George Anca – GYR LA HUMOR
George Anca
GYR LA HUMOR
*
Păi scrie ceva, nu numai greşelile. Plata – să nu te-mbeţi. Fata s-a visat la un examen în trenul de Miercurea Ciuc – ce bine e să te trezeşti şi să vezi munţi.
Hermeneutică prin translatologie augurală a sventelor scripturi în limba noastră românească, fără carte, fără dascăli şi învăţătură. Traducere recreativă a mai multor surse într-o limbă ţintă născândă. Scriind şi tâlcuind. Învăţătura este puntea dintre divinitate şi om, al cărei sistem este evanghelia, învăţător Cristos, duminică de duminică, generaţie de generaţie. Omul – fiinţă semiotic-divină, în întreită cădere de la chemarea-marginea-săvârşita (nu ştie sau nu înţelege sau nu face lucrurile cele de treabă) – acest om este reînvăţat calea care duce acolo. Cum se trăieşte în biblie, aşa şi în Moldova. Îl vizualizăm pe Varlaam mai de grabă vital între Dumnezeu şi Cezar moldovenizaţi.
Când deschid caietul… fuge. – Ţine-l, nu-i da bere. – Aplauze furtunoase. – Ce sunt ăştia de aici din faţă? Preoţi? – Cu violenţă să luăm aminte. Nu cunoaşte, e preost. – Crezi că pot să plec puţin? – Mai stai, nu pleca. – Şi tu? Când? – Omu’ nu mai ştie nicicând. Partir c’est mourir un peu. Cred că Pandele se uită şi nu te vede.
Fie-mea, cu portativul ei de şase (întâmplător surplus?) a plecat la Dallas. Şi programul meu ar fi fost over. Treaty on Education, necelebrat în Anglia. Mai toată ziua în palatul de vitralii-vitriol. Aventură brusc incomunicabilă. Brusc, mă apucasem de gotică şi Wulfila. Voi aniversa singur pe Locke. Salutat Anania, de lângă Plămădeală. Strempel, dacă nevasta mea e tot olteancă şi dacă Nana s-a născut în India.
*
Acomodando (ilizibil, din cauză de verso). Copaci marcaţi de pădurarul soartă. Nu mai scrii, bei şi dormi, înainte scriai şi noaptea, eu lucrez şi când dorm, caietele astea dau pe roman trăit în somn şi beţie – n-o fi potcă într-o lotcă la o votcă -, ieri Davies, azi Kemp, câte trei ore englezeşti, auzi, bă, da’ bani de prezervativ ai, pune-mi tu la cravată, fuţi pe mâncare, te cunosc eu, poate n-oi scrie şi vreun vers, dragi agonii şi teiul o să-mi înflorească de nu mă mai dezlipesc de-ale lui. Vreau să merg la Paris, îmi trebuie un congres. Rămăsesem nemţoaicelor.
Parcă voi, parcă noi, parcă fiecare, tot o crimă, fărâmă, oricare, întreg – toţi şi nici unul, pe închipuluială, intrări-ieşiri din roluri – o fi criza: ieri, că nu aduc mai mulţi bani, nu mă zdrobesc, nu dau meditaţii, şi găsise pe seară, care şi nea Romică, da’, să-i dea, să-i cumpăr eu volum, n-o să-i, dacă e pe-aşa, dar el intră în academie – nu mă sunase după Târg, să nu-l fi dărâmat euforia, că să-l sun, aseară, după – Pusi-Gyr – că s-o scurtez, regizoarea şi ea, de unde aveţi câinele, măcar şi motanul, himalaian, ţipă Jane papagalul, autotibetanul, simte el furie – poa’ să iasă rău de tot, eu neavând încotro, sub picuri şi cicuri, îţi dădusem şi ziare, şi un Iancu, m-oţi fi şantajând cu mâncare, necârpire, rar spălare.
S-ar mai găsi al cucului, nu-l aud cu anii, câinii latră, mă culc iar devreme, găinilor. Nu mă-njura de canceru’ mamei. Îţi zboară inima în flori de tei, cine nu e furios, dacă e pe aşa, profeţia fecioarei exact către papă şi Nasa potcovind asteroizi şi dă-i şi trage-i: de-aia roiu’ oriîncotro, fără ecou, pe verticală, chiar weekend-ul ăsta spre Ierusalim – în Mexico. Am caietul alb pentru Ierusalim-Mexic. S-ar fi sfârşit săptămâna cu de două ori englezi, două nemţoaice şi ai noştri, doar că mâine, un Haret, luni – un Gyr. Lui nea Romică i s-a urcat academia la nas, cum îi şi şade bine, îl mai lasă, pe italiană (şi-a redactat-tradus logica mitului post ’80 în limba asta).
Haret linşat de comunişti. Înghesuială maximă. Scornea în picioare. Victoriţa mi-a sculat vecina, de ţineau amândouă tavanul. Un Rasputin, doi Rasputin, n-am mai avut parte de vin, din beţie în peţie. Fuge ţugul şi cu noi de pe lume în gunoi. Israel, ţară euro, nu şi Dida. Chinina cu India.
*
Profesoara nouă înghiţise copilul, au purtat-o şi pe străzi. Până l-am găsit din întâmplare pe Nejan, uite-o, am surprins-o, hai la poliţie. Ne-am învârtit şi pe la apartamentele lor, le vedeam vorbind. Nejan a şi rămas printr-un loc, după o maşină. Iar am peregrinat. Într-un timp, o vârâsem într-o cutie de chibrituri de bucătărie, gemuse o vreme, apoi parcă adormise. Mă temeam că se şi sufocase. N-aveam nici timp, nici curaj să verific, era şi pe lung, ca un corn.
Nu mi-era foame. Mai făcusem cercuri. Înapoi la invitate cu poliţie, singur puteau să nu mă creadă c-am văzut-o. Amicul lui Nejan chiar mi-ar fi zis s-o las moartă. Cu el ne-am mai fi explicat. Mă încurcasem şi între maşini care vruseseră să mi-o răpească. Am intrat singur. Am auzit-o chiţcăind. Slavă Domnului, trăia. Care i-o fi fost crima, care-oi fi fost eu. Se liniştise şi de frică şi de compresare. Siluetele de euro rămăseseră în cartierele centrale, migraţii simbolice din coclaurii vestului în miezuri de capitale din est: periferii de departe pe buricul târgului.
Fiecare-şi are canibalismul lui, de mic până târziu, postum, strigoi. Ciorbă, friptură. Cea mai dulce. Întreabă lumea de ce e. Cei întorşi fără veste din război erau duşi într-un beci şi li se înfingea un par pe gură până în stomac. Astfel, o sfială la intrarea în restaurante. Plus scumpetea şi caducitatea foamei. Revin moşierii şi vă înghit. Ce nu se mănâncă în post. O bomboană de om. Sweatheart e altă mâncare de peşte. L-am gustat pe Vetala, după Dracula. Conserve umane în gheţuri şi oceane. Pământul te mănâncă cu viermii lui Cozmâncă.
Frumuseţea celor mâncaţi, a creierilor de copil baudelairieni, a predispuşilor la devorare întrucât purifică purgativ supravieţuitorii, îi întreţine. Ori autorenaşte frumuseţea aceea. Mitologia cărnii dulci de om prin basme, cu eros şi argot ţigan – mânca-te-aş, mânca-ţi-aş, mânca-mi-ai. Parabola familiei cu 22 de membri by Milarepa, potrivire de număr cu familia mâncătoare a canibalismului dictatorial. Vegetarienii se feresc de orice carne, evitând-o pe cea de om. Cenuşa de om pusă în mâncare înnebuneşte pe cel ce o consumă. Întors din Bihar, profesorul Kashyap îmi spunea că, după lăsarea întunericului, nu e bine să umbli pe stradă prin oraşele acelui stat, deoarece poţi fi prins şi mâncat. Dacă-l jenează, pentru ţara lui, asemenea fenomene? Deloc, trebuie decât să te fereşti.
*
Gyr. Labele şi zborul mă sfâşie… ne-ngrozim de zări… cad în humă… străpuns de lame… cuvintele ca lupii-mi dau ocoluri / sau se reped şi-mi rup fâşii din carne… muşcând turbat cătuşa
Ospăţ
de Radu Gyr
Stârnindu-mi foamea ca să-mi frângi puterea
din trupul tău îmi faci ospăţ de noapte
şi-mi dai, Dalilla, piersicile coapte,
căpşunile-aromind ca îmbiere,
şi rodia şi zmeura din şoapte
şi fagurii adânci ca mângâierea,
şi de mă-mbeţi cu părul tău ca mierea
ţi-aşterni ofrandă umerii de lapte.
Şi fiecare gest ţi-e un ciorchine
şi pântecul o azimă fierbinte…
Ca două albe candele senine
ard sânii tăi la cina mea flămândă,
iar între coapse – amfore sabine –
pocalul ce-n vin sacru mă scufundă.
*
Ce mai plouase. Se înfiinţaseră însă la vreo două sute. I-am lăsat, în picioare, pe scări, disimetrici, transportaţi, cerşind cuvânt. Ăsta e programul, replicam – excepţii, Pan Vizirescu, Mircea Nicolau. Academicianul era cu Pitagora în cavernă. Să revenim la Gyr, dom’ profesor. Careva de pe scară îl declara geniu cu argumentele claustrării. Şedinţă de cuib? Câtă securitate. Schimbat sexul. Nepotul şi-a reprezentat mama spre a vorbi de bunic. Psihos. Sunt cel mai îndreptăţit să vorbesc, i-am fost coleg de liceu, de facultate, de Gândirea, de puşcărie. Soka-Sloka (Valmiki), din durere rugăciune (Gyr). Homer al închisorilor. Printre ploi, peste secrete, ninsoarea plopilor cu tunet, parnasieni, legionari, deţinuţi, a nu uita ziua, nici poetul
plopi Radule broşaţi de fulgere cu vânt
fulgi bradule scheletele duh sfânt
furtuna matinală nopţii nu-i încape
în câte puşcării şi-acum în câte ape
palori mărite cerurilor nouri-prouri
rerecitat verset ecouri prin cavouri
razna Wulfila dus iubirii trudă
la el aevea cearta cu vreo paparudă
*
Nana m-a însoţit azi în loc de ieri. Pe la opt-ozon. Să telefoneze-n secuime. De şi-a şi xeroxat Indii, pân-a intrat Inge. De m-a pozat cu ziarul, mai apoi între coloane, jos. Măcar putuse vorbi cu Kleininger, l-am scos din şedinţă. Doi gestionari tineri în audienţă, apoi la sousdirectrice (qui veut que le directeur soit sousdirecteur de la sousdirectrice). Până la armată, e general. Ce grad o mai fi având Miller. Ar vrea să scrie (el). I-am făcut conferinţa. Aluzie la India – inventată de el, stingerea ameninţării iraniene.
Malta, oficiul vienez al ONU. Presa adevărată tăcuse. Poliţia secretă reintră în ancheta Gyr. Poezia ne adunase, nu politica. Plata şi-a făcut porţia de patru ţigări şi pe celelalte le-a rupt, se gândea numai la ele, are ameţeli. Tuşise toată noaptea. Ieri ai băut cu ăla şi pe urmă ţi-ai mai luat un kil de vin, da’ la mine nu te-ai gândit să-mi iei o ţigară. Plecam la paşapoarte când urca Puşi, am luat o bere – n-aveam alţi eminescologi pe-aproape, o oră pe 15 ianuarie, tvr 2. Talio esto. Ce numea ea vin îţi strică, spre deosebire de bere, somnul. Plumb de primăvară. Sleirea dinspre cicncizeci de ani şi Marele Cântec.
Enric n-a văzut masca lui Eminescu. O discutăm şi pentru Francoise. Eduard: je suis grand, j’ai trois ans et demi. Pe lângă motan, câine, papagal, îl intereaseră măturile cu vrăjitoarele aferente. Intrasem la Carul cu bere, il salutasem pe Chinschi şi alt pictor. Că nu mă luase berea, el tot cu bere la volan, până la poliţie de şi-a scos cartea de identitate pe trei luni, până-n 21 august, că la noi se lucrează încă de Sfinţii Constantin şi Elena, şi tot avem cel mai scurt timp de muncă din lume, cu sâmbetele astea. Se zburlise că i-au luat la Pescăruş 16 000 pentru nişte mici. La Car a scăpat cu 10 000. Şi la Arhive, i-am cerut lui Adamache ce are pe India, că Eminescu are foarte puţin. Îl şi chemase un secretar de stat, cred şi eu. Se spuneau şi se traduceau bancuri. Eu mă mai jucam şi cu copilul, mai ales după ce-am mărşăluit la bibliotecă să-şi facă treburile. Maşina Renault, tip recent, îi plăcuse şi lui Andrei şi lui Fredy.
N-am mai felicitat pe nimeni, mi-am amintit târziu, cât că pe la unu din noapte a sunat telefonul, am ridicat, nicio voce, pauză, a închis. Plouă în mai, se face mălai. Tărâţa încinsă – ce să-ţi tot aminteşti nimicnicia. Paler compară vacile sacre indiene cu marii corupţi de la noi, încât poate şi el să intre în vreo dizgraţie hindusă, între Ayodhia şi Ludhiana.
Măcar joi îmi ridicasem paşaportul şi Ţolea venise cu mine după o revistă pentru nevastă-sa. Că e Mircea Petrescu ministrul informaţiilor (mă căutase, nu demult). Dan-Radu Vlad, că să dau berea pierdută la pariu. Ne-am dus la terasa Catalin, 2-3 ore. Nea Mircea Nicolau vorbise şi la Radio de Gyr. Stătuseră timişorenii şi gazdele până spre dimineaţă. Se pregăteau de Craiova. Lui nea Mircea i se păruse c-au plecat fără el. A luat taxiul până la gară şi trenul de Craiova. Ei au sunat-o pe nevastă-sa: e spre voi, a răspuns. Au întrebat la poliţie de accidente (că de arestat, acum n-ar mai face-o). Se pregăteau să meargă la morgă, când a sunat telefonul, din Craiova, era nea Mircea, aşa că nici Bucescu, nici Dan n-au mai ajuns. Culman filmează tot, au casete.
*
De la bere am venit pe la 6 pm şi am dormit euforic până a doua zi, nesupărând pe nimeni, poate ţinându-mă şi pentru ambiguităţi de vineri, pe sărbătoare necomunicată. Neamţul era bronzat, tradusese pe şantier. Venise, aparent, să-şi ia la revedere. Auzise că-l schimbasem din şefie. Din Munchen la Hanovra, unde-şi are părinţii, sunt 600 km, 2 ore şi ceva. Oarecare presiune a securităţii, prin noi şi vechi puşi să rupă oasele inspiraţiei.
Pe săptămâna asta, întrebat ieri dacă mai scriu poezie. După ce fusesem chestionat o zi-două despre Gyr. Perfect sincronizaţi pe două-trei versuri din ştim noi cine. Abia acum mi-am dat seama, şi mi-oi auzi: Gura Humorului chemată la telefon de Fundul Moldovei – dă-mi, dragă, mai repede Gura, că Fundul nu mai are răbdare. Adică de ce să se fi îngândurat el Marcel la numele meu, poate cu Edith (ştiu cultul dumneavoastră pentru oamenii în vârstă: aţi văzut ce-a ieşit?). Transliteram Cernăuţii. Plata a înghiţit zeci de sefeuri de dorul tutunului, păi eu cum beau.
Uberwindung der Metaphysik (Rudolf Karnap). Babig. Fiinţa fiindului. În limbile latină şi în germană s-au introdus formele ens/fiind/seiend anume pentru uzul metafizicienilor. Arta este un mijloc de expresie adecvat pentru sentimentul vieţii, iar metafizica – unul neadecvat (p.106/glicemia mea de azi, 30 decembrie 2011).
Fata şi-a pus vin cu apă. Alegerea lui Boboc, şah la heideggerieni? Mi-o fi convenit gyrarea poeziei pe cadavrul degonflat al metafizicii. Dumnezeu să ne defalsifice. Fata-mi ceruse un scenariu pentru filmele lor de an. I-am zis de piesele ei. Lili Hahami, la telefon – Ierusalim întâi, apoi Roma. Sălaş Dharamshala. Păzea, challenge day. Plata, că vrea să pierdem. O trezii şi pe Gabi. Tot câştigă toată lumea. Poate aducem, pe fugă, apă de la izvorul Eminescu.
Ce faci, dom’le, te-ai îmbrăcat de la 6. Ne-aşteaptă Mariana la 7, până luăm prăjitura, dacă o fi deschis, sau florile (când ţi-am zis aseară coafeză, ai făcut o figură în regie proprie. De două ori mi-ai găsit legitimaţia de serviciu – agenda mi-o recuperasei de la un zidar -, o dată la consulatul rus, a doua acum la ambasada Israelului – ce-oi mai pierde în Mexic?)
Povestiri din Ierusalim pe terasa Cătălin, cu poze securiste. Am pierdut acte înlocuibile. La o adică, abonamentul lunar de troleu făcea două beri (zilnice?), iar permisul de policlinică îl reduplic. Grele frunzişuri de verde şi apă în ţipătul papagalului noaptea. Regie matinală, Muşata pe Muşatin. Rathi m-a luat automatic în Renault, la Ribeiro – vine delegaţie parlamentară din India; eventual, inaugurarea formală a SCRI – invitaţie la noul restaurant Tandoori. Aurelian Pavelescu îmi aduce o invitaţie de la COŞ.
Mai 1993
