Harry Ross: Versuri de toamnă
Iluzii
Le pierdem,
Le regăsim,
Le uităm,
Le reclădim,
Călătorim cu ele în depărtări
Ne întoarcem apăsaţi de alte chemări
Plutim pe iluzii
Ca pe nişte covoare fermecate
Ne hrănim cu ele absorbiţi,
De farmecul lor divin
Atât de vag
Atât de vag
Îmi aminmtesc de tine
Erai doar o fetiţă
Cu o simplă rochiţă
Şi o vestă înflorată de mama brodată
De cândnd ne-am cunoscut
Şi eu şi tu am crescut
Ai devenit întâi o domnişoară
Apoi o doamnă de curtat
Iar acum te-am revăzut
În chip de bunică
Floricele albe îţi acopereau tîmplele
Şi nici vorbă de rochiţă
Sau vestă înflorată
Porți un costum cenușiu, cam uzat,
În picioare nişte şlapi
Ești tu şi totuşi alta
Viaţa te-a preschimbat
Iar eu îmi amintesc de tine
Tot mai vag
Trec anii prin noi ca nişte săgeţi
Urcăm în vîrstă acoperiţi de troiene albe de zăpezi
O himeră e viaţa,
Te plimbă dintr-o iarnă în alta
Îți dă aripi ca să zbori
Dar nu pentru multă vreme
Ci doar așa de cu seară până-n zori
Nu-mi cere copilăria
Cere-mi ce vrei,
Avere, lacrimi, orice durere,
Cere-mi ziua şi noaptea de ieri,
Cere-mi clipa de mîine
Braţul şi pumnul să lupte
Cere-mi tot ce ţi se pare de preţ
Nu-mi cere copilăria
Anii de joacă
Şi hîrjoană
Culorile din curcubee
Şi visurile plăpînde
Şi iubirile mele flămînde
Avere printre alte averi
Este copilăria,
Ce nu cunoaşte spaime, invidii, răutăţi
E pură, jucăuşă, avidă-i de purităţi
Piatra din vis
E aceeaşi piatră mare,
colţuroasă, pe la canturi roasă
îmi apare în fiecare vis
nu ştiu ce-i de zis
E un semn al veşniciei
ori, dimpotrivă, o umbră
a ruinei?
Visăm tot felul de bizarerii
ne aflăm în labirinturi argintii
sau pe tărâmuri neumblate de cei vii
urcăm pe coasta unui deal ,
coborîm în văi pe jos, fără cal
Ce vrea să zică visul?
nelinişti ascunse în priviri,
zboruri peste îndepărtate zări
Eu visez o piatră mare, colţuroasă,
pe la canturi roasă
Dar dimineaţa visul se destramă
într-o scoică aurie
soarele mă saltă în lumea vie
deci, nu e păcăleală
uit de vise, uit de piatră,
cobor treaptă cu treaptă,
pe un tărîm unde fost-am şi în ajun
mă aşez tihnit la micul meu dejun
Harry Ross
Israel