul Petru i-a sfătuit pe creștini să împărtășească „aceleași sentimente, să aibă afecțiune frățească și să fie plini de o tandră compasiune” (1 Petru 3:8).
Empatia penetrează dincolo de măști – care uneori sunt purtate – ne ajută să sesizăm starea spirituală adevărată a persoanei, a unei colectivități și să acționăm în consecință. Omul politic creștin ar trebui să manifeste empatie față de popor, să se străduiască să găsească un limbaj comun, să vorbească despre subiecte care îi preocupă pe oameni, să se străduiască să explice oamenilor faptele sale, pentru ca oamenii să poată înțelege gândurile, rațiunea sa și să aprobe sau să respingă fapta respectivă, să poată accepta sau respinge judecata sa. Aceasta ar fi o atitudine democratică. Empatia, în acest mod și-ar putea face loc în lumea bulversată, cu blândețe și naturalețe, ajutată de inteligența noastră emoțională și relațională. Fiindcă empatia, mai spunea cineva, este „… cheia unei relații echilibrate”.
Unii consideră că empatia ar fi o sensibilizare excesivă, ea putând duce la un consum prea mare de energie, ca atare, recomandă un gen de empatie prin care să-l poți citi pe celălalt, dar să nu te identifici cu el. Dar empatia poate fi atenuată în mod rațional în cazuri excesive și omul are inteligența de a sesiza momentul respectiv, ivit în cazurile schimbului de afectivitate. Desigur părerea de mai sus este un act de egoism care poate fi des întâlnit în vremurile noastre. Omul egoist are și alte mari defecte printre care: teama, invidia, răutatea, sau alteori, poate de cele mai multe ori, trufia. De aceea, când nu poți fi empatic față de celălalt sau ceilalți, este bine să-ți pui întrebarea dacă nu egoismul din tine este cel care nu îți permite această sensibilitate.
Să nu uităm marea calitate a empatiei de a ajuta omul în orice meserie sau profesie, ca el să o facă cu dăruire. Ea a fost tema multor lucrări din literatură, contribuind la umanizarea societății.
Creierul uman a evoluat pentru a asigura supraviețuirea noastră ca indivizi. Un exemplu al instinctului de supraviețuire fiind competiția, lupta pentru putere și resurse. La fel de puternic s-a perpetuat și capacitatea noastră de a iubi și de a coopera unii cu alții. Succesul este un lucru relevant, dar nu există nici o îndoială cu privire la faptul că empatia este una dintre calitățile oamenilor de succes din zilele noastre.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
