Dulgheru Valeriu: Anticorupţie într-un stil pur moldovenesc

18 Oct 2015 by admin, Comments Off on Dulgheru Valeriu: Anticorupţie într-un stil pur moldovenesc

Recent, pe 15.10.2015 a avut loc un eveniment în premieră (mult aşteptat de altfel!): unul din tentaculele caracatiţei pe nume „corupţie” a fost puţin anihilat. Cu regret nu însă şi capul caracatiţei. Iată că DNA a trecut Prutul. După modelul României chiar din sediul parlamentului ex-premierul şi ex-preşedintele PLDM V. Filat a fost dus la CNA. Dea Domnul să nu se oprească aici această luptă cu corupţia, care a infectat mortal acest colţ de ţară pe nume Basarabia. Ar trebui să ne bucurăm de acest mult aşteptat moment însă ceva nu e bine, să nu fie o simplă reglare de conturi între cei trei Vlazi. Dacă nu va continua o presiune reală (nu numai mimarea ei) din partea societăţii civile carul cu această cucoană „corupţia” va sta pe loc.

Să facem un scurt istoric din declaraţiile celor doi lideri ai două partide componente ale AIE3 – V. Filat şi M. Lupu, partide care sunt vizate major în Furtul Secolului. Dacă vă mai amintiţi pe data de 24.06.2011 V. Filat declara: „Acesta (păpuşarul – n.n.) este Vlad Plahotniuc. El nu se linişteşte şi încearcă să-şi impună propria regulă, dar nu vom tolera. Noi vom face regulă şi la Franzeluţa, şi la Metal Feros, şi la Moldtelecom – vom face regulă în toate instituțiile”. Au trecut peste 4 ani şi nu au mai făcut regulă în instituțiile statului.

Pe data de 13 februarie orele 13 şi 13 minute V. Filat (pe atunci prim ministru) declara „Astăzi, suntem martorii unei campanii de sacrificare a intereselor statului în numele intereselor unei singure persoane obscure. Această persoană şi-a cumpărat un loc în politică, iar acum vrea să-şi cumpere o ţară. Pentru el astfel de noţiuni ca „statul de drept”, „democraţie”, „integrare europeană”, „bunăstarea cetăţenilor” sunt doar cuvinte fără de sens…Cei care au lansat această campanie urmăresc un singur scop – păstrarea/conservarea situației, în care procesul de integrare europeană se promovează doar la nivel de vorbe…Republica Moldova este sub asediul unei structuri oligarhice gata să ţină ostatici cetățenii, o întreagă ţară, numai pentru a-şi satisface propriile interese! Această stare de lucruri nu mai poate fi continuată. Pentru că pune sub semnul întrebării nu doar parcursul european al guvernării, pe care ni l-am asumat – de comun acord de altfel, dar și însăși existența statului de drept RM…”. Iată că „…această stare de lucruri …” mai continuă încă 2 ani şi 8 luni.

Pe data de 15 octombrie 2015 la orele 15 şi 15 min Vlad Filat ieșea cu o declarație la tribuna Parlamentului „…Îmi cer scuze de la părinții mei și de la familia mea că am fost complice în toată această perioadă (este cam târziu, mult prea târziu. De câte ori i s-a spus că poate deveni un erou naţional dacă reuşeşte să ne integreze în Europa! Până la urmă unde a ajuns?)…Aici păpușarul a mai reușit să facă un joc… Noi i-am oferit șansa să conducă totul în țara asta (să ne întrebăm: de ce i-ați oferit această șansă???)…Eu voi scrie dacă nu voi putea să vorbesc. Dacă voi vorbi, totul va sări în aer din acest sistem politic din Moldova. Și să sară totul în aer…Cu același succes domnule Voronin ar trebuie să fiți denunțat și dvs.”Cu cadouri, cu avioane, mese pompoase…”… Dacă vrei să scapi de dosare și probleme, scrii cerere de aderare la PDM. Dar să știți că eu nu voi adera la PD…Domnule Diacov, partidul nu a ajuns acolo unde și eu am pus umărul…”. Să sperăm că nu va tăcea.

Acum 6 ani nou investitul preşedinte al PDM M. Lupu declara: „Oamenii de afaceri Ignatenco și Plahotniuc fac parte din anturajul familiei Voronin și, împreună cu fiul lui Voronin, formează o „curte domnească””. „…Reținerea lui Vlad Filat e abia începutul…Vremea când parlamentarii, miniștrii nu se tem de nimic a trecut. Acesta e abia începutul” a declarat recent M. Lupu. „Da, V. Plahotniuc a depus o cerere de retragere din calitatea de prim-vicepreședinte și din calitatea de membru… Mitul că Plahotniuc este cel rău în Moldova nici nu trebuie explicat, de aceea se merge pe calea asta. Dacă oamenii vin în partid ca să se îmbogățească, atunci PDM nu este pentru ei, nu este locul lor la noi”, a mai spus liderul PDM M. Lupu.

Tare ași vrea să cred în ceea ce spune M. Lupu şi în faptul că el, personal, în calitate de preşedinte al PDM va pune umărul la stârpirea corupţiei. Dacă va face acest lucru va deveni erou naţional cum n-a dorit să devină V. Filat. Însă tare mă tem că dreptatea va rămâne în proverbul „Lupul părul îşi schimbă dar năravul ba”.

Acest început de luptă cu corupţia ar fi fost de bun augur dacă nu ar fi la mijloc un spectacol pur moldovenesc, dirijat din umbră de păpuşarul V. Plahotniuc (şi numele e predestinat!), care în ultima vreme este asociat cu un cardinal negru. De cu seară la şedinţa Consiliului Alianţei, şi cu o zi înainte la şedinţa Pactului Social, nimic nu prevestea furtuna, poate cu excepţia părăsirii şedinţei de către membrii Platformei DA tocmai în momentul când V. Filat a luat cuvântul. De ce nu au făcut acest lucru când au vorbit Lupu, Ghimpu? Poate acesta a fost un prim semn la ceea ce urma să se întâmple peste o zi. Probabil şi mizeria făcută de Usatâi în faţa sediului PLDM a făcut parte din acelaşi plan. Joi, 15 octombrie totul era pregătit pentru realizarea planului păpuşarului atât în interior cât şi în exterior. În exterior, Dodon şi Usatâi şi-au adus complicii (spuneau că vor fi vre-o 7000 dar au fost doar vre-o 500 de persoane (întâmplător m-am nimerit acolo în acel moment), unele cu funcţii speciale, care la comanda lui Usatâii au blocat bulevardul, la care s-au alăturat din partea PMAN vre-o mie de adepţi ai Platformei DA. Lozincile erau ”demisia lui Chetrari, a componenţei CECului, Jos Alianţa, Jos Filat ş.a.). În interior preşedintele parlamentului A. Candu (de altfel, finul lui V. Plahotniuc!) dă curs unui alt scenariu decât cel aprobat la Consiliu. Îl invită pe procurorul general Gurin (pregătit pentru acest scop din timp) care cere parlamentului să-l deposedeze pe V. Filat de imunitate. Culmea, unul dintre primii acuzatori ai lui Filat sare V. Voronin, cel care împreună cu Plahotniuc l-au făcut miliardar pe fecioraşul lui. Cu o repeziciune de invidiat, cu grave încălcări, în baza unor depoziţii a unui prim suspect în furtul Miliardului aflat în libertate I. Şor, V. Filat este deposedat de imunitate şi pe loc este dus la CNA.

Pentru a demonstra că sunt pentru elucidarea adevărului în furtul Miliardului parlamentarii ar trebui să aprobe proiectul de lege al dlui Iu. Leancă de a fi retrasă imunitatea tuturor parlamentarilor, cel puţin ai prezentului parlament care sunt într-o formă sau alta implicaţi în problemele legate de Furtul Secolului. Să-l vedem atunci pe bravul Voronin cum va cânta. Iar afară părtaşii lui Dodon şi Usatii, ca adevăraţi stăpâni, controlau maşinile parlamentarilor şi ale poliţiştilor (spre ruşinea poliţiştilor înjosiţi de nişte bandiţi), încălcând flagrant legile. Credeţi că li s-au deschis dosare, au fost cumva traşi la răspundere?

După acest circ atât cei din interiorul parlamentului cât şi din afara lui s-au liniştit rapid. Cei de afară s-au împrăştiat, uitând să mai ceară satisfacerea cerinţelor formulate mai sus. Era totul clar: planul lui Plahotniuc a fost realizat.

În final, m-am convins şi mai mult că în acest colţ de ţară totul e posibil, chiar şi imposibilul. Un tip certat cu legea şi bunul simţ, care şi-a cumpărat fotoliul de primar al or. Bălţi şi cu un altul – I. Dodon, baistruci ai lui Putin, fac ce doresc în Chişinău, şi nu sunt măcar admonestaţi. Platforma DA a fost folosită în răsturnarea lui Filat. Va cere ea mai hotărât (nu numai prin declaraţii şi lozinci goale!) debarcarea capului caracatiţei – V. Plahotniuc? Să vedem.

 

Dulgheru Valeriu

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii