Valeriu Dulgheru: Despre strămoșii noștri doar pietrele vorbesc (2)
„Va veni ziua când şi pietrele vor vorbi adevărul, în care CARTEA faptelor petrecute va sta deschisă şi se va citi atât de lămurit, încât toată doctrina paralogismelor nu va fi în stare să-i întunece înţelesul”.
(Mihai Eminescu)
„Căci nu este nimic ascuns care să nu fie descoperit şi nimic tăinuit care nu va ieşi la lumină”.
(Evanghelistul Marcu (4:22)).
Ar trebui ca „…tainele să iasă la lumină”, să vină acea zi „…când pietrele vor vorbi adevărul”. Ce ne-ar încurca să facem acest lucru? Imperiile turc, austro-ungar şi rus nu mai sunt sau nu mai pot împiedica acest lucru. De ce atunci suntem atât de reci faţă aceste mari capodopere moştenite de la stră-strămoşii noştri? Cineva spunea că „…nu trebuie să urăşti dușmanul fiindcă el cel mult te poate ucide, să nu urăşti prietenul fiindcă el cel mult te poate trăda, trebuie să urăşti indiferența fiindcă tocmai în prezența ei au loc celelalte două”. Să nu fim indiferenţi faţă de inestimabilele comori ale Neamului, care în multe cazuri au fost descoperite de străini. Să ne reconstituim ciob cu ciob adevărata istorie şi adevărata cultură identitară. Să fim mândri de originea noastră şi să ne comportăm în așa fel încât să fim demni de această moștenire, precum ne îndemna, încă în anul 1859, istoricul francez Jules Michelet: „Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi-l pe al vostru…”. Cel mai mare istoric şi savant al României din toate timpurile N. Iorga (1003 volume, 12755 articole şi studii) spunea la 1929 „Independenţa nu este un dar, pe care ni-l face Europa, ci o recunoaştere a drepturilor străbune ale românilor, în conformitate cu sacrificiile lor”. Acelaşi lucru am putea spune şi astăzi. „Primirea României în Uniunea Europeană nu este un dar ci o recunoaştere a drepturilor străbune ale românilor, care a fost matca civilizaţiei europene (argument adus de străini!), în conformitate cu sacrificiile ei, care a stat strajă la hotarul de est al Europei, stăvilind interminabilele puhoaie”.
Analizând cele două hărţi ataşate – harta zonelor de formare a neamului românesc după N. Iorga şi de răspândire a celor şase culturi, care au stat la baza Neamului, putem observa uşor o similitudine. Cu alte cuvinte harta lui N. Iorga cuprinde toate cele şase culturi străvechi. Numite după localităţile unde au fost descoperite urmele aceste culturi au foarte multe în comun, lucru demonstrat de descoperirile făcute de savanţi.
De exemplu, fratele Gânditorului de Hamangia a fost descoperit la Târpeşti (cultura Cucuteni). Două tăbliţe din piatră descoperite în localitatea Mândreşti, comuna Oţeleni, jud. Iaşi (cultura Cucuteni) au cu semne identice cu cele de pe tăbliţele de la Sinaia şi de la Şinca Veche (cultura Petreşti). Analiza celor 13 semne fonetice de pe tăbliţele descoperite la Oţeleni – Iaşi sunt foarte asemănătoare cu literele folosite pe tăbliţele de la Sinaia, recunoscute de specialiştii străini drept primul scris pictografic din lume (cu 2000 de ani înaintea celui sumerian!). Placa de piatră descoperită în c. Şaru-Dornei, judeţul Suceava, de asemenea, conţine simboluri identice de pe tăbliţele de la Sinaia, descifrate cu atâta migală de inginerul explorator prof.dr.ing. V. Ungureanu. Simboluri similare au fost descoperite şi pe tăbliţele sumeriene, conform cărora „divinităţile emeş veneau de pe înălţimile munţilor”, iar la ei în Mesopotamia de atunci nu erau munţi. Simbolul șarpelui ceresc, care „reprezenta înţelepciunea şi cunoaşterea Ziditorului ceresc”, descoperit la Vinča (mileniul Vlll î.Hr.) este identic simbolului şarpelui de pe un vas aparținând culturii Cucuteni (mileniul lV î.Hr.).
Iar descoperirea, făcută în peștera Coliboaia din județul Bihor de un grup de speologi români în urma mai multor expediții din anii 2009 și 2010 şi confirmată de specialiști francezi pe tărâmul picturilor rupestre în preistorie şi paleontologie, uimesc prin semnificația și informațiile lor. Analizând cărbunele, cu care au fost desenate figurile de pe pereții peșterii, aceștia au ajuns la concluzia că au o vechime de peste 35000 de ani î.Hr. Numite și picturi negre ele reprezintă mai multe animale, precum cinci taurine mari, trei mai mici și un vițel. Cârdul de animale este mânat de un om, iar în spatele lui se joacă doi copii. În partea central-dreapta a imaginii sunt două persoane: una șezând parcă alege ceva lângă ea, iar cealaltă stă în poziția aplecată specifică râșnitului cu piatra prin frecare. Această importantă imagine din aceste picturi rupestre arată că în acele vremuri, omul mileniului XXXV î.Hr., care trăia pe plaiurile noastre reușise, să domesticească vitele, act economic și social de o importanță capitală în evoluția speciei umane. Dar asta ne poate îndreptăți să credem că erau domesticite și oile în acele vremuri, fiindcă ele sunt mai blânde decât taurinele, iar ca paznici poate aveau câini, adică niște lupi obișnuiți pe lângă om. Mai amintim aici de complexul din apropierea Hotinului de peste 45000 de ani, de amuletele de la Brâzeni, Basarabia de 36000 de ani, de cea de la Mitoc, România de 25000 de ani, de cea de la Cosăuţi, Soroca, Basarabia. Într-adevăr, pietrele ne vorbesc tot mai mult, dar ele trebuie „puse să vorbească”.
Scrierile care există pe pereţii unor peşteri, pe unele stânci sau pe unele pietre aflate în locuri cu semnificaţie aparte dovedesc continuitatea Neamului de-a lungul mileniilor. Acestea sunt doar câteva din multitudinea de similitudini ale culturilor din spaţiul românesc. Deci, se poate spune cu un mare grad de autenticitate că în spaţiul românesc este vorba în mare parte de o singură cultură, divizată însă artificial în mai multe culturi cu un anumit specific după denumirea locurilor unde au fost descoperite (De parcă astăzi nu există anumite deosebiri între românii din Ardeal, Moldova şi Muntenia, dar ei toţi sunt parte componentă a Neamului românesc), care îşi pierde rădăcinile în adâncurile mileniilor.
Aceste argumente, dar şi unele descoperite în peşterile din Franţa, răstoarnă stereotipurile precum că „civilizaţia europeană a fost adusă din India pe la a. 9000 î.Hr.”, că sedentarismul şi îmblânzirea animalelor ar fi apărut 10000 de ani în urmă. „Cum civilizaţia neolitică este creaţia oamenilor de aici, celelalte elemente nefiind decât o suprapunere şi o completare” menţionează N. Iorga despre indo-europenizarea autohtonilor. Iar arheologii americani W. Shiller, G. Wiklie, O. Schrader şi H. Hensen declară că „…Patria originară a indo-europenilor sunt teritoriile carpato-danubiano-pontice (Dacia Mare)”.
La întrebarea dată de Ion Diaconescu filosofului Emil Cioran „Şi totuşi ce ar trebui făcut ca România să nu cadă din timp acum, la întretăirea de milenii” răspunsul a fost „Să nu mai fim paraziţii unor glorii deşuete. Să nu mai vorbim de idealuri , ci să edificăm istoria propriei noastre identităţi”.
E cel mai bun îndemn. Să strângem rândurile si să ne redescoperim istoria. Aşa va afla şi Europa unde îi sunt o parte din rădăcini!
Valeriu Dulgheru
