Cuvânt și iubire

George Anca

PÂN’  LA  DUMNEZEU

 

Cuprins:

Geniul Draghicesco

Sfânta Maria

Du Role

Ancient Professeur

 

 

Geniul Draghicesco

 

            8-1-14 Eram înscris cu un paper la un simpozion, în aer liber, într-o terasă, pe mijlocul unui bulevard, cu sute de scaune ocupate pe rând. Am mai plecat până la Sahitya, clădirea roșie a scriitorilor din Calcutta. Stăteam în secretariat și vedeam o ședință a șefilor, în sala de consiliu, deschisă. Aveau delegație românească.

            Se spuneau nume. Am auzit și Anca. Am zis, Anca is here. Parcă nu s-a auzit. Mai apoi, au ieșit patru haidamaci. Nu-i știam. Nici scriitori nu erau. Securiști de afacere. Se uitau la mine, nu veneau, nu m-am dus. Or fi spus ălora, Anca e zațul din filtrul lui M.

            Am luat-o printr-un macroparc, cu mormane floricole și banyani, fără nimeni. Până apăruseră, tufă de tufă, trebăluind.

            M-am întors. N-am mai ținut paper-ul. Pe holul academiei, Lucreția. Da, tot pe Dristor. Mai vino. Am trecut și pe la Găești. Casa Beciu mi te-a amintit.

            Pedagogica, secție a Universitarei, ce se mai scufundă, la ieșirea din Micescu. Ben-Rugină. Bine de întâlnirile de douăzeci de ani, cu centauri ceată, inclusiv un scorn centenar, nume de grădinițe. Schizofrenia a dublat centrala peștelui în pieire.

            Ești culmea, bă, ești hoțul. Unul hoț, unul asasin. O plimbare pe fundul Dâmboviței cu bocanci de beton. Dau senzația că nu sunt oameni. Literatură persoana a treia.

            9-1-14  A sări după invitația amiezii, sub clopote electronice, cu toacă limbută. Reculeg suspensiv crampa lacurilor. Neprimind replici, nu mai auzi piesim.

            10-1-14  Bejenire la Blaj. It’s already tomorrow in New Zealand. Iar conflict cu soacra?

            11-1-14 The Labour of the Self and of the Many. Regizorul vrea revoluție. Toți, un strigăt. Urletul din capul lui să se masifice agitatoric. Nevasta se face că nu se supără. Parcă ai găsit scenă de sine, mai buni francezi decât americani. Piesa nescrisă s-o juca în nimeni.

            12-1-14  Radu sărise peste degetele tăiate, când ne sună un băiat de la Nemo. Că are un pachet. Cu ce, nu știe. 13 milioane vechi. N-avem. Am mai împrumutat 4 de la Luci. Era Donosteea, de Plata. (Kaos, în bască). Juma-juma, cu restul de la ale mele. Și intră autoarea în depresie, că tot nu avem ce mânca. Lasă. Bine arată cartea. S-o mai citim. Treaba Eshei când o scoate-o în engleză, la Delhi-Oxford.

            15-1-14  Nu răspunsese Parisului și ne-a sunat pe noi. Apoi vorbiseră. Că la plecare fusese greu, sau rău de tot. Scenă medeică. La răstire, că el e fericit acolo – mai vedea. O preferase, oricum, pe Leana, între 7 și 9. Nici nu era hotărâtă să mă duc ori nu și eu să-i extragă mucii lui copilaccio.

            16-1-14  Belea – accent pe primul e – premiat de față cu Iliescu. Sute, la costum. Dorel Vișan – Luca Arbore. Distribuită gratis ediția Perpessicius, retipărită. Bilderberg. Un pic antisemit. Tractoristu: ar fi fost azi unu ca Iliescu. Îngeri radioși sub sudalme.

            18-1-14  Canastă, nepoți, propolis. Sosirea din Paris a lui Victor. Botez, cu aromânii, prin Cândroveanu – dus în decembrie trecut. Blindness de Saramago. Valsuri 7 zile pe săptămână. Sunanda Pushkar, soția ministrului Shashi Tharoor, găsită moartă în hotelul Leela Palace. Dependența de apă dă intoxicație cu apă.

            19-1-14  N-ați fumat nimeni toată canasta. Nici Tumalalika. Uleiul roților de pe pustii, bun de măturat plita. Guvern cu majoritate neromânească. Parcă ai uitat ușa deschisă la baie, mâna stângă ai avut-o în ghips în repriza a 13-a. Nu vreau să mă salut cu nimeni de pe aceste platouri. Una gramatica pasiva que le permite entender muchas oraciones emitadas por los adultos.

            22-1-14  Nu mai ajung la Jung. Îmi ia tensiunea, pe împăcate. Piesențe poezise. Mai relaxant vadul bistroului decât academismul pensionar. Saroda Indore, salutată de Plata. Eu nu m-am prins de scrisul revelat. Nessuna tradizione umana trovata.

            26-1-14  Șah viscolului din Stângăceaua – dreptul penal special, civilistule – negligency – promitem că n-o să-ți simțim lipsa, mai bine urcă în avion – și avionul în aer – și sufletul la cer. – Svastica și fulgerul în cimitirul din Graz. – Steaua lui David, peste tot. – Voi scrie o carte cu titlul Geniul lui Draghicesco?

            28-1-14  D. Draghicesco: Verite et Revelation, Paris, Felix Alcan, 1934. Verneux R.: Verite et revelation, R.P., 1936, 159-65, (Etude critique du livre de Draghicesco). L.L. Bernard: Draghicesco: Verite en (sic) revelation, in Social Forces Reviews – IV (1938-1939). Nicolas Berdiaeff: Verite et revelation (sic), traduit du russe par Alexandre Constantin, Delachaux et Niestle, 1954 (…eon, sobor, theandrism, kenosis…)

            Schingiui Schengen. Ce-o fi comparat Lăzărică de nu adevărurile-revelațiile Draghicesco-Berdiaev (în ordine cronologică franțuzească)? 1944: Republica Socialistă Evreiască Botoșani.

            1-2-14  Venisem în marea clasă plină de elevi și profesori, pentru întâlnire și lectură de poezii. Înzăpezire-Mușatin, cu închiderea școlilor și neieșirea din casă. Mai așteptam poeți locali, oficialități și ne foiam fără o vorbă. Au mai venit și din străinătate, un american, un diasporean. Ne știam, ne însemnam.

            Școlărimea scoasă la zăpadă. Poezime nemaicitită. Ca la boemă, vorbind pe fereastră, întrocând capul în clasă, goală. Poeții locali își citeau versurile, dintr-o plachetă color, cuiva străin, ca-n franceză. Și râdeau între ei, în surdină, ca și cum asta e regia – să apară poeți seniori copiilor, pozând critic, bonjurian. Și am zis străinului – ar mai fi așteptat Vornic – nu mi-a spus nimeni. Îmi venea să zic – am venit, copii.

            2-2-14  Aseară, în râsul cu adresă, Valeriu își parada toate ale primului an – sunet și lumină, jucării și scene, esoterism-ascensiune-pășire-bipedie-auscultare-aruncare-primire-siguranță-glumire-ambiție-poză-atenție-echilibru-drum.

            3-2-14  Dintre chirurgi, nu Marius taie-n creștinism, ci Dimitrie, fostul sprinteur, că Dumitru e simi-pueril, cu mintalitatea, secund augustinismului. Ilidiul dă și-n Euken. Ești bănățean, sunt vâlcean. După 45 de ani pe neromânește, un cuvânt-două, distorsionate. Draghicesco fusese la tinerețe neutru religios. Augustinian cu sistem, avansând pe Berdiaev, la maturitate, în coacerea sinuciderii.

            5-2-14  Să fie nepotul mai zăpăcit ca tine. Muzeu cu noi. Să-i scriu și lui Pițu. Coloșenco mă așteaptă la 6 la Sigma să filmăm cărțile, 50 minute, plus Draghicesco. Spamat la greu. Varză. Tot cu voi de gât.

            6-2-14  Oi fi vorbit dodiile cu spărturi. Parler a tort et a travers. Rodica: Preotul a terminat / Veșnica mea pomenire, / Bulgări de pământ uscat / Cad cu zgomot peste mine. / După-o vreme toți s-au dus / Și-am rămas iar singurică, / Lumânări la cap mi-au pus.

            AUGUSTINUS  SANCTUS – DE  CIVITATE  DEI  CONTRA  PAGANOS – LIBRI XXII

xxii 30.6 (Augustinus se dimittit) … / „quibus autem satis est, non mihi, / sed Deo necum gratias / congratulantes agant. Amen”

            DE  DIALECTICA / „1. Dialectica est bene disputandi scientia.” // CONTRA  FAUSTUS  MANICHAEUM  //  DE  RHETORICA

            Augustine’s ancestors included Beberes, Latins, and Phoenicians. He considered himself to be a Punic. Berberi: Jugurta, Apuleius, Sf. Augustin din Hippo, Edith Piaf, Zinedine Zidane.

            8-2-14  Corp de capul lui, în capul visându-se călător liber. Fraze reci pe deghizări ezoterice. Vremuri de îngândurare generală. Cât să traduc neuman. Să-și interiorizeze nepotul rezistența prin toate silabele și dodiile. Contemporanii de la noi ai lui Augustin or fi făcând verticala lui Draghicesco, mai ales, ori inclusiv, berberii din armata romană lăsată pe aici.

            18-2-14  Gabriel Tarde (1843 – 1904) i-a influențat pe Eugen Lovinescu, Sigmund Freud și D. Draghicesco.

            19-2-14  (Editorial 2000:) Mulțumesc lui Carreira pentru corectatrea misspelling-ului cu Draghicesco.

            22-2-14  Adevăr-revelație după existență-adevăr, în tinerețe. Acumu-s humus. Termen-germen. Măciuceanu: eroii fac posibilă îndumnezeirea.

            23-2-14 Băui și vin și bere de împărțeală. Sarmale, friptură, colivă și cozonac. Mi-oi lua mere (de plăcintă), iar ție apă. Oi termina de tradus concluzia la adevăr și revelație. Cât oi mai trăi? Cât va avea nepotul? Merelor, învățați-mă să miros a comă diabetică.

            25-2-14  Contract Măciuca. A traduce ca Sanda din Hazard, zece pagini pe zi. Întrerupt și Divorțul șamanului.

            26-2-14  Mai gata aseară să termin cu Colocviile, pe-a scurtă – mă și coșcovise frigul-coastă. Probabil voi continua, dacă-mi trece de cenzură (?) și-oi avea timp. Am tăcut, diferit, de atâtea dăți. Ce fac cu diasporenii, cu Teo? Noroc cu profesoarele, mai solidare ca bărbații. Oi chema și eu, mai des, pe mai mulți?

            28-6-12  Mă rebegisem prin Cișmigiu și, apoi, pe Academiei cu Angi. În cabina lui Pasi, m-am înțeles cu Velniciuc prin oglindă. Ritualul scenic, fără Albulescu și Seciu, cu sala negoală, lumini, microfoane, proiecții, muzică de Vasile Menzel, o oră jumate, gong. Cipariu a vorbit în general, la prima vedere, pe afară.

            Eu am încercat să ies din frig și am tăiat-o cu subliminalul ia-mă-iamă-Yama. Mă făceam nemulțumit. Sfârșeam cu Diogene. M-a sunat, yet, Sorinache, că ce bine am vorbit. Nu rămăsesem la șampanie.

            Cu zile în urmă, Pasi ne firitisise public și el, pe Plata și pe mine, la târgul de carte. Zicând… JURNA  LAMAR de Rodica Anca. Apărut la Bibliotheca din Târgoviște. Cartea începe cu data de 16 sept. ora 4 dim. „Nu se poate dormi pe tristețea asta”, mărturisește autoarea, și începe ziua obișnuită. Cumpărături pt. fiică, țigară aprinsă, sacoșe, legume, fructe. Piața. Tot spectrul zilei îmbâcsite și dezamăgitoare, cu televiziune cu tot. Homo mizerabilis.

            Apoi altă zi, care începe altfel, și la fel de plictisitoare și humoristică. Bucătărie, crătiți, tacâmuri, vase nespălate, haos general, dar… cândva o să iasă totul la liman. Homo happyens. Urmează integrame și găuri negre și așa mai departe. Interesante povestiri scrise sub formă de jurnal, cu simța acut și și pline de humor. O carte fermecătoare.

            SCENOMETRIE  TEATRUX  de George Anca. Trebuie să mărturisesc că titlul cărții m-a surprins. Nu cunoșteam cuvintele. Apoi, cunoscându-l pe autor, am zâmbit, amintindu-mi că este un celebru „dodist” și că în mod deliberat ne pune uneori în încurcătură. Și, atunci, mi-am construit propria interpretare.

            Replici scurte, uneori în versuri, în maniera teatrului poetic, care ne amintește de trecut, de Renaștere, de Shakespeare, altele exprimate prin lungi monoloage, altele chiar fără semne de dialog, proze. Aceste piese au o varietate bogată în exprimare, profunzime în discursul dramatic, devenind antrenante și prin diversificarea lor.

            După părerea mea, ele sunt foarte ofertante pentru spectacole-lectură. Nu v-am povestit nicio piesă pentru a vă lăsa să le interpretați cum doriți. Îl felicit pe domnul G. Anca pentru acest demers și pentru culturalitatea sa, evidentă și în carte, ce lasă să plutească un parfum de ermetism, trimițându-ne și către un viitor încă necunoscut. (Vasile Menzel).

            2-3-14  Iarman  Popaart – Uncubus, parte a unei pentapatopii – Herr Tropmansky, Georgia, Verena, Gudruna.

            4-3-14  Sociohermeneutica lui Draghicesco. Eu traduc, nepotul crește istoriat. Mi-or lăcrima ochii de scularea la 3.

            8-3-14  Gligor îmi cere carte despre Eliade, tocmai acum când mi-am găsit dodistul de tradus. Sorana a descifrat cuvintele neclare din scrisorile manuscrise ale lui Eliade către mine.

            9-3-14  Îmi voi pune în vedetă convivii distanți de prin debarale, fiecare cu seara lui. Uneori nu-și plătea cafeaua. Vor pune dușmanii ochii. Altfel, și intimidați. Conceptualizare adjectivală. Ne pomănesc vecinele, ne pomenesc surorile. Și primitorii om fi creștini. Nici să refuzi n-ai cum, nici nu dăm, că așa ne-am pomenit. Abia aprind lumânări, dacă nu la rece. Tandrețe pentru morți.

            11-3-14  Ieri, fără pix. Oi recupera. Ce? Ba da, drăghiceschia. De i-ar apărea francezele. Stăm de vorbă, cât și cu dușmanii lui. Cât s-ar isca un curent? Cine-o fi Bazil, printre personajele cu mine, la Ștefan cu Dostoievski?

            12-3-14  Jucătorul din telenovela Dostoievski și traducerea din Draghicesco. Pe noapte, etaje gravitaționale – estetici – iar că profesor în India, cu o foaie de la Aluna, că numire – gravitaționată în alte încăperi, pierdută – iar sesiuni pustiite – cămașa albă cu mâneci lungi.

            13-3-14  Cam a doua oară, la rând, cu Șora, unde l-aș întreba de Draghicesco. Grama, entuziamat de tratat. Cred că voi termina traducerile, de mă scol nopțile. Și dreptul penal special, cam tot cât primul volum al Cetății (nu m-a mai interesat, l-au tipărit pirat ai lui Vlad sau Bănșoiu).

            14-3-14  De noapte, direct din sinapsă onirică, adormeam în odaia din Găești. În patul de vizavi dormea tata, se mai trezea, până a dispărut din câmpul vizual. Oi fi murit, nu, dacă încă eram eu. Tocmai sunt jenat cu subcapitolul ideologii, rezumat după F. Lot. Dar construcția contează.

            15-3-14  Chiar întâlniri în somn. Văd, aud pe Victor cu vocea lui Puși ori Șora. Care mai sunteți, care or veni  ore-ani. Nana luă pe Plata în tură cu Val, ieri. Căci eram la UNA și mă dezamăgeam ce puțină lume, niciuna, la Paul Neagu, prin grafică teatral-cratimală, Scoție. Salpensa. Triburi barbare coborând din nord-est, de unde și sinuciderea ta, Desco.

            16-3-14  Anchetă în interesul familiei. Noapte pe tăiate. Nu mai tradu. Ieșire – atârnări, abdomene. Sat  Antonești ridicat de prizonieri ruși plătiți de Antonescu. Universalistul buzzatian din Măciuca. Pe ce orar și-a  scris și el cartea? A treia parte, mai gata. Voi schimba prefixul traducând din franceză vâlceană în dodiască.

            Pledoaristule, hai că te traduc în hint, de azi-mâine, să recuperăm neglijența cu retardare consecventă. Cronograf socio-religios, în jargon sorbonard, cu surdina prelegerilor rabinice ale lui Durkheim, pe uitarea copilăriei și a pre-sinuciderii. Perfect – simplificare și sinucidere la Dresco.

            17-3-14  Ignat: Rusia ne-a făcut și bine – pe cine nu ne-a omorât? – nu va fi război. La umăr, arm’!

            18-3-14  70 Gyr – 70 Drăghicescu – 70 eu (a o mai duce?) Luna din bani de drum, pe ducă. Între Dumnezeu și numărul de aur. I Ontologia umană II Din psihologia poporului român III Problema conștiinței. Realitatea spirituală IV Idealul creator V Marea Unire  VI Partide politice și clase sociale VII Noua Cetate a lui Dumnezeu VIII Adevăr și revelație (1) IX Adevăr și revelație (2) X Dumnezeu și destinul omenirii.

            20-3-14  Vedem feudalitatea prin Dumnezeu. Gali nu prea e gata. Cam ține. Și-o viață. Diverșii, enervați pe psihologie. Scoși din orice evoluție globală. Patrimoniul Anei Sandu? Abecedarele jumulite de Comitetul Central, că a învățat Ceaușescu pe ele? Erasmus? Varlaam? Nu e de glumă cu procurori-ingineri la cap frustrând patrimonii mitomane, mai ca-n proletcult.

            22-3-14  Cum ar fi propus Cora (?) că mă pusese (cine?) ministru al sănătății (cu nervii?), și nu ziceam nu, cât că unii știau, unii aflau, nu prea se stupefiau. Plata nu se exprimase. Seară de grație, în rândul 1, locul 1, sală plină, ca la Moliere în tinerețe.

            24-3-14  Mă apropii de jumătate, trec, ajung, ce încep? Cum mi-oi trata caietele, tot covor de bombe? Cafea, restul ceai. Varză cu ardei și smântână. Mâine seară, apatie printre ai deținuților politici. Pe 12 aprilie, la Râmnic, aviversat malgre moi meme.

            Ce franceză are Dragesco, de carte, de prelegere? De mic, și cu ai lui, ci evoluția la larg, pe forme. Am lăsat rejeton-ul între noi, că vlăstar-mlădiță-avorton. Cât să fi priceput cineva că ai tăi te-ar fi aruncat de pe acoperiș. Ci, cruciat, cu Brâncovenii. Mâine-seară ai putea auzi Dylon, apoi Voluspo. O fi trecut ziua lui Taras prin Crimeea.

            Asceză traductivă, concentrare mentalitară, retro. Nepomenire contra nepomenire.

            26-3-14  Am citit, cât am putut de grav, lista scriitorilor de prin pușcării. Recrudescent Pitești. Două ore de forță memorială cu urmașii deținuților, invitați de doctorul Zeana. Mare ton între foști deținuți și aromâni. Metoda cu zece minute a creat polifonie consolatoare.

            M-a sunat Marian Popa, că să iau un stick de la Nae Nae și să i-l dau lui Stan. Nae, că nu i-a spus Marian lui asta și a vorbit el cu Stan și se întâlnesc când vine la analize. Și să-i dau (lui Nae) textul despre mine.

            28-3-14  Dintr-un interviu universitar acordat în Mexico de primul ambasador român în America Latină, D. Dragicesco: … Titu Maiorescu „quien en el desarrollo de nuestra vida intelectual tiene la signification que en Mexico asume don Antonio Caso. / Pero quiza el mas respetable de nostros pensadores, en las disciplinas de la Estetica y de la Ciencias Sociales, haya sido Dobrogeanu-Gherea, quien ne pudo dar todo lo que prometia, porque durante muchos anos tuvo que ganarse la vida arrendondo un restaurante en una estacion feroviaria de provincia”.

            31-3-14  Nu norma, ci fervoarea universalist-comunistă? Egal Societatea Națiunilor? Adio lui Augustin și adevărata Cetate a lui Dumnezeu? Pe al cui proletar? Vom trece la alte capitole, la lectura lui Corbin, a americanilor.

            1-4-14   Numai noi în (altă) biblio, de-o condusesem. Acum, să recit. Nu încropisem foi, n-aveam cărțile. Diverși vorbind, dispărând când să mă adresez. Că diseară, la Mandir.

            2-4-14   Te-ai uitat la el? Femeile se strânseseră să-l aștepte, să-l intimideze pe tata. Eram eu în odaie și nu mă arătam. Poate nici nu știam că sunt aolo. Mai vedea. Voiam să notez creșterea scenariului. Că nu el era de vină. Nu violent. Oare?

            La mata în curte, regi și comuniști. Abia Ioana d’Arc, o dată. Virginia nu. Mumă-sa, la fereastră, din moșie. Idem țăranii, ba Marx galicean. Mă rad la teatru, mâine. Dar revelația? Că titlul, de vedere? Cât Berdiaev? Nu te sinucideai, mureai în pușcărie. Afla lumea de acasă opere ale tale din Franța, de le traduc eu acum, în amurg. Tot neînchis, luni de sinucidere exorcizată.

            Milică m-a sunat c-a murit fratele Cici. Tiz de poreclă cu doctorița Gheorghiu, de-o mai via și ea. Jucam picata și mâncam smeură – mama lor ne făcuse trei. Tatăl, Stan I. Stan, mort după pușcărie.

            4-4-14  Doru Ana, Trahanache plus regia. Trahania, tipătia, agamia. Dăscălime, cetățenie. Arhei sub comic metafizic. Bravos, Ana. Traha peste Ili, abia Tra. Crimeea. Benignitatea adulterului. Zoe – Nane, fostă miss. Urs-Farf. Sala, trei sferturi.

            6-4-14  Drăghi, nici în Petrovici. Ca plecat din sistem. Tu, cu fuga. A plouat, mai târziu, e frig. Cu Hilohi, Valentin, Monica, la Ignat. La 96, aude greu și cu aparat. Are tirade la nume cheie – Pascal, Kant, Toma, Augustin, Arghezi, Sadoveanu, Călinescu, Noica (primul filosof, peste Nae…) A băut, a trăit. Micu l-a făcut dublu, grafică-poezie (nu comunist-comunist). Scânteiști nerupți.

            7-4-14  Mazilu, Somnoroasa aventură, cu Iacob, la F. Mic. Zetu dă mâna cu Puși în timpul spectacolului.

            8-4-14  Armani Apparto: Excubus. „… principiul amânării temei, pentru excitarea curiozității până la iritarea aflată în drumul fatal neabătut spre paroxism ” (p. 221).

            11-4-14  Mâine se rupe Veta de mine. Iubească-mă vâlcenii… O mai ploua și mâine? Azi, dinner la Sharma, flori, samose. Cine-o veni mâine seară la mine, în Râmnic-Ivireanu?  De Gib a zice, de Dumitru. Biblioteca și Biserica. Pann, Vrânceanu, Anania.

            12-4-14  Soare m-a sunat la Arun, când să vină fiică-sa să mă ia cu Mercedes-ul de acasă, am zis că nu. Îi dăduse primarul bani de benzină pentru întors, refuz.

            Orice indian e neindian, orice neindian e indian. Ce să fii din România? că din Europa. O mai ploua? Prima ieșire a Platei, la indieni, pe Puțul de Piatră. E cadoul de ziua mea.

            13-4-14  Drăghicescu pân’ la Dumezeu (piesă). 212 friends posted on your Timeline for your birthday. Binecuvântați ani, sănătate maximă, iubite  maestre, mari izbânzi literare.

            15-4-14  N-or da ochii bir cu orbii. De la Drăghicescu la Noica. Cetatea lui Dumnezeu (Augustin-Drăghicescu), cf. Organon (Aristotel), Novum Organum (Bacon), Tertium organum (Uspensky).

            16-4-14  Traducere. Restituire a unui original francez(-românesc), a gândirii neglijate sistematic de conaționali, ca o acceptare a represiunii, prin ignorare absolută.

            Franțuzisme în text francez. Retorică profesională cu accente polemice, colocviale, ultracosmopolite, istoriste, rabinice. Perfectul simplu francez suprapus celui românesc ar denota familiaritatea cu subiectele maxime, altfel inaccesibile, de profetism. Amintiri parabolice.

            Construcții discursiv-asociative sincronizând ideatic secole și milenii de gândire și societate – conceptualizată evolutiv dogmatic. Ca și cum ar dicta cuiva ciorna (româno-)franceză, nu fără improvizații – inspirații sintactice, pe un text, altfel, liniar-științific. ÎNLĂNȚUIREA de idei STILISTICĂ improvizativ inspirat profețională – în dialog armonic cu sursele scenarizate cvasi teatral, muzical – reunirea sistemelor – definiții rezonante ale creatorilor și creațiilor din istoria spiritului omenesc.

            Se poate spune despre Draghicesco ce spune el despre Comte: „Comte este universalist; il n’a en vue que la humanite morale et intellectuelle”. Frazarea și cuvintele se desprind din continua demonstrație a unei teze ce pare a se dispensa de discurs. Schimbarea formelor (înlănțuite ca pe loc) – „metoda” apelului la „un esprit non prevenu” intenționată paradoxal polemic, „o filosofie sistematică”. Știința? „Persoana savantului n-are nicio importanță”, „operă pur pesonală” (Nietzsche). Cât pe ce să se vrea Simmel. Se crede kantian.

            De zi… God bless you, your family and friends! La toți anii fericiți! Felicidades, benediciones! Aprilii multe înainte! La mulți ani cu ce-i mai bun! Bun, inspirat, sănătos! Și o poezie bună! Viață lungă și frumoasă! Aniversare frumoasă la Râmnic!

            17-4-14  Anti-Spengler. Contra omologări. P. 528, analogii de filosofia istoriei (la persoană). Sosește Blondel cu fasonul.

            18-4-14  Înlănțuire de idei împrumutate, pe o construcție poliedrică – istorie, evoluție, profeție -, cu empatii versatile sau alergice la personaje, Cezar, Ioana, artiști, Beethoven, Goethe, gânditori, de la Euken la Blondel, și rabini – toate pe tonuri ale cursului, ca vorbit aulic, sau ca arabesc sintactic aproape anacolutic.

            Exhaustivitate selectivă, afinitivă, epistemologică, ideologică întru filosofia sociologică a istoriei, cote socialist ateu-religios. Ca un violoncelist ce-și schimbă aria și chiar instrumentul după impulsiile și disoluțiile spiritului social-istoric-evolutiv-fatidic-dogmatic-esperanto.

            Transă (delphică?) a înlănțuirii, pe aproximare de rudimente și arabescuri; sentințe de rădăcină biblică sincronizate cu frunzișul referințelor, pe o tulpină proprie; comentarii afine la citatele ideatic-stilistice, inducând o polifonie dinamică; universalitatea operei sale, dincolo de (auto)prohibiția de   după publicarea Psihologiei poporului român și, mai ales, după sinucidere, la venirea rușilor, 1945.

            20-4-14  Adecvarea traducțională are de ținut seamă de distanța lingvistică și temporală dintre original și rendiție, precum și de presiunea ignorării unei opere majore. Faustianismul autorului este extins tacit prin paralelismul cu Viața lumii sau Memento mori. Ca una din posibilele soluții-disoluții structurale a transpunerii eruptivei viziuni drăghiscesciene. Mai toate axiomele corectitudinii politice actuale sunt pre-încălcate, neavizat, cu vizionarismul sincerității. Altfel, „trăim timpuri apocaliptice”, resortul de care depinde destinul umanității: „universalismul unei societăți mondiale”.

            21-4-14  Universalismul este legat necesarmente de individualism (creștin). Autorul împinge cititorul român, după 85 de ani de la apariția perenei sale trilogii, la societăți dintru început la zi. A lăsa satisfacția egoismului strâmt pentru dincolo. Egoism infinit mai mare, încă un pariu pascalian, sau un joc dostoievskian la ruletă, făcut de rațiunea critică pentru a crede, ca alternativă la dispariție.

            Claritate extremă, până la ditiramb epistemic, sau pamflet. Teoretician al determinismului, conștiinței, spiritului, de la psihologia poporului român la cea universalistă. Un discurs într-un colegiu metafizic pentru novici și neosacerdoți, reformulând ultrasintetic mai toate filosofiile și ideologiile.

            24-4-14  Admite legea morții – pentru trecut și prezent – nu și pentru viitor . 4 mai 1875-14 septembrie 1945. Scrisese (p. 586) că sinucigașii nu-și merită nemurirea – la ce-ar fi renunțat la ea un om de spiritualitatea lui?

            Argumentarea traducătorului – restitutio – ubicuu-atemporal-utopic – trăirea inteligenței spirituale – idila nemorții și neverosimilitatea sinuciderii – rapsodia socialismului cu Musolini-Brătianu între Marx-Kautski. Schițe ideologice, scenarizate religios-științific, pe propria doctrină, a conștiinței-imortalitate, aici pe temei social-politic-antropologic. Thriler între războaie?  Cel mai neînțeles în țara lui?

            26-4-14 Conștiința, „cea mai reală din toate realitățile”. Evanghelia lui Renouvier a scăpat atenției contemporanilor (ca a lui?) O carte reacționară? Sau una corect politică avant la lettre? UE în act. SN (1919-1946) – 21 sesiuni – sortită eșecului prin absența SUA și lipsa armatei. Titulescu, președintele adunării generale în 1930-1932.

            Fetișizarea societății și socializarea divinității, „divinitatea nefiind altceva decât ipostaza societății”. Roman de anticipație, catehism, totem. Acesta e primul volum. Memento pentru pasionați de idei și istorie, pelerini în timp, regizori. Ajuns la final, regreți, nu fără tentația de a relua Psihologia poporului român (1904), pe aceeași schemă, la scară românească, aici universală. O carte-experiență, simfonizând ideile-cheie ale istoriei european-catolice, Neologistic. Aforistic. Paradoxuri, silogismul vieții. Te poți întreba dacă autorul știe cum se va sfârși cartea, dar trilogia?

            „Virtuțile și crimele având aceeași sancțiune ne devin indiferente” (p. 610). „Această religiozitate morală fără dumnezeu poate fi frumoasă, sublimă într-un sens, dar ea este iluzorie și ineficace” (p. 611).

            28-4-14  Povestea lui Dumnezeu ca istorie. Dispariția de la sine prin sine. Dacă se admite pledoarismul autorului, lectura poate fi și de catehism. Dacă recepția intră în dificultate – tematic, stilistic, ideologic – folosul va fi și mai substanțial decât admirația pasivă a unei creații de evidentă grandoare. Poate niciun autor român n-a vrut atât de mult să fie el însuși abandonându-se, challenging, printre creatorii maximi.

            15-5-14  Buican îi spuse lui Drăgulănescu că n-a auzit de Drăghicescu, s-a interesat la mine, de la cărticele, la monumente gnostice. Bine că nu l-am întrebat și pe Astalos. Am tot scăpat pe Șora. Noroc că mă vede doctorița în rebus și mă întreabă dacă-i cunosc, unde m-or cunoaște ei, sau lipesc numele pe câte-un citat de pe net.

            Pitirim Sorokin – 1928 – „Contemporary Theories” – „Durkheim, whom he puts in a sociologistic school along with now mostly forgotten names of De Roberty, Draghicesco, Espinas, Izonlat, and Cooley”. Așteptând războiul, a venit Rasmusen, apoi rușii.

            18-5-14  S-a spânzurat în garaj. Își luase lumânare, să fie aprinsă. Nevastă-sa plecase în Italia. Nu se înțelegeau cu băiatul înfiat. Dăduse faliment cu cârciuma, lada de bani  se golise. O sută de aromâni de-ai lui l-au comândat. Au și rămas la pomană. 30 lei tacâmul, 100 lumânarea. Se și lasă bani la mort. A dat și Mihai zece milioane. Reveniți acasă, le-a murit și motanul de cancer, pentru că nu-l duseseră la pisici, le-a spus doctorul. Cățelușa a stat lângă el ultimele zile – că s-o scopiți, să nu pățească și ea, nu-n Italia.

            Năstimp, lauda lui Bergson dădu în separare. Că nu e magia obstacol științei. Câștig de germene-dumnezeu al lui Renouvier. Dat pe mâna lui Radu, adică iradiat. Să fi băltind Draghicesco în Bergson?

            19-5-14  Slujba mi-o fi plăcând nu lumânare, feștilă-n ochi, de s-ar și publica traducerile, dar de și-ar face efectul. Nimeni n-ar putea încropi tablou cronologic pentru el, nici Virgil. Care și Pițu, mi-a zis să fac cv-cv, nu slujbe.

            27-5-14  Fatih Khan grup, Rajasthan, 6 cântăreți, 3 dansatoare. Manimekalai le-a dat crini. Lămâia, între Ganesh și sufi. Kajala, șef Humor și invers. Andru vorbea greu, se internă, și-și ura redivivat. Doamne, ține-l. Mă întristai ca de Iuga, atât de diferiți, când jurizam Gasparic în biroul meu din Micescu.

            30-5-14  Elveția-n tramvai, Bergson-Drăghicescu. Tatăl nostru, Gayatri zilnic. Vasi cu Hamlet despre Shakespeare la tânărul Ivireanu. Scăpasem de Te Deum și soprană. Izborski împotriva atlantismului –  „Il a bon espoir que ses amis neofascistes prennent bientot le pouvoir en Roumanie, en Grece ou aux Pays-bas” (Le Nouvel Observateur).

            1-6-14  Biserică mutată din auzite, cu ochi diferiți, de icoană-idee, sau interiorizare, întoarcere de neducere, pe la biserică ai mai fost? Șase luni pe paragrafe litere italice. Dictatonie. Plata: mi-ai amărât bătrânețea cum mi-ai amărât și tinerețea, vrei să-mi strici o prietenie de-o viață, te-am trimis și la curve. Păcat că n-am avut cuțitul lângă mine.

            3-6-14  Sunt 48 de ani de când ne cununarăm la primărie și ne cinstirăm acasă pe ploaie, din părinți doar cu Nase, neamuri Maria, vara tot a Rodicăi. De la mine, Dinu Gheorghe, coleg de liceu, uite că și de studenție. Poate Cristina, avem poze.

            5-6-14  Uitările onirice de bagaj în gară, pe pasaje, întoarceri mereu rătăcite, ore șterse, întâlniri ireparabile, a ne vedea nici de zi, nici de reveliuni. Cu țăcăneala traducerii silogistice, voi transcrie  faptic, pe date, ce se ține.

            7-6-14  De-am fost și la piață. Furtună, ceasuri oprite pe noapte. Ați mai pleca voi la Râmnic și Val? Ajunsesem pe scenă, să joc într-o piesă, nu știam care, am improvizat o dezbrăcare de pantalon și mă simțeam părăsit, cimitir, mormânt, culise. Concurența mă cutrea tacit – joci? – joc – aproape rictusă – ce piesă e – patrușopt – a, din alea.

            Dreasă descărcare, tot pistonată, de te auzi neborșului, ce-i fi cunoscând. S-a țicnit, adică nici la ciclu, nici al ei, aha, compari iar, asta jiganie, așezați printre cercuri încă aruncate. Cum e-afară? e frumos, o, good. Trilogia franco (2/3)-română (1/3), fără nimic românesc, nici vorbă, dar de cu atât mai român, de nicăieri și de pretutindeni. Modelat rabinic, remodelat sinucidar. Picur de mai ce și roșu. Construcția de punct Halep.

            9-6-14  Grupuri din noduri socio anomii mai cămine rituri sport pacifie stafie amici în rătăcire alții alte nimeni singur tuturor lăsat mai hai la a doua a treia cheie răscruci pline de diferențe diferenți gen uman proiectat chiu pietonal valand draft pe necorectat anume să sară ascunșii cumințirilor semn de accent previziv îngropat dezgropat pe-o primire subliminală pastile grafem corben furtuni calificate așa face mereu altceva caprele voce d’erori cod bengal congrese bene mai curgere frâie iar dans dușmanii cine nu mă grăbește greșeli genuine eranță analizabilă operă necorectată cu efect corectant să trăiți

            Dumitru Drăghicescu – Adevăr și revelație –  natura umană poartă în ea predispoziția de a realiza divinul (p. 100) –  devenirea și ființa – energia noastră conștientă (p. 121) – ipoteza noastră umano-divină (164) –  divinitate embrionară (167) – Dumnezeu, simbol al umanității perfecte – omul poate diferi de el însuși (204), uneori, mai mult decât de alții (205) – eticul utopic al dezinteresării (382) – spiritul este un sort de alter-ego al lui Dumnezeu (389)…

            26-6-14 Conferințe invitate-întrerupte-trezite la Trento, la Florența? – acuși, Veronik Bucată. Pornit furtună. Câte avorturi? Pictori din Baia Mare, ora 6. Jocul îl vom și pantomimat – onomatopeic.

            27-6-14 Get-together with Manimekalai. Carmen din NY, că mă știe cu literatura lor. Husserl prin Levinas-Drăghicescu, apăsător, hai, Camil. Spătarul Teodosie și Stanca Rudeanu de la Ruda-Budești, în Cronica lui Mihai Viteazu de Bhaltazar Walter.

            30-6-14 Georg Simmel, leat cu Durkheim, de nu trăiră mult din mari moșteniri și ciraci ca dumneata, Dumitre. Costaricanii masați în careul grec. Tratament pentru hormoni de creștere (Messi).

            Traducerea mă refranțuzește colonial. Aurobindo, yoga esoteric, creștin ortodox. Kerber ia decisivul.

            2-7-14 Magula unga zornăie cătușele. Echipă de psihiatri. Serena fără serviciu. Simona nu vede mingea.

            3-7-14 Spectacolul e în prelungiri. Găină-pisică. Avem și pinguină. Ți-ai strâns poezii șaive.

            4-7-14 Saunders din Hotel Mara, ultimul etaj, 47, nu 70, nu de ruși, Dumitre. Nici Marcea, Nicule. I-ai trimis mâncare grea, ai uitat că stă la 4. Ce-a putut să-ți spună cât să faci infarct? Ai corectat Husserl și restul sinagogii filosofice. Degeaba. Atunci nici greșelile nu le-oi fi vizionat. Nepotului îi căutasem: Franța-Germania-Brazilia-Columbia-România și, pe silabe, ciorapi de figurație – duel, dansuri, încă nu yoga. M-oi și opri din traducere, la 4?

            9-7-14  Veritatea se revelă, nici contract, nici normă, personaj-gândire, cu alibiuri-trimiteri, fără ani. Să-i fi fost sinuciderea/aruncare revelație (sub ruși)? Cariocas vs teutoni. Teoria primei lovituri. Trezește-te Filipao, că e opt – cee, am luat încă unul?

            10-7-14 Tango argentin-olandez, știe și nepotul. Bând mate, oi nota destui mate cunoscuți: Onicescu, Moisil, Mihoc, Nicolescu, Botez, Teodorescu, Deac, Labiș-Galois,  Ixaru, eu. Și teorema Popescu. Fizicienii sunt altfel.

            11-7-14 Matematicienii comemorându-și pe Nae Popescu vs Nae Ionescu? Care și Nae Teodorescu, nimic. Fata lui Teleman, creștină. Și Ioniță, țuțist – cu Noica-Vulcănescu. Solomon, cu Lalescu după Miller-junimist. Cât un meci de fotbal, două, cu prelungiri.

            M-am întors acasă, pe netraducere, abia o colaționare și o expediție de capitol. La piață, cu ploaie și nevastă, apoi în parc la nepot, cu fata, de-a venit și Victor, cinci cu anturaj, minge, bule, leagăn, tobogan.

            După meciul Brazilia-Germania, Bung Mohtar Radin (Malaiezia):  „Trăiască Hitler!” Cu albastru de dat în gât. Cel mai mishto, Titulescu. În maro de Babadag. Când cu Justin și Policarp (și Drăghicescu, preparându-și, inconștient, dintre martori, sinuciderea, amintindu-mi că zisesem, la un metru de Solomon Marcus: a practicat bergsonismul. Uite că asta scrisei de juști policarpi, că au lăsat ambiții pentru a practica bergsonismul, pardon, sărăcia. Irealiști în loc de idealiști. Mălin (merisier), malin (malign).

            Lipsesc două pagini, o foaie, n-am cum o recupera (n-am originalul), merg mai departe (că nu se va observa, că voi reveni la final?) – semn că (deja) nu voi ajunge să traduc următoarele 7-8 sute de pagini. După foaie, șters un rând, sper perifrastic, merg mai departe, pe nevăzute.

            12-7-14 14 sept moartea lui Drăghicescu . Zilele D la Râmnic. Ne aruncăm în lavă. L-aș vedea pe Virgil, poate și pe Paula. Ce-am vorbi pe alături de festiv, cât că ritualitatea reparatorie se cuvine sinucisului. Poate vine și Plata, la Noana, că pe drumurile Măciucii am prididi – deși le are cu DD, îl iubește, îl corectează. Și-a fasonat cartea de poezii – Dantele de hârtie – în atmosfera lui.

            13-7-14 Căderea Braziliei. Pe cine, Ioane, de la academie, că surdu nu-aude măciuca.

            14-7-16  Fiu-său lucrează pentru împărat, n-a mai venit pe acasă. El s-a însurat cu o craioveancă de-a fugit după două luni cu de toate. Scrie el o carte să i-o lansez eu. Să mă duc la parlament la lansarea unui produs. Atacați Malvinele ca să vă apropiați de Normandia. Roșu de Moscova, Galben de China, verde de Paris.

            29-7-14  Ce colocviu diseară? Ce Savitri, Brâncuși, ce Cezar? Deodată, frații Baltag mă bântuiră.

            31-7-14  Daecubus de Inmaar Popaart „Ăsta care a scris cartea avertizează  că trebuie citite capitolele de la coadă la cap” (p. 333). Industria ocaziei, „Personal, m-am referit la variabilele ascunse, travestite”. Rallyul celor șase hoteluri muzealizate: Ritz-Paris, Dorchester-Londra, Adlon-Berlin, Gritti-Veneția, Hassler-Roma, Inperial-Viena.

            Iubirea durează cât produce stres. Cine are bani caută idei, cine are idei, caută bani; cine are talent și idei și bani o caută pe Ravannah. Eufrosina în duet cu Fausto. Aici se studiază doar cadavre găsite în spații libere. Pregătirea fizică a exterminărilor previzibile. Uzez de termenul revelație, care este în acest caz sinonim cuvântului nedunerire.

            13-8-14  Sunt Emil Cioran – ce înseamnă asta – unde e predanța… M-am trezit cu bătaie. Oi fi citit din revistă. Vâscul de salcie te deprimă-tumoare – una e când îmi aduci o floare și alta e când mi-aduci o tumoare.

 

Sfânta Maria

            15-8-14  Celofanul orhideelor, rupt când să-l pui la loc. Să mă duc să cumpăr altul. Te-ai dus tu. Las’ că mâncăm samoze și gulab diseară, de ziua Indiei… Picior rupt, operat la Bagdasar. Fractură a secțiunii intertrohanteriene a femurului. Cădere de la același nivel datorită împiedicării. Fractură trohanteriană stânga. Reevaluare la 30 zile sau la nevoie.

            Vineri 22-8-14  PUȘI – Robert – pușiade – bandaciade – șochete – 1971. Firul de nisip în angrenaj.

            23-8-14  După ceaiuri, lumi în floare se răvășeau în meditative destrăbălări în regia casei. Boemă interioară în cabaret vopsibil capelă. Din purgatoriu, ezitând spre infern sau spre paradis. Paradisiacă se mentolase ceimea.

            Burlacul. Fără căpătâi. Niciodată fericit în iubire. Petrecerea de sâmbătă a intelectualilor. Seară sinistră. Corp frumos, da-i pare psihopată. Problema burlacului de 35 de ani – ratarea. Acest morbid anturaj. Se macină singur, moară fără grăunțe cu prea mulți morari. De l-ar duce o fată tânără în provincie. Humor confesiv.

            Prima oară s-a îmbătat la șase ani. Față de Gabi, se întreabă dacă e mai bună trădarea decât credința. Armata, Marea. Se satură de umor, nu-l poate avea la infinit. Da, limbajul internațional al valurilor și fetele, mai ales fetele (p.96).

            Monica, în marșul stelelor. Ceiștii intră homeric-budaist. Trei tablouri de Bursă – pictează și naratorul, Alexandru. Atmosferă de sinucidere în totalitate. Curg invitați primiți cu milă. Dans-vin. Ceaiul se sparge. Monica avea ceva de fiară.

            Boema domiciliară a ceaiului – totem alcoolic tantric, pe grupuri, ierarhie, afinități. Gabi își găsise alt băiat când Sandu era în armată. N-are curaj s-o invite la ceaiul de după eliberare. Vin prietenii lui Hipodrom, Bursă, Mănițoiu, Alcoolicul, Albinel, Tedi și, în afară de ei, cei din gașca lui Costel și a lui Șerifu, in celelalte două găști, Coco, Florică, Sandu, Nicu și Răzvan și bineînțeles Costel și Șerifu.  Au mai venit încă două fete, Sănviș-cu-Șuncă și Viplă. Apoi a venit Monica, soră cu Lotte sau Julieta după întâlnirea la bal. Sandu pozând în Werther.

            Romanul Sfintei Mogoșoaia. Rezervație de zimbri sriitori, de exhibiționism elitist. Încă o dată femeia ideală. Mituri ironice pușiene. Personajul-autor pășește ca în Olimp, alibi de mare scriitor. Dar și topos exil. Aventura se încheie când Cornel Popescu striga: nu mai este niciun scriitor aici! La care, autorul se anunță: sunt eu aici! Dar, mai aude: A murit Preda.

            Ajuns, prin destin și excludere, la Sfânta, se pornește să facă un roman din cei zece ani ai săi de dinaintea acestei ascensiuni. Cum numai aici se putea ea transfigura. Are două paturi în cameră, unul în care doarme, celălalt plin de probe stilistice, materiale epistolare, astrale, topo, psiho, poetice, tot ce nu scapă unui experimentalist, nici oniricului, romanticului etc.

            Lui Preda, Mazilu, Ivănescu li se vor fi adăugat, prin al treilea ochi, Salinger, Pucă, Pepelea. Prin filtrul Mogoșoaiei trepidează o vâslire halucinantă prin ceaiuri dansante, dependență de sex, formare-filologie, reformare-teatru, bere, magnetofon deschis.

            Canon foto, schițe pe hârtii dispersate, puzzle. Ironie, parodie, umor statistic, cosmic, domenial, sexual, politic (cenzurat atunci – nemaicenzurat și recent), porno (?) … Întâlniri interpretabile, cumva absorbind mediul represiv. Tevatura marelui scriitor e romanul în lucru, încă nu existența. Peste fantezie, trece totul în fantastic-fantomatic-euforic, nici numai maniacal, nici numai fericit. Ce mai, tot anunță romanul de iubire al vieții lui.

            Nu se mai vădesc însă Lotte-Dulcineea-Urvashi-Rusoaica-Ondine, alias Monica din Burlacul / Galaxia burlacilor. Idealul se fărâmă în ceaiuri dansante, drumuri Mogoșoaia-București, scenarii narcisiste ale studenților de la regie. Mai mereu vaporos, dacă nu hăituit din bere în bere și celelalte. Ierarhie dipsodică, literară. Hedonism în râs, probabil martiric. Vagi isme, sinucideri, nu la prezent.

            Romanul își precipită amoralitatea. Fete noi, verbiaj neoepisodic. Spre un epic de-umorat, spre vreo pecetluire. Da, moartea lui Marin Preda și a  Mogoșoaiei respective. Dar ce să se încheie delirul nitzscheean al lui Puși? Reapar feele, legiuni, Circe, Gina, Florina, cu vorbă tăcută comunist, post-studente, post-pubere. Pe audiție cu dans tolerant, sex, armonie.

            O bolgie boema, alta ceaiul, departe Mogoșoaia. Dar telemetria ce zice? Unde vei ști tramvai-taxi, București-Mogoșoaia, iad-rai, de nu din sfântul roman? Romanul sfintei a apărut când nu mai exista nici stabilimentul de creație, nici interes pentru altcineva decât trebuia. Și-o fi unul din romanele ca lumea, eu îl văd unic.

            La început a fost Robert. Robert Calul. Alter-egoul inginerului șansonetist. Mitul dublului, insertat ca din Eminescu-Dionis, pe volubilități din Salinger, cosmisme din Sebastian. Parcă încă nu Caragiale, nu Cehov, nu Hamlet.

            Dacă ar fi fost singura scriere a lui Puși, încă l-ar fi postat printre scriitorii cheie. Așa cum numai prin Roagă-te pentru mine, tot în colecția Luceafărul, Vasile Văduva mi-a rămas nemuritor, ca și fiicei sale Alda Zaira. Cu Dostoievski cu tot, care se insinuează actualist și în Robert, cu partea magică spre Eliade.

            N-o fi Mantaua lui Gogol sau Nechifor Coțcariul al lui Creangă, de unde să puiască scriitorimea de după, dar toată opera lui Puși, cu calabalâcul dedesubturilor – că teorii, că icoane după natură urbană-cosmică – se resimte de misitica amatorească a lui Robert. Cât să ajute misterul feminin a se isca și dezlega în Burlacul, psiho-terapia din Romanul Sfintei Mogoșoaia, transcendența comic-cosmică a Îngerului Contabil. Căci umorul lui Robert-Puși-Calu ne asigură cronicizarea acestui versant și proza prozelor și personajele dramaturgiei dumisale.

            De mirare c-a apărut când a apărut. Față cu canonul dominant. Mogoșoaia n-a mai răzbit decât după mulți ani. Frumusețea microromanului, nuvelei își este suficientă. Contrară idiosincraziei, de la început până la sfârșit, a cuiva, altcuiva.

            PRIVEGHI. Tase, mort, se ridică de pe masă. „Aprinde o țigară” – a început să lunece – sicriul îl facem pat pentru copil – Tase frunzărea o carte – a murit coana Năstăsica – a murit Ticu – bun era ca zăhărul Tase-al mamii – Tase, mort?

            O PLIMBARE CU PORCUL – și schit și cu maici – ciudată asemănare între ochii tăi și ai lui – să aibă cinci prăjini de pământ în cer – bătea la ea ca la lup – această fracție fermecată, cu flori de falfă – Pantazi, Padrescu, Petrică, Peroneu, Pache, Ponor, Pantelimon, Sultana, Adalbert.

            SANDA GOALĂ – o soluție ar fi spiritismul – nu fotografiez pe oricine – portretistică dialogată sau mono, la culoare – rar fotografiam morți, dar la Sanda nu puteam refuza – taifas povestitor de lume închipuită – făceam plimbări cu mașina și povesteam întâmplări – toată viața mea dinainte executa rotiri și se oprea pieziș – Sanda sta culcată, zâmbea. Scoase din poșetă pistolul și trase. Vizitatorul căzu. – Cine era? întrebă ea. – Câtă sexualitate, atâta dramă, zise Camil Petrescu – mă, știi că n-am zis așa – spiritul nu mi-a răspuns – Hamlet? – bucata asta pe care o scriu e mizerabilă – am altă metodă – arsesem cadavrul vizitatorului – și a venit Victor Ion Popa – spirit.

            PETRECEREA – de la Solange – regizorul – nu s-a sfiit să-mi prevadă un mare viitor – veni și Diana. Pe vremuri îi ziceam Dana – de-atâta gândit mi s-a făcut somn – tablou vivant,

            DUPĂ TEATRU – femeia leșină. Ion o luă în cârcă – Ion se transformă în broască etc.

            POVESTE CU MONICA  Monica din Linda Belinda și Burlacul ar fi floarea de pe mare din calea fluturelui nestătător, pe muzică de roi.

            COANA VETURIA tablouri, crochiuri – Marcu Ronea plănuia să scoată ziarul Raderea – Holf, chiriaș al Veturiei, nu-i suportă cocoșul – îl taie – Holf găsit mort – Gheorghe o visează a doua oară pe Maica Domnului, care-i spune când o să moară – Albert și combustibilul cosmic – cineva plecase de-acolo direct în altă lume.

            DESPĂRȚIRE – POVESTE  LA MARE – CU ȘPRIȚUL DE VARĂ – ȘARADA – SPRE SULINA – ISTIHIA – AMANTA, MAMA ȘI COPILUL – JUCĂTORII DE PINGPONG – FAPT-DIVERS – EU, LIZA ȘI NAE – EU ȘI EA – ÎN NEȘTIRE – GALAXIA BURLACILOR – EU ȘI ROBERT CALUL – ROMAN DE FAMILIE.

            Argument – La cinci ani de întâlniri – Poezie-tabu la Puși Dinulescu – Sub talpa arhanghelului Puși – Un picaro duios-amar – Nick – Puși scrie o piesă – Robert Calul (abstract scenometric) – Scenometrie tentativă / intermezzo pușian – De la Augustin la Drăghicescu – De la Drăghicescu la Puși.

            10-9-14  Albatrosul suprem este al lui Coleridge. Statuia Ancient Mariner și, separat, a Albatrosului – Opiu Coleridge-Baudelaire – … păi albatrosul licita / calenda-ntre banchize / de opiu plăiă cavaleria / plutonului de execuție.

            12-9-14  Cum tradusesem Rima anticului marinar / Samuel Taylor Coleridge The Rime of the Ancient Mariner (1797-1798), m-a prins pe Mezzo Olandezul Zburător / Vasul fantomă / Richard Wagner: Der Flyiegende Hollander (1873.)

            13-9-4  Rupându-mi piciorul stâng, de Sfânta Maria și Independența Indiei, am intrat întâi în două transe – o scenometrie Puși Dinulescu; traducerea Rimei anticului marinar. Apoi alte tentative și antichități.

 

Dinspre Seneca

ultimul mort de ciumă

în Castilia semne-n măruntaie

leul Idei tigrul Gangelui

geții umblă rătăcitori pe umbre

Pontul cel de gheață

triplă Hecate Diana

femeia ta-i năpastă mai rea decât Medeea

Dinspre  Părinți

vindecă-mă trup veninos al viperei

în ființa generală a lucrurilor

cetatea se afla la malul mării

pânzătura nerăpită iar la cer

firea împotriva harului harul împotriva firii

pomul vieții și celălalt pom

iată Adam s-a făcut unul din noi

Iuda se tălmăcește mărturisire

Ierusalimul adevăr și dumnezeire

 

 

22-9-14  Dinspre un  logofăt mare

 

descălecatul dentâi

de la Trajan împăratul Râmului

cu mare ocară înfundat

neamul acesta de o seamă de scriitori

este inimei durere

prietene târziu este

Moise au scris Letopisețul de la zidirea lumii

Omer filosoful în două sute și

cicncizeci de ani au scris după risipa

Troadei resboaiele ce au fost

Titus Livius au scris cursul a toată

împărăția Râmului, în șepte sute de ani și mai bine

laud osârdia lui Grigore vornicul

carele au făcut din dragostea

țerii Letopisețul său

făcutu-ți-am izvod întâiaș dată

de mari și vestiți istorici

cărora trăiesc și acmu scrisurile

în lume și vor trăi în veci

Iisus Hristos ne învață zicând

ispitiți scripturile

cetește cu bună sănătate

și primesce a noastră cu dragoste osteneală

de toate fericiri și daruri

de la Dumnezeu voitor

Miron Costin care am fost

logofăt mare în Moldova

 

24-10-14 Dinspre Drăghicescu

 

idealismul critic

nu diferă esențial

de spiritualitatea creștină

 

Dumnezeu

și spiritul

religiei spiritului

 

adevărul este

binele este

Dumnezeu este

 

mintea se face

străvezie și-și vede

propria lumină

 

legea unității

într-o ființă

nemai a noastră

 

lovind sufletul cu sunete

până ce norul va fi împrăștiat

de valurile melodiei

 

28-10-14

Drăghicescu

lumea un vis

fruct al imaginației

încetează cu visul

 

poate sunt creația

unui vis ori a imaginației

unui necunoacut incognoscibil

 

cele două infinituri

eul de jos e sufletul

eul de sus e dumnezeu

 

noțiunea de cauză nu este

aplicabilă fenomenului

de care ne ocupăm

 

3-11-14

Drăghicescu

sursa științelor este

în predispoziția naturii umane

de a realiza omnisciența divină

 

matca de repulsie a făcutului

vinovat de durere și de rupere

de desfacere din mintea universului

 

o nouă religie

pentru cele nevăzute

eliberare de neînțelesul imediat

 

hai hai hai

cu mândra-n rai

că din iad abia scăpai

 

în iconomia divină

un demon vindecă răul

făcut de alt demon

 

 

15-11-14 Dinspre ambasada cu Demostene

ne-am înțeles să ia cuvântul întâi cel mai bătrân

și apoi ceilalți după vârstă

cel mai tânăr era Demostene

 

omul acesta în care totul este vândut

chiar și glasul simte dezgust

și disprețuiește venalitatea noastră

 

aceaastă ființă fioroasă începu să bolborosească

mort de frică un exordiu obscur

fără să mai poată găsi șirul cuvintelor

 

când ne întorceam acasă din ambasadă

vorbi cu fiecare dintre noi

într-un chip neașteptat de politicos

 

nu știusem ce înțeles au cuvintele

de om imposibil de înțeles de cameleon

m-a făcut să înțeleg viclenia sub toate formele

 

unuia îi promitea să-i înlesnească un împrumut

altuia să-l facă strateg

pe mine mă fericea pentru talent

 

fu cel dintâi care ne lăudă și jură

în fața consiliului că el felicită cetatea

că a trimis în ambasadă asemenea oameni

 

legiuitorul îndepărtează de la

purificarea lustrală din agora

pe cel ce refuxă serviciul militar

 

pe cel lipsit de curaj și pe dezertor

și nu-i permite să fie încoronat

și nici să ia parte la sacrificiile publice

 

iar tu chemi în orchestră

pe timpul reprezentării tragediilor

pe cel ce a prădat dușmanilor templele

 

atenieni țineți seama de lucrurile pe care vi le-am spus

și de acelea pe care nu vi le-am spus și prin votul vostru

sprijiniți dreptatea și interesul statului

 

 

Dinspre Bharata

 

 

semnificațiile pătrund în auditori cu ajutorul

interpretării verbale gestuale și temperamentale

oh toate lucrurile s-au pătruns de acest miraj

 

starea emotivă stârnită de un înțeles aflat

în armonie cu sufletul pătrunde trupul

precum focul în lemnul uscat

 

mânie față încruntată față schimonosită de

de furie buze mușcate mâini lovite una

de alta și brațe amenințătoare

 

frica aparține femeilor și caracterelor inferioare

provenind din vinovăție față de superiori

fiare sălbatice și codri pustii

 

vederea elefanților sau șerpilor

amenințările vremea rea

noaptea întunecoasă auzirea bufniței

 

se va interpreta prin tremurul mâinilor

și picioarelor zvâcnetul inimii în măruntaie

gura uscată umezirea buzelor cu limba

 

sila trebuie subliniată prin acoperirea nasului

crisparea membrelor corpului

stinghereală și junghi la inimă

 

omul dezolat are ochii scăldați în lacrimi

chipul și ochii jalnici de oftat

stând ca yoghinul adâncit în meditație

 

omul suspicios are membrele tremurătoare

capul aplecat privește într-o parte și în alta

are limba scoasă și atârnând chipul pământiu

 

invidia se ivește la vederea norocului

prosperității inteligenței și exuberanței

jocurilor și desfătărilor altora

 

beția este moderată ușoară și josnică

unii bețivi cântă unii plâng unii râd

unii spun vorbe urâte alții dorm

 

grija se va interpreta prin suspine

răsuflare anevoioasă zbuciumul

gol în inimă neglijarea curățeniei neliniște

 

descumpănirea se naște din nenorocire

vătămare frică amintirea unei vechi dușmănii

se va interpreta prin tulburarea tuturor simțurilor

 

mulțumirea  înseamnă a te bucura de toate cele

de ascultat gustat pipăit văzut sau mirosit

ori întâlnite în cale și a nu te întrista de cele nedobândite

 

rușinarea se va reprezenta prin acoperirea feței

scrijelarea pământului roaderea unghiilor

pipăirea veșmintelor sau inelului

 

omul ce purcede la fapte nesăbuite

ca omorul sau vătămarea din lipsa de judecată

trebuie socotiți irascibili de către cei înțelepți

 

bucuria bărbaților se naște la atingerea celor de neatins

dobândirea averii sau reunirea cu cei dragi

ca și la împlinirea dorinței inimii lor

 

panica provine din semne rele rafale de vânt

ploaie foc elefanți turbați auzirea veștilor

bune sau rele atac al dușmanilor

 

aroganța provine din suveranitate

neam nobil frumusețe tinerețe

erudiție forță îmbogățire

 

se va interpreta prin iritare

dispreț dezaprobare nerăspundere

la întrebări și neacceptarea discuției

 

priviri peste umăr mișcări în toate părțile

ridiculizare vorbe jignitoare neascultarea superiorilor

și luarea lor în derâdere întreruperea vorbelor altora

 

disperarea la pesonaje de tip superior se va reda prin

căutarea unor tovarăși născocirea unui mijloc de scăpare

pierderea rigorii mintea dusă respirația anevoioasă

 

la cele de tip inferior prin alergare într-o parte și în alta

privirea împrejur gura uscată umezirea colțurilor gurii

somnolență respirație anevoioasă cugetare

 

visarea apare din scufundarea în somn desfătări senzuale

sau rătăcirea minții se va reprezenta cu ochii închiși

letargia simțurilor și vorbit în somn

 

resentimentul apare la bărbați energici

când sunt jigniți prin cei ce le sunt superiori

prin învățătură vitejie sau putere

 

disimularea întemeiată pe frică

se naște din fățărnicie înșelătorie se va reprezenta

prin dseconsiderare și vorbe în doi peri

 

violența apare când un hoț e prins furând

sau ca urmare a ofensei regelui interpretarea ei

se va face prin ucidere întemnițare lovire amenințare

 

certitudinea oamenilor se naște din înțelegerea

sensului feluritelor scripturi sau științe

interpretarea se va face prin instruirea discipolilor

 

otrăvirea slăbiciune tremurat arsuri

horcăit spume la gură prăbușirea

umerilor paralizia moartea

 

chibzuirea provine din îndoială cântărirea argumentelor

discuții în contradictoriu se va interpreta

prin ipoteze interogții deiberare planuri secrete

 

judecăți contrare cu privire la lucruri contrare

înțelepciunea e ceva bun

înțelepciunea e ceva rău

 

16-11-14

Drăghicescu

a crede este a vedea în timp

a ști e a vedea în spațiu

a crede a vedea ce va fi

 

a nu crede în Dumnezeu

este a împiedica realizarea

destinelor umane

 

umanitatea crește

în măsura în care crede

credința îi determină creșterea

 

lumea se poate răci sorii să se stingă

dar este vorba de a menține înăuntrul

nostru ceva ce nu poate pieri

 

sângele și pasiunea existenței noastre

au fost reprezentate în perioada carboniferă

prin ceva cu sânge rece și piele vâscoasă

 

credința un soldat

mila un spital

speranța cimitir

 

17-11-14

posibil Peguy

în cer se diviniza lumina

pe pământ apele subterane

nopțile astronomice

 

înțeleg foarte bine

spune Dumnezeu

să vă faceți examenul de conștiință

 

bieți imitatori pe invers

puneți-vă seara jerbele

păcatelor de peste zi

 

oaspeți îmi sunteți spune Dumnezeu

și eu sunt Dumnezeul oaspeților

copii ai mei veniți în noaptea mea

 

se vorbește zice Dumnezeu

de imitația lui Iisus Hristos

imitația fiului meu de către oameni

 

a nu se uita că fiul meu

începuse prin această

singulară imitație a omului

 

a se naște

a suferi

a muri

 

nu iubesc pe cel

ce știe mai bine ca mine

ce voi face mâine

 

nu iubesc spune Dumnezeu

pe cel ce nu mi se încrede

mă vedeți punând capcane ca un rege barbar

 

sunt bun creștin zice Dumnezeu

credeți că m-ar amuza

a vă surprinde ca un asasin de noapte

 

18-11-14

universul devine corpul omului

fenomenele fizice expresia materială

a voinței stărilor sufletești umane

 

încarnare empirică a lui Dumnezeu

omul imensificat se va revela scop umanității

și vieții dar și universului  material

 

evoluția omului provoacă o revoluție a universului

materia inorganică nu va mai fi moartă

va fi vivifiată prin viața omului

 

qui empti sunt de terra

vous voyez ce que nous

en avons fait

 

19-11-14

orice crimă ține de un vis

se vrea comisă

naște tot ce-i trbuie

 

toată lumea asasinează

o mică mișcare secretă

un reflex asasin(ează)

 

privirea de-ar putea fecunda

morții de-ar putea ucide

străzi pline de cadavre și borțoase

 

20-11-14

Turnavitu

pricopsitu

n-ai gânditu

 

veste

de răsmiriță

că este

 

balăur

scrâșnii

strășnicii

 

tunuri fumuri

trăznet pleznet

păr din creștet

 

22-11-14

scenometrii Draghicesco & comp

transduse acoperăminte

acatistominte

 

a neignorării gnoza

în tranșeu vai

de cap de jansenist

 

scit exercit

Xerxex

exers

 

27-11-14  A scrie înseamnă a  scoate zgura dintr-un text (Puși).

28-11-14  Taică-meu visat și de soră-mea, cu Jenica lui, ce bătrân, nu mort. Vise muncitoare treziei pensionare.

29-11-14  rămas bunătății din luncă pe asemănare cu tine zidi-mă-voi pe laviți

1-12-14  revelații Draghicesco

            5-12-14  Fântâna Ancâ – a nu se dezgropa în îngroparea mea. De când nu eram născuți și ce traduceam. Dumnezeu, fructul suferinței, Dumitre. Că nu ne primea în rânduri mai mulți de-am fi puterea rasei a primitoare. Neștiutori de noi, că de el nimeni.

            7-12-14  De-oi fi disperând achievenementul și-apoi m-am întors între Neguleasca – avion în tâmplă – și Le Guern, ca din Pavel homofobie. Mai care te uiți la ceas? Măcar și Baudelaire, așa Eminescu sanscrit. Fete sinucise. Bifidus cu Walter.

            8-12-14  Licita liota. Sari la edde – ba tu – ci de pe la noi, din vechi. Rvăzuți adormirii, nu-i adora. D între Momsen și Freud, eu între D și Eliade – ruperea carierei românilor extra-infra.

            11-12-14  Foști bibliotecari ne întâlnim și vorbim despre biblioteca noastră, desființată după 130 de ani. Fie și simțindu-ne încă în viață. Strigoi printre normaliști și pedagogi din veac. Îi mai aproximăm istoricul, prin stoparea căruia, educația românească a fost decapitată.

            Păstrând M(onsieur), înaintea oricărui nume (încă în viață în 1934), nici măcar tradus cu D, lumea va spune de M. Croce, de exemplu, ba este B(enedetto) Croce. Este una din transmisiile inter-temporale și inter-lingvistice dus-întors, poate drăghiceschiene. Cu fason și sort, cât să repunem în drepturi, in spe, validitatea semnificantului original, ironizat în uzanța unui verbiaj central-sud-estic. Cum ar fi o demilitarizare prin exersare în loc de exercitare. (N-am decât să fiu împușcat, plus alte idiotisme ad hoc, perpetrate ca-ntr-o conversație spiritistă).

            12-12-14  Empatia conceptual-stilistică, în ticuri-cuvinte-expresii-revelații, de exemplu, sublimarea sexuală extinsă mântuirii – ori mimarea unui snobism franțuzit, ori literaturizarea involuntară la inspirația enumerativă a peniței. Fără abatere de la conturul unei crestomații de înțelepciuni vivante, refasonate în utopisme, auto-teologic, luând pe cont propriu toate conceptele din cale.

            Hai că răsăriși, soare, după o lună – și timp și sferă -, când tocmai făceam socoteala că toți, în afară de MP, întâlnindu-se cu nonsensul dodiilor mele, au zis:piei. Și nu s-au uitat măcar pe unde e crima, nerăsărirea.

            Vorbește în numele lui Dumnezeu în devenire. Șeful CIA scuză agenția.

            13-12-14  Răsfiruri. Am sanscritizat propria mea română, de ce n-aș și franțuzi-o? Cauzalitatea grației, grația cauzalității. Apostolul Pavel și Marx citați afin (în continuitate?) Ce-a zis Cioran, după Drăgicescu? Eliade nu s-a băgat. Viitoristul D desenează sociologia de pus la rugăciune, cât să simetrizeze infinitul idealizării sinucigașe.

            14-12-16  Ce an 70, picior rupt, traducere, psaltirion. Carmen regretând-o pe Saly. Întrebând de Nana.

            Eseu fluviu proustian via Berson & comp. Ipoteza umano-divină, o aducțiune din intermediari divino-umani se augmentează la nemurire. Pe nesecată regăsire. Cu efectul fatal că Dumnezeu este. Și nu în inexistent, ci în noi. Mai în noi decât în el, aproape – aproapele.

            15-12-14  Grație – socio – vesele suiciduri. Dar autorul? S-a sinucis pentru că suicidul era antipodul geniului? Și dacă a fost?

            28-12-14  Poate nu termin astăzi traduul. Ți-am tradus sinuciderea – mai aveai 11 ani – la 70 ai făcut-o – la 70 am tradus.

            8-1-15  Popa Tanior s-a mutat la biserica de pe Covasna. Mundus imaginalis al lui Henry Corbin – recenzia la Adevăr și revelație, de serviciu  – ales și el cu un necrolog de Eliade, și mai de serviciu.

            D. Draghicesco, Verite et Revelation (Bibliotheque de philosophie contemporaine), Paris, Librarie Felix Alcan, 1934, 2 vol. In 8, xiv + 1000 p. Să mai vedem.

Du Role

GEORGE H. MEAD DESPRE D. DRAGHICESCO

Recenzie la   Du Role de l’ individual dans le Dterminisme Social
și Le Probleme du Dterminisme Social , Dterminisme
Biologique și Dterminisme Social. D. Draghicesco .
Du Role de l’ individual dans le Determinisme Social . D. Draghicesco . Paris , Felix Alcan , 1904 . Pp 367.Le Probleme du Determinisme Social , Determinisme Biologique et Determinisme Social . D. Draghicesco . Paris , Editions de la Grande France , 1903 . Pp 99 .

 

            M. Draghicesco , într-o broșură intitulată Le Probleme du Determinisme Social și într-o carte urmând cu un an mai târziu, Du Role de l’ individual dans le Dterminisme Social, a prezentat o declarație asupra relației dintre sociologie și psihologie, care, în orice caz, scoate in relief puternic problemele legate de relațiile acestor științe .

            În prima sa lucrare,  M. Draghicesco se ocupă de diferența pe care el o concepe ca existând între științele sociale și științele naturale pozitiviste. Acestea din urmă, potrivit lui, servesc să profețească viitorul, printr-un studiu al trecutului. Trecutul le oferă faptele care în uniformitatea și invariabilitatea lor dezvăluie legile care determină succesiunea necesară a evenimentelor în viitor. Acestui grup de științe trebuie să aparțină biologia, iar dacă individul  urmează să fie definit și analizat de o fiziologie și o psihologie dependentă de fiziologie, și de o sociologie care urmează același traseu, determinismul științelor sociale va fi cel al biologiei .
Îpotriva acestui fapt, autorul face un protest viguros. Baza protestului este că evenimentele de conștiință nu pot fi predicate, pentru că ele izvorăsc dintr-o sursă care se află mai sus decât cea a fenomenelor naturale. În primul rând, el constată că fenomenele de conștiință sunt de un caracter cu totul diferit . Ele sunt într-o mare măsură raționale și teleologice în structura lor, în timp ce fenomenele naturale sunt mecanice. De aici el trece la discuția despre natura relației dintre corp și conștiință. Ipoteza că conștiința este un epifenomen este respinsă din cauza eficacitatății evidente a conștiinței în conduita noastră, în timp ce doctrinele paralele ale  materialismului și spiritualismului sunt trase în țeapa  contradicțiilor și implicațiilor lor metafizice.

            Alternativa pe care autorul o substituie acestei ipoteze este cea a societății, sau o conștiință socială generală (este imposibil să se determine pe care anume dintre acestea o are el în minte), care este matricea din care apare conștiința individuală. Relațiile sociale sunt reale , obiective , și, potrivit autorului, sursa tuturor stărilor de conștiință care se află mai presus de de cea mai simplă  senzatie și impuls. În loc, deci, de un creier cu epifenomenul său, conștiința, care nu este decât umbra realitatății, acolo se află plexul social, care nu este doar ca o țesătură și bătătură de fapte, dar este, la urma urmei, însăși substanța conștiinței.  Fazele mai simple, nereflexive, ale conștiinței ar fi, prin urmare, dependente de determinismul fiziologic al corpului fizic, în timp ce procesele superioare din care apare individul conștient s-ar ridica din și ar depinde de complexul social și determinismul său, un determinism care este teleologic pe când cel dintâi este mecanic.

            Autorul aduce în această discuție problema moștenirii de trăsături dobândite, ajungând la concluzia că pot fi precizate numai acele trăsături care decurg din condiții permanente în mediul înconjurător, și care vor continua să aibă aceeași valoare pentru forme descendente pe care le-au avut acele forme parentale în care a apărut variația. El conclude de aici că acele condiții atât de instabile și variante precum  cele ale mediului social nu pot fi, eventual, temei pentru moștenirea trăsăturile dobândite ale vieții conștiente. Astfel apare un alt tip de moștenire în lumea socială prin care caracteristicile dobândite sunt pronunțate pe calea instituțiilor sociale. Baza moștenirii în lumea biologică este că rezultatele dezvoltări au fost asimilate în textura  materiei biologice, astfel încât forma-copil  aduce caracteristicile sale complet determinate cu ea în lume; în timp ce în lumea socială forma vine pe cât posibil ca o pagină albă, cu nicio caracteristică încă înscrisă pe ea , dar gata pentru determinarea mediului său social prin educație și formare . Astfel, se face o distincție capitală între cele două lumi, care pare pentru M. Draghicesco cel mai important moment .

            Așa  cum am indicat, există o întreagă lipsă de analiză a acestei dependențe de mediul social. La un moment dat, autorul subînțelege că complexul social este un mediu obiectiv antecedent existent înainte de conștiința căreia îi este substratul într-un anume sens. Altădată el implică faptul că există o conștiință socială generală din care apare conștiința individuală. În timp ce părea să respingă poziția lui Wundt că această conștiință socială trebuie să apară în cea a indivizilor, el nu discută nicăieri în mod adecvat această asumare, nici relația acesteia cu o teorie a conștiinței cognitive.

            Se adugă la aceasta prezumția autorului că evenimentele din  lumea conștiinței pot rezulta din cauzație fără nicio serie fixă ori recurentă, și, finalmente, urmând pașii lui Tarde, sugerează că lumea socială este tânără în comparație cu aceea fizică; că nenumăratele ere necesare pentru a clădi sistemul solar și una din planetele sale au rezultat prin evoluție continuă într-un curs aproape invariabil al evenimentelor; că lumea socială este , prin comparație , decât  într-o epocă de haos, comparabila cu stadiul nebular timpuriu al sistemului solar; că scientiștii  care vor fi speculat  la începuturi perioada nebulară nu puteau cumva prezice evenimentele ce aveau să vină în cadrul sistemului, așa cum pot acum prezice cu certitudine o eclipsă; și vedem că o mare varietate de considerații pe niveluri cu totul diferite logic sunt aduse în față. La un punct, el sugerează că este de conceput o perioadă viitoare când o astfel de evoluție va avea loc în cadrul lumii sociale, că se va petrece o integrare socială completă, astfel încât procesele de drept și metodă vor fi trecute complet în conștiința omenirii și toate acțiunile sale vor fi determinate, așa cum sunt evenimentele mecanice ale lumii fizice. La un alt punct el implică faptul că inițiativa conștiinței face orice astfel de rezultat o imposibilitate.
Când ne întoarcem la cartea lui M. Draghicesco despre rolul individului în determinismul social, găsim un efort mai detaliat pentru a dovedi identificarea sociologiei și psihologiei, care este teza finală a broșurii sale . El insistă din nou că lumea fizică nu poate fi la temei pentru explicarea conștiinței din cauza complexității extreme a conținutului conștient. Pentru autor, lumea fizică este extrem de simplă, făcută din serii care se repetă fără excepție, neoferind nicio varietate, pe de-o parte, și niciun principiu de sinteză, pe de alta. Varietatea și activitatea sintetică sunt acceptate a fi condițiile conștiinței noastre personale, iar varietatea infinită a lumii fizice și sintezele sale sunt oarecum disprețuitor respinse ca fiind destul de inadecvate pentru trezirea conștiinței reflexive umane, în timp ce acestea ar putea fi suficiente pentru stimularea proceselor vitale ale formelor animale inferioare . Mediul social este cel la care trebuie să ne uităm pentru condițiile în care poate apărea reflecția .

            Procesele sociale, în plus, merg în paralel cu psihologicul. Întreaga evoluție socială este un proces de integrare, iar această integrare are două faze ale sale, care răspund direct celor două cerințe ale conștiinței reflexive. Toată istoria arată societatea măturând continuu tot mai multe comunități una în alta, în timp ce însuși acest proces de creștere a extensiei societății implică o diferențiere a  noilor funcții sociale și o organizare mai profundă decât ar fi putut exista în oricare dintre comunitățile mai mici . Această mișcare este atât de continuă și neîncetată  încât nu i se poate pune nicio limită, cu  excepția integrării finale a rasei, deși pas cu pas cu această răspândire a vieții comunitare, trebuie să crească adâncimea și intensitatea conștiinței sociale. Atunci, aici avem ivirea continuă a sintezei noi și neîncetate.

            Dacă vom examina procesele de conștiință și procesele sociale mai în detaliu vom găsi că percepția este exprimată în termeni de psihologie modernă ca o formă de sugestie, că asociația de idei revine la procesele de atenție și repetiție, și că atenția este decât expresia subiectivă a prestigiului, autoritatea cu care un element din mediul înconjurător ne comandă, în timp ce repetarea este o chestiune de educație, dacă luăm educația în sensul său cel mai larg. Dar sugestia și prestigiul , autoritatea și educația pot fi concepute doar din punct de vedere social . Avansând la imaginație, este de a fi identificată cu invenția, iar abstractizarea cu funcționarea controlului social prin legi și obiceiuri, în timp ce activitatea voluntară își găsește marea și de adâncime expresie în ceea ce  M. Draghicesco definește ca geniu. Geniul este persoana care dă expresie  noii legi și prin identificarea lui cu mediul său pe de o parte , și inițiativa lui, pe de altă parte, imprimă ideea asupra comunității , și ridică masa până la ea , astfel că ideea devine o parte din conștiința întregii societăți.

 Aceste legi sociale sunt inculcate tinerei generații, prin toate instituțiile sociale . Schimbările care au loc trebuie să facă acest lucru prin geniul care face avansul posibil, care este voința socială . Avansul este necesar datorită însuși procesului de continuă integrare socială  care implică absorbția neîncetată de conținut nou și tot neîncetată organizare nouă.  Concluzia întregii materii este că psihologia este decât pedagogie aplicată , declarația în termeni individuali ai operației prin care societatea își controlează membrii, și ia din timp măsurile necesare pe care le implică integrarea socială. Astfel, sociologie și psihologie devenin identificate, fiind decât aceeași știință privind spre același domeniu prin ferestre diferite.

            Recenzentului îi pare o chestiune de nicio mare importanță că un paralelism complet se poate urmări între conștiință și mediul pe care-l cunoaște. Cunoașterea este universal recunoscută ca fiind constructivă, așa încât astfel de paralelism între proces și produs este de așteptat. Cu siguranță, ceea ce M. Draghicesco reproșează psihologului fiziologist că face  este ceea ce el a făcut cu niciun mandat mai bun ca psiholog social. Psihologul a subliniat că lumea fizică este alcătuită din reprezentările noastre, că legile sale sunt doar asociații ale ideile noastre, și că obiectele sale au unitatea apercepției  noastre sintetice . Dacă ar fi fost de conceput că o conștiință ar putea obține o putere de sinteză din sintezele care-o afectează prin mediul său , cu siguranță, acestea puteau fi găsite în lumea științei fizice. James Mill a dedus asocierea  ideilor din succesiunea de evenimente în natura fizică despre noi . Dacă stimulul social poate comanda atenția noastră, cu siguranță cel fizic a exercitat această autoritate pentru perioade mai lungi, și obiectele sale au dat mai departe sugestiile cu care impulsurile native au răspuns la percepția naivă. Legea naturală prezintă cu siguranță cazuri clasice de abstractizare, și cine va trage linia între impuls și voință? Există , totuși , o problemă ridicată  aici care merită o analiză mai profundă decât îi acordă M. Draghicesco. Este problema relației individului, de care se ocupă  psihologia,  cu acel proces de conștiință  în ansamblu. Pe de o parte acest lucru este cu deosebire  o problemă de psihologie socială, dar problema care apare deodată este dacă individul cu care se ocupă  psihologul este același cu cel al sociologului. Autorul nostru insistă că sunt aceiași și că științele sunt doar o știință .
Există un punct de vedere din care obiectul social pare esențial diferit de cel al percepției fizice . Celelalte sine stau pe o bază diferită de cel a obiectelor fizice. Obiectele fizice sunt doar obiecte de percepție, în timp ce alte sine sunt subiecte perceptive precum și  obiecte percepute . Se pune întrebarea dacă această diferență are vreo semnificație pentru procesul de cunoaștere . Înțeleg că simțământul acestei diferențe este ceea ce stă în spatele poziției autorului după care conștiința socială stă pe un plan mai înalt decât conștiința fizică. și prevede mecanismul de cunoaștere în sine. Potrivit prezumției sale, conștiința reflexivă, reprezentativă este esențial o conștiință socială.
Pusă în termeni oarecum diferiți, situația este aceasta : cunoașterea este în esență un proces de sinteză care implică un sine organizator, dar acest sine apare numai în măsura în care alte sine, alii, apar în conștiință . Profesorul Baldwin în a sa  Dezvoltare mentală a descris, poate , la fel de satisfăcător ca orice psiholog, procesul prin care personalitatea proprie a copilului rezultă din diferențierea unei conștiințe sociale generale într-un ego și alii. Și aceste alte sine sunt acceptate ca subiecte ca întru subiectul cunoscător, și deci nu ca obiectul cunoascut. Acest fapt, din punctul de vedere al eticii, este de o importanță capitală. După cum a afirmat Kant, aceste alte sine nu pot fi simple mijloace așa cum sunt obiectele fizice.  Ele trebuie să fie recunoscute ca scopuri . Are vreo importanță acest fapt pentru psihologia cunoașterii? Dacă ne întoarcem la conștiinta imediată, nu găsim nici o dovadă directă specifică a unei valori cognitive care să fie inerentă  în percepțiile noastre sociale în comparație cu percepțiile fizice . Una este la fel de reală precum cealaltă . Din punct de vedere psihologic, intrebarea devine aceasta : prezintă introspecția sinele cunoscător cunoscătorului ca un conținut social implicând necesarmente alte sine, în timp ce obiectul fizic cunoscut este subiect de analiză în stări care să se refere la acest sine? Dacă acesta ar fi cazul, am putea într-adevăr deduce întreg procesul cognitiv dintr-o conștiință care a fost în primul rând socială și în al doilea rând fizică. Dar  fapt este că acest sine pe care intrespecția noastră îl revelă este așa-numitul sine empiric, și este la fel de mult un construct ca și obiectul fizic. Un sine constructiv nu apare niciodată ca obiect al introspecției. El nu mai poate fi ajuns pe masa de disecție, decât pe cea a ego-ului transcendental al lui Kant. Este, egal, adevărat că nu putem construi sine empirice, fără a construi alte euri. Este la fel de adevărat că nu putem construi corpurile noastre fizice ca obiecte, fără a construi alte obiecte fizice, și aceasta este o bucată de idealism berkeleyan de a raporta conștiința obiectelor fizice la conștiința sinelui empiric, dând precedență în realitate celui din urmă asupra celui dintâi. Este greu să vezi că psihologia, ca o analiză a conștiinței reflexive, este, în esență, socială în caracterul său .

            Există o altă atitudine a autorului, care duce mai mult sau mai puțin direct la această chestiune. El presupune că științele fizice ne dau o teorie fixă a naturii, care nu se schimbă , nu este supusă reconstrucțiilor constante care fac obiectul unor teorii sociale. Ipoteza este una neîntemeiată . Ar fi dificil pentru teoria socială să se schimbe mult mai rapid sau mai fundamental decât a făcut-o teoria materiei în ultima jumătate de secol. Fapt este că atitudinea noastră față de teoria fizică este exact aceeași ca și față de teoria socială . Fiecare nouă ipoteză aduce cu ea o schimbare radicală de un asemenea caracter încât  ar fi fost imposibil pentru omul de știință de a fi prezis noua ipoteza de la cea mai deplină cunoaștere posibilă a lumii în vechime. Din punctul de vedere ptolemaic, nimeni nu ar fi putut vreodată argumenta sau prezice pe cel copernican. Și este esența nu numai a pragmatismului, dar a celor mai multe alte doctrine filosofice moderne ale cunoașterii, să apeleze la această cunoaștere științifică realmente  teleologică precum cea a științelor sociale. Punctul care trebuie accentuat este faptul că conștiința reflexivă, atunci când întâlnește o dificultate esențială și formează o ipoteză pentru a rezolva această problemă, are întocmai aceeași atitudine față de teoriile sale sociale ca și aceea  pe care o are față de teoriile  fizice, și vice- versa. Întregul corp de cunoștințe este deschis  reconstrucției.

GEORGE H. MEAD .
Universitatea din Chicago .

 

Publicat în Psychological Bulletin 2, (1905): 399-405.

Traducere din limba engleză: George Anca

Nota editorilor:

De peste un deceniu, am ortografiat greșit numele lui Draghicesco. Mulțumim lui Filipe Carreira de Silva pentru corectare.

 

 

 

 

ALBERT  THOMAS Prefață la NOUA CETATE A LUI DUMNEZEU  Paris, 1928

 

PREFAŢĂ

            A trecut deja mult timp de când prietenul meu Draghicesco mi-a vorbit de marea sa operă şi  mi-a dezvoltat, într-o conversaţie încrezătoare, ideile principale ale acesteia. Încă de atunci, i-am promis să i-o prezint publicului francez.

            Unii poate că s-ar mira. Într-adevăr, în această carte, sunt multe idei la care eu nu pot subscrie. Prietenul nostru a notat el însuşi că mai multe concluzii ale studiului său erau în contradicţie cu „manierele sale obişnuite de a vedea”, cu „vechile sale convingeri”. Acestor vechi convingeri, eu rămân, din partea mea, obstinat credincios. Nu pot subscrie la critica sa faţă de Democraţie. Nu pot ajunge să înţeleg nici legătura pe care el pretinde a o stabili între ideea Societăţii Naţiunilor şi unele principii teologice. Aş fi gata să mă bucur de o înnoire a tradiţiei creştine. Marele nostru Saint-Simon trăgea din această tradiţie, acum ceva mai mult de un secol, primele afirmaţii socialiste, principiile unei  reconstrucţii a comunităţii umane. Neo-creştinismul pe care Draghicesco îl prezintă ca ideologie a Societăţii Naţiunilor îmi pare dificil a trebui să integreze toate afrmaţiile fremătătoare care afluează astăzi din mii de tradiţii diferite şi care toate tind egal la stabilirea unei solidarităţi internaţionale noi. Mi-e teamă că în bucuria sa mistică de a descoperi „Noua Cetate a lui Dumnezeu”, prietenul nostru să nu se fi aservit un pic prea mult urmăririi fidele a dezvoltării vechimii.

            Şi totuşi, după ce am citit-o, am simţit mai mult ca niciodată datoria de a-mi ţine promisiunea. Nu numai pentru că Draghicesco este un suflet sincer şi pasionat, unul din acele suflete „care sunt foc”, cum spunea un mare mistic; nu numai pentru că eu mă simt antrenat de valul abundent al gândirii sale! Dar mai ales pentru că lupta pe care el vrea s-o intreprindă, şi ca apostol şi ca profet, în favoarea Societăţii Naţiunilor, este urmare a marii bătălii care ne-a unit în trecut, bătălie pentru dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, bătălie pentru independenţa naţionalităţilor. Prietenul meu reaminteşte în introducerea sa cum, în 1918, la Roma, noi am acţionat împreună pentru libertatea românilor, a sârbilor, a cehilor şi a polonezilor şi pentru antanta lor solidară. Societatea Naţiunilor este astăzi complementul indispensabil al acestei politici. Noi continuăm lupta noastră fraternal. Câteva divergenţe de opinie nu ne pot face să ne renegăm amintirile.

            Apoi Draghicesco pretinde a da Societăţii Naţiunilor titlurile sale. „Filosofia istoriei, spune el, o justifică.” Or, o astfel de justificare este preţioasă. Spiritul uman este astfel făcut. Chiar când logica  pare a impune o soluţie, lui îi place să-i găsească antecedente, îi place să simtă că ea se inserează în trama eforturilor generaţiilor trecute. Societatea Naţiunilor nu este numai o improvizaţie a generaţiei umane ucisă de război. Ea este reuşita întregii istorii. Foarte puternic, Draghicesco preia o idee dragă lui Wells sau lui Ferrero, ideea că toată istoria universală se rezumă într-un efort al rasei umane spre unitatea sa. „Această tendinţă a unificării are atot-puternicia unui fatum şi aliura unei providenţe. Ea stăpâneşte umanitatea ca voinţă esenţială, dacă nu unică, a unei divinităţi implacabile.” În Asia şi în Africa, precum şi în Europa, în antichitate ca şi în timpul lui Carol cel Mare, în vremurile moderne cu tentativele lui Carol Quintul; mai târziu, cu Ludovic al XIV-lea, cu Napoleon I, „atâtea aspiraţii de a constitui umanitatea într-un vast corp organic”. Au existat multe tentative ratate. Au existat de asemenea reuşite momentane. Cea mai mare este cea a Romei. Societatea Naţiunilor, pe un câmp mai vast şi pe o durată mai lungă, nu trebuie ea să realizeze din nou „pacea romană” sau, mai degrabă,  acum, „pacea umană”?

            Astfel este marea teză a cărţii. Este necesar a sublinia, pe de o parte, cum ea prelungeşte tradiţia marilor filosofi ai istoriei, de la Vico la Michelet şi la Ferrero? Este necesar, pe de altă parte, cât este ea de reconfortantă pentru cei care, astăzi, şi-au plasat cele mai înalte speranţe umane în stabilirea solidă a unei Societăţi a Naţiunilor?

            Dar meritul esenţial al acestei opere  enorme este că ea este un act de credinţă antrenant.

            Societatea Naţiunilor are adversari franci. Sunt oameni care cred în permanenţa, în binefacerea războiului. Cu excepţia Statelor Unite ale Americii şi a Rusiei, cea mai mare parte a statelor,  este adevărat, participă la opera sa. Dar această participare nu este adesea formală? Cancelariile nu se resemnează adesea acestei colaborări internaţionale ca unei activităţi secundare? În fond, ele consideră Societatea Naţiunilor ca o oportunitate diplomatică putând la rigoare să nu fie lipsită de interes. Nu este, în sfârşit, starea de spirit curentă la Geneva că lucrările Societăţii Naţiunilor trebuie să se desfăşoare cu o extremă prudenţă, cu o rezervă atentă? Ce de apeluri la înţelepciune, la legile naturale, la necesităţile vieţii! Societatea Naţiunilor rămâne, în deciziile ei cotidiene, cu totul pătrunsă de grija intereselor particulare, interesele naţiunilor, interesele claselor, interesele industriilor.

            L-am criticat pe Drăghicescu de a fi fost poate obsedat de marele său model, Sfântul Augustin. Dar cum să nu recunoaştem puterea convingerii şi a speranţei care se degajă din opoziţia  dintre  „Noua Cetate a lui Dumnezeu”, Societatea Naţiunilor astfel cum a conceput-o prietenul nostru, şi Societatea Naţiunilor empirică zbătându-se mereu în greutăţile ei de după război. Fără îndoială, profeţii, utopiştii sau „cranks” (căci, pentru pretinşii înţelepţi, toate aceste epitete sunt echivalente) sunt denunţaţi cotidian la Geneva drept cei mai răi duşmani ai instituţiilor noastre. Dar fără ei, vom ajunge noi cu adevărat, din mijlocul dificultăţilor şi nevoilor noastre zilnice, la menţinerea intactă a marii speranţe care, pregătită de secole, s-a formulat după război? Draghicesco are dreptate, „Oameni fără credinţă nu vor putea să dea viaţă unei Societăţi a Naţiunilor eficace şi durabilă”. „Noua Cetate a lui Dumnezeu sau Republica socială trebuie să se completeze cu Liga Naţiunilor, nu va fi niciodată opera unei umanităţi sceptice.” Mai mult, Societatea Naţiunilor nu va putea fi stabilită decât dacă crearea sa se însoţeşte cu o mare redresare morală, cu un mare efort de civilizare. Eu nu ştiu, încă o dată, dacă această redresare morală, această regenerare religioasă, în sens larg al cuvântului, se vor acompania în formele precise  pe care le imaginează  Draghicesco. Eu nu le recunosc mai puţin şi necesitaea şi deja existenţa.

            Pentru că el ne face să simţim această credinţă, cartea lui Draghicesco va fi binefăcătoare.

            Viaţa noastră de administratori internaţionali, viaţa noastră din Geneva solicitată de mii de detalii ale unei activităţi cu totul universală şi embrionară, imensă şi încă reţinută, este în orice zi aspră, adesea chiar descurajantă. Pentru a o trăi, noi avem nevoie, mai mult decât alţii, de a reflecta la  „Noua Cetate a lui Dumnezeu”, de a ne întreţine şi exalta credinţa. Între discuţiile abstracte şi bizantine unde comisiile şi sub-comisiile par deseori a se înfunda, între aritmetica şi marile visuri ale filosofului, parcă există adesea un abis. În orele de tristeţe ce urmează deseori după zilele epuizante de muncă sau de dezbateri suntem, noi, recnoscători gânditorilor, de a veni să reanimeze flama speranţei noastre şi a credinţei noastre. Bătaie de joc cine va vrea entuziasmele noastre. Celor sceptici sau celor realişti, vom răspunde prin admirabilul cuvânt al luiVilliers de l’Isle-Adam: “Îmi place mai mult să am capul în nori  decât picioarele în noroi”.

Albert THOMAS

D. Draghicesco, Vérité et Révélation

(Bibliothèque de philosophie contemporaine), Paris, Librairie Félix Alcan, 1934, 2 vol. in 8, XIV 1000p.

          Cele două mari volume ale lui D. Draghicesco fac dovada unei mari bunăvoințe. Proiectul este generos: vicisitudinile Conferinței de Dezarmare nu sunt deloc străine conceptului acestei opere care ar vrea să arate umanității drumul mântuirii sale (p. vi). Autorul și-a impus o sumă considerabilă de lecturi care antrenează cititorul în vârtejul unei anchete a omni re scibile. Se va regreta totuși că unele capitole, de exemplu cel care este consacrat fenomenologiei (I 235 ss), sunt în întregime de mâna a doua. Se pare că un contact direct cu textele ar fi „informat” gândirea autorului și poate ar fi modificat fasonul său de a filosofa. Căci nu se poate îndrăzni într-adevăr a spune că truda sa, cert incontestabilă, a ajuns la o reușită filosofică, doctrinele cele mai diverse sunt confruntate ca obiecte, cântărite ca lucruri, alese, rejectate sau date ca rețete.

            Schema fundamentală, care asigură legătura destul de liberă a cercetării, este că „globul terestru este ca un ou imens în care Dumnezeu ar fi conținut în germen în substanța vie a umanității (p.2)”. Ideea de Dumnezeu este cea mai înaltă expresie a sufletului uman; prelungind la infinit facultățile acestui suflet, se poate anticipa asupra termenului evoluției progresive în care este angajată umanitatea istorică, realizarea lui Dumnezeu în umanitate, sau pentru a spune mai bine la deificarea umanității, și venirea Cetății lui Dumnezeu; că sufletele bune își eclozează visele la umbra lui Bergson  sau a lui Vivekananda, nu vedem niciun inconvenient; dar serios, este acesta un „Dumnezeu” pe care umanitatea este în curs de a-l „cloci”?

                                                                                                            H. CORBIN

Recherches philosophiques, IV 1934-1935, Paris

Dumnezeu , om , și Dimitrie Draghicesco
de John H. Hershey

Omul creează pe Dumnezeu, mai degrabă decât  Dumnezeu să fi făcut omul.  Acesta a fost punctul de vedere al regretatului filosof român Dimitrie Draghicesco, profesor de filosofie la Universitatea din București. Draghicesco a fost un om de acțiune, precum și de idei . El a scris-o pentru acum defunctul săptămânal liberal Democrația. Și-a servit țara  pentru o vreme ca consul în Mexic. În 1940, la vârsta de șaizeci și cinci de ani, Draghicesco a murit de propria lui mână .
În timpul vieții sale a scris mai mult de o duzină de cărți, dintre care cele mai multe au fost publicate în limba franceză. Amploarea intereselor lui Draghicesco poate fi văzut în cărțile sale al căror subiect variază de la America și Liga Națiunilor la rolul individului în societate, de la mintea omenească la problemele monetare.

            Suntem interesați aici, cu toate acestea, în special de lucrarea sa în două volume de mai mult de o mie de pagini în limba franceză intitulată Vérité et Révélaion  ( Paris, 1934). Aceasta țintește să formuleze o „nouă religie și o nouă idee a lui Dumnezeu” pentru   raționaliști , necredincioși deranjați, și chiar atei.”  Întocmai cum creștinismul, susține Draghicesco, nu a fost un neo-iudaism, ci o nouă religie, astfel și noua, universala religie pentru timpul nostru nu poate fi un neo- creștinism. Deși autorul abordează mai multe probleme în această lucrare uriașă, ne vom concentra atenția asupra  punctului său de vedere despre univers și a noii sale idei de Dumnezeu.
Universul , după filosoful român , este o unitate totală constând, totuși, din diferite diviziuni, sau tărâmuri. Cele trei tărâmuri importante, fundamentale ale universului alcătuiesc ceea ce termeni Draghicesco numește „treimea cosmică.”
Primul și principalul domeniu al cosmosului este lumea anorganică a materiei nevii  și a energiei în variatele ei forme fizice. Acest domeniu este reglementat în întregime de legi mecanice; Intenționalitatea este exclusă. Evoluția a avut loc aici în trecut , dar acum a ajuns la un impas practic în comparație cu următorul tărâm mai înalt – cel al vieții.  Într-un sens , această lume anorganică  a lucrurilor se poate spune că deja au ajuns la stadiul de ” maturitate “. Acesta este mediul fizic la care omul încercă și să se adapteze și s-l modifice, prin intermediul științei practice.

                Tărâmul organic al ființelor vii este cea de-a doua diviziune principală a cosmosului. El consistă în plante, animale și specia umană.  Acest tărâm de viață nu este acum atât de stabil sau fix ca lumea anorganică . Astfel, se poate spune că evoluția domeniului vieții a ajuns la stadiul de „adolescent”. A provenit această lume organică din cea anorganică? Judecând după observare, pare să existe  o diferență radicală între voi și neviu. Cu toate acestea, mintea umană caută să unifice diferențe. Se pare probabil, dintr-un  punct de vedere rațional , că viața este potențial în toată materia nevie.

                Cel de-al treilea și cel mai înalt tărâm cunoscut al universului este a treia și cea mai mare cunoscută domeniul universului este societatea  umană, trecută și prezentă. De vreme ce  ordinea socială este mai mult decât organică , se poate corespunzător numi superorganică. Evoluția în acest tărâm pur uman nu este limitată,ci indefinit deschisă. Schimbare neîncetată este regula. Prospectul este pentru progresul continuu al omenirii . Oamenii și societățile sunt agenții cei mai de seamă, fabrica determinant în evoluția creatoare a omenirii a lungul veacurilor. Spre deosebire de stadiul anorganic, care a ajuns deja la maturitate, și tărâmul vital,  care a ajuns la adolescență, ordinea omului  este încă în copilărie.  Deși legea evoluției operează în toate tărâmurile cosmosului, aceasta nu  atinge aceeași  stare  peste tot  la momentul identic.

                Astfel universul, deși o unitate, este compus din cele trei distincte, dar inseparabile, ordine: anorganic, organic , și super organic. Evoluția acestor trei tărâmuri poate fi considerată ca un film care se  derulează  în fața ochilor noștri. Prima parte a filmului, arătând drama nevie și vie a creației, ne-a a trecut deja pe dinaintea ochilor. prin ochi. Dar epopeea evoluției umane este încă în derulare, cu omul însuși actor principal în dramă.
Având în vedere aceste trei etape, există, corespunzător , tot atâtea  filosofii ale universului : anume, materialism, vitalism, și idealism . Fiecare este doar o explicație parțială.
Materialismul este unilateral, deoarece se aplică doar la domeniul anorganic al materiei nevii. Vitalismul se aplică numai la domeniul organic. Și idealismul este limitat la lumea superorganică. (Ar trebui, probabil, explicat că, prin idealism Draghicesco nu înțelege idealism practic sau etic, ci de acel tip care susține că universul este mintea pură sau expresia unei minți).
Să ne întoarcem acum la “noua idee de Dumnezeu” a lui Dragbicesco. Spre a ne ajuta la înțelegerea concepției sale despre deitate in intelegerea concepția sa de divinitate, vom arăta mai întâi anumite idei cărora el se opune .

            Ideea tradițională teistă a unei zeități care există ca Ființă atotputernică, atotbună, atotînțeleaptă este respinsă.. „Un cer , spune Draghicesco,  în care rezidă un singur Dumnezeu, trinitar, real și concret  este de neimaginat în stadiul actual al cunoștințelor.” În plus, dacă ar exista un Dumnezeu atotputernic, atunci El , și nu omul, ar fi responsabil de durere, suferință și rău. Rezultă că un astfel de Dumnezeu nu poate fi „bun.”  Ateismul, simte autorul pe de altă parte , ca o idee negativă, nu este de ajuns . Există posibilitatea unei noi idei de divinitate pe care ateii, în general vorbind, nu sunt suficient de receptivi pentru a o accepta . Dar „cei care cred într-un Dumnezeu diferit de ideea curentă vor fi întodeauna considerați atei.”  Ateismul , cu toate acestea , în măsura în care respinge punctul de vedere asupra lui Dumnezeu menționat în paragrafului precedent, este justificat.  „Ideea de divinitate ca o Ființă reală, externă va deveni ștearsă din mintea oamenilor inteligenți, așa cum s-a întâmplat cu tirania  regilor și împăraților absoluti în guvernare. Fundamental, mișcarea democratică este legată de ateism . Când omul devine capabil să se îndrume și controleze el  însuși, atunci autoritatea externă a monarhilor nu mai are niciun motiv pentru a exista. De asemenea, în măsura în care omul realizează în el însuși  unele dintre atributele divine, o zeitate exterioară  încetează să mai existe , pentru că El nu mai este necesar.”  Panteismul, în sensul că întregul univers este gandit  a avea un suflet analog corpului și minții omenești,   este , de asemenea, respins. Draghicesco  – CESCO numește  ideea panteistă a unei lumi-suflet   „absur”,  „imposibil de verificat,”   „himerică.”

                Să ne întoarcem acum la ideea proprie a lui Draghicesco despre Dumnezeu. Omenirea, spune el, a avut întotdeauna numite dorințe și aspirații de bază. Omul, de exemplu, dorește din ce în ce mai mult control asupra aspectelor fizice ale universului, în scopul de a le face să servească scopurilor sale . Mai mult, prin intermediul științei și filosofiei, omul ajunge continuu la mai multă cunoaștere  despre toate cele trei stadii ale universului. Omul aspiră, de asemenea, tot la ” bunătate ” în el însuși, și ” dreptate ” în viața socială.  El nu pune nicio restricție cu privire la cât de departe ar trebui să avanseze. Aspirațiile sale sunt, prin urmare, practic infinite. Putere perfectă, înțelepciune perfectă, bunătate perfectă sunt obiectivele sale, idealurile sale. Greșeala  teismului ortodox este presupunerea sa că aceste idealuri sunt deja realizate complet și veșnic într- o bubuitură divină în afara omului.
Astfel, ideea unui atotputernic, atotînțelept, atotbun Dumnezeu  este doar o proiecție a idealurilor omului. Zeitatea ortodoxă nu există în realitate, ci este un scop sau un ideal în mințile oamenilor. O astfel de zeitate, cu toate acestea, există în stare embrionară. În măsura în care omul însuși a atins un oarecare grad de cunoaștere, de bunătate, de putere, el însuși a realizat parțial divinitatea pee care a proiectat-o asupra  Dumnezeului său imaginar.

                Acest concept duce la o umanizare a teologiei. În domeniul  moralității, de exemplu, oamenii ar trebui să fie morali, nu pentru că Dumnezeu poruncește, ci pentru ca Dumnezeu să existe. “Printr-o societate universală și cooperarea tuturor, puterea și cunoașterea omului pot crește spre infinit, și cu putere și cunoaștere, bunătatea și dreptatea omului se pot apropia de perfecțiunea divină”.  Business-ul oamenilor  este de a crea pe Dumnezeu în ei înșiși. Dar ceea ce am realizat până acum este foarte puțin în comparație cu ceea ce încă putem atinge . Din acest motiv, trebuie spus că Dumnezeu există ca o realitate în numai într-o stare embrionară .
Rezultă, deci, că Dumnezeu ideal devine din ce în ce mai mult  o realitate, în măsura în care omul își realizează aspirațiile sale pentru o viață mai plină. O analogie cu geometrie este sugestivă. Triunghiul perfect este o concepție numai în mintea noastră, mai degrabă decât o realitate în fapt desenată pe hârtie. Nu contează cât de atent trasăm o astfel de figură , nu vom face niciodată, probabil, triunghiul perfect, deși cu grijă suficientă îl putem apropia cât mai mult ne-am dori . Dumnezeu , ca și figura geometrică, niciodată nu poate fi absolut creat într-adevăr de către om, dar poate fi din ce în ce aproximat.
Deși puterea, înțelepciunea și bunătatea nu sunt îndeplinite în totalitate, cu toate acestea, avem nevoie de idealul de perfecțiune ca de un obiectiv spre care să facem eforturi. Noi nu ar trebuie să punem nicio limită aspirațiilor noastre. Idealul perfect, deși posibil de neatins, ne stârnește să ne dezvoltăm la maximumul de care suntem capabili. În calea deschisă a evoluției continue a omenirii, omul poate lupta pentru a face dinDumnezeu o realitate în sine și în societate. ” Misiunea noastra “, precum Draghicesco și rezumă gândul lui , ” este de a crea divinul în om . “

 

In: Humanist (Buffalo, New York) (Published by The American Ethical Union) v.13 January 1,1953, pp.267-270.

Traducere din limba engleză: George Anca

 

DE  LA  AUGUSTIN  LA  DRĂGHICESCU

Un argument al traducătorului

            Prezentăm, în traducere-restituire românească, prima din cele mai vaste două opere edificate, fasonate de Dumitru Drăghicescu în franceză: Noua Cetate a lui Dumnezeu, Paris, Marcelle Lessage, 1929, prezentul volum, și, în două volume, urmând: Adevăr și Revelație, Paris, Felix Alcan, 1934, alcătuind o trilogie monumentală împreună cu  Dumnezeu și destinul omenirii, scrisă și publicată în românește. O ediție in spe în zece volume a operei lui Dumitru Drăghicescu propusă de profesorul Virgil Constantinescu-Galiceni  ar include: I Ontologia umană; II Din psihologia poporului român; III Problema Conștiinței. Realitatea spirituală; IV Idealul creator; V Marea Unie a românilor cu românii; VI Partide politice și clase sociale; VII Noua Cetate a lui Dumnezeu; VIII Adevăr și revelație, partea I; IX Adevăr și revelație, partea II; X Dumnezeu și destinul omenirii.

            Ca Maurice Blondel axându-și opera pe doctoratul Action, Dumitru Drăghicescu își aprofundează determinismul sociologic doctoral, de la indestructibila structură  Din psihologia poporului român la trilogia profetică a sfârșitului de viață. Actualizând revelator nu numai De civitate Dei a sfântului Augustin – cf  Organon de Aristotel, Novum Organum de Bacon, Tertium Organum de Uspensky -, dar purtând și ecouri poate subconștiente din Viața lumii sau Memento mori.

                        Noua Cetate a lui Dumnezeu revelează o construcție poliedrică – istorie, evoluție, profeție – de  exhaustivitate epistemică  afinitivă cu empatii și alergii la  personaje arhetipale, artiști, gânditori, o epopee socio-filosofică,  un cronograf socio-religios în jargon sorbonard, o hermeneutică sociologică a dumnezeirii în umanitate. În țesăura textuală rezonează sentințe  de rădăcină biblică sincronizate cu frunzișul referințelor, pe o tulpină proprie. Înlănțuirea de idei, subânțeles teoretizată, frazarea și cuvintele se desprind din continua demonstrație-fluviu a unei teze ce pare a se dispensa de discurs.

             Într-o terminologie deschisă, continuu recizelată, cumulativă, spiralând repetiția și insistența clarificativă, diferitele registre ideatic-stilistice se pot solda cu receptări integrate, dacă nu preferențiale, respingând sau admirând, retușând, inducând și cititorului o reactivitate pro sau contra. Neuitând patina de epocă interbelică, Paris-Geneva, în care chiar ne afăm întru imensă grație drăghicesciană, cu un limbaj conceptulal devenit între timp literatură, precum revoluta dulaitate păgânism-creștinism. Cu avantajul unei percuții paraconceptuale, pe formulări modelatoare, de gândire directă, de empatie diacronică dispecerată de teză, de ideal.

             Adecvarea traducțională a avut de a face, pe de o parte cu o operă veche de opt-nouă decenii, pe de alta, cu una nouă pentru noi, după o ignorare absolută, zguduitor de actuală și cu soluții-disoluții de viitor. Și este vorba de a o pune în circulație după „schimbările la față” (formula sa) anticipate de contemporanul lui Eminescu, Brâncuși, Arghezi. Faustianismul lui Drăghicescu pare dublat tacit de modelări din Viața lumii sau Memento mori.

             Dumitru Drăghicescu este un scriitor în schițe și arabescuri religios-științifice pe propria doctrină a conștiinței-imortalitate. Poate oare fi, retro, receptat de-a valma ca tens, arid, utopic, socialist, tautologic, idealist, sinucigaș, aristocrat, cosmopolit, moralist etc.? Am apelat și la eufonii-româno-franceze, ca de epocă, spre a da totuși impresia unei pledoarii tragice din viitor și iar din viitor.

            Vor putea fi atrași pasionații de idei și istorie, fantaștii, pelerinii în timp, poate și regizorii de teatru și film. Filosofii și sociologii vor măsura pierderea irecuperabilă, cu ce consecință, a mesajului său vizionar. Dacă i se admite pledoarismul, lectura poate fi de catehism, singura religiozitate auctorială fiind aici Societatea Națiunilor. Dacă recepția intră în dificultate – tematic, stilistic, ideologic – folosul va fi și mai substanțial decât admirația pasivă a unei creații de evidentă grandoare.

            Trei excerpte din Noua Cetate a lui Dumnezeu:

            „Studiul nostru, pe care-l dăm sub vocabula pe care o utiliza sfântul Augustin, și sub invocarea sa, va fi ca o transpunere modernă a Cetății lui Dumnezeu, în ansamblul ei, acesta va fi același paralelism între cetatea empirică, terestră, și idealul său, conceput în cetatea lui Dumnezeu schițată la Geneva și după care realitatea trebuie să se modeleze. A rezista superbilor și a da grație umililor nu este de asemenea, teoretic, scopul Instituției de la Geneva, unde votul unei țări mici contează tot atât cât al imperiului britanic? Din nenorocire, se face încă distincție între națiunile cu interese limitate  și cele patru sau cinci națiuni cu interese nelimitate: vestigii brutale ale cetății terestre care fac erupție în această nouă cetate a justiției, a egalității și a păcii. Cetatea lui Dumnezeu care este, acum, pentru noi, Societatea Națiunilor, își va continua, precum cealaltă, pelerinajul său de-a lungul timpului și impietății scepticilor, care se pretind realiști, și aceasta va fi prin trăirea, și a ei, aici, a credinței.” (Noua cetate a lui Dumnezeu, ed. fr., p.12-13 )

            „Să vedem acum dacă logica dreptului de bun simț este într-atât opusă unei vieți individuale infinite.

            Cert, conștiința concepe foarte bine această idee a infinitului. O concepe atât de bine încât nu se poate concepe în act ea însăși fără ea. Dacă conștiința concepe infinitul și se concepe ea însăși infinită – și altfel cum ar concepe-o? – este logic că ea este finită, că ea trebuie să dispară ca stare de fapt în trecut și în prezent, dar dispărând în drept, în pură logică?

            Logic, o conștiință finită, efemeră bășică de săpun care concepe infinitul, nu se poate susține. Dacă ea concepe infinitul, ea însăși este infinită în principiu, în drept dacă nu în fapt.

            Să facem apel la întreaga onestitate, dacă se poate spune așa, la loialitatea logicii.” (Ibid. p.596).

            „Societatea Națiunilor și Neo-Creștinismul se spijină și se condiționează reciproc. Una, realizându-se, provoacă apariția celuilalt și Neo-Creștinismul trebuie, pentru a ameliora moravurile, să anuleze egoismele individuale și naționale ca ambiția și orgoliul, și să dezvolte abnegația pentru a face posibilă și a consolida instituția de la Geneva. Viața însăși a națiunilor depinde de aceste două mari evenimente: altfel, le așteaptă suicidul prin războaiele de rasă, de clasă și de preponderență. Dar anularea egoismului și ambiției nu se poate obține atenuându-le și reducându-le, ci, dimpotrivă, împingându-le până la capăt, procurându-le satisfacția condiționată dar integrală. Omul nu renunță voluntar la un bun real decât în schimbul unui bun mai mare care să vină. Această dispoziție, care îi este naturală, trebuie folosită și aceasta face creștinismul. Numai o viață infinită care implică sancțiunile transcendente, pentru a completa și desăvârși justiția empirică a acestei lumi, poate modifica și disciplina egoismele și ambițiile.” (Ibid., p. 617)

            Despre volumul următor, Adevăr și revelație, recenzat și de Henri Corbin, a scris un articol și John H. Hershey „God, Man, and Dimitrie Draghicesco”  In: Humanist (Buffalo, New York) (Published by The American Ethical Union) v.13 January 1,1953, pp.267-270.)

           

George Anca

Ancient Professeur

 

                18-1-15  Versete dintr-un caiet indian. Oi fi crezut în India că mă voi elibera  de dodii, chiar dând-o pe indodii. La întoarcere, după ani, tot în comunism, reflexul înnăscut al dodiilor m-a reprimit. Revenit în India, după comunism, am citit mai mult sanscrită și Lawrence, cum se vede în jurnalul Rodicăi.

                Într-un caiet „coops” – Long exercies book -, cât pentru un roman, am scris-transcris trăiri și studiu aranjate  până și în dodoxii. Indianiștii n-au decât să obiecteze la lejeritatea asonantică-dhvani a asocierilor din șastre, postmoderniștii să strâmbe din nas, serioșii să balanseze pedeapsa. Că tot nu a sesizat-pro mai nimeni dodiile mele, cu excepția  lui V. G. Paleolog, a vâlcenilor și a lui Marian Popa.

                Noroc că nu se mai citește? Tot nu e pentru citit, se va repeta, ca totdeauna, în ce mă privește. Dar petrecerea (anti)comunismului, a Indiei, a fatalității poate interesa măcar patologii, suferinzii. Poate pentru o distracție mentală, în locul chinului convertirii, de care eu voi fi scăpat tocmai debitând, dependent, dodoxiile.

                21-1-15  Cu lopătarea spre neant a cărților, uită că mă lăsă somnul Cețurile iernii, neshakespeariene? Că să nu-l arunc, să-l dau al anticariat. Rămâne nepotul și fără dicționarul româno-țigănesc. Probabil n-oi mai scrie de ei. Nici India nu prea. Am de trimis la Houston rânduri asupra Manas.

                22-1-15  Iarnă singuri. Artificii, nici amintiri, panici resemnate. Cât n-am mers, a mers timpul pentru mine, să nu sesizez șaptezeciul. (N-)am murit la Sf. Ion, cauză necunoscută.

                24-1-15  Femeia de la patru a murit brusc de un virus. Fiica ei a împărțit ieri și fie-mea a explodat, că nu trebuia să gustăm nici din mâncare, nici din băutură. Fata moartei împărăți și a doua zi, Plata înșiră ghenele să arunce prăjiturile, coliva, băutura o vărsă. Ne-o fi afectat aruncarea mâncării.

                30-1-15  Oprirea curentului i-a adus pa Val și Nana pe la noi. Nepotul nu ne mai cunoștea, aproape. Mâine seară îl sărbătorește în avans cu două zile, la doi ani. Data trecută, își făcuse din riglă baston, învțându-ne mersul. A recunoscut fotografii, numere, culori, personaje, a mișcat trenuri, a dansat cântece, a vorbit cuvinte. E cel mai cuminte de la creșă.

                31-1-15  Mateescu face 86. Discuție mai mult despre Drăghicescu, pentru care ar avea un cult, și cu care ar fi rudă  prin alianță, mai pe ocolite. Ginere-său, Nașu Marian fiind răcit, se amână aniversarea sărbătoririi aniversării la 2 ani de poimâine a lui Val. Va chefui la grădiniță și cu ai lui.

                1-2-12  Întors din Turcia, după ceva, ca să revin și, oarecum, să merg mai departe cu lucrurile lăsate acolo. În țară, chiar între lume, cu RP, vreau să vorbim. Conversează cu altcineva și aproape s-a răstit – că să aștept. A venit și: – ce faci? – terebuie să mă întorc acum în Turcia – n-ai bani, ia, du-te și ia-ți biletul.

                În fapt, RP e la azil, cu un picior tăiat. Reieșea lumea. Omonimia, până mâine, la întâlnire. Grosul însă rămăsese în Turcia. Aprind la vii. Congres turcesc. PPN  Dăbuleni.

                3-2-15  DRP  a  fost entuziast să publice, în zece  vols., opera lui Drăghicescu. Discuție de-o oră – și pe India și Marian Popa. Către senator: e bonav (eu – după Drăghicescu). Am sunat la Gali, să-i dau vestea bună. Mi-a răspuns soția. De ce n-a fost și el chemat? Nu vrea să mi-l dea la telefon. Să nu facă infarct – să nu-l omor.

                9-2-15  Tradusesem (2014) , prima oară  în românește, mia  de pagini Verite et  revelation (1934)  / Adevăr și revelație de Drăghicescu. La douăzeci de ani după român (1954), apăruse tot  în franceză, din rusă, o carte (sub 200 de pagini) cu același titlu, de Berdiaev. Nicio  altă legătură, între ele, decât verite et revelation. Coincidență?  O fi. Nenorocirea, tot în românește… Operele lui Berdiaev în românește, inclusiv coincidența de titlu, circulă înseriate, fără ca sistemul augustinian-drăghicescian să aibă încă loc în românește.

VÉRITÉ

ET

RÉVÉLATION

PAR

D. DRAGHICESCO

Ancient Professeur à l’Universite de Bucarest

PARIS

LIBRAIRIE FELIX ALCAN

1934

     Vérité et révélation
de Nicolas Berdiaeff

     Traduit du russe par Alexandre Constantin
Delachaux et Niestlé, 1954

Adevar si revelatie – Nikolai Berdiaev

1993 Editura de Vest, Timișoara 193 p.

            Atât de diferite ca dogma de profeție liberă.

            Colonial Policy, volume I, General Principles, Dr. A.D.A. De Kat Anselino, translated by G. J. Renier, Cambridge UP, 1931. P. 163 (Lambe…) „It stands parallel with the opinion of Professor Draghicesco who in his turn warns psychologists that ‘psychology should turn from its researches regarding the individual as such in order to study the relations between the individual and his kindred organized as a society’ ” (D. Draghicesco, La Realite de l’Esprit, 1928, p. 25).

            On the Practice of Sociology – Pitirim A. Sorokin, Chicago U.P. – C. Novicov, „exchange (l’echange) as the basic phenomenon of human association”) – p. 61: „we see the very same thing sharply formulated by Giddings, Draghicesco, Bougle, Espinas, Fouillee, de la Grasserie, Ward and others” … D. Draghicesco. On the Role of the Inndividual in Social Determinism (Paris, Alcan, 1904), 136-90…

            Lineamentos da teoria sociologica de D. Draghicesco – Gerardode Oliveira Maldonado, Profesor da Facultade de Direito de UFMG (incipit) D.DRA…, jurista e filosofo, sociologo de Deirito, no seu interesante livro „La Realite de L’esprit” chega a afirmacao de que nao so as  institucoes humanas mas mesmo a consciencia do proprio eu rao uma resultante, uma pura criacosa de ambiencia social… Boutroux, Bergson et Chevalier… Beethoven… Wundt… doctrina de Draghicesco relativemente do problema da determinacao da causa eficiente… forte pensador rumeno… Comte… Izoulet… Emerson… (p. 61-67, Revista da Facultade de Direito (1977 – Maldonado).

            D. Draghicesco, „Philosophie du droit et du droit naturel”, 1935.

            D. Draghicesco’ nun sentez denemesi ve ilahi hukuk tezi

                        A – Hukuk problemlerinin te teikine musbet metodlar tatbik edilemez

                        B – Hukuk ankak sezgi veya vahy ilâhî gibi bihâ vasita yollarla ogrenilebilir

                        C – D Radhicesco (sic) ‘nun fikirlerinin isabet dereceesi

            (Dr. Hâmide TOPCUUOGLU Universitesi Hukuk Fakultesi).

            19-2-15  Arhiva MAE. Fondul „D. Drăghicescu” /1918/ Paris / birou de presă: Emmanuel Martonne, Elena Văcărescu, D. Drăghicescu.

            Vara 1917, din cauza operațiunilor militare, spre Paris, un ocol prin Petrograd și Londra.

            „Pe la finele lunii iulie 1917, la stăruințele regretatului I. G. Duca, am fost trimis de către Ionel Brătianu la Paris să mărturisesc acolo – în cercurile în care trăisem 15 ani în timpul studiilor și ulterior mergeam pentru cercetări sociologice și filosofice – împrejurările tragice în care se găsea țara – din cauza revoluției ruse – să arăt suferințele și lipsurile cu care luptam, sacrificiul ce făcusem și făceam în Moldova și să susțin drepturile noastre naționale”. Dumitru Drăghicescu („Un episod din lupta noastră națională din războiul trecut”, în „Pământ românesc”, anul II, nr. 17, 1944, p. 17).

            … Întâlnire cu Eduard Beneș la Paris … în tren spre Roma… liderii mișcării de eliberare cehe… emigranți polonezi și jugoslavi… idealul național în spiritul generației…

            … În Cartierul Latin, la Cafe Voltaire, Drăghicescu cu Toma Dragu, Radu Mandrea, A. Suciu, N. Titulescu, cu sârbi și bulgari, asociație studențească, „Union des pays danubiens”.

            … „Este orașul prea mare, este lume prea multă, închipuiți-vă un bâlciu Râureni care ar ține tot anul ca în ziua de Sf. Mărie, apoi tot-dauna prea gălăgie și aer necurat și fum și praf”… „îmi trebuie neapărat să știu bine nemțește, căci altfel  n’ași putea să-mi fac studiile mele așa cum doresc eu”.

            D. Drăghicescu, „Titu Maiorescu, 100 de ani de la naștere”, Buc. 1940… „N-am găsit ceva aproximativ decât la Delavrancea. În viața mea n-am întâlnit artă în felul acesta la noi, decât în generația mea la la prietenii Titulescu și Micescu. În Franța numai cursurile lui Bergson, Boutroux și Durkheim au putut să-mi redea emoțiile și entuziasmul lecțiilor lui Titu Maiorescu”

            Licența, 1901, apoi Paris, filosofie la College de France, apoi la Ecole des Hautes Etudes Morales et Sociales, cu Henry Bergson, Emile Boutroux, Gabriel de Tarde.

            … „ași vrea, am zis, ca toată lumea să vă pismuiască, să fie geloasă că aveți un frate cu care să vă puteți făli în lume, unde și ori către cine”.

            Contemporary Sociological Theories. / Revista de la Univesidad de Mexico No 16 Mayo (1937): Dialogo con Demetrio Draghicesco / Rafael Helionoro Valle.

            11-2-14  Poanson. De sar topi, a vedea Murnu. Nu mă lasă. Berbuncă. Fonds Maurice Blondel: Draghicesco (cu) Dumitru RO.

            14-2-15  Cartea scenometriilor va topi replici de chat-forum, dar și versuri și excerpte de prin caiete, cu autori în original – cam mult engleză, cu ani, corespondențe, trăiri.

            16-2-15  Ce conflict decât al expresiei de idei și sinucidere? Cu Parisul s-a împăcat. Cu Bucureștiul a rupt-o. Cu imperiul, la fel. Șueta cu mărimile? Lecturile? Pe repede, pe una-alta, în bibliotecă, în scris? Propriii muncitori la vie? Cu Titulescu sau cu Clemenceau?

            18-2-15  – Rinenzi de Wagner, La Roma, scenometrie? Să n-aibă loc de cetate revelația? Să las să se omoare revelațiea. Berdiaev, cu doi ani mai mare decât Drăghicescu.

            22-2-15  Înainte de a scrie o piesă, făcea un scenariu, un sistem, să caroieze drumul. În primul rând, o întâmplare – Hamlet. Despre ce e vorba? O răzbunare. Fundamentală. I-a zis ta’so: Claudiu m-a omorât, i-ai capu’.

            22-2-15  Am reinaugurat teatrul de cafenea al lui Puși. Cu el cu tot. Era bosumflat: criptic. N-a zis de actori, erau alături. Și puștiul l-o fi auzit zicând că nu i-a plăcut, că o și citise. Unora ne-a plăcut. Chiar a fost teatru. Și spiciul Hamlet-Pescăruș-Scrisoare. Opozanți sinuciderii: Sf. Augustin, Toma din Aquino, Imm. Kant.

            26-2-15  Măciuca – Michelet – Bibliotheque Nationale de France. Măciuca are opt sate mari: Oveselu, Bocșa, Botorani, Ciocănari, Măciuceni, Popești, Ștefănești, Zăvoieni. „Urcai dealul la Măciuca”. „Avem echipă, avem valoare / avem măciuca cea mai tare”.

            Paul et Virginie, 1788 – Mauritius – Ile de France. Născuți în 4 mai: I. C. Brătianu (1821), Dumitru Drăghicescu (1875), George Enescu (1881), Audrey Hepburn (1929). Morți în 14 septembrie: Dante (1265-1328), Isadora Duncan (1878-1927), Dumitru Drăghicescu (1875-1945).

            2-3-15  Din ateu, credincios – din naționalist, universalist – sau credincios-credincios, ateu-ateu? Infraevolutiv? Din 45, casa ar mai fi. A lui Mayo, de vizavi, nu mai e. Scenometrie teatrux. Inițiere tulbure. Mai ce?

            3-3-15  Acțiune-Blondel. Crestomație în refufugu, claustru pe teren de golf sub report confederal. Umbre căzătoare. Intrare în vorbă de bibliotecă la o recapitulare. Simpozian socratic. Predici-predicate. Revelație Drăghicescu.

            6-3-15  Teroare în ce-a rămas din pedgogică. Neprimire, polițizare. Ce li se întâmplă? Mânuitori cu masterate. Blestemul japonezului.

            13-3-15  Cum ar fi fost plătit. Sau și-ar fi răscumpărat alianța. Prin arhi-identificare. Și-un masochism anti-național. De radere rutinieră – para-rituală. Însușirea subiectului cu împărtășiriea bolii și nararea unei euforii eufemistice mimând a-eroicul propagandei.

            16-3-15  Moroienii i-au adus frezii și parfumuri franțuzești. Cella era vară mumă-sii – o spunea când era el șef și putea avea vreun interes. Așa are el multe descendențe.

            Mă înham la jurnalul indian – volumetric, cronologic – psiho-orient.

            Auschnit și Malaxa jucau în fiecare seară pocker cu Carol și Lupeasca, lăsându-i să câștige, pe interes.

            25-3-15  Vasi a vorbit cu Uricaru NY să facă recital Eminescu. Ea a zis iunie. El, că pregătește Friedman. Ea n-a mai răspuns de două ori. Când se răzgândise, că iunie, iulie, vezi că la toamnă sau în ianuarie. De-o mai fi acolo. De-or cădea.

            Cum că face Drăghicescu, dar nu învață pe din afară proză. O să citească alternativ fragmente din cele trei recitaluri. Dimi mă invidiază și felicită pentru productivitate. Jurnalul indian îmi face bine. Din partea Editurii Academiei, Mădălina mă sună că a terminat corectura la Cetatea lui Dumnezeu. Să mai trimit o copie printată, pentru aviz. Că pe exemplarul ei se văd multele corecturi.

            Puși își scoate  poezii „revoltătoare” – Tandrețe tărăgănată. Nu citește marți din ele. Că s-ar dărâma Calderolunl. Codrescu l-a deplâns pe studentul lui, Sorin, că n-a primit permisiune de a veni la înmormântarea lui nea Paul. Când eram elev în Găești, același Codrescu mi-a citit la radio prima pozie – Continuitate – publicată în Luceafărul.

            Hans K. Klem, race or Ethnicity: White.

            27-3-15  Jurnalul indian nu curge previzibil-memorial, ci se revelează retrăire obiectivată. Ca spovedania de ieri a Platei, nemaifenomenală, trăgând grijanie și 40 de zile. În fine, libido ritual. Și chiar în ziua spo, ne scrise și Esha că, după 2-3 ani de așteptare, într-o săptămână, ar fi gata cu cartea spoveditei.

            29-3-15  Ne-om regăsi – personaje familiale – în Teatrul limbii române. M-oi disponibiliza și pentru bibliologia decartată a caietelor. Fratele Eugen se întreabă de ce s-a desființat pedagogica? Lasă clădirea, s-a distrus altceva. Și managementul meu de 20 de ani, din 130. Neselectat Seneca și Menirea ființei.

            31-3-15  Seara cu plezne, paranoime. Neapărat concert pian-vioară-aprilie. Vara, toamna. Te-aș ține să nu mănânci și te-aș duce și la împărtășanie. Nici să fumezi. Hei, cum să-ți păzesc trezirea? Poate vezi lumina.

            Și Ben ne cheamă la anul la pigmeii din Congo, la Corin, între baptiști.

            1-4-15  Ne-a fost bine amândorura la Calderon. Ștefan uitase CD-ul în mașină. L-a adus. A lăsat rusoaica fără el. De-i zisese și Jan: Cântă. Iar pe nevastă-mea  a întrebat-o cum m-am lăsat de băut, că beam odată. Nu și a doua zi, a treia, ca el.

            Noni mi-a dat două volume cu Tolstoi în București. De la Kovacs și Longinovskaia. Să le lansăm, am zis. Iar ruși, evrei, unguri. Că să-i dau Micescu-Vlahide, pentru un film al lui. Nu mai e biblioteca.

            2-4-15  Spovedanie-grijanie în doi, la Paraschiva. Coadă parastasul, păcatul, nicotina. Naște Paște.

            Ne împărtășim de Sfânta Egipteanca – iertarea. Omul vitruvian, da Vinci. Androginul Gherardini – iubitul lui Leonardo. Gian Giaccomo de Caprotti – Mona Lisa.

            3-4-15  Vărsând cafeaua după comanda pernei, la mop, eu lemn, seară-gheară-meci-somn-nejurnal-surrarealism. Bătaia teatrelor Baha’i în Delhi. Vise-ședințe. Să fiu băut și eu? Scrisoarea lui Ionuț, printre atâtea incluzii, tot neglisate în favorul foii prinse-încă-nedeprinsă-la-rând.

            „Au fost două submarine care au acostat pe coasta Argentinei, iar Hitler și Eva Braun au fost la bordul celui de-al doilea”

            7-14-15  Sfânta noastră Paraschiva e pe Ion Mincă, între Brâncoveanu și Alunișului, intersectând Împăratul Traian, Ciocodeică, Boccaccio, Duminicii. Privindu-ne prin vitralii muzicale, ne închide ochii în Tatăl nostru și Gayatri.

            8-4-15  Trece el și Paștele. Bine că vine. Cu persoana mea în indianitate. Fără picior rupt, nici filocalie? Dubitabil. „Îl va poate umple” (Isa) – nepedepsire – desistare – denunțătorie.

            15-4-15  Ina trase de vremea pedagogicei. Cum ar veni, când mai existam. Îmi dai să-ți dau refuz. Atâția cred că a înviat agnostic. Marx (Berlin) – act de botez (Karl) – din familie de rabin.

            16-14-15  Cum aș da de volumul scris de un evreu despre Tolstoi, tradus de Esaulov, în India, și dăruit mie de traducător, la despărțire, după ani. Și să dezgrop iudeo-tolstoian pe Drăghicescu, pe puncte, cu public. Altfel, ce de noutăți am în jurnalele indiene, libere, divulgative.

            12-5-15  Ne licitase unde stăm și acum. Nu transcriam funcționalitatea securistă. Am tăcut India anume. M-au sunat din Bistrița Margareta, Victoria, Valentina că tot director le sunt. Remedii la distrugerea culturii? A omenimii? Ce ne costă prăbușirea continuă? Rândul, la ce? Cum dai de greu, hop Dumnezeu, te duci l-apuci.

            Brâncuși cântând în strană la Mavrogheni – portret în curte, de Silvia Radu. Ipodiacon și la Paris.

            Adevăr și revelație cam dat la o parte de Gali. Furt de identitate prin contrast?

            14-5-15  Franceza, cea mai sexy limbă, apoi italiana și spaniola. Cele mai frigide, germana și chineza. Halep și Williams. Marionetă timorată – vraiște de om – cu finișorii fură tot – nu știe nici cum îl cheamă – toate cele suculente – să nu cumva să nu-l mânjească și pe dânsul – să i se umple gura spirală.

            17-5-15 Ieri, copiii ieșiseră cu pneumonie și virus. Urmează ieșiri: Bookfest, Calderon, Târgoviște, Herăstrău. Pe mal, am strigat: Vulpe! S-a întors. Tatăl ei, Dumitrescu, scrisese Eminescu și marea.

            20-5-15  Retârându-ne prin India lectorilor – uite că ne-ar căuta. Eliade la Cuscais. Și Grama. Victor la Paris. Gali: de ce-am depus lucrarea la academie – nu eu, senatorul; i-am zis redactorului șef să facă așa cum vrea, traducerea e a mea.

            21-5-15  Cetatea lui Dumnezeu va apăreala Editura Academiei, în traducerea mea, cu introducere de Virgil Constantinescu. Lăcrămioara, că să iau taxi, că-l plătește ea (de când cu piciorul rupt?) Erika n-o plăcuse pe Florica, vrea Tagore. Nu Carmen Sylva? Te pomeni și cu indieni, prolog la Namaste. Oom shanti cu Val.

            22-5-15  Ratio Revelatio. Alin Aliuță, din Pomătești, la Art. Sannyasinii lui Andru. Între ashram și slănic isihast. La 12 Pas-ează Johanis.

            25-5-15  Demetrian a murit în ashramul Ramana.

            28-5-15  Theodor Palladi: eu nu admit nimănui să mă decoreze.

            29-5-15  Sună de două ori Ashok,din Delhi, – cine a predat în 1979, în absența mea, Gâdea?

            30-5-15  Nicolae Ionel, luat de suflet. Dumitru, făcut trădător de Olguța (pupa-l-ar în cur mort pe Rațiu). Goma să fie președinte. La întoarcere, în microbuz, am citit recenziile la târgovișteni ale  lui Ionel. Am donat la Evidență: Dodii; Barba lui Hegel.

            Ședința s-a lăsat cu medalii aurite 24 k (tiraj 100). Careva că e proastă româna de București  prin comparație cu provincia (replică la Stan și Adam). 15 ani de Litere.

            2-6-15  Șora, 99, la Nașul, același dintotdeauna, discret-asiduu-ascuns-pedant-filosofic-nebrebanian. Florin Călinescu, probabil beat. Judecătoarea de Palais face cancer la sân. Groșescu, nu Josesescu, a fost în redacție la Târgoviște și e prieten cu Emilia. Puși dă poimâine spectacol cu Miere și venin, la Calderon, cu Ioana Calotă, Radu Zetu, Hule. La Namaste India (Muzeul Satului), eu voi confernția pe Teatrul limbii române în India.

            8-6-15  Mâine la raze, azi la proteze, pe radere. Canastă cu cireșe și tv. Jurnalul pe 79, numai  plecarea acasă – abia aluzie la o compoziție Nizamudin, pierdută. Golurile, dacă s-or observa. Noana ne-a trimis cireșe, căpșuni, varză, nucată – am gustat și cu Popeștii. Băciuț publică Partida de șah.

            14-6-15  I translated Hanuman Chalisa into Romanian in Bucharest, but I red it in India – including Rama yatra, New York, Houston, Trinidad, Mauritius, Durban, Birminghan, etc.

            20-6-15  Drăghicescu interzis la Academie. Comuniștii abia îl fac Hristos. Să-mi crâcnesc jurnalul? Ultrainterzis și eu de cum scot capul? Cine nu?  Pocniți și D.R. Ppopescu, M. Popa, G. Vlăduțescu, G.Boboc, D.R. Nițu, V. Constantinescu, G. Anca. Dacă s-ar sinucide (film?) Gata și cu scenometria Drăghicescu. Poate nu apare la Stan.

            4-7-15  Grama: un suflet… un bisturiu… un orizont… și gata tabloul.

            11-7-15  Dreptul penitenței în panică. Nu alea două balize sunt bune, că între ele e o traversă. Mare trasă-n țeapă. Nu dau de Pontica.

            24-7-15  Pe text, mai-iunie 1981 în Delhi, tot pe-așa. Atunci scris, acum transcris. Re-respirat-resufocat. Re-spulberat instinctul statal al lui Eliade.

            28-7-15  Căldura rugului lui Hus în picturile bolnavilor din San Remy. Și mai cine, Veneției? Biserica adventistă Jan Hus din Huși. Utraquist Eucharist. Și pâine și vin.

            31-7-15  Utopie Morus-Drăghicesco, no Drăghicescu.

            7-8-15  După Dreptul penal special, piratizat din franceză, nesemnat-nevăzut, acum vreo 20 de ani, prin Radu Vlad, acum Ion Bănșoiu mi-a publicat (prin?) la Paidea (sic), traducerea mea din Noua cetate.

            8-8-15  Să nu fi știut ce-am scris, să nu fi scris ce-am citit? Cine netraducând nici Eneida, nici Cetatea?

            9-8-15  Câte strânse-constrânse povestioare, v. Buchenwald de Eliade. 2000 de oameni la înmormântarea lui Nae (fără Cella).

            15-8-15.  Valeriu internat la Medlife, viroză duoden. Azi-dimineață, acum un an, îmi rupeam piciorul, mă internam la Bagdasar.

            16-18-15  Nepotul ieși în mai puțin de 24 de ore, de-a zburat pe tricicletă.

            18-8-15  Ion Șugariu – destin catedralic. Românie catedrală. Erou la Brezno.

            20-8-15  Sâmbătă 5 sept., la Ploiești, la Nichita, cu promoția de liceu – cum l-am predat studenților în India. Nichita-Noica-Șugariu, pe blog. Alții nu au prepoziția întru.

            21-8-15  Dan Botta: Oh, mă cheamă-ntr-una / Palida nebuna / Fata verde Una.

            26-8-15  Am vrut să fac centrul prezentării din Drăghicescu (Dumitru lui Eliade?), cum făcuseră și ceilalți pe subiectul lor – Moroienii cu Bach, Spica cu moartea lui Hasdeu, femeia din Vâlcea cu masalele, Puși cu Mortul de sub pat.

            28-8-15  Gata nominalizarea lui Goma pentru Kyoto Price, la Inamori, și recomandarea lui Gh. Mihai pentru Uniunea Scriitorilor.

            30-8-15  Frumoasa poetă parlamentară din Serbia ieșise din sala bibliotecii unde-și ținuseră ședința și rămăsese, de una singură, printre standuri și rarii bibliotecari. Eram singur și eu și aș fi vrut să-i spun că scriu, dar nu aveam nicio carte de-a mea și eram prost îmbrăcat. Cred că o admiram cum se mișca și se rostea – nu era lipsă nici traducător. Femeile se strânseseră în fostul meu birou de director și chicoteau, flatau.

            1-9-15  Isla: Freedom go to Hell. Motanul încălțat, La Țăndărică, în parc, cu Val și Vic – vecinul lor de jos a jucat Motanul. La un festival în Potenza, actorii Agostino Carullo și Donato Gianfredi, uciși pe scenă de explozia unei arme crezută falsă – în piesa The Night of the Bandits. Les Mardies de Stephane Mallarme, rue de Rome.

            3-9-15  Dar sâmbătă 5, da, nu 6. Atunci, la 9, la Inter. La Nichita, în Ploiești. Dhvani – Elegia I – Nasadya. Tată – Bly, Elegia 11. Gayatri – mantre – litanii.

            Azi poate plec la Aurangabad, cu jurnalul – nenorocirea fericirii – cât ajuns pe repede – sudul.

            Nansi a văzut, pe ecran, copilul vomitând și a alarmat-o pe Nana. Ea a sunat educatoarea. Ce trebuie să agraveze sensibilitatea ei (de spital) – mă omori – am să te omor, să vezi cum e.

            6-9-15  Nichita janmashti 82. M-am improvizat pandit. Ioan Grosescu și Nicu Stan, tot filologi. Alții, chirurgi, ingineri, în cap cu acad. Mircea Petrescu. Suntem Leana lui Eliade în compania poetului disparent. Ioan a scris Mahalalele Ploieștiului.

            7-9-11  Tasoni – la Secchia rapita: „Verrai, s’al cantar m’o porgi l’orecchia, / Elena transformarsi in una secchia”. Ion Budai-Deleanu – Urgia, fiica lui Satan cu Zavistia – „Că-ai scornit legea mahometană”.

            9-9-11  Ioan Ciofu (chiar el), trimite alarma unui virus cu „viața e frumoasă”. Elisabeta Isanos a cunoscut pe Neculai Hilohi în Pedagogică.

            10-9-15  Faust Popescu, piesa-poem a(l) lui Puși, pe ce actori, ce teatre? De iese seco dracul. La final, mai ceva? Islamul preferențial pe decapitate.

            Cum nu s-ar mai juca Medeea, opera lui Charpantier? Ceha Magdalena Kozena. Franceză tragică, erotică întru Hecate, cu toate ale infernului și eumenidelor. Libretto, Thomas Corneille.

            11-9-15  Nopțile, scenarii cu indieni, cobieni, bucureșteni, studenți, comercianți, tipografi, angajați-neangajați. Judecători ucigând prostituate. Trec, în jurnal, numai pasaje reale, sar panseuri. Cât m-au sedus Medeea-Charpantier-Kojena-Basel.

            12-9-15  Uite-l pe Satya, cu Padma Bushan premiu, cu Sirindhorn studentă, cu Hurezul maicilor și, acum, cu indologii lumii, și eu, de ne făcu lodging în Rashtrapati Bhavan, palatul prezidențial. Nu degeaba, de luni de zile, transcriu în virtual viața noastră în India. Și tocmai ieri, când îmi scrise, trecuse ziua-cheie a anilor de acolo – cu Sanskrit studies in Romania, conferința mea, cu participarea vice-cancelarului Gurbhaksh Singh și a decanului Satya. Ah, Ramayana. Și cum mi s-a tot făcut viața Indie.

            Cum au ei grijă de mine președinții Indiei, Dyal, Mukherjee. Mai greu cu Ceaușescu, Johanis? Tot Rama, Ayodhya, Mathura… Dar Shiva, dar Lakshmi. Walmiki, Kalidasa, Tulsi. Lumânare, Eminescu.

            21-9-15  M-a sunat Dimi, pe mobil, vreo oră. Mai mult de islamizarea Germaniei, care n-a bătut niciodată și vrea să bată cu musulmanii. La pensie, și-ar lua un apartament, ca la șosea, verile, în nord, că atunci e plăcut, la el, în Suedia. Numai fiul mezin știe românește, vine prin țară, și cu amica.

            23-9-15  Invitatorii mi se adresează cu dear Dietrich. Săhlean, că dacă-mi ziceau dear Marlene, ar fi fost hoax. Dimi, că Germania ar fi obligată pentru asta să-mi dea rezidență.

            7-10-15  Album și expo Cioca la ICR. Și Emiluț. Și Aurel Octav Popa. Sorinache cu Enescu. Neluțu: Aici curge sânge de poet. Calderon – Sima Felix: fericiților vorbitori. Mihaela Gligor: și cu India noastră.

            8-10-15  La UNA, expo raku. Expune postum și Ionel Cojocariu-Raku, șeful școlii nipono-românești, alături de discipoli.Cristina Iliescu îmi spune că a murit Tereza Bubă. Opera lui Călinești, tatăl său, este depozitată la Snagov, încă nemuzeu. În timpul spiciului lui Vlad Ciobanu, mă uitam la Scutul negru al lui Gh. Dumitru – autorul mi s-a prezentat – cruce pe o placă rotundă, da, scut – și soarele e cruce, după Young, i-am zis – el, soare negru – da, le soleil noir de la melancolie.

            Pe Calea Victoriei, la Galateea, pământuri arse ale lui Aurel Vlad – primul om, martorul tăcut, acompaniat de Iacov învingând îngerul, cu tumuli mumificați ca la capucini, să te uiți după Bălcescu.

            A murit Felicia Iuga. A găsit-o Dragoș în pat. Seara vorbea cu o prietenă la telefon, când i-a spus că nu se simte bine. Înmormântată la Bellu, cu Ionuț, lângă Eminescu.

            13-10-15  Trei ore cu Leon Buburuzan, la Casa Universarilor. Mi-a dat o monografie Humor și o plachetă, Copilării. Doctorat în sociologie cu Nathan, la Iași. Selectat pentru ministru al cultelor, în 1990. Are 74 de ani, sănătos, trăiește la Humor. Am discutat și Drăghicescu și India. Știa de jainism – i-am scris ahimsa, n-o știa.

            16-10-15  Între 4-5 pm, prin telefon, cu Ion Predescu, pe tema mea. Săptămâna viitoare, încă o oră, pe tema Noii cetăți a lui Dumnezeu, de Drăghicescu. I-am aruncat, aseară, ceva despre excesul e motivație.

            Mama Veta era story-teller, cântăreață la școala fratelui mai mare Ion, mort pe frontul rusesc, în inspirare și a fratelui mai mic Costică, versificator al milităriei, toți sub epica versurilor lui Anton Pann. Și toată viața am produs stări fără titlu, în formă vetană, de-a mamei Veta, Elisaveta, dacă și betan—Elisabetană. Am învățat bine la școală și în facultate și doctorat,  am făcut ziaristică de radio, revistă, apoi educație, indianistică, bibliotecă, pentru living, pentru pâine. Împreună cu Rodica, fiica noastră Alexandra-Maria, acum și ginerele Victor, nepotul Valeriu.

            Substratul vieții rămânând însăilările neîntrerupte, cu bazine de alcătuiri mai meditate, cu răspuns la întrebarea ce rămâne, ce lasă, ce deslușești din negura unei singurătăți bâiguite deliberat în dodii, ca dintr-o spaimă metafizică. Suma scrierilor dicteu, mai mereu elegiac, dacă nu terapeutic va fi însemnând ceva. Marian Popa vorbește despre un sistem al dodiilor pe care, antisistem, l-ar fi formulat această sumă a rostirilor. Betanismul a fost și manism cu A. Maniu, zoism cu Zoe, pritanism cu Amrita, kapilism cu Kapila, margitism cu Margaret. Eminescu, Blaga – temple.

            17-10-15. Aseară, la telefon, pentru tv, cu Ion Predescu, am ținut un recital de poezii, predarea românei în India, Drăghicescu, Noica, Haosul. Mă înfierbântasem în apărare, împăcat cu frica – de ce, de cine, totuși?

            18-10-15  Lenin – sovietizarea Italiei, Cehiei, României – pedeapsa cu moartea pentru preoți – prin decret, interzisă bătaia de clopote – 2 milioane de monumente Lenin în fosta URSS – Grișka Zinoviev lui Lenin: Te pup pe tine și fundul tău marxist – Institutul „Creierul lui V. I. Lenin” – Lenin: un ticălos poate să fie omul de care avem nevoie.

            19-10-15  Hai profeția dată pe sinucidere – Drăghicescu – a-l înzili în Izvorani – Măciuca – Bibliotheque Nationale. Grama dă o cafea la Intercontinental – poezie depresivă, uppsaliană. Castruccio Interminelli (în Machiavelli și Sachetti), signore di Luca – vezi Il Principe: Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădător. Basso din Ferrara, dictându-și testamentul pentru muște – un coș cu pere răscoapte de Sf. Iacob – singurele care nu-l părăsiseră în ciumă. Notarul: Bosso, tu mereu vorbești în dodii. Bosso: să fii sigur că nu vorbesc în dodii – scrie deci  –  dacă regula asta nu se va ține pe fiece an, îi dezmoștenesc pe copiii mei.

            29-10-15  Lui Ștefan Dumitrescu, din Tulcea, i-a spus fiică-sa, din Delhi, că a auzit că mă duc în India, și când? I-a zis și ei Ashok. Vedem ce-o zice azi Narcis Afrusinei, director la ICR, după ședința comitetului director. Merg pe neducere, dar cine știe?

            30-10-15  Cum voi cita din Kalidasa în original, cu ce alfabet? Cum oi extinde Sakuntala? Oi ajunge în India, de adio? Pe abhijnanam după semn? Oi uita Vâlcea, nu și pe Drăghicescu.

            3-11-15  Ar fi să încep scenariul alankara, rasa-dhvani, neînsanscrită, așa cum se poartă, abia concepte comparate. Vreau sau nu în Delhi – parcă nu depinde de mine – vreo fatalitate. Trimise și Satyavrat invitația de chief guest la sudanidi al lui, după Conferință.

            4-11-15  Cu Dimi – Intercontinental – Calderon – Casa Universitarilor – Bloc Union – Cișmigiu – Telefoane de la Alui Gheorghe, îmi trimite azi prin curier cărți de Grama și leuștean. Din Delhi, ICCR vrea să fac abstractul pe dramă sanscrită. O treime din drum mi l-ar sponsoriza Dimi.

            5-11-15 Am vorbit cu Afrusinei – poate-mi aprobă comitetul bilete de Delhi, că-i interesează India. Pornită drama sanscrită. Citite cărțile dimiene.

            9-11-15  Paper-ul, pe înghesuite. Nemâncat toată ziua, cu efecte intelectuale. De l-aș termina azi-mâine, cu inspirații. L-oi trimite încolo și încoace, nededicat. Ori, cine știe? Să mă fi iubind indienii, cum s-ar vedea? Să-mi vrea jurnalul?

            Răspunse chiar Narcis Afrusinei, confirmând că a aprobat comitetul director, da, sigur, se face, e birocrație, dar, da.

            10-11-15  Pest opt zile, pe 19, în avion, la miezul nopții. Om ajunge și la Rishikesh, Ioane. O prezență, altădată tânără, se insinuează în Raj. Semnat contractul cu ICR, o să-mi trimită biletele pe mail.

            13-11-15  Mi se cer la ICR pașaportul și viza pentru licitația biletelor, că nu se mai face, pentru India, luni. Am dat fuga la poliție, eram mâine programat să iau pașaportul nou.

            14-11-15  Ce caut iar în India? Ca și cum nu s-ar fi putut altfel.

            15-11-15  Aș xeroxa coperți de cărți indianistice proprii. Pornii de la Sergiu, Bibliotheca Indica, a noastră. Suntem 21 din 21 din lume și opt din India, în Palat la Pranab Mukherjee la World Indology Conference.

            16-11-15  Neamul Popeștilor sărbătorindu-se în noiembrie – aseară și cu noi – pizza, palincă, vin alb, canastă. În Delhi nu mă văd ieșit din conferința de la palat. București – Berlin- Abu-Dhabi – Delhi – Abu-Dhabi  Roma – București (19 – 27 noiembrie).

            19-11-15   Pelerin tras în invitație ireală.

            28-11-15  Indology is the understanding of world civilization. Decolonizing indology.

            29-11-15  Nana și-a pus cerceii de la Esha aseară. S-a făcut cu șaluri academice. Nansi arătase inelul. Cu Val, ne-am îngânat: om shanti shanti om. Lui Victor i-am mulțumit pentru ajutor. Cred că am fost recunoscut în India. Mai ales ca oaspete de onoare la Satya. Nu m-am pus rău cu nimeni.

            5-12-15  Săptămâna în Rashtrapati Bhavan a fost extra reală, ca aceea cu piciorul rupt în Bagdasar-Arseni, follow up. Pe Vacek îl puse-n vedetă ambasada cehă, ca pe rusoaică – mai la trap ai ei. La noi, o și dădură afară pe Adriana, de se ocupase de biletele mele. Val e pe perfuzii.

            27-12-15  Romeo e Giulietta – Babiloniaka – Ephesiaka (Abracome e Anzia) – morte aparente – Dante, Commedia, Canto vi del purgatorio, versi 105-106-107: „Veni a veder Montecchi e Cappelletti, / Monaldi e Filippeschi, / nom senza cura: / color gia tristi, e questi con sosppetti”. „-stemma del cappello sulla chiava di volta dell’arco di entrata al cortile dell’edificio duecentesco”. – Marioto e Ganoza di Masuccio Salernitano 1446 (a Siena): Luigi da Porta: Historia novellamente ritrovata di due nobili amanti (1530) / rinominando giovani Romeus e Giullietta – Giulia e Romeo (1553) di Clezia, Hadriana di Luigi Groto (1578), Matteo Bandello (1554) /„due nobilissime famiglie per contraria fazione overo particolar odio” – Tragical Historye of Romeus and Juliet 1562 da Arthur Broke – la fonte primaria da R&J shakesperiano (The Most Excellent and Lamentable Tragedy of Romeo and Juliet) – gli amanti „sfortunati e disonesti” descritti da Brooke diventarono personaggi archetipici dell’amore tragico – (1599) – il comune di Montecchio Maggiore – Gnomeo e Giulietta –

            29-12-15  Nu mai e voie nimic. Pleșu-l confundă pe Platon cu Liiceanu. Sergiu-Florian de nu-l scot pe Puric sofist, dar legionar, ca pe Dragoș Pâslaru. Robespierre – the thirty voices – M.R.:

„Cetățeni, vreți o revoluție fără revoluție?” (poate 200 ani după) – virtuoasa teroare – timp a horifia toți conspiratorii – ultimele vorbe: „Merci, Monsieur” celui ce i-a dat o batistă să-și șteargă sângele – 28 iulie 1794, ghilotinat – avere 100 L – terror and virtue – robes / pierre – Robert Speirs (Irish).

            30-12-15  Crezusem că e gata jurnalul. Încă niște caiete de conferințe-India (cele din diaspora indiană) – altfel, pe-astea le-am inclus prin cărți, nu sunt lăsate la vatră din pornire, ca jurnalul de clasă. Primul film aromânesc, de-am sunat-o pe Lenuș să-l vadă, că înțelegeam și noi. Djuvara, însoțit de Chiliman, Pleșu, Liiceanu, luă discret dr-hon-ca, la univ-Buc.

            31-12-15  Cum aș vrea, totuși, să finesc jurnalul, pe ciupite, cum necum. Abia noiembrie-decembrie 1999, o lună în India (atunci a murit nea Romică?) Unde caietele din 2007 – Eliade – Rajsamand? Dar Port Louis, Port of Spain, New York, Durban, Houston, Birminghan, tot alți ani? Pe anul ăsta, de sub 24 de ore, om mai trăi. Voi lua câte ceva din groasele caiete de transport.

            4-11-16  Înapoi la Eminescu, via Arhiepiscopia Râmnicului. Atotom. Frumusețe divină. „Sufletul nostru ubiguu”. Hyperion-Androgin-Ardhanarisvara. Mistica răului baudelairean ca iubire. Arsenio din Dante-Montale.

            12-1-16  Început traducerea din Mukherjee. Hiperbola națiunii. Ideologie practică. A reurcat în sanscrită (un timp interzisă, rusește, în Bengal). Spirit de viziune de nerupt.

            17-1-16  D. Stăniloae – nu ecumenismului masonic – sfințenie – iubire – icoană – rugăciune – taina – mărturisirea – compasiunea – iertare – egosism – dogmatica – isihasm – Filocalia (12 vol – 45 de ani). Olivier Clement – teologia dogmatică ortodoxă (apostolică și profetică) – teologie a iubirii și comuniune personală, trinitară – învierea – persoana – Stăniloae comparat cu Sf. Ioan Evanghelistul – creștinism-naționalism – sentimentul tainei. De D.S. – Ortodoxie și românism (1939) – Poziția d-lui Lucian Blaga față de creștinism și Ortodoxie (1942) – Viața și învățătura Sf. Grigore Palamas (1938) – Iisus Hristos sau Restaurarea Omului (1943) – Teologia Dogmatică și Simbolică (1958) – Reflecții despre spiritualitatea poporului român (1992) – Filocalia. „Poetului Gh. Anca / aleasă prețuire / D. Stăniloae.”

            19-1-16  Scrisoarea de la Talwar (cabinetul lui Lokesh Chandra) mă ambalează la tradu. I-am zis, latest in May – de nu cumva chiar tipărită până atunci.

            Trimisesem, dacă nu la o sută, gândurile lui Pranab și începusem traducerea primului discurs de inaugurare, ca președinte al Indiei. Discursurile pranabiene s-au adresat elitei – publicate, să fie citite de toți alfabetizații, iar analfabeții să le audă citite, ca la școală ori templu (al mamei Kali).

            17-1-16  Cu taxi Meridian, întors Cristaxi de la Crowne Plaza. Ballroom plin. Amba Riva – să ne vedm mâine la 10 a.m. și discutăm publicarea cărții lui Pranab și conferința ei la colocviul meu din 23 februarie. Plata a plâns la Imnul Indiei. Când a venit amba Americii, Hans, m-a trimis să vorbesc cu el – Matei Călinescu, aa, Taubman,a, American Corner, thanks, am schimbat cărți de vizită. Am mai vorbit cu dir. Neagu, din Externe, ambasadorul Venezuelei și un Uzunov român.

            29-1-16  Riva vine pe 23 februarie la Calderon și vorbește de India în general, modernă. Așteaptă în scris proiectul cărții traduse de mine din Rashtrapati. Cumpără ea și distribuie, pe lansate, cartea. Îi arătasem cărți afine. Partha Ray își lua notițe.

            Povestiri cu Pranab, Rajasekar, Lokesh, Esha. Târgoviște e un Lucknow (de unde e ea), zisesem într-o doară. Că să intervin pentru acceptarea profesorului de sanscrită la Cluj (i-am scris lui Marga). Se rezolvase lectoratul de română (și pe scrisoarea mea lui Pranab? I-am rezumat-o și Rivei). I-am pomenit mai toți ambasadorii lor la noi. Lui Stan i-am scris să detalieze oferta de publicare.

            9-2-16  Ambedkar în lojă? Riva dete titlu: India: Making a Modern Country. Surender laudă noul ambasador. I-am trimis și lui Talwar half ready translation.

            23-2-16  Cel puțin o dată pe lună am nevoie de mine – fiecare ultimă zi de marți – și azi sunt  răgușit și nădușit și tușit – cum te duci în halul ăsta? zice Nana – traduc pe ambasadoarea Riva, curgându-mi nasul

            1-4-16  Jurnal de traducere – Drăghicescu, Mukherjee – jurnalul teatrului limbii române în India – pe ce intrigă, pe ce deznodământ? Imaginația, „nebuna casei” (Malebranche citat de La Bruyere)