Poezia religioasă în festival
Ca instituții publice, Biblioteca Municipală Petru Maior din Reghin și primăria Municipiului Reghin, reprezentată de ec. Maria Precup (primar), ne simțim onorate să fim coorganizatori ai concursului de creație literară (poezie religioasă) CREDO, concurs organizat de 15 ani de Nicolae Băciuț director al Direcției pentru Cultură Mureș.
Festivitatea de premiere a celei de-a XV-a ediții a avut loc în cadrul Proiectului cultural – educativ – științific și de divertisment, pus sub genericul Tabăra Baladele verii, și care a cuprins și alte câteva module: Biblioteca de vacanță – Să citim în fân (15 elevi, coordonați de Secția împrumut carte pentru copii, bibliotecar Lihăt Carmen și Biblioteca Ibănești, bibliotecar Man Nicoleta); Terapii complementare, coordonat de Angela Socolean; Orientare turistică, coordonat de Ioan Astăluș; Lectură publică pentru adulți, coordonat de Sorina Bloj, Cântec și joc popular, coroodonat de Cătălin Cioba.
Programul diversificat al acestui proiect a făcut ca timp de patru zile, cei 120 de participanți de vârste diferite și cu preocupări diferite, să se întâlnească pe un teritoriu spiritual comun, să se cunoască, să comunice, sa se împrietenească, să-și îmbunătățească cultura generală.
Mulțumim d-nei Claudia Pescar, cea care ne-a găzduit la Castelul de la Lăpușna, manager general la SC GRAND SA, și care s-a implicat decisiv în reușita organizării evenimentului desfășurat pentru a treia-a oară aici. De asemenea, mulțumim Primăriei comunei Ibănești, d-lui primar Dumitru Dan Vasile, pentru parteneriatul fructuos și avantajos, şi, nu în ultimul rând, părintelui Arsenie, stareţul Mănăstirii Lăpuşna, în spaţiile căreia s-au derulat momentele Concursului „Credo”.
Sorina Bloj
FESTIVALUL-CONCURS DE POEZIE RELIGIOASĂ „CREDO”
Ediţia a XV-a, Lăpuşna 2015
PREMII
I. Grupaje-manuscris
Marele Premiu: Marin Ifrim, Buzău
Premiul I: Mariana Eftimie Kabbout, Galaţi; Mircea Dorin Istrate, Târgu-Mureş; George Bădărău, Iaşi;
Premiul II: Mariana Bendou, Oneṣti, jud.Bacãu, Olguţa Luncaşu Trifan, Iaşi; Camelia Cristea, București;
Premiul III: Ion Georgescu Muscel, Canada, Lilioara Macovei, Bacău; Ana Urma, Vaslui Ana (Any) Drăgoianu, Ţânţăreni, Gorj; Prof. Ana Pandrea, Luduş; Daniela Tiger, Craiova;
Premiul Special al Juriului: Armina Flavia Adam, Nazna, Mureş; Răducan Gheorghe (Puiu), Râmnicu Vâlcea; Daniela M. Popescu, Madrid; Liviu Jianu, Craiova; Marius Daniel Mihu, Ploieşti; Petruţa Freund, Aschaffenburg, Landul Bavaria, Germania; Obreja Marian, numele monahal Protos. Dr. Arsenie, Preot Diaspora, Franţa;
Premiul revistei Vatra veche: Ana Irina Iorga, Iaşi; Florentina Loredana Dalian, Slobozia
Premiul Editurii Vatra veche: Radu Botiş, Ulmeni, Maramureş
Premiul cotidianului „Cuvântul liber”: Florin T. Roman, Sebiş, Arad
Premiul Direcţiei pentru Cultură Mureş: Daniela Ţurlea, Săliştea, Alba
Premiu pentru traducere: Mihaela Maria Cintean, Sacramento, California
Menţiune: Pavel Mariana Florica, Călăraşi; Ileana Luca, Sibiu; Belea Tudorel,Sighişoara; Tatiana Scurtu-Munteanu, Bereşti, Galaţi; Alexandra Sabina Lisievici; Romana Maria Rusu; vasile Luca, Sighişoara.
Premiul Excelsior: Mădălina-Andreea Stan, Comăneşti, Bacău; Paula Diana Handra, Călăţele, Cluj
II. Volume
Marele Premiu: Mihaela Aionesei, „Surâsul dintr-o lacrimă”, Ed, Eurostampa, 2015, Răzvan Ducan, „Strigăt din curba lui Gauss”, Editura Nico, 2015
Premiul Special al Juriului: Ion Buciuman, „Poiana cu Izbuc”, Ed. „Viaţă şi sănătate”, Bucureşti 2015, Melania Rusu Caragioiu, Spre ceruri sacre, 2012, „Perlele Domnului”, Antologie de Puiu Răducan, Ed. Autograf, 2014, Maria Borzan, „Antologie de poezie populară”, Editura Nico, 2015, Daniela Tiger, „Ochi de lumină”, Ed. Vita Prevent Edit, 2015
Premiul I: George Călin, „Întru lumină și cuvânt”, Ed. Antim Ivireanu, 2015
Premiul II: Clelia Ifrim, „Cloșca cu puii de piatră”, Ed Limes, 2014, Marian Marcoci, Sculptorul tăcerii, Editura Nico, 2015
Premiul III: Vanda Ani, „Vrej de lumină”, Editura Nico, 2015
Premiul revistei Vatra veche: Dorina Stoica, „Când Te iubeam”, Ed. PIM, 2014, Viorica Șutu, Răstimp între lumi, Editura Nico, 2014, Cornelia Jinga Hetrea, „Tăcerile serbărilor galente”, Editura Nico, 2015,
Premiul Editurii Vatra veche: Stejărel Ionescu, „Cartea vieții”, Ed. Măiastra, 2015, Ana Munteanu Drăghici, „Nirvana”, Editura Nico, 2015
Premiul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Mureş: Gabriella Costescu, „În numele busuiocului”, Editura Reverberate Books Publishing House, London UK, 2014,
Premiul Bibliotecii „Petru Maior”, Reghin: Viorica Feierdan, „Flăcări în tandem”, Editura Nico, 2014, Gina Moldovan, „Universul unei trăiri”, Editura Nico 2015,
Premiul Muzeului Etnografic Reghin: Cătălin Cioba, „Toată lumea-i oarecum”, Ed. Nico, 2015
Premiul pentru debut: Claudia Vodă, „Ruguri şi rugi”, Editura Nico, 2015
Premiul „Excelsior”: Cristina Vasiliu, Suflet de stea, Editura Nico, 2015
Preşedintele Juriului:
NICOLAE BĂCIUŢ
Secretar
SORINA BLOJ