Dr.Viorel Roman: Geopolitica apropierii dintre Ortodoxie şi Roma
Geopolitica apropierii dintre Ortodoxie şi Roma,
din „Dugin´s Guideline – The Millennium´s Meeting“ este un comentariu al „intalnirii milenare“ a papei Francisc cu patriarhul Moscovei si a intregii Rusii, Kiril, al prof. Alexandr Dugin aparut in russiatoday.ro. Evenimentele din ultimul an au fost influentate de apropierea Roma de Moscova, lumea occidentala de ortodoxie. Asta justifica aprofundarea problematicii si pentru ca cititorul sa vada si un alt punct de vedere, iata cum percep eu Europa crestina:
https://www.academia.edu/
Papa Francisc si Patriarul Moscovei si al intregii Rusii Kiril,
al carei Biserici e in simfonie cu presedintele Federatiei Ruse, Vladimir V. Putin, urmasul imparatilor Romei crestine si protector panortodox, s-au intalnit pentru prima data in istoria crestinismului si au facut o Declaratie comuna la Havana, 12 feb. 2016, privind ”relațiile reciproce dintre Biserici, problemele esențiale ale fraților noștri și perspectivele de dezvoltare a civilizației umane”, care schimba soarta lumii.
Papa si patriarhul rus au evidentiat aspiratia la unitatea crestinilor, au condamnat persecuția fraților din diferite tari, au lansat un apel la pace in Orient și Ucraina. Ortodocsii si catolicii trebuie sa dea o marturie comuna pentru adevar, pentru a putea promova valorile creștine in Europa, in special familia inteleasa ca uniune intre un barbat și o femeie si sacralitatea vieiii umane. Declarația comuna constata convingator si lapidar ”nu suntem concurenti, ci frati”.
Contemporanii n-au constientizat ca Imperiul Roman de Apus a disparut in 476, ca lumea crestina s-a fracturat la Marea Schisma in 1054, ca ridicarea anatemei dintre est si vest 1965 a dus la terminarea razboiului rece in 1989. De aceea Declaratia papei si patriarhul Rusiei, de care depind 2/3 dintre ortodocsii, ne deschide o perspectiva greu de integrat in imaginea noastra actuala despre lume, grevata de o mie de ani de prejudecati reciproce persistente, nu de rare ori absurde.
Dupa Marea Schisma, amenintat de islam, Imparatul Imperiului Roman de Rasarit, seful Bisericii ortodoxe, cere ajutor papei de la Roma, care organizeaza o serie de cruciade, 1096-1399, pentru refacerea unitatii crestine, dar Constantinopolul, a “doua Roma” cade sub turci. De atunci sunt in disgratie cruciatii la greci si teutonii la rusi. Cum gandeau ei ne e greu accesibil, totusi sunt judecati mereu fara drept de apel.
Esescul refacerii unitatii crestine cu spada a cruciatilor, care a durat putin peste jumatate de secol, a dus la refacerea pasnica a unitatii la Conciliul de la Florenţa 1439, care nici ea nu a dat roade, dar a creat conditiile emanciparea sociala si nationala a ucrainienilor 1593 si romanilor 1698 prin unirea lor cu Roma. Cu toate ca ii intalegem mai bine pe greco-catolici, decat pe cruciati, ne este greu sa gandim constructiv, sa mergem mai departe pe drumul refacerii unitatii lui Iiisus Hristos.
Un alt exemplu. Inchiziţia lupta impotriva avorturilor cauzate de asa zise vrajitoare pentru a reface pierderile din vremea ciumei negre, cand au murit o treime din populatia Europei. Apoi crestini, mult mai numerosi raspandesc Evanghelia pe toate continentele. Ca si la cruciatii, unitii, ortodocsii vedeaju pana acuma jumătatea goala a paharului, despartiti fiind de fratii lor din vest de o Cortina de Fier islamica si apoi marxist-leninista, ambele dublate de o propaganda neagra antioccidentala. Chiar si dupa 1989 colonialismul, imperialismul, modialismul au conotatii negative un est.
Dupa Bizant, Tarii pravoslavnici a celei de „a treia Roma“ au purtat opt cruciade ortodoxe impotriva Califatului, Sultanilor dar de fiecare data au fost opriti la Constantinopol de occidentali, care aveau in vedere, refacerea unitatii crestine, nu adancirea prapastiei Schismei prin succese militare efemere si unilaterale. Vezi: Chestiunea Orientala, 1774-1923; Siria.
Războaiele napoleoniene ii apropie oarecum pe ortodocsi de Europa. Prin cultura ei se reorientează laic spre vest, dar refacerea unitatii crestine e neglijata si chiar boicotata. Urmeaza doua secole de confuzii romantice, nationaliste, materialiste, socialiste, national-socialiste, comuniste, ecumeniste, internationaliste etc., doua razboaie mondiale si unul rece pana cand Moscova si Roma gasesc 1989 un modus vivendi si se intaleg in 2016 asupra a 30 de puncte, ca fratii.
viorel-roman-bremen.over-blog.
Bremen, feb. 2016
___
Geopolitica apropierii dintre Ortodoxie şi Roma
Trăim în vremuri precare. Pentru aproape toate țările din lume, criza economică devine tot mai palpabilă cu fiecare zi. Și, desigur, aceasta este o manifestare a crizei spirituale cu care oamenii acum se confruntă. Lumea este în criză și chin. Scriptura ne spune: „Și veți auzi de războaie și vești de războaie … Un neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție împotriva altei împărății, și va fi foamete și cutremure de pământ” (Matei 24, 6-7).. Acest lucru este mai pertinent acum decât în orice alt moment al istoriei.
Nu cred că în acest moment este un lucru rău ca întâlniri să aibă loc între personalități a căror statură este universal recunoscută, așa cum este cazul cu Patriarhul Kirill al Moscovei și al întregii Rusii și Papa Francis de la Roma, care pot contribui la pacificarea lumii.
În orice caz, reuniunea în cauză nu se încadrează în contextul unei comunități ecleziastice, ci este mai degrabă de natură pur socială. Chiar și locația în care întâlnirea a avut loc nu este legată de Biserică.
După prăbușirea regimului ateu pe teritoriul istoric rus în 1991, problema unei reuniuni a fost ridicată în mod repetat, dar a fost mereu amânată. Motivele pentru aceste amânări au fost diferențele dintre Biserica Catolică și Bisericile Ortodoxe din Rusia. Diferența principală a fost activitatea de prozelitism a catolicilor în teritoriul canonic al Bisericii Ruse și atitudinea Vaticanului neutru-pozitivă față de conflictele dintre bisericile ortodoxe şi greco-catolice din Ucraina. Acest din urmă fenomen a demarat în anii 90 și a fost însoțit de violări masive ale legii și de utilizarea violenței împotriva Ortodoxiei cu complicitatea statului ucrainean. Principalul aliat al Ucrainei greco-catolică a fost gruparea paramilitară naționalistă ucraineană.
Geopolitica Marii Schisme
Marea schismă din 1054 dintre ortodoxie și catolici a fost cauzată de o combinație de motive geopolitice și teologice. Printre ele au fost pretențiile papei asupra supremația bisericii universale, precum și crearea în lumea occidentală a unui Imperiu (Imperiul carolingian și mai târziu Imperiul Roman) cu scopul de a ataca Imperiul Bizantin ortodox.
Biserica Romană în sine, din cauza unor circumstanțe istorice, a fost singura forță politică organizată unită din Europa de Vest în Evul Mediu. Acest lucru a condus la întărirea naturală a rolului său politic, dar și plasarea papei în poziția dominantă asupra conducătorilor seculari, inclusiv Sfântul Imperiu Roman, ai căror conducători au fost unşi la tron de către papă.
În Orient, unitatea politică a fost asigurată de către structurile de stat ale Imperiului. În Occident, ierarhia bisericii și figura papei au forţat unificarea.
Principalul dezacord teologic a fost cu dogma occidentală a procesiunii Duhului Sfânt, nu numai de la Tatăl, ci, de asemenea, a doua persoană a Sfintei Treimi, Fiul, care nu a fost luat în considerare de către ortodocși.
Contradicţii teologice
De-a lungul istoriei ulterioare, diferențele dogmatice și canonice între ortodocși și catolici s-au înmulţit. Ortodocșii au respins dogma primatului papei, infailibilitatea papei, concepția imaculată Fecioarei Maria și înălțarea ei corporală, care a apărut în istoria ulterioară a Bisericii Romane. Ortodocșii nu iau în considerare purgatoriul catolic.
Catolicii, la rândul lor, au respins învățătura ortodoxă a energiilor necreate. Latini și ortodocși au puncte de vedere foarte diferite cu privire la ascetism și viață spirituală, care afectează diferit orientarea ortodocșilor și culturile catolice.
Acești factori au fost diferențele semnificative între cele două civilizații formate pe bază religioasă creștină: Creștinismul Occidental (protestanți și catolici) și Creştinismul Oriental, bizantin.
Istoria conflictului
Biserica Catolică a fost în mod repetat, inițiatorul persecuției și agresivităţii față de țările ortodoxe. Cel mai cunoscut eveniment a fost capturarea și jefuirea Constantinopolului de către cruciați în 1204. Biserica Catolică a favorizat incursiunile cruciatilor germani pe pământ rusesc în secolele XII-XIII. Sub presiunea catolică și sub managementul Poloniei, în 1596, în Brest, așa-numita „unire” a fost semnată, ceea ce a dus ca zone mari, locuite de ortodocși, să fie plasate sub controlul Romei.
In timpul celui de-al doilea război mondial, episcopi romano-catolici croați, precum și greco-catolici din Ucraina, au dat binecuvântare genocidului împotriva membrilor altor religii, în special sârbi ortodocși, ucraineni și ruși.
Având în vedere că interacțiunile, în cea mai mare parte negative, cu creștinii din Roma, orice încercare de a aduce aproape catolicii și ortodoxii sunt adesea considerate de către oamenii ortodoxiei ca fiind foarte suspecte. Ei suspectează o agendă ascunsă de catolici pentru a încheia un alt sindicat, pentru a denatura învățătura ortodoxă și de a stabili dominația. Există unele preocupări legate de întâlnirea dintre Papa și Patriarh.
Rusia, în Geopolitica modernă a Bisericii Catolice
Mai mulți factori stau la baza geopolitica contemporane ale Bisericii Catolice față de Rusia. Prima dintre ele este o continuare a tradiției vechi de prozelitism, captarea de un alt spațiu canonic: activitatea misionară vizează în primul rând, nominal, ortodocşii, majoritatea populației din Rusia dar şi din alte țări din fosta URSS.
Al doilea factor este un loc special ocupat de Rusia în eshatologia catolică modernă. Aceasta se referă la așa-numita „Minune de la Fatima”. Una dintre aparițiile de la Fatima ar fi spus că Rusia, înainte de sfârșitul lumii, ar trebui să fie Consacrată Inimii Neprihănite.
Cel mai activ al acestei idei a fost Papa Ioan Paul al II-lea. Nu există nici o înțelegere universală a interpretării a ceea ce se înțelege prin „Consacrarea Rusiei.” Unii experți consideră că acest lucru este un act simbolic special. Papii, mai ales Papa Pius XII si Ioan Paul al II-lea, au avut deja acțiuni de acest gen. Unii oameni cred că „Consacrarea Rusiei” înseamnă trecerea țării la catolicism sau recunoașterea supremației papei. Există o a treia interpretare, în care „Consacrarea Rusiei Inimii Neprihănite a Mariei” se referă la renașterea religioasă a Rusiei și răscumpărarea internă a lui Dumnezeu. O astfel de interpretare a fost respectată de către Cardinalul Joseph Ratzinger, viitorul Papa Benedict al XVI-lea, care a creat un comentariu teologic cu privire la „Minunea de la Fatima”, în anul 2000. Oricum, Rusia și religiozitatea rusă au o importanță deosebită pentru catolicii moderni.
Al treilea factor este puterea Bisericii Ortodoxe Ruse. Este cea mai mare Biserică Ortodoxă locală. Este un aliant natural al Romei în protejarea valorilor creștine tradiționale și se opune secularismului militant. Iar Biserica Rusă și Biserica Romană acordă o atenție deosebită necesității de a proteja creștinii din Orientul Mijlociu, care suferă războaie și persecuții de la islamiștii radicali.
Interesul Bisericii Ruse
Biserica Ortodoxă Rusă este implicată în dialogul cu catolicii cu privire la aceste aspecte. În plus, este esențial să se rezolve problema legată de Biserica Greco-Catolică din Ucraina. Problema nu este doar confiscarea bisericilor ortodoxe și prozelitism. Biserica Greco-Catolică Ucraineană este o comunitate religioasă care servește ca o pepinieră de agresivitate și anti-ortodoxie a naționalismului rusofob ucrainean. Clericii Bisericii Greco-Catolice din Ucraina și episcopii promovează ideile naționaliste și xenofobe de dreapta.
Apropierea… faţă de care Occident?
Întâlnirea dintre Papa și Patriarh demonstrează posibilitatea apropierii Rusiei de Occident. Dar nu cu inițiative liberale, seculare, care sunt destul de anti-creștine. Biserica Romană, în ciuda unei tendințe foarte puternice de secularizare în cadrul Bisericii Catolice, este centrul de conservatorism din Europa și ultima instituţie medievală a „Lumii creştine”. Rusia a demonstrat recent că este una dintre puținele țări de pe continent care apără valorile creștine tradiționale. Deci, este firesc că apropierea Rusiei este de partea conservatoare a lumii occidentale, în cazul în care principala autoritate este papa.
Biserica Romană nu se află în cea mai bună poziție în centrul civilizației pe care a creat-o. Europa modernă este laică, vizează relativismul absolut. Creștinismul rămâne o parte din identitatea populației din partea de sud a continentului: Italia, Portugalia și Spania, dar ele au început să persecute creștinii. În alte țări occidentale, biserica este plasată la periferia vieții publice. Metodele represive au implantat ideologia de gen, precum și regulile de „toleranță”, chiar și interzicerea simbolurilor și sărbătorilor creștine. În aceste condiții, tradiționaliștii catolici din Europa de Vest sunt, de asemenea, interesati intr-o alianta cu Rusia și Biserica Rusă.
Alternativă la ecumenism
Secularismul liberal militant și islamismul radical sunt două provocări cu care se confruntă lumea creștină. În același timp, există diferențe dogmatice grave, care nu permit creștinilor de diferite confesiuni de a se uni într-o singură Biserică. Protestanta „teorie a ramurilor” se află la baza majorității conceptelor ecumeniste și contrazic eclesiologia ortodoxă. Biserica Romană nu poate respinge dogma supremației papei. Disputele ecumeniste nu fac altceva decât să slăbească confesiunile creștine, ceea ce duce la o creștere a luptelor interne și la suspiciunea de trădare faţă de ierarhie.
În același timp, există un spațiu de cooperare în domeniul protecției valorilor comune ale creștinilor și creștinismului. Este semnificativ faptul că Patriarhul rus și Papa au decis să meargă în această direcție. O alternativă la ecumenismul liberal, care estompează adevăruri doctrinare importante pentru credincioșii de orice cult, nu este o retragere, ci o cooperare extinsă a creștinilor conservatori care îşi apără propriul adevar, care înțeleg importanța protecției comune a lucrurilor care le unesc pe toate. Dacă apropierea nu se va produce, atunci creştinismul va deveni principala religie minoritară la nivel mondial.
http://news.russiatoday.ro/
