Valeriu Dulgheru: Societate condamnată?
,,Când vei constata că, în scopul de a produce, trebuie să obţii aprobarea de la acei care nu produc nimic, când vei observa cum banii se scurg spre cei care nu activează în bunuri, ci în favoruri, când vei înţelege că o mulţime de oameni se îmbogăţesc prin luare de mită şi influenţa lor e mai eficace decât munca lor, că legile nu te protejează contra lor, ci dimpotrivă, ei sunt cei care sunt protejaţi împotriva ta, când vei descoperi că este răsplătită corupţia iar onestitatea devine un sacrificiu de sine, atunci vei putea spune fără teama de a greşi, că soarta societăţii în care trăieşti, este condamnată”
(Ayn Rand, 1950)
Cât de mult se potrivesc situaţiei de astăzi din acest colt de ţară atât de prost guvernat, cum este Basarabia aceste cuvinte scrise mai mult de o jumătate de secol în urmă de scriitoarea şi filozoafa americană născută la Sanct Petersburg Alisa Zinovievna Rosenbaum, cunoscută în lumea literară sub pseudonimul Ayn Rand. De 25 de ani orbecăim în această junglă a capitalismului sălbatic şi neosocialismului estic. După opt ani de guvernare totalitară comunistă graţie tinerilor la guvernare au venit partide democratice proeuropene (cel puţin declarativ).
După semnarea celor trei acorduri foarte importante pentru acest colţ de ţară aflat „în calea tuturor relelor” vorba poetului şi obţinerea unui statut privilegiat din partea partenerilor europeni când se credea că, însfârşit, am ieşit pe calea dreaptă iarăşi ne-am poticnit. Astfel după alţi şase ani de guvernare democratică am ajuns acolo unde este mult mai rău decât de unde am pornit: o societate extrem de divizată şi bulversată de tot soiul de cataclisme sociale în lipsa unei guvernări corecte; o criză economică foarte adâncă cauzată în mare parte de furtul Secolului, în care sunt implicate într-o formă sau alta elemente din toate partidele parlamentare; o criză moral-spirituală fără precedent, foarte mulţi conaţionali nu mai simt legătura cu pământul părinţilor şi strămoşilor lor, nu-şi mai văd rostul aflării lor aici, luând calea pribegiei în căutarea unei vieţi mai bune.
De menţionat că pleacă pătura cea mai productivă fapt ce duce la îmbătrânirea alarmantă a societăţii. Cine le va crea pensiile binemeritate celora care au lucrat o viaţă întreagă pentru creşterea şi educarea unei generaţii, care însă îi părăşte? Conform unor prognoze din exterior spre a. 2030 populaţia Republicii Moldova se va reduce până la 2.5 milioane de oameni. Stau uneori şi mă mir de comportamentul mai marilor zilei. Mâ întreb: pe ce lume trăiesc? Să fie atât de nesimţiţi să nu vadă problemele cu care se confruntă această aşchie de popor? Probabil fiecare din noi se confruntă cu situaţii când copii lor, rude, cunoscuţi, prieteni sunt plecaţi peste hotare, lăsând totul în urma lor (părinţi în vârstă, copii lăsaţi la cheremul părinţilor şi rudelor). Mulţi din ei ar reveni acasă, dar la ce să revină. Pericolul este mare de ai pierde pentru totdeauna. Un guvern înarmat cu o bună strategie ar putea folosi acest potenţial uman, care s-a căpătuit cu anumite deprinderi în timpul aflării lor peste hotare. Însă pe mai marii zilei nu-i doare capul de ei, de viitorul acestui colţ de ţară, în care interesul de partid, de gaşcă, personal e mai presus decât interesul naţional, interesul milionului plecat peste hotare. De vină acum sunt toate cele trei partide democrate de la guvernare care au gestionat (până acum) atât de prost încrederea acordată de noi, electoratul. Să fim oare o societate condamnată?
Faptul că societatea noastră este grav bolnavă de o boală canceroasă cum este corupţia la toate nivelurile, ştim. Poate încă nu ştim în ce fază a cancerului se află şi dacă mai poate fi recuperată. Pe 30 noiembrie 2014 electoratul proeuropean, scrâşnind din dinţi, le-a acordat încă o şansă (a câta!!!) celor trei partide democrate. Însă liderii acestor partide, în stilul care-i caracterizează, au pângărit încrederea electoratului, creând o făcătură jalnică minoritară şi un guvern marionetă Gaburici, cu care am pierdut peste opt luni, atât de necesare pentru implementarea Acordului de Asociere deja semnat. Deja după două-trei luni s-a văzut că nu este funcţională. Interesul naţional cerea întreprinderea unor paşi de urgenţă pentru a stopa declinul. Dacă măcar în lunile aprilie-mai cei trei se aşezau la masa de tratative şi formau o nouă alianţă şi un nou guvern (ceea ce au făcut în iulie) nu se pierdeau încă trei luni şi nu se amânau negocierile FMI planificate pentru 5 iunie. Liderii au pus în prim plan interesul de partid celui naţional, aşteptând alegerile generale locale.
Să ne întrebăm noi, alegătorii conştienţi, care am votat corect (adică pentru continuarea cursului proeuropean) de ce am ajuns în această situaţie penibilă, ruşinoasă chiar? Este clar că şi situaţia regională expernă (situaţia din Ucraina, acţiunile Rusiei) au avut o anumită influenţă pe intern însă tot atât de clar este şi rolul sistemului oligarhic intern (stau uneori şi mă gândesc: cât îi trebuie unui om normal pentru a-şi trăi fără griji restul vieţii cât ia mai rămas de la Dumnezeu? De ce nu se opresc din furat, patimă, care s-a transformat într-o boală incurabilă?) în situaţia la care am ajuns. Am avut cel puţin două şanse de a continua cursul proeuropean atât de bine început prin semnarea Acordului de Asociere, Acordului de liber schimb şi Acordul liberalizat de vize, ratate atât de prostește de cei pe care i-am votat, adică le-am încredinţat temporar încrederea de a ne reprezenta.
Dacă ar fi fost ales prim ministrul Iurie Leancă, el ar fi continuat cursul proeuropean promovat la maxim în perioada guvernării lui când Republica Moldova devenise o poveste de succes a Parteneriatului Estic. Ce a rămas din această poveste de succes astăzi? Mai nimic, atât de pângărită este această poveste de succes încât partenerii noştri europeni practic ne-au întors spatele. Cum să nu-ţi întoarcă spatele dacă la noi se fură ca în codru, partenerii europeni nu mai sunt siguri că banii contribuabililor ţărilor lor vor intră pe uşa din faţă a BNM şi nu vor fi furaţi prin uşa din spate. În pofida faptului că jaful Secolului déjà se înfăptuise Iu. Leancă ar fi continuat investigaţiile referitoare la furturile de la cele trei bănci (după comisia Kroll invitată tot la iniţiativa lui, care şi-a făcut lucrul bine, nici până astăzi nu a fost invitată o altă companie pentru a continua investigaţiile).
A doua şansă apărută după opt luni pierdute de o alianţă minoritară şi un guvern marionetă Gaburici a fost candidatura dnei Maia Sandu la funcţia de premier, care şi-a formulat un program îndrăzneţ de ieşire din criza în care am nimerit. Ca şi Iu. Leancă dna M. Sandu era foarte susţinută de organismele internaţionale. Însă ca şi Iu. Leancă dna M. Sandu a fost jertfită chiar de colegii ei de partid pentru nişte interese de grup apărute spontan şi chiar neînţelese de cei mulţi. Consider că ambele şanse au fost ratate în mare parte din cauza dlui V. Filat, candidaturile fiind din partea partidului său nu au fost susţinute nici de propriul partid.
La formarea noului guvern nu au fost respectate nici cele mai elementare reguli de creare a unei echipe lucrative atât de necesare pentru cel puţin a stopa căderea în abis cum a încercat dna M. Sandu, creându-se de fapt un colegiu cu reprezentanţi ai partidelor de la guvernare. În ministerele, unde lucrurile au mers relativ bine, trebuia respectată o continuitate. Din păcate în toate cazurile a fost aplicat riguros algoritmul semnat de cei trei. Principalul să fie respectate interesele de partid şi de gaşcă interesul naţional mai poate aştepta!!! Despre care strategii mai poate fi vorba când la unele ministere miniştrii se schimbă o dată la trei luni.
Actualmente ne aflăm într-o adâncă criză politică. Societatea civilă este dispersată şi manipulată de unele cercuri cu interese. Partidele extraparlamentare nu sunt reprezentative şi nu au puterea de a schimba ceva. În situaţia unor eventuale alegeri anticipate ele încearcă să se regrupeze. Un exemplu în acest sens este crearea aşa numitei Platforme Social-Democrate, fiind însă din faşă o construcţie extrem de eterogenă, componentele ei promovând ideologii diametral opuse (de ex. PSDM al lui Şelin promovează vectorul asiatic, iar Uniunea Centristă a lui M. Petrache – vectorul proeuropean). Este încă o tentativă de a crea în acest colţ de ţară o formaţiune de stânga naţională: cu cine, cu antinaţionalul Şelin. Îmi aduc aminte de un banc din perioada sovietică. Un muncitor care lucra la o fabrică de frigidere fura în fiecare zi câte o piesă. În momentul când a le-a asamblat a obţinut un Kalaşnikov. Problemă similară este şi crearea unei stângi naţionale: oricare ar fi încercarea (cel puţin acum!) se va obţine un partid de stânga aflat în serviciul rusesc. Asta este tragedia noastră. Unicul partid extraparlamentar cu şanse reale de a deveni unul parlamentar (în special pe fundalul declinului PLDM) este Partidul Popular European în frunte cu recent alesul cu unanimitate de voturi Iurie Leancă (felicitat cu această ocazie de cancelarul Germaniei A. Merkel, fapt ce demonstrează susţinerea europeană a acestui partid). Drept dovadă sunt şi succesele relativ bune obţinute în alegerile locale recente în pofida unei perioade foarte scurte de la fondarea lui.
Iar partidele parlamentare actuale se află într-un profund stadiu de degenerare. PCRM împreună cu liderul său Vladimir Voronin se află în cădere liberă, îndreptându-se sigur spre gunoiştea istoriei. PDM nu este un partid strict doctrinar ci partidul oligarhului Plahotniuc, de care depinde existenţa şi dezvoltarea lui. El întotdeauna îşi va găsi locul în căruţa cuiva. PLDM cu liderul ei Vlad Filat este şi el în decădere după mai multe găinării politice ale liderului lui. Este clar că locul lui ca importanţă trebuie să-l ocupe PPE al lui Iurie Leancă. PL cu liderul ei Mihai Ghimpu este şi el în declin.
Pe parcursul a mai multor scrutine electorale el a luat permanent în jurul a 10% de voturi, repetând de fapt scorul ppcd (locul căruia de fapt l-a luat!) obţinut pe parcursul a peste 15 ani. Potenţialul dreptei este însă mai mare, în special, acum când partidul de centru-dreapta PLDM se află în declin. De ce însă PL nu creşte? Părerea mea este că vina de bază o poartă liderul ei, dl Mihai Ghimpu. Am apreciat în repetate rânduri curajul domniei sale, acţiunile sale cu caracter naţional, însa ca şi în alte domenii aflarea prea multă vreme a unui lider în frunte îl transformă într-un fel de frână a dezvoltării partidului.
Dacă acum doi ani în urmă ar fi fost mai flexibil şi ar fi cedat frâiele partidului mai tânărului şi cu mai multă încredere Dorin Chirtoacă, aşa cum cereau o parte dintre membrii marcanţi ai partidului (de aceeaşi părere fiind şi alţii însă dintr-un instinct de autoconservare neexprimându-şi opinia în glas) se putea evita ruperea din partid a reformatorilor (PLR), iar scorul la ultimele alegeri ar fi putut creşte până sub 20% pe fundalul scăderii drastice a scorului PLDM-ului. Dar şi în cazul mai recent vis-a-vis de candidatura la premier a dnei Maia Sandu reacţia liberalilor ar fi fost la sigur alta. A fost o şansă ratată ca PL să şi-l facă aliat în problemele de bază pe premier deoarece atât PL cât şi dna Maia Sandu împărtăşeau aceleaşi opinii referitor la procurorul general şi căile de investigare a furtului Secolului. Unii reprezentanţi de vază ai PL-ului (D. Chirtoacă şi V. Munteanu) au susţinut candidatura dnei M. Sandu, considerând-o bună, iar liderul Mihai Ghimpu s-a postat aşa nitam nisam împotriva ei. A sunat chiar ridicol reacţia bolnăvicioasă a lui Mihai Ghimpu precum că dna Maia Sandu ia preluat ideea unei candidaturi din afară la postul de procuror general. Este o frustrare copilărească. Alegătorului îi este totuna cine este autorul unor reforme bune principalul să fie realizate.
În situaţia creată rămâne doar să sperăm că guvernul Streleţ va reuşi să facă ceva în problema furtului Secolului. Dacă până în toamnă nu se vor întrezări măcar unele intenţii de a face ceva în această problemă extrem de dificilă atunci protestele sociale sunt inevitabile. Adoptarea deciziei de lichidare a celor trei bănci cu probleme este deja un pas înainte. Declaraţia BNM de a găsi compania care va continua investigaţiile în problema nominalizată este un alt pas important.
Oricum, în toamnă ne vom aştepta la proteste în masă, multiple acţiuni sociale, provocate de situaţia foarte gravă în economia Republicii, scumpirea energiei electrice (motivaţia fiind devalorizarea leului) şi a gazului, care este absolut nefondată, deoarece de la începutul anului până acum preţul la gaz s-a redus cu apr. 35%. Aceste scumpiri vor genera scumpirea în lanţ a multor produse. Problema este că tot soiul de derbedei vor călări aceste acţiuni protestatare în scopuri perfide pentru a obţine profituri politice. De aceea televiziunile ar trebui să fie mai atente în oglindirea acţiunilor protestatare. Dăunezi am privit la una din emisiunile postului Jurnal TV un reportaj despre „acţiunile ilegale” ale serviciului de pază a casei, în care locuieşte preşedintele parlamentului dl A. Candu şi, „întâmplător!”, oligarhul V. Plahotniuc împotriva protestatarilor din „Orăşelul libertăţii”. Nu vă spune nimic acest nume de „Orăşelul libertăţii”?. Oare orăşelul creat în 2003 de haiducul de atunci Iurie Roşca nu tot aşa se numea, care ulterior s-a stabilit că a fost o creatură a lui Voronin şi a Kremlinului. Informaţia era prezentată în favoarea protestatarilor.
Informaţiile suplimentare filmate de trecători, care circulă pe internet, arată că aceşti aşa numiţi “apărători ai păturilor social-vulnerabile” nu sunt altceva decât nişte huligani, bandiţi, care îi provocau intenţionat pe oamenii legii şi pe jurnalişti. La un moment se vede cum „haiducul” Petrenko loveşte bine intenţionat cu piciorul în cocarda cu stema Republicii Moldova de pe chipiul unui poliţist. „Crima nepedepsită naşte monştri” spune un foarte adevărat proverb. De atâtea ori încălcând legile Republicii Moldova şi nefiind pedepsit acest bandit Petrenko s-a transformat într-un monstru care, împreună cu garda sa înarmată Antifa, poate fi extrem de periculos. Probabil în acelaşi scop a reapărut (după un timp petrecut în Rusia unde se aciuase după ce a fost eliminat din PCRM) şi fostul taliban al PCRM M. Tkaciuk. Cunoscându-l bine pe acest terorist din activităţile lui din ultimii 15 ani ne putem imagina cu ce „misiuni speciale” a revenit în Republică. Cineva a spus ca „…revoluţiile sunt făcute de idealişti, iar fructele lor sunt culese de ticăloşi”. Unde sunt atunci organele de ordine?
Protestele din toamnă vor avea subiecte declarate comune: reducerea preţurilor, care devin tot mai sufocante pentru unele categorii ale populaţiei (nu însă şi pentru milionarii Dodon, Petrenko, Tkaciuk!); lupta cu oligarhii şi întoarcerea miliardului furat. Sunt şi eu pentru tragerea la răspundere a vinovaţilor în furtul Miliardului (un calcul elementar arată că aceşti hoţi au furat de fapt din buzunarul fiecăruia dintre noi cei aflaţi în Republică 400 Euro) însă mi-i scârbă când îl aud pe Dodon cum se luptă împotriva oligarhilor (adică ar trebui să fiu alături de el „în lupta sfântă contra oligarhilor”). Dar el, milionarul, dar milionarii Greceanâi, Voronin, Şelin, Şor, Usatâi, alde Ţopa oare nu fac parte din acelaşi sistem oligarhic? Pasul lui Plahotniuc de abandonare a funcţiei de parlamentar ridică mai multe semne de întrebare.
Care este subtextul acestui pas? Care vor fi următorii paşi ai oligarhului? Se va găsi la noi un Poroşenco, care spre binele Ucrainei a intrat în conflict cu atotputernicul oligarh Kolomoiski? Apar foarte multe întrebări. Un lucru este clar că soluţia problemei nu este la Dodon (cu toate că ceva timp în urmă ne inunda cu tot soiul de soluţii), nu este la Petrenko, chiar nici la membrii Platformei DA. Soluţia este acum în mâinile guvernului Streleţ şi în conducerea AIE3, dacă dintr-un instinct al autoconservării (care sper că nu l-au pierdut completamente), mai doresc să supravieţuiască. Pentru a contracara revoluţia din exterior, care ar putea avea urmări dezastruoase, este necesară o revoluţie din interior cum a propus candidatul la funcţia de prim ministru dna Maia Sandu.
Dumnezeu să le lumineze minţile celor cu putere de decizie, pe care le-am delegat-o temporar noi, alegătorii!
Valeriu DULGHERU
Chişinău, Republica Moldova
8 august 2015
