Cuvânt și iubire

Basarabia, acest colţ de ţară al patimilor, se află la răspântie. Este o situaţie fără precedent în ultimii 25 de ani de aşa numită independenţă, aflată în vizorul agenţiilor străine, care vin cu diferite comentarii. Sursele de informaţie ruseşti explică situaţia „…prin dorinţa guvernanţilor (de parcă Plahotniuc nu este omul ei!) de a duce cu orice preţ Moldova în Uniunea Europeană chiar cu preţul sărăcirii totale a populaţiei”. Vă imaginaţi câtă ipocrizie. Dar tocmai din Uniunea Europeană, din România (nu din Rusia!), au venit în ultimul rimp atâtea ajutoare, care au europenizat drumuri, localuri de menire socială. Din păcate şi omul simplu confundă cursul proeuropean cu Plahotniuc şi valeţii lui.

Ce vedem ce avem la momentul actual în acest colţ de ţară atât de prost guvernat: o guvernare cu cea mai joasă încredere a populaţiei, adică a acelora care iau ales în noiembrie 2014; o profundă criză economică şi politică cu o stradă tot mai agitată din cauza guvernării foarte proaste, a miliardului furat care nu este căutat. După atâtea găinării comise de actuala guvernare ea nu mai are dreptul moral să ne mai reprezinte. Oligarhul Plahotniuc a mers prea departe cu şmecheriile lui. După ce de două ori a fost refuzat de preşedintele Republicii la funcţia de prim ministru îl împinge pe omul său (Plahotniuc II – Filip a recunoscut direct în unul din primele interviuri că îl va asculta pe Plahotniuc fiindcă sunt prieteni şi are ce învăţa de la el!) în această funcţie şi îl promovează insistent, încălcând toate canoanele ce ţin de această procedură: grăbindu-se (nu ştiu de ce fiindcă legal avea un termen până la 28 ianuarie!) schimbă ziua şedinţei parlamentului privind investirea guvernului, anunţând parlamentarii (şi nu pe toţi!) cu câteva ore înainte de şedinţă; trece fulger acest guvern prin parlament în doar 27 de minute (probabil suntem unicii care ne lăudăm cu astfel de performanţă), nefiind ascultat nici programul guvernului, nici audiaţi miniştrii noului guvern. Se crează impresia că dacă ar fi fost propuşi nişte măgari ar fi fost votaţi cu aceeaşi repeziciune. Apoi cu aceeaşi iuţeală, hoţomăneşte, la miezul nopţii, neavând componenţa deplină, guvernul a depus jurământul în faţa preşedintelui. Acest mod tâlhăresc au stârnit nemulţumirea mulţimii care putea conduce în seara de 20 ianuarie la un final tragic similar celui din 7 aprilie 2009.

Într-o situaţie jalnică se aflau cei din clădirea parlamentului care nu puteau să plece pe la casele lor din cauza că clădirea era înconjurată de protestatari. D. Diacov (cea mai mare vină a lui este că şi-a vândut partidul oligarhului Plahotniuc) se destăinuia în faţa unei televiziuni că a ieşit din clădirea parlamentului „…punându-şi o cască de poliţist şi scoţându-şi ochelarii”. Îmi amintesc de un caz mediatizat pe larg pe timpuri de propaganda leninistă cum Kerenski (cel care a realizat revoluţia rusă din februarie 1917) a părăsit Palatul de Iarnă (înconjurat de bolşevici) travestit în femeie. Vă imaginaţi la ce situaţie s-a ajuns ca guvernarea să fugă de propriii alegători.

Într-o situaţie jalnică se aflau cei 14 candidaţi în miniştri (nu-i cunosc personal, dar printre ei pot fi şi oameni de treabă) care pe furiş, ca nişte hoţi, sau adunat la cina cea de taină de la miezul nopţii pentru a aduce jurământul. Cui? Cei cu frică de Dumnezeu fac acest lucru ziua, pe lumină, iar cei cu Satana – pe întuneric, la miezul nopţii.

Într-o situaţie extrem de jalnică a nimerit preşedintele PL M. Ghimpu, care a ajuns exact în situaţia iudei Iu. Roşca, fiind huiduit de mulţimea (mare parte care a votat pentru el), chiar şi agresat fizic (priveam faţa lui în una din imagini care îmi amintea de faţa lui Ceauşescu când era dus la execuţie). E dureros când şi alţii (precum Filat) ne-a trădat însă cel mai dureros este că ne-a trădat cel, în opţiunile proromâneşti, proeuropene ale căruia mulţi am crezut sincer. Am mai spus-o şi o mai spun: pupatul comunist este extrem de veninos, chiar dacă peste noapte el a devenit social-democrat. Parcă este blestemată această dreaptă. Atâtea găinării a făcut M. Ghimpu. A comis marea trădare a aşteptărilor celor care l-au votat, care s-au încrezut în el. A îngropat un partid pronaţional atât de promiţător. A îngropat un tânăr politician cu o pregătire foarte bună, cu mari perspective politice. Să fi cedat conducerea partidului lui Dorin Chirtoacă aşa cum au cerut un grup de militanţi de frunte ai Partidului Liberal acum aproape trei ani ar fi fost o cu totul altă situaţie. De ce n-a făcut acest pas? Nu avea încredere în nepotul său Dorin Chirtoacă, în capacităţile lui de a conduce un partid, care de peste 8 ani conduce (de altfel, în general, nu rău în pofida multor insinuări!) o capitală cu ¼ din populaţie într-o perioadă atât de tulbure? Este ceva la mijloc. Cert e că am pierdut noi toţi, cei cu simţ românesc.

Aceşti guvernanţi se pare că au pierdut complet şi elementarul simţ al autoconservării. Să fi acceptat colacul de salvare aruncat de preşedintele Timofti, mă refer la guvernul Sturza, avea să fie o cu totul altă situaţie. Graţie încrederii partenerilor europeni în capacităţile lui Sturza ar fi fost recuperată asistenţa lor, făcuţi (şi nu mimaţi) paşi reali în căutarea miliardului furat şi relansarea economiei aflată la fundul fundului. Nu ar fi avut loc acest anacronic mariaj al Platformei DA cu partidele lui Dodon şi Usatâi. Nu s-ar fi ajuns la temperatură maximă (în pofida gerurilor!) din ultimii 25 de ani în stradă şi crearea acestui babilon al străzii, care au dus la blocarea clădirii parlamentului şi protestul de duminică. Nu am fi umblat acum cu mâna întinsă (mă refer la întâlnirea premierului P. Filip cu omologul său român D. Cioloş), care este o situaţie umilitoare pentru o aşchie de popor muncitoare, de parcă am fi nişte trântori.

Este clar că alegerile anticipate sunt iminente. Întrebarea însă e: când să fie efectuate aceste alegeri şi ce vor da ele? Analistul politic Oazu Nantoi (de altfel, cu pregătire inginerească la bază!) se întreabă ca şi mulţi alţii „Guvernarea actuală coruptă trebuie demisă dar pe cine aducem în locul ei?”. Iată aici e problema!

Mă întreb şi eu „Ce dorim să avem după alegeri?”. Fiind inginer încerc să modelez urmările acestor alegeri imediate, pe care le cer cei din fruntea acestui babilon. Ei bine, Dodon şi Usatîi ştiu bine ce vreau: să preia puterea (aceasta este porunca şefilor de la Kremlin), să reorineteze vectorul spre est, să federalizeze Republica, aducând regimul criminal de la Tiraspol în legalitate, aruncându-ne datoriile lor de miliarde pe umerii noştri, şi ei sunt pregătiţi pentru aceasta. Ce însă vor liderii din Platforma DA? Să nu înţeleagă ei că fără partide create pe Centru-Centru Dreapta (PL şi PLDM sunt trupuri politice) nu îţi poţi atinge scopul declarat: de a continua cursul proeuropean; de a aduce miliardul înapoi şi ai pune la dubă pe toţi hoţii (indiferent de ai cui sunt!). Dacă nu înţeleg acest lucru simplu atunci nu merită să conducă mase. Dacă înţeleg acest lucru şi totuşi insistă la alegeri anticipate atunci ei nu sunt de-ai noştri, ei urmăresc un cu totul alt scop: înlocuirea unor hoţi cu alţii, unui oligarh cu altul.

Este absolut clar (pentru orice minte trează!) că alegerile anticipate imediate sunt contraproductive pentru noi, pentru cursul proeuropean al acestui colţ de ţară. Energia abordantă a maselor (în mare parte cu vederi de centru-dreapta) va fi fructificată la maxim de Dodon şi Usatîi. Nici măcar Platforma DA nu a fost încă înregistrată ca partid. La ce bun să te arunci cu pieptul dezgolit asupra ambrazurii pentru interesle lui Dodon şi Usatîi? Cea mai bună soluţie în situaţia creată ar fi organizarea alegerilor parlamentare anticipate şi a celor prezidenţiale directe concomitent în toamnă. În acest răstimp ar putea fi fondate şi, relativ, consolidate noi formaţiuni politice pe Centru-Dreapta. Un interes major în acest sens prezintă proiectul Maiei Sandu şi ex-premierului Ion Sturza, care ar putea fi cea mai bună alternativă Partidului Liberal Democrat de altă dată. Ne va veni oare mintea moldovanului cea de pe urmă? Să ne lumineze Dumnezeu!

Valeriu Dulgheru