Georgeta Petre – Geografie sentimentală. Despre „Odă prieteniei: Jurnal de călătorie în Noua Zeelandă” de Vasilica Grigoraş
La început a fost rugămintea autoarei de a citi „critic” acest jurnal de călătorie în Noua Zeelandă şi de a exprima nişte păreri. Ştiam de această călătorie exotică şi mai curând imposibilă pentru un român obişnuit. Ascultasem impresiile copleşitoare ale prietenei mele, mărturisite cu emoţie în câteva fraze la telefon şi închipuite de mine vag după sumarele şi conformistele mele cunoştinte despre locuri aşa îndepărtate. A urmat lectura textului, iniţial cu premeditate sarcini de răbdare, atenţie şi vigilenţă critică, asumate prieteneşte, foarte curând însă, trecute în plan secund, întrucât „tema de lucru” se transforma uşor într-o neobişnuită şi incitantă călătorie, spre tărâmuri îndepărtate, în care descopeream pe lângă minuni şi rarităţi naturale şi destine româneşti anonime, dar nu mai puţin exemplare, într-o altfel de lume şi societate. În final, am considerat că rugămintea iniţială a fost de fapt un„dar” cultural şi sper că aşa o vor considera şi cei, poate mulţi, care vor citi aceste pagini şi cei, poate mai puţini, care vor beneficia de ghidajul minuţios şi generos al autoarei la faţa locului, peste mări şi ţări. Pentru că e o formă de generozitate intelectuală încercarea de a consemna şi împărtaşi astfel de experienţe mai puţin comune. Cititorul va parcurge mai mult decât un jurnal de călătorie cu un itinerar încărcat de denumiri exotice, va descoperi cu încântare treptat-treptat o lume fascinantă, prin unicitatea elementelor naturale şi specificul comunităţii sociale, va fi martor al unei experienţe inedite, într-un spaţiu izolat, insular, la depărtare nu numai geografică, dar şi culturală. Va cunoaşte reacţiile general valabile ale unui călător universal, dar şi specifice, ale unui român într-o lume atât de diferită şi îndepărtată, şi în final, practic vorbind, din perspectiva unui ipotetic turist privilegiat de soartă, va valorifica personal bogăţia de cunoştinţe despre aceste locuri.
Curiozitatea şi interesul autoarei pentru toate aspectele existenţei oamenilor locului, de la cele economice la cele culturale, dar cu predilecţie pentru specificul societăţii neo-zeelandeze, cu implicaţii multietnice şi multiculturale, s-au concretizat în prezentarea în stil propriu a elementelor civilizaţiei maori, cu detalii rar întâlnite în cărţile de profil. Este percepţia proaspătă a călătorului care vede, află şi simte în felul lui această latură exotică şi particulară a vieţii unor comunităţi neo-zeelandeze.
Cartea se individualizează şi prin stilul evocator aplicat şi deschis tuturor aspectelor vieţii zilnice, când atent descriptiv, când alert şi jucăuş, alteori fin autoironic, dar mai ales liric (cea mai preţioasă calitate a stilului autoarei, mai rar întâlnită în jurnalele de călătorii). Descrierile peisajelor, statice sau în mişcare sunt un punct forte al jurnalului, în ele se îmbină observaţia fină şi specific feminină, dragostea pentru natură şi ecoul acestor minuni în sufletul, în sensibilitatea sa profundă, Oceanul, cerul, norii (norul – element prezent în denumirea maorilor a acestui meleag “Ţara Marelui Nor Alb şi Lung”) printr-o fină personificare revin dominant şi aproape obsesiv atât în descrierile aceluiaşi loc, în perioade de timp diferite, cât şi în evocarea altor aşezări vizitate, revin, spuneam, ca personaje mitice, definitorii, în imagini magnifice şi irepetabile. Filtrul personal înnobilează fenomenele, fiinţele şi împrejurările trăite cu senzaţiile fine şi simţirile proprii, însă las cititorii să descopere toate acestea.
Descrierile oraşelor, localităţilor vizitate, cu accent pe specific şi valoare locală, geografică, istorică sau culturală sunt remarcabile, sunt variate şi putenic individualizate.
Un aspect particular, mai rar întâlnit în jurnalele de călătorii, unde, de regulă, sunt evocate obiective turistice, situri arheologice, monumente celebre şi uneori muzee, universităţi, teatre, este interesul pentru bibliotecile din Noua Zeelandă. Un aspect sensibil celor din breasla noastră, a bibliotecarilor.
Cu aplecare vizibilă de profesionist, se remarcă menţionarea acestor lăcaşuri de cultură peste tot, în toate localităţile vizitate, cu descrieri şi aspecte specifice din activitatea lor. Intuiesc din cele relatate, că au resurse generoase pentru funcţionare şi dezvoltare. Se spune şi se ştie că naţiunile care spijină cultura au speranţe pentru un viitor cert mai bun.
Ca un fir roşu al jurnalului, care conferă autenticitate şi personalitate este sentimentul de prietenie veche şi puternică cu Valentina, prietena din studenţie a autoarei, rezidentă de un deceniu în Noua Zeelandă. Preţuirea reciprocă, generozitatea rară în concretizarea acestei călătorii, căldura relaţiei cu toată familia şi prietenii ei, bucuria fiecărei zile şi a întregii perioade, prin programarea meticuloasă a vizitării în lung şi lat a Insulei de Nord, şi mai ales prezenţa continuă a sentimentului de recunoştinţă şi mulţumire, adresat de autoare prietenei şi Divinităţii – individualizează acest jurnal, eventual subtitrat cu sintagma „Prietenie peste mări şi ţări“ sau „Prietenie peste timp şi spaţiu”.
Şi stupoarea încântătoare din finalul jurnalului, întoarcerea în ţară mai devreme cu o seară faţă de data anunţată rudelor (efectul fuselor orare) ne readuce în memorie situaţia similară şi fericită trăită de celebrul personaj al lui Jules Verne – Phileas Fogg din romanul „Ocolul pământului în 80 de zile”. Minunat final!
Georgeta Petre
