Cuvânt și iubire

Alexandru Cosmin Codreanu (A.C.C.): Bună ziua Mihaela Ionela Badin. Corespondăm de aproape un an. După ce te-ai acomodat în Ecuador, m-am hotărât să îți promovez povestea și să încerc să îți aflu percepția asupra comunităților de români din Spania și Ecuador pe care le cunoști bine. Pentru început, ne poți spune câteva cuvinte despre tine?

Mihaela Ionela Badin (M.I.B.): Desigur. Sunt jurnalistă, licențiată la Universitatea din Zaragoza, Spania. Am 32 de ani. Am lucrat atât în presa scrisă, cât și în radio, pe tot teritoriul spaniol. Am fost membră a unei asociații românești în Zaragoza, prin intermediul căreia am încercat să păstrăm și să facem cunoscută străinilor cultura și obiceiurile românești. Am fost de asemenea voluntar al unei asociații spaniole, Afedaz; această asociație ajută pe bolnavii de Alzeimer. Activitatea mea în cadrul acestei asociații a fost de jurnalist și fotograf. Am locuit în Spania timp de 12 ani. Familia mea, la rândul ei, este și ea împărțită prin Europa. Acum 10 ani am cunoscut un băiat ecuadorian, cu care sunt într-o relație la ora actuală. În vacanța de vară din 2012 am vizitat Ecuador pentru a treia oara. Atunci am primit o ofertă de muncă în Cuenca. Ținând cont de faptul că prietenul meu este ecuadorian, am acceptat job-ul fără să mă gândesc prea mult. În prezent lucrez ca director de comunicare și relații publice la o multinațională cu sediul în Cuenca, Ecuador. Am în echipă 9 persoane, cu care mă înțeleg de minune. Debutul a fost mai dificil deoarece nu „acceptau” ca „șefă” o femeie, și străină pe deasupra. În octombrie voi începe un master la Universitatea de Azuay.

A.C.C.: Spune-ne mai multe te rog despre familia ta. A afectat distanța relația dintre voi?

M.I.B.: Relația noastră de familie nu a fost afectată în niciun moment. Ne iubim la fel de mult și ne vizităm de câte ori avem ocazia. Mama, stâlpul fundamental al familiei, a știut să ne educe ca să nu ne uităm unul pe altul. Acum 12 ani, după ce am intrat la facultate în Brăila, părinții mi-au oferit o excursie scurtă în Spania. Și destinul și-a făcut de cap. Nu m-am mai întors în țară la timp. M-am stabilit acolo deoarece am descoperit o altă lume și un alt stil de viață. Mă fascina. Bineînțeles, am trecut prin greul imigrantului, dar acest lucru nu m-a împiedicat să-mi continui studiile superioare. Tata locuiește în Italia de mulți ani. Și-a refăcut viața acolo. O soră și un frate locuiesc în Linz, Austria. Alta soră în Zaragoza, Spania, iar mama străbate distanțele dintre Brăila, Linz și Zaragoza. În prezent este o bunică fericită și încearcă să își împartă timpul între copii cum poate. Cealaltă soră, pe moment, s-a stabilit în România, dar Spania este a doua ei casă.

A.C.C.: Ai plecat din România imediat după terminarea liceului. Cât de greu a fost să urmezi cursurile de jurnalism la Zaragoza în limba spaniolă?

M.I.B.: Mai întâi a trebuit să învăț limba spaniolă foarte bine. Am urmat nenumărate cursuri, de la ajutor de bucătărie până la educator de timp liber. Și bineînțeles am citit foarte mult în limba spaniolă. Orice. Mă consider o persoana autodidactă și foarte curioasă. Până la urmă nu mi-a fost chiar așa de greu. În toți anii de facultate am obținut bursă de studii. Nu știu dacă aceasta este o situație comună, însă profesorii mei au fost extraordinari. M-au tratat la fel ca și pe colegii mei spanioli, iar lucrul acesta m-a ajutat să progresez.

A.C.C.: Ai simțit că procesul tău de integrare în societatea spaniolă a fost mai facil decât a altor români emigrați la o vârstă mai înaintată sau care, emigrați de tineri în Spania, nu au urmat cursuri la școli și universități locale?

M.I.B.: Da, eu m-am integrat chiar din primul moment. Consider că studiile nu sunt primordiale pentru a te integra, cu toate că te ajută. Este mai important să ai o gândire deschisă, să fii prietenos, să îi respecți pe cei din jur și să înveți limba țării unde locuiești.

A.C.C.: Este procesul de integrare în societatea gazdă întârziat de numărul mare de emigranți români în Spania, acest lucru reducând practic interacțiunea totală între conaționalii nou sosiți și oamenii și cultura locului?

M.I.B.: Poate fi o cauză. Românul, în general, emigrează de nevoie. Ajunge în țara gazdă cu dorința de a câștiga ceva bănuți pentru a-i trimite familiei. Prima dată interacționează mai ușor cu un conațional. Și bineînțeles, nu prea este deschis altei culturi. O prietenă dragă îmi spunea: „cultura trece prin stomac”.

A.C.C.: În perioada 2000-2012, prin prisma muncii tale de jurnalist, ai fost implicată în documentarea migrației și comunității române în Spania. Care a fost dinamica acestora în timp?

M.I.B.: Da. Eu am analizat imaginea românilor în presa spaniolă între anii 2002-2012, prin intermediul Universității din Zaragoza. Existau câteva cercetări legate de imigrația românească în Spania, dar niciuna nu analiza imaginea lor în mass media. În plus, viziunea presei era distorsionată, dar juca un rol fundamental în crearea opiniei publice. Astfel, presa spaniolă, încă din anul 2002, a relaționat criminalitatea cu imigranții români. În acel an, în Spania locuiau 66.226 români. Era o comunitate relativ mică în comparație cu imigranții din Ecuador, Maroc, etc. Dar, isprăvile câtorva „ciobănași mioritici” ne-au adus pe prima pagină a ziarelor spaniole. Și acolo am rămas mai bine de cinci ani. Chiar dacă nu o numeau direct, de multe ori cuvintele „din Est”, „imigrant ilegal”, „fără documente”, „extracomunitari”, „mafia din Est”, etc., făceau aluzie la naționalitatea română. Cu timpul, și cu munca titanică a multor asociații românești, s-a schimbat această percepție. Presa a început să se intereseze și despre cultura românească. Au apărut nenumărate reportaje, atât în presă, cât și în televiziune, despre sărbătorile noastre de iarnă, despre călătoriile pe care le făceau spaniolii pe meleagurile noastre, despre mâncarea noastră tradițională, despre marii noștri scriitori, etc. Ne-au ajutat enorm de mult studenții români din facultățile spaniole. Prin intermediul lor a fost stârnită curiozitatea și dorința de a ști mai multe despre vecinul de bloc, colegul de muncă, prietenul român. De asemenea, cu timpul s-a demonstrat că imigrația românească nu a crescut criminalitatea în Spania, ci dimpotrivă, ratele de delincvență au scăzut în ultimii zece ani, după cum relatează investigațiile făcute de Ministerul Apărării Spaniol.

A.C.C.: Cât de unită și de bine reprezentată pe plan local este comunitatea românească din Spania?

M.I.B.: Acum, după mulți ani, este foarte unită. Exista numeroase asociații care încearcă zi de zi să reprezinte cu succes comunitatea românească. Acest lucru nu este mereu pe placul tuturor, dar consider că suntem mai bine reprezentați ca niciodată. La alegerile din luna mai am avut doi candidați români la europarlamentare din partea unui partid politic spaniol. Până acum cinci-șase ani comunitatea românească se rezuma la tâlhării, prostituție, muncă ilegală, etc. După cum am menționat mai sus, situația s-a schimbat. Noi înșine am schimbat-o.

A.C.C.: Că tot a venit vorba, în opinia ta, ce sprijin a avut comunitatea românească din Spania din partea autorităților române în perioada în care românii nu aveau o imagine atât de bună?

M.I.B.: Bună întrebare! Îți voi răspunde nu numai cu opinia mea, ci și cu testimoniul multor români pe care i-am intervievat de-a lungul acestor ani: niciuna. Până în anul 2007, când România a intrat în Uniunea Europeană, nu a existat niciun fel de sprijin din partea autorităților române pentru a schimba imaginea negativă pe care o duceau fără vină românii în spate. În anul 2008, Guvernul român a început o campanie de primenire a imaginii numită „Hola, soy rumano: juntos haremos un buen equipo” (Bună, sunt român: împreună facem o echipă bună). Este singura până la ora actuală. Din păcate nu știe nimeni cât de eficientă a fost această campanie, deoarece nu a fost publicată nicio evaluare la sfârșitul acesteia.

A.C.C.: Ce crezi că au în comun și ce au specific comunitățile românești din Spania și Italia?

M.I.B.: Valul de români care a invadat Spania și Italia s-a produs din nevoia de o viață mai bună. Atât limba spaniolă, cât și limba italiană, se învață relativ repede. Există cerere pe piața forței de muncă din străinătate în anumite sectoare cum ar fi agricultura, construcțiile și menajul. Munca era foarte bine răsplătită și apreciată. În prezent, românii reprezintă principala comunitate de străini în cele două țări.

De asemenea, din diverse studii reiese că românii din Spania sunt mai bine reprezentați decât alte naționalități la nivel asociativ.

A.C.C.: A începe o nouă viață în Ecuador nu este ușor. Din ceea ce văd se pare că integrarea ta locală foarte merge bine, acest lucru fiind stimulat și de viața ta privată.

M.I.B.: Într-adevăr, prietenul meu este ecuadorian. Familia lui m-a primit extraordinar de bine. Suntem împreună de zece ani, ceea ce a făcut ca eu sa cunosc în detaliu cultura ecuadoriană.

A.C.C.: Ce reacții au avut membrii familiei și prietenii la aflarea deciziei tale de a emigra în Ecuador?

M.I.B.: Decizia de a veni aici am luat-o acum un an, când am primit o ofertă de muncă foarte bună în Cuenca, Ecuador. Pot spune chiar mai mult decât o ofertă, o oportunitate. Familia mea are o mentalitate deschisă și în niciun moment nu au încercat să îmi influențeze decizia. Prietenii mă sprijină necondiționat. Mai ales că acum au în agendă o nouă destinație turistică.

A.C.C.: Ai apucat să vezi mai multe țări din America de Sud până acum? Ce crezi că are Ecuador specific față de vecinii ei?

M.I.B.: Da, cunosc puțin Venezuela și Peru. Ecuadorienii sunt mai modești și mai prietenoși. Ce-ți pot spune despre țara unde locuiesc? Este minunată și pe deasupra, exotică. Ziarul New York Times relatează ca este a șaptea destinație turistică din lume și prima din America Latină. Reprezintă casa Insulelor Galapagos si leagănul biodiversității. Mulți străini, printre care australieni și americani, se stabilesc în Ecuador după ce ies la pensie deoarece întâlnesc aici o calitate a vieții excelentă la un preț rezonabil. Clima este agreabilă, nu exista iarnă, iar mâncarea este sută la sută sănătoasă. Eu de obicei cumpăr fructele și legumele de la piață, direct de la producători. Astfel, roșia are gust de roșie, așa cum o gustam în grădina bunicilor.

A.C.C.: Deși pentru foarte mulți acest lucru poate părea o curiozitatea, există comunitatea românească semnificativă în Ecuador, aceasta fiind bine reprezentată pe plan local. Ne poți spune câteva lucruri despre românii din Ecuador?

M.I.B.: În Ecuador, în prezent locuiesc aproximativ 50 de români. Avem o pagina de Facebook unde încercăm să interacționăm unii cu alții. Suntem împrăștiați pe întreg teritoriul Ecuadorului. Majoritatea românilor de aici au venit din dragoste. Au parteneri de viață ecuadorieni. Mulți au și copii. Este relativ ușor să obții un permis de muncă și rezidență în Ecuador. La început primești o viză de trei luni, după care o poți obține pe cea de șase luni. De asemenea, dacă dorești să-ți construiești o viață aici, poți obține viza de muncă, de profesional sau chiar pe cea de protecție în urma căsătoriei cu un național.

A.C.C.: Care este profilul tipic al românilor emigrați în Ecuador? Cum și de ce au ajuns acolo? Există o diferență notabilă între numărul femeilor și cel al bărbaților de etnie română din Ecuador?

M.I.B.: Încă nu am o evidență „precisă”, însă cred că suntem mai multe femei. La fel ca și mine, româncele și-au cunoscut în Spania soții și, datorită crizei economice aprige, au decis să-și încerce împreună norocul la jumătatea lumii. De asemenea, în Ecuador au venit doctori, ingineri și profesori români. Au un loc de muncă foarte bun și sunt apreciați pentru valoarea lor profesională și intelectuală. Avem și câțiva români întreprinzători, o reprezentanță a UE, un consul onorific și un preot. Quito, capitala țării, este orașul care găzduiește cei mai mulți români din Ecuador. Dar și Guayaquil, Manta, Machala au românii lor. În Cuenca, unde locuiesc eu, nu cunosc încă niciun compatriot.

A.C.C.: Sper ca acest interviu să crească vizibilitatea comunității românești din Ecuador și, cine știe, să ajute la consolidarea acesteia. Îți dorim numai bine și sperăm să păstrăm legătura.

M.I.B.: Și eu mă bucur că am reluat legătura. În măsura în care vă pot fi de folos, păstrăm legătura.

A.C.C.: Cu siguranță ne vom reauzi, Mihaela. Îți mulțumim pentru timpul acordat.

Alexandru Codreanu

www.prodiasporaromana.org